Tu întrebi

Răspunde pr. Tiberiu Sîrbu:

Dragă Theodor,

că nu ai procedat în modul cel mai potrivit cu putinţă se explică chiar prin faptul că este însăşi conştiinţa ta care iţi spune că ai greşit sfătuind în acel fel pe acel tânăr ortodox.

Nu ştim adevăratele motive pentru care acel tânăr a putut face acea alegere şi nu ştim nici ce şanse ai fi avut tu ca să îl opreşti ca să nu se convertească la religia mozaică. Ai fi putut, după cum tu însuţi ai spus, să încerci să fi vorbit cu el şi să încerci să-l facă să se gândească mai bine la ceea ce implică acea schimbare a religiei. Dar dacă atunci nu ai făcut-o, asta este. Însă ceea ce poţi face tu acum este chiar ceea ce ai spus deja că ai fi vrut să faci: să te rogi pentru el, să posteşti şi să îl încredinţezi Providenţei, care ştie cum este mai bine pentru fiecare şi cum poate întoarce o situaţie care poate să ne apară nouă fără soluţie, sau imposibil de realizat cu puterile noastre.

În acelaşi timp nu se poate să constrângem pe cineva să facă (sau să nu facă) trecerea la o religie sau alta. Nici măcar Dumnezeu nu ne constrânge să facem ceea ce vrea El! Şi măcar că ar avea atâtea motive să o facă! Dar El ne respectă libertatea noastră, libertatea de a alege, ne respectă conştiinţa, chiar dacă nu totdeauna alegem ceea ce este bun pentru noi (sau ceilalţi), chiar dacă nu avem neapărat o conştiinţă bună, formată după legile date de El.

Uneori conştiinţa poate fi eronată, considerând ca fapte bune lucruri care sunt de fapt păcate (uneori uşoare, alteori grave), alteori ea poate fi laxă (consideră ca păcat uşor pe cel care de fapt este un păcat grav sau nu consideră deloc ca păcat ceva care de fapt este un păcat), alteori avem de-a face cu cei care au o conştiinţă scrupuloasă (care văd păcate şi acolo unde nu sunt) sau cu una perplexă (crezând că orice ar alege din două alternative, tot ar greşi).

De aceea noi trebuie să încercăm să-i ajutăm pe cei care nu ştiu ce să facă într-o anumită situaţie, nu ştiu ce să aleagă. Şi trebuie în primul rând să îi ajutăm să facă o anumită alegere responsabilă, după ce au înţeles toate posibilităţile pe care le au, fără a lua decizia în locul lor. Decizia îi revine totuşi celui interesat! El trebuie să aleagă ce să facă sau să nu facă, ce să spună sau să nu spună, pe ce drum să o apuce şi de care să se ferească.

Sigur că fiecare are un anumit grad de spiritualitate, de înţelepciune, o anumită experienţă practică, şi că încearcă să aleagă ceea ce crede că este mai bun pentru el. Dar este adevărat că ceea ce poate fi important şi bun pentru cineva, poate să nu fie aşa de bun sau important pentru altul. De exemplu, pentru un creştin bun, practicant, este un lucru bun să meargă la biserică, să se roage mai mult, să citească din Biblie, să postească (chiar mai strict). Toate acestea i se par fireşti, lucruri la care nu se poate renunţa. Dar aceleaşi lucruri pentru alţii sunt „o mare pierdere de vreme, acte fariseice, expresia unui fanatism religios ...”. De ce? Pentru că nu au aceeaşi percepţie a iubirii lui Dumnezeu pentru ei, pentru că nu sunt la fel de aproape de Dumnezeu, pentru că nu măsoară cu aceeaşi unitate de măsură, nu au aceleaşi valori la care ţin şi în baza cărora judecă faptele pe care trebuie să le facă sau să nu le facă.

Revenind la întrebarea ta, vreau să îţi spun că poţi să mărturiseşti la spovadă această lipsă de caritate pe care ai avut-o faţă de aproapele tău, motivată de dispreţul pe care l-ai manifestat pentru faptul că nu a fost de religie catolic, dar în acelaşi timp să ai grijă să nu te laşi prins de scrupule (din ultima parte a întrebării tale ar părea că eşti înclinat să faci anumite raţionamente scrupuloase ... "am osândit probabil un om la chinurile veşnice ale iadului”). Şi pe lângă faptul menţionat mai sus că poţi să te rogi pentru acel tânăr şi mai ales să îl încredinţezi Providenţei, eu te-aş sfătui să faci o meditaţie personală asupra parabolei din Lc 15, 11-32, cunoscută mai mult ca parabola Fiului Risipitor, dar care de fapt este parabola despre Tatăl mult milostiv şi iubitor faţă de ambii fii.

Dacă o vei face vei putea experimenta personal atât părerea de rău a fiului celui mic care se pocăieşte de greşelile sale, cât şi vei înţelege greşeala fiului celui mare, care l-a condamnat pe fratele său, iar apoi cred că vei aprecia şi mai bine iubirea şi iertarea TATĂLUI.

Dumnezeu să te lumineze şi să te ajute să devii un bun ucenic al lui Isus!