Prima relatare a fost scrisă aproximativ acum 2.500 de ani şi chiar nefiind cea mai veche, ocupă primele pagini ale Bibliei. Provine din condiţia de exil în care sunt Evreii şi al confruntării cu religia babiloniană. Referitor la relatarea mai veche, este mai atentă la perechea ca procreatoare: "Creşteţi şi vă înmulţiţi".

26. Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul.

27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.

28. Şi Dumnezeu I-a binecuvântat, zicând: Creşteţi ţi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul.

29. Apoi a zis Dumnezeu: iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.

30......................

31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

Dumnezeu crează prin cuvântul său. De la acest cuvânt puternic creaturile iau viaţă şi ordine. Acţiunea divină, descrisă în şase zile, este ritmată de repetări: şi Dumnezeu a văzut că era frumos.

Autorul ne face să înţelegem că tot universul şi realitatea pământească sunt creaturi ale lui Dumnezeu şi deci nu pot fi identificate cu Dumnezeu.

Acest discurs era foarte important într-o epocă în care se adorau elementele naturii, stelele, însăşi animalele, şi în general se temeau de efectele malefice ale puterilor cosmice.

Toate creaturile sunt frumoase şi bune.

Lumea este înţeleasă ca un scenariu pregătit cu artă şi iubire pentru a primi ceea ce va fi oferit de Dumnezeu, opera sa: Umanitatea.

26. Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră...

Din primul verset se înţelege că Dumnezeu este pe punctul de a lua o decizie importantă şi că creatura care va apărea va fi ceva complet diferit de tot restul. Va fi asemenea lui Dumnezeu, imaginea lui Dumnezeu şi va avea putere asupra a tot ce trăieşte pe pământ.

27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.

28... vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul.

Imaginea lui Dumnezeu nu se reflectă într-un chip, dar în două chipuri intim unite. Cel care este trimis să stăpânească pământul nu este un individ, dar o pereche.

Omul, în sensul de persoană umană, este gândit imediat de Dumnezeu ca Bărbat şi Femeie, în versiunea masculină şi feminină, amândoi cu aceeaşi demnitate chiar dacă în diversitatea specifică.

Unul şi altul, împreună, constituie imaginea lui Dumnezeu. Nu este posibil deci a vorbi de Dumnezeu cu atribute în mod exclusiv masculine şi feminine. Din păcate, diferitelor culturi în mod prevalent masculine, deseori au distrus această gândire atribuind lui Dumnezeu atribute masculine şi deducând ca voinţă divină superioritatea bărbatului asupra femeii. Gândirea lui Dumnezeu este cu totul alta.

Dumnezeu are înaintea sa planul unei umanităţi îndeplinite, perechea bărbat-femeie, împreună părtaşi la o datorie care este în mod propriu divină: a stăpâni pământul şi a transmite altora viaţa. Nu o viaţă oarecare, dar cea pe care Dumnezeu o imprimă în fiecare persoană umană, făcând-o capabilă de inteligenţă, de decizii şi de iubire.

31. Şi Dumnezeu a văzut că tot ceea ce făcuse era într-adevăr foarte frumos.

După crearea perechii, Dumnezeu exprimă bucuria sa, satisfacţia pentru că a găsit un interlocutor al său, capabil să înţeleagă şi să accepte în mod responsabil ceea ce îi oferea El. O persoană pentru care să se dăruiască pe sine însuşi, şi să o facă părtaşă de măreţia şi de fericirea sa.

Din ceea ce s-a expus se pot trage câteva consideraţii concluzive:

Bărbatul şi femeia sunt făcuţi unul pentru altul.

Puterea care atrage un bărbat şi o femeie în mod reciproc nu îşi are originile sale numai în factorii biologici, dar în decizia lui Dumnezeu şi se manifestă prin iubire unitivă.

Cele duă persoane care decid să se unească în căsătorie, nu se anulează reciproc, păstrează individualitatea lot caracteristică maturizată în anii copilăriei şi ai adolescenţei.

Neînţelegerile şi tensiunile vor exista, dar puterea iubirii va face perechea capabilă de a le depăşi, dimpotrivă prin acestea să se îmbogăţească.

Perechea cooperează cu Dumnezeu în creaţie. Este în stare de a transmite viaţa. Nu o viaţă oarecare, dar însăşi viaţa pe care Dumnezeu le-a oferit-o lor.

Lumea creată de Dumnezeu este dăruită omului şi încredinţată lui pentru ca s-o facă locuibilă şi vivibilă, cu o angajare continuă de a o cunoaşte şi de a o transforma. Această datorie, perechea nu o îndeplineşte de una singură, dar împreună cu alţii, incluzându-se în mod activ în comunitatea în care trăieşte.

Această pereche Bărbat - Femeie are datoria, împreună cu Dumnezeu, de a crea istoria ca protagonişti. În această istorie perechea poartă în sine Binecuvântarea lui Dumnezeu.

Termenul "a Binecuvânta", pentru evrei înseamnă a spune bine, a dori binele. Şi Dumnezeu oferă mereu ceea ce doreşte.