FAMILIA 

MSA Dossier: Familia
achizitionare: 08.12.2003; sursa: Mesagerul Sfântului Anton

Inapoi la cuprins 
Violența domestică
Dr. Francisc Coșa

Violența în familie, numită și «violență domestică», este o problemă foarte serioasă, chiar gravă, dacă avem în vedere faptul că nimeni nu are dreptul să abuzeze fizic, sexual sau emoțional de ceilalți, în timp ce fiecare are dreptul să-și trăiască viața la adăpost de violență, teamă sau abuz.

Există confuzie și neînțelegere în ceea ce privește violența domestică. Mi se pare important să răspundem, în cele ce urmează, la următoarele întrebări: ce însemnă, cine are de suferit de pe urma violenței, cine o comite și de ce?

S-au încercat mai multe definiții ale violenței în familie. Una dintre ele o definește ca fiind «orice act vătămător, fizic sau emoțional, care are loc între membrii unei familii». Abuzul, în interiorul unei familii, poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni și familie, amenințări și atacuri care, în unele cazuri, pot duce la decesul unuia dintre parteneri.

O altă definiție spune că violența în familie este «o amenințare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relației dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoțit de mai multe elemente: intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparțin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potențiale surse de sprijin; amenințări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului și a altor surse de îngrijire și protecție».

Deși până de curând se presupunea că femeia este cel mai adesea victima violenței, în urma unor cercetări, s-a descoperit că, de fapt, și numărul bărbaților agresați este destul de mare. Experții acestui domeniu de cercetare sunt de acord că suntem în fața unui fenomen mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplul fapt că multe fapte nu sunt raportate poliției sau spitalelor.

Și la nivelul țării noastre au fost făcute studii privind amploarea violenței, făcându-se referire la perioada de tranziție din țara noastră cu efectele sale imediate și vizibil legate, în principal, de situarea a mai mult de jumătate din populație sub pragul de existența și scăderea drastică a populației cu un loc de muncă. Și stresul cotidian, grefat pe un anumit tip de personalitate și accentuat de consumul frecvent de băuturi alcoolice, a dus la accentuarea violenței în familie. La escaladarea acestui fenomen, pe lângă condițiile socio-economice ale tranziției, se mai adaugă și unele imperfecțiuni ale legislației în vigoare, deficiențele existente în sistemul educațional, criza de autoritate în familie și școală, existența unor medii de subcultură și viața necorespunzătoare, proliferarea necontrolată a publicațiilor pornografice sau cu caracter violent, a casetelor video, a filmelor de televiziune și cinema cu un astfel de conținut, pe fondul lipsei de educație, cât și faptul că destule familii trăiesc într-o crasă promiscuitate.

Studiile arată ca majoritatea faptelor comise între membrii familiei le constituie cele de omor, tentativă de omor, loviri cauzatoare de moarte, pruncucidere, vătămare corporală gravă, viol, act sexul cu un minor, perversiune sexuală, corupere sexuală, incest, tâlhărie, abandon de familie, fapte care sunt specificate și în codul penal.

În mod sigur familia supusă violenței domestice devine tot mai puțin transparentă și mai puțin deschisă mediului social imediat, cum ar fi vecinii, prietenii, colegii. Apare o evidentă izolare socială a acestor familii, punând în pericol însăși existența familiei ca grup social.

Un rol important în prevenirea și combaterea acestui fenomen revine legislației, sistemului educațional, mass-mediei și bisericii, dar și fiecăruia dintre noi...
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire