FAMILIA

 
Divorţul în Dreptul Canonic

A scrie despre divorţ nu este un lucru uşor, căci oricine ar scrie are impresia că se repetă scena din Evanghelie când Isus este întrebat dacă îi este învoit bărbatului să-şi lase propria soţie. Răspunsul Mântuitorului este mai mult decât clar: ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă. Isus arată astfel că sacramentul căsătoriei este o inistituţie de drept divin pozitiv, dar şi de drept natural. La începutul acestui al III-lea mileniu, familia se confruntă cu o criză nemaiîntâlnită în istorie. în acest sens, Papa Ioan Paul al II-lea, în discursul său adresat judecătorilor şi prelaţilor Tribunalului Suprem de la Rota Romana, a numit divorţul plaga societăţii, cerând avocaţilor rotali să nu apere această plagă.

Pentru a avea o noţiune asupra divorţului va trebui tratăm această problemă plecând de la semnificaţia etimologică a cuvântului, arătând în continuare toate implicaţiile sociale, morale şi juridico-canonice ce le comportă o asemenea stare de lucruri, unde concepţiile despre valorile fundamentale ale familiei sunt apreciate în funcţie de convigerile socio-culturale, politice, morale şi religioase.

Ce este divorţul?

Din punct de vedere etimologic, cuvântul divorţ derivă de la latinescul divortium şi vrea să însemne ruptură absolută a legăturii căsătoriei sau o ruptură incompletă ce se permite, sau separarea persoanelor, sau separarea bunurilor. Ori, aşa cum ştim din învăţătura Bisericii, «căsătoria nu poate fi întreruptă de nici o putere omenească, esenţa căsătoriei constând în indisolubilitate». Astfel, Biserica consideră familia ca fiind locul unde soţii sunt mereu deschişi spre darul vieţii prin dialog şi iubire conjugală, ce asigură o stabilitate necesară rolului educativ al copiilor. Concliul, pe baza învăţăturii Sfinţilor Părinţi, au numit familia mica biserică, sanctuar sfânt. Nu trebuie uitat faptul că în ciuda tuturor dificultăţilor prin care trece societate românească, în ciuda conturării unei crize profunde datorită emigraţiei românilor în ţările Comunităţii Europene, America, Australia, Israel - pentru a face faţă timpurilor prezente şi viitoare - marea majoritate a familiilor păstrează acest patrimoniu, trăind într-o unire fermă şi fidelă. Totuşi, această legătura a soţilor, bazată pe unitate şi fidelitate, în lumea contemporană nu rareori este expusă unor pericole externe şi interne, pericole care nu cruţă nici un continent şi nici un ambient social şi care fac societatea mai fragilă, compromiţând efortul educativ şi, în cele din urmă, ajungându-se la un faliment total: la separare şi divorţ.

Se are impresia că acest faliment în căsătorie sub cele două aspecte - separarea şi divorţul - ar fi singura portiţă de ieşire din lambirintul crizei prin care familia trece. Acest lucru face parte din mentalitatea lumii de astăzi creionată de actorii de la Hollywood care divorţează cu multă uşurinţă; însă nu toată suprafaţa pământului este un Hollywood! Marea majoritate a familiilor din America este legată prin tradiţie de legătura căsătoriei pentru toată viaţa şi pentru veşnicie; americanii acceptă divorţul, însă toţi îl deplâng pentru efectele nefaste şi necazurile ce le provoacă un asemenea eveniment. Numai ancoraţi în credinţă fermă, fidelitate, dragoste creştină şi respect reciproc, oamenii pot depăşi aceste dificutăţi.

Efecte divorţului sunt devastatoare

Dacă cineva ar crede că divorţul este numai o problemă de ordin juridic se înşeală, el îmbracă aspecte mult mai ample. Divorţul nu este ceva trecător, el loveşte direct în fiinţă umană care rămâne marcată pentru toată viaţa, distrugându-i căminul familial pe care soţii l-au construit timp îndelungat şi cu multă trudă, devenind în acest sens cauză principală a săraciei sub toate aspectele ei: economic, afectiv şi uman. Această sărăcie are consecinţe drastice pentru soţie şi copii, iar costurile sociale sunt foare mari. Se poate estima că există un raport invers proporţional între motivele invocate pentru divorţ şi consecinţele iremediabile care derivă din el.

Deşi nici pentru soţi nu este o perioadă uşoară, divorţul poate avea efecte devastatoare asupra copiilor, care sunt prinşi la mijloc în astfel de situaţii. Unii părinţi sunt pregătiţi să-şi ajute copiii să depaşească acest moment, dar alţii nu se pot ajuta nici pe ei înşisi. în orice caz, nu e ceva care poate fi ignorat, pentru că nu trece de la sine. Copiii rămân afectaţi pentru totdeauna, sau, în orice caz, pentru o perioadă destul de lungă. în familiile în care abuzul asupra copiilor se petrece frecvent, divorţul poate fi benefic, dar chiar şi aşa se pierde sentimentul de familie, de uniune, afirmă sociologii.

În funcţie de vârsta pe care o au, copiii au reacţii diferite la stresul produs de divorţul părinţilor. Putem observa însă câteva manifestări comune. Copiii mai mici cred că ei au provocat divorţul, devin depresivi sau furioşi, pentru că nu pot exprima ceea ce simt. Cei mai mari tind să-şi facă prieteni nepotriviţi, devin agresivi sau încep să consume droguri; sunt foarte supăraţi pe acel părinte care cred ei că a provocat divorţul; se simt abandonaţi şi neiubiţi, începând să aibă rezultate proaste la şcoală pentru că nu se mai pot concentra şi nu mai au încredere în ei. Ce pot face părinţii în acest caz? Cel mai important e să fiţi sinceri cu copilul sau să păstraţi unitatea familiei cu preţul oricărei jertfe. Acest lucru îl afirmă textele Sfintei Scripturi, învăţătura Sfinţilor Părinţi din primele veacuri ale Bisericii, documentele Conciliului Vatican al II-lea, Suveranii Pontifi.

Prevederile Dreptului Canonic

Dacă legea civilă a unui stat acceptă divorţul pentru cazuri grave întâmplate după încheierea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă observându-se toate condiţiile prevăzute de lege, legislaţia actuală a Bisericii Catolice, ca regulă generală, prevede în canonul 1141 - respectiv can. 862 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (Catolice) - următoarele: «Căsătoria validă şi consumată nu poate fi desfăcută de nici o putere omenească şi din nici un motiv, decât de moarte». Această regulă generală conţine însă trei excepţii în canoanele ce urmează:

1. «Căsătoria neconsumată, încheiată între cei botezaţi sau între o parte botezată şi o parte nebotezată, poate fi desfăcută, dintr-un motiv just, de Pontiful Roman, la cererea ambelor părţi sau a uneia din ele, chiar dacă cealaltă parte nu este de acord» (can. 1142).

2. «Căsătoria naturală între două persoane nebotezate se desface în virtutea privilegiului paulin, în favoarea credinţei părţii care a primit Botezul, prin faptul că această parte încheie o nouă căsătorie, cu condiţia ca partea nebotezată să se separe (can. 1143/854); căci numai căsătoria între două persoane botezate este considerată de Biserică sacrament (can 1055, § 2), observându-se pentru celebrarea ei, forma canonică prevăzută de actualul drept canonic».

3. «Separarea soţilor, rămânând legământul căsătoriei (can. 1153/864), separare ce trebuie decretată de autoritatea competentă a Bisericii, de obicei a Episcopului diecezan unde soţii îşi au domiciliu:

§1 "Dacă unul din soţi constituie un pericol grav de ordin fie spiritual, fie trupesc, pentru celălalt soţ sau pentru copii sau face în alt mod ca viaţa în comun să fie prea dură, îi dă celuilalt soţ un motiv legitim de a se separa, cu permisiunea Ordinariului locului, iar dacă aşteptarea constituie un pericol, chiar din proprie iniţiativă.

§2 În toate cazurile, încetând motivele de separare, trebuie restaurată conveţuirea conjugală, dacă autoritatea ecleziastică nu stabileşte altfel».

În continuare, Codul stabileşte măsurile corespunzătoare pentru întreţinerea necesară şi educarea copiilor. Aceste trei cazuri sunt excepţii în care legiuitorul tutelează familia creştină. Soţii, în acest caz, vor trebui să-şi stabilească un domiciliu sau un quasi domiciliu în conformitate cu prevederile can. 104, iar cu privire la domiciliu sau quasi domiciliu copiilor minori puşi sub tutelă sau îngrijire au prin lege domiciliul părintelui care i-a luat în grijă (can. 105).

Dacă soţii acestui început de mileniu consideră că sunt zadarnice eforturile Bisericii de a sensibiliza societatea prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţie în privinţa divorţului, înseamnă că plămânii lor sunt atât de intoxicaţi încât nu mai suportă oxigenul speranţei, căci fiecare om are nevoie de o familie, de un tată şi de o mamă, a căror chipuri, întipărite adânc în suflet şi în inimă, le vor purta totdeauna.