FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins

Boli specifice civilizației contemporane

Poate că niciodată în decursul pasionantei sale istorii omenirea nu a suportat, la o scară atât de vastă și într-un fel atât de stăruitor ca în vremea noastră, presiunea factorilor exteriori, care supun individul la o permanentă solicitare psihosenzorială. Automatizarea, ambianța citadină, atmosfera de zgomot și de vibrații de care îndeobște suntem saturați influențează brutal sau insinuant sensibilitatea fiecărui ins, mai precis sistemele lui biologice, provocând ceea ce psihologii denumesc, cu o expresie generică, uzura existențială.

Oboseala, surmenajul și uzura sunt privite ca un fel de trepte de trecere de la aspectele fiziologice la cele patologice ale organismului.

Nu activitatea intelectuală intensă e cauza oboselii și a surmenajului psihic și organic, ci nerespectarea unui ritm de viață, munca dezordonată, "în asalt", lipsa de somn, de mișcare suficientă, de exercițiu fizic, ca și abuzul de cafea, tutun sau alcool.

Anchetele întreprinse recent în unele țări din Europa occidentală și din America au scos la iveală consecințele dramatice ale surmenajului mintal. Astfel, ingineri, medici sau juriști, pentru a-și menține "pozițiile" în lupta de concurență, sunt obligați să renunțe la spectacole, vizite, lecturi și, de multe ori, chiar la somn, folosind orele târzii din noapte pentru rezolvarea problemelor legate de propria lor îndeletnicire. O urmare a acestei stări de lucruri este excesul de medicamente, așa-zise psihotrope, folosite din dorința de a se obține o stimulare sau o liniște spirituală, o evadare sau poate o uitare de sine, fie chiar cu prețul veștejirii corpului.

Relaxarea constituie, ca atare, o nevoie inexorabilă pentru orice individ, un fel de răscruce unde se întâlnesc atât elemente de fiziologie, cât și de psihologie, care intervin în funcționarea organismului privit într-o perspectivă unitară. Căci problema cruțării resurselor intelectuale, a capacității lor de împrospătare și refacere dobândește o însemnătate crescândă pe măsura modificării structurii sociale a marilor comunități umane și a estompării limitelor dintre munca fizică și cea intelectuală. Repausul după orele de lucru apare nu numai ca o compensare firească a efortului, ci și ca o desprindere din automatismele gândirii și ale rutinei cotidiene.

Se poate spune că reconfortarea obținută prin somn și prin odihnă activă reprezintă elixirul muncii intelectuale, secretul reconstituirii rezervelor de energie nervoasă. I.P. Pavlov a denumit somnul "salvatorul sistemului nervos", deoarece nivelurile de excitație proprii efortului cerebral sunt înlocuite în timpul somnului printr-o stare de inhibiție difuză. Știința contemporană ridică la rang de lege a igienei mintale necesitatea odihnei active prin efort fizic moderat, adică asigurarea repausului organelor obosite și solicitarea celor odihnite. De aceea, îndrăgirea sporturilor care cer eforturi limitate reprezintă cea mai bună alternativă la oboseala și stereotipia unor ocupații intelectuale prea sedentare sau monotone, exprimând nevoia pe care o simte organismul de a fi solicitat, rând pe rând, de faze de activitate și de destindere.

În concluzie uzura cotidiană (stresul) poate fi evitată prin:

- refacere prin somn (recuperarea zilnică prin somn - minim șapte ore);

- odihna activă (exerciții fizice, plimbări);

- gândiți pozitiv și căutați alte priorități;

- discutați cu cei din jur și construiți relații puternice cu cei apropiați și petreceți timpul cu aceste persoane;

- nu încercați să fiți perfect, fiți realist;

- formați-vă un hobby;

- schimbați-vă dieta: mai puține grăsimi, mai multe legume și fructe proaspete;

- utilizați după sfatul medicului unul din următoarele produse farmaceutice: Magne - B6 (magneziu plus vitamina B6), un comprimat de două ori pe zi pentru adulți; Oxytex, un comprimat pe zi; Geriforte, un comprimat pe zi, dar repet: după ce vă consultați cu medicul dv.

Dr. Doina-Lucia Amza, medic de familie

Lumina creștinului, septembrie 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire