FAMILIA 

MSA Dossier: Familia
achizitionare: 08.12.2003; sursa: Mesagerul Sfântului Anton

Inapoi la cuprins 
Efectele consumului de alcool asupra organismului
Dr. Francisc Coșa

Sfatul medicului este tranșant cu privire la consumul excesiv de alcool. În familie sau școală, copiii trebuie educați în spiritul responsabilității. A interzice pur și simplu, fără nici un fel de explicație, nu poate fi o metodă educativă viabilă. E necesar, de aceea, efortul celor mai mari de a forma convingeri, prin cuvânt și faptă, în mintea și inima celor mai mici!

Dacă în antichitate alcoolul era folosit din motive practice în locul apei, care deseori nu era curată și favoriza răspândirea unor boli, ulterior utilizarea alcoolului s-a schimbat, au apărut tipuri noi de băuturi alcoolice, putem vorbi despre o adevărată industrie a producerii alcoolului. Consumul de băuturi alcoolice a devenit parte din cultura europeană. Au fost momente în istorie când s-a ajuns la abuzuri de băuturi alcoolice. În combaterea acestor abuzuri s-au încercat diverse metode, ajungându-se până la vestita prohibiție din SUA, la începutul secolului XX.

Pentru a putea limita consumul de alcool în mod conștient este important să înțelegem efectele dăunătoare ale alcoolului. Contrar a ceea ce se încearcă actual, și anume încadrarea unor băuturi alcoolice în categoria alimentelor, este bine de știut că alcoolul este un drog. Acest drog schimbă reacțiile chimice din creier și afectează modul de a gândi, de a simți, de a vorbi și de a reacționa al oamenilor. Alcoolul, ca și drog, are multe efecte periculoase și unele chiar fatale. O dovadă că alcoolul nu este un aliment îl constituie și faptul că nu este digerat în stomac și intestin. Când alcoolul ajunge în stomac, o parte din el trece în celulele stomacului și, de aici, în circuitul sanguin; restul trece în intestinul subțire și apoi direct în sânge.

Alcoolul poate afecta țesăturile care protejează stomacul și laringele. Ar fi de remarcat că alimentele pot încetini absorbția alcoolului în sânge cu aproape 50%. Mâncărurile grase, proteinele pot proteja intoxicarea cu alcool. Nivelul alcoolului în sânge (alcoolemia) este determinat de cantitatea de alcool consumată, precum și de viteza cu care a fost consumată. Un consum lent și în doze mici permite ficatului să oxideze alcoolul, rezultatul va fi un grad mai mic de afectare a ficatului. Un consum mare de alcool, într-un scurt timp, nu va putea fi metabolizat de ficat și o mare parte din alcool va circula în sânge până când, în sfârșit, va fi metabolizat.

Consumul excesiv de alcool duce la o alterare progresivă și ireversibilă a ficatului. Țesutul hepatic este înlocuit cu un țesut gras și fibros care nu are capacitatea de metabolizare: este ceea ce se numește steatoză, respectiv ciroza hepatică.

S-a observat că greutatea organismului reprezintă un factor important privind efectul alcoolului asupra organismului. O persoană mai voluminoasă va putea suporta mai ușor efectele alcoolului decât o persoană cu greutate mai mică.

În concluzie, putem spune că alcoolul are efecte multiple, unele de scurtă durată și reversibile, iar altele de durată mai lungă, adesea, ireversibile. Vom enumera câteva dintre acestea: răspunsuri încetinite față de stimulii din mediul ambiant, scăderea coordonării, scăderea capacității de a gândi limpede, alterarea memoriei, tulburări de vedere, dificultatea de a merge sau de a sta în picioare, boli cardio-vasculare, ciroza hepatică - alcoolism, comă și chiar deces.

Cunoscând efectele consumului de alcool se impune în mod automat enumerarea unor măsuri de prevenire și combatere, deoarece un tratament curativ practic nu există! Măsuri educative la nivelul școlii: introducerea în programul didactic a unor prelegeri despre alcoolism și efectele sale, precum și difuzarea unor broșuri și pliante. Măsuri socio-economice constând în reducerea producției de băuturi alcoolice, menținerea unor prețuri ridicate, realizarea unor băuturi fără conținut de alcool, interzicerea reclamei prin mijloace mass-media, restrângerea spațiilor de prezentare a băuturilor alcoolice, interzicerea vânzării alcoolului la copii și adolescenți, reducerea numărului de unități în care se consumă exclusiv băuturi alcoolice și interzicerea funcționării acestora în vecinătatea școlilor, căminelor și instituțiilor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire