Tu întrebi 


 

Victorin întreabă:

Aș vrea să întreb legat de spovadă. Am trecut recent, cu familia, la greco-catolici. Până atunci mă spovedeam maxim o dată pe an, recunosc. Dar acum preotul mi-a spus că este recomandat să mă spovedesc mai des și să vin mai des la Biserica. Mă puteți lumina care sunt obligațiile, ca frecvență? Trebuie sa mă spovedesc și să merg la Biserică la sărbătorile mari? Mai des? Mai rar? Aștept răspunsul vostru!

Răspunde pr. Tiberiu Sîrbu:

Dragă Victorin,

Sacramentul penitenței sau al confesiunii, sau mai simplu numit spovada, este un sacrament important în viața unui creștin care dorește să devină un bun practicant și nu doar un creștin cu numele.

Dacă ai făcut spovada la acel preot greco-catolic și ai primit acel sfat de a te spovedi mai des înseamnă că a avut un motiv întemeiat pentru a-ți cere acest lucru, care de fapt este doar pentru binele tău spiritual. A merge la Biserică pentru a participa activ la Sfânta Liturghie și celelalte oficii religioase care se săvârșesc în parohie este un lucru cerut în special duminica (în toate) și de sărbătorile mari (de poruncă) pe care le găsești scrise în calendar (cu roșu). Acest lucru este cerut atât de porunca dumnezeiască (a treia - "Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului" - duminica, așa cum sărbătoresc creștinii) cât și de porunca (a doua a) Bisericii: "În duminici și sărbători, să asculți Sfânta Liturghie, cu evlavie, cum se cuvine". Asta este ceea ce ne este cerut ca "minimul necesar" pentru a exprima concret credința noastră și iubirea și respectul pe care trebuie să i le aducem lui Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul nostru. După cum ne învață și Catehismul Bisericii Catolice în explicarea poruncii a treia a Decalogului, la numărul 2180, citim că "Porunca Bisericii determină și precizează Legea Domnului: «Duminica și celelalte sărbători de poruncă, credincioșii sunt obligați să participe la Liturghie» (cf. CIC 1247). «Obligația de a participa la Liturghie o îndeplinește cel care asistă la Liturghia celebrată după ritul catolic în ziua sărbătorii sau în seara zilei precedente» (cf. CIC, can 1248, par 1). Ca să ne referim la dreptul canonic oriental (CCEO) care conține canoanele după care se conduce Biserica Greco-Catolică, același lucru se poate citi și în canonul 881, par. 1 și 2 al CCEO.

Dacă ne referim la ceea ce ni se cere în legătură cu spovada de către porunca (a patra a) Bisericii, ni se cere următorul lucru: «Să-ți mărturisești păcatele la preotul rânduit și să te cumineci cel puțin o dată în an, la Paști». Și aici este vorba despre minimul indispensabil, dar noi trebuie să încercăm să devenim cât mai buni, cât mai aproape de Isus, prin primirea Sf. Euharistii cât mai des posibil. Și Biserica vine din nou să ne lumineze ce să facem ca să fim plăcuți lui Dumnezeu cu privire la această îndatorire creștină. Tot în canonul 881 al CCEO la par. 3 citim: «Se recomandă cu stăruință credincioșilor creștini ca în aceste zile [duminici și sărbători de poruncă], ba chiar și mai frecvent sau și în fiecare zi, să primească Divina Euharistie».

Acestea ni le cere Biserica (sau ni le recomandă), și sunt legi valabile pentru toți credincioșii creștini. Până acum a fost partea de învățătură pe care ai cerut-o. Dar ca să răspund întrebărilor tale:

1. Este necesar (chiar obligatoriu) să mergi la Biserică și să participi la Sfânta Liturghie, sau celelalte oficii care se fac, în fiecare duminică și sărbătoare de poruncă.

2. Nu ești obligat să te spovedești în fiecare duminică sau sărbătoare, ci cel puțin o dată pe an, la Paști. Dar este recomandat să te spovedești si să te împărtășești cu Trupul și Sângele Domnului cat mai des.

Însă ar fi bine dacă nu ai lăsa să treacă mult timp între o spovadă și alta, ci ai face spovada în mod regulat (și cât mai des), deoarece așa poți combate eficient păcatele grave sau lesne iertătoare, poți crește în anumite virtuți necesare celui care dorește să fie un bun creștin. Printr-o bună spovadă noi primim multe haruri de la Dumnezeu, necesare pentru a ajunge la scopul nostru: sfințenia, adică unirea profundă cu Dumnezeu. Dacă noi am face pentru suflet tot atât de multe lucruri câte facem pentru trup, am vedea diferența. Sunt sigur că dacă ai mânca o singură zi în an, ca să dai trupului ceea ce i-ai da și sufletului dacă ai ține să te spovedești si să te împărtășești doar o singură dată pe an (așa cum se cere), ți-ar fi destul de foame. Dar dacă tu (vrei să) mănânci mai des, zilnic chiar, și vrei să dai și sufletului tău aceleași posibilitate de a se hrăni și a crește spiritual, ar fi cu mult mai bine. Totul depinde de tine și de dorința ta de sfințire și de unire cu Cristos. Acum știi limita inferioară, pe cea superioară (ca frecvență) o poți stabili tu! Eu îți doresc să ai curajul de a fi cât mai aproape de Isus, căci știu că nu vei regreta.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire