FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS

Pe scurt despre bolile infecto-contagioase
Cum să mă apăr singur?

Lumea vie se împarte în macroorganisme (omul și animalele) și microorganisme pe care le vom denumi cu un termen general microbi în care se încadrează: bacteriile, virusurile, micoplasmele, metazoarele, protozoarele etc.

Să clarificăm o serie de termeni des vehiculați în jurul nostru și ușor confundați, uneori greșit utilizați și anume:

- infecția - este interacțiunea dintre un macro și un microorganism când există condiții corespunzătoare pentru multiplicarea celui din urmă și care evoluează prin una din formele clinice (ușoare, medii, subclinice, grave, letale);
- contaminarea - înseamnă prezența unui microorganism pe un obiect, pe o suprafață, într-un factor de mediu: o masă este contaminată, un cearceaf, un aliment, o carte, apa, aerul etc. pot fi contaminate;
- poluarea - înseamnă prezența unui agent nociv (un gaz, fum, pulbere, radiații) dar nu infecțios care se poate afla în unul din factorii de mediu - aer, apă, sol, aliment;
- proces epidemiologic - ia naștere când infecția interesează un grup populațional, o colectivitate umană. În acest caz trebuie să regăsim trei verigi:

1. O sursă de agent infecțios care poate fi omul sau un animal bolnav, un eliminator de microbi fără a avea semne de boală.

2. O cale de transmitere de le sursă la alte persoane, cale ce poate fi directă, fie prin intermediul aerului, apei, alimentului, a seringii și a altui instrumentar medical și nemedical, obiecte diverse, de la partener sexual, de la mamă la făt etc.

3. Receptivitatea - cei la care prin diversele căi enumerate mai sus poate ajunge agentul infecțios, să se răspândească, să ia amploare și să cuprindă chiar întreg globul, când vorbim de o pandemie ce poate apărea îndeosebi în gripă.

Ca să mă pot feri de boli infecțioase trebuie să cunosc în ce mod se elimină microbul de la cei bolnavi sau purtători și cum poate ajunge în organismul meu.

ELIMINAREA din organism se face prin cele mai diverse moduri: prin tuse, strănut, vorbit când se elimină secreții nazofaringiene responsabile de boli ce se transmit pe calea aerului, prin scaun, vomă pentru bolile ce se transmit pe cale fecal-orală (pe cale digestivă prin înghițire) prin piele, secreții diverse din plăgi, prin secreții genitale, prin urină, sânge etc.

CĂILE DE PĂTRUNDERE ÎN ORGANISM ale unui agent infecțios sunt de asemenea nenumărate: pe cale respiratorie, digestivă, genitală, parenterală (orice cale care o ocolește pe cea digestivă sau enterală cum ar fi: injecțiile de orice fel, tatuajele, perforarea lobului urechii pentru cercei, manichiura etc.)

Oricare din bolile infecțioase evoluează sub influența mediului extern, este în relație cu regiunea geografică, cu profesiunea persoanei, cu rezistența organismului.

Cum reușim să creștem rezistența organismului?

- prin igienă riguroasă generală și intimă;
- prin viață cumpătată;
- prin ore de somn suficiente (pentru adulți nu mai puțin de șase ore dar nici mai mult de opt ore);
- prin călire cu factori de mediu - aer, apă, soare;
- prin sport;
- prin evitarea stresului;
- prin rezolvarea unor focare de infecție din organism (carii dentare, abcese, amigdalite cronice, infecții cronice ale veziculei biliare, ale rinichilor etc.).

Pentru o serie de boli infecțioase care au o evoluție severă, lasă sechele invalidante sau dau complicații, există o armă de luptă și anume vaccinul. Acesta realizează ceea ce organismul câștigă și prin trecerea prin boală. Și anume formarea de anticorpi, care distrug sau neutralizează un microb sau virus cu care organismul poate veni în contact ulterior. Ei sunt specifici fiecărei boli.

În rândul populației se cunoaște puțin despre vaccinări, produse vaccinale, scheme de vaccinare și așa cum se întâmplă în orice domeniu despre ce nu cunoști prea multe ai tendința să refuzi, să respingi.

Calculele de specialitate au demonstrat câștigul enorm pentru populație mai ales pentru acele grupuri expuse mai mult la îmbolnăvire pe care îl are investiția pentru vaccinări comparativ cu suferința, cheltuielile de îngrijire, de concedii medicale și ce este mai trist, pierderile de vieți omenești.

În România prin PLANUL NAȚIONAL DE IMUNIZĂRI se derulează campanii de vaccinare lunare, pentru anumite grupe de vârstă cu produse vaccinale eficiente demonstrat prin faptul că numărul de îmbolnăviri scade considerabil.

Vaccinările obligatorii și vârstele de vaccinare sunt

VÂRSTA RECOMANDATĂ VACCIN (URI) COMENTARII
Primele 24 ore Hep. B În maternitate
3-7 zile BCG În maternitate
2 luni DTP, VPOT, Hep. B Simultan
4 luni DTP, VPOT Simultan
6 luni DTP, VPOT, Hep. B Simultan
9-11 luni Ruj.
12 luni DTP, VPOT Simultan
30-35 luni DTP
7 ani (clasa I) DT, Ruj În campanii școlare
9 ani (clasa a III-a) VPOT În campanii școlare
14 ani (clasa a VIII-a) DT, BCG În campanii școlare

DTP - vaccin diftero-tetano-pertussis;
VPOT - vaccin polio-oral trivalent;
Hep B - vaccin împotriva hepatitei B;
Ruj - vaccin antirujeolic;
BCG - Bacil Calmette Guerin - vaccin antituberculos

În afară de acestea se mai inițiază în funcție de situații epidemiologice de sezon vaccinări împotriva gripei, dizenteriei, hepatitei B pentru adulți și anume grupelor expuse cum ar fi personalul medical, împotriva tetanosului persoanelor accidentate, celor cu diverse plăgi și gravidelor etc.

Prin acest material dorim să facem un apel, să lansăm un mesaj mamelor și aparținătorilor de a avea încredere în acest mijloc de prevenire a unor îmbolnăviri grave, de a răspunde invitațiilor pentru vaccinare, de a nu condamna copilul la suferință prin refuz sau mai grav prin a cere doar o înscriere în evidențele dispensarului fără a-i efectua în realitate.

Vaccinările se administrează în mod gratuit. Se folosește instrumentar individualizat de unică utilizare, deci nu există riscuri pentru cel care primește vaccinul. Reacțiile post vaccinale lipsesc sau sunt minime cum ar fi: durere locală sau febră trecătoare care se rezolvă cu compres cu apă rece respectiv cu paracetamol. Dacă apar convulsii sau reacții deosebite înregistrate foarte rar se impune prezentarea la medic.

Orice mutare de la domiciliul stabil impune ca în mod civilizat, familia să solicite fișa și evidența vaccinărilor de la dispensarul de unde pleacă pentru a le prezenta dispensarului noului domiciliu.

Să încercăm să clarificăm cum stă în puterea noastră să prevenim boli infecțioase fată de care încă nu există produse vaccinale sau nu există încă pe meleagurile noastre.

I. Bolile aerogene sunt cele care se transmit pe calea aerului și au ca poartă de intrare nasul, faringele și aparatul respirator.

Cele mai cunoscute din această grupă sunt: scarlatina, rujeola (cori sau pojar), rubeola, varicela (vărsat de vânt), tusea convulsivă (tuse măgărească), oreionul, gripa, difteria, meningitele, encefalitele, pneumoniile, tuberculoza.

Ce anume ne poate atrage atenția asupra unei posibile îmbolnăviri din cele enumerate mai sus? Existența de cazuri în anturaj, în colectivitate, o stare generală modificată cu câteva zile înaintea debutului bolii când apar și semne distinctive care orientează diagnosticul, uneori febră. Să exemplificăm:

- o erupție pe pielea feței care se extinde apoi, un aspect de față plânsă ne face să ne gândim la pojar;
- erupție cu vezicule cu lichid ne orientează spre varicelă;
- erupție care cedează în scurt timp și prezența ganglionilor, spre rubeolă;
- durere mare la nivelul cefei, durere de cap, vărsături, fotofobie (se ferește de lumină) ne orientează spre meningită;
- stare generală deosebită, gravă, cu durere în tot corpul ca după o bătaie, tuse iritativă, existența altor cazuri cu care am avut contact în urmă cu 1- 3 zile ne orientează spre gripă;
- afectarea glandelor salivare în principal parotida (în spatele mandibulei), spre oreion;
- o stare subfebrilă prelungită (între 37o și 38o C),transpirații, oboseală, tuse iritativă apoi productivă, uneori cu sânge ne face să suspectăm o tuberculoză.

Sunt doar câteva exemple. Dacă am descrie fiecare boală, am transforma materialul în carte de specialitate.

Ce ne rămâne de făcut? Izolăm cazul de îmbolnăvire acasă sau la spital în funcție de încadrarea bolii în cele cu internare obligatorie și respectăm recomandările medicale.

Ce măsuri de prevenire aplicăm? Evităm aglomerațiile, folosim igienic batista (de preferat cele de unică utilizare gen șervețel), respectăm perioadele de carantinare impuse pentru spitale și colectivități închise și ne vaccinăm corect pentru bolile prevenibile prin vaccinare.

II. Infecțiile digestive. Cele mai frecvente sunt: diareele infecțioase, toxiinfecțiile alimentare, dizenteria, hepatitele virale și o serie de boli ce se pot înregistra sporadic sau în mici focare cu sursă de infecție de import (poliomielita, febra tifoidă, holera etc.)

În țările civilizate numărul de cazuri pentru boli cu transmitere fecal-orală este mult scăzut față de țări mai puțin civilizate printre care ne numărăm și noi.

Nu exagerăm când recomandăm spălarea mâinilor de zeci de mii de ori pe zi pentru că ar trebui să înțelegem că cei mai mari dușmani ai îmbolnăvirilor digestive sunt mâinile. Mâinile se contaminează cu diverși microbi în timpul activităților noastre după folosirea grupului sanitar și apoi contaminăm în continuare prin intermediul mâinilor toate obiectele, alimentele cu care venim ulterior în contact. Igiena mâinilor este un gest de bun simț, de protecție individuală și a anturajului cu condiția să o putem realiza la o sursă de apă potabilă.

Există zece reguli elaborate de Organizația Mondială a Sănătății pe care dacă le-am respecta am realiza scăderea riscului de îmbolnăviri digestive:

1. Alegeți alimente care au fost supuse unui tratament pentru a le face inofensive: cumpărați întotdeauna lapte pasteurizat și nu crud, carne proaspătă sau congelată, spălați cu multă atenție alimentele ce se consumă crude, precum fructele și legumele.

2. Gătiți bine alimentele: supuneți-le unei temperaturi de cel puțin 700 C care să pătrundă în toate părțile alimentului, cu rolul de a distruge toți germenii patogeni.

3. Consumați alimentele imediat după ce au fost gătite: păstrarea la temperatura ambientală permite înmulțirea microbilor în alimentul gătit.

4. Conservați cu grijă alimentele gătite: alimentul preparat pentru mai mult timp sau păstrarea a ceea ce rămâne de la o masă se face la temperaturi joase sau la temperaturi ridicate (cel puțin 600C).

5. Încălziți bine alimentele gătite: temperatura de 700C trebuie atinsă în toată masa alimentului.

6. Evitați contactul dintre alimentele crude și cele gătite.

7. Spălați des mâinile: înainte de a începe să gătiți, după fiecare întrerupere, dacă ați schimbat copilul, dacă ați folosit toaleta, dacă ați atins animale domestice: câini, pisici, păsări; protejați orice rană a mâinilor cu un pansament.

8. Vegheați ca totul în bucătărie și la grupul sanitar să fie de o curățenie absolută.

9. Protejați alimentele de insecte, rozătoare și alte animale: cea mai bună protecție este păstrarea alimentelor în recipiente închise.

10. Utilizați apa de la robinet; folosiți numai surse de apă avizate; fierbeți apa atunci când există dubii privind calitatea ei și fiți deosebit de vigilenți când este vorba de apa pe care o folosiți la pregătirea alimentelor pentru nou-născuți.

Aducem o mică completare acestor reguli cu un apel adresat cumpărătorului, consumatorului de diverse servicii și anume acela de a fi mai exigent, mai pretențios și să nu accepte o deservire în orice condiții uneori de-a dreptul jignitoare când se știe prea bine că fără cunsumatori nu ar exista agenți comercianți.

Avem dreptul la o servire într-un pahar curat și dezinfectat, la tacâm curat, la amabilitate în momentul când cerem amănunte despre un produs. Să ne apărăm acest drept, să nu ne lăsăm agresați în nici o unitate care comercializează sau prepară alimente de unde pornește un risc major de îmbolnăvire pentru individ, pentru familie, pentru colectivitate umană. Există organisme și instituții unde vă puteți adresa pentru un sfat, eventual o reclamație: inspectoratele de sănătate publică, direcțiile sanitar-veterinare, oficiile pentru protecția consumatorilor.

Orice tulburare de tranzit (diareea) care duce la alterarea stării generale (cefalee, amețeli datorate scăderii tensiunii arteriale), febră, grețuri, vărsături și prezența în scaun de sânge, puroi, mucus trebuie să reprezinte un semnal de alarmă și să vă determine să consultați un medic din secții de pediatrie pentru copii foarte mici sau spitale de boli infecțioase. Recomandările de regim, tratament, modalități de hidratare trebuie respectate și trebuie să renunțăm la automedicație cu antibiotice și chimioterapice.

Oricât de incomodă ar fi remarca, trebuie spus că suntem o națiune care nu are un cult pentru curățenie, pentru grupuri sanitare salubre nici în gospodăriile individuale nici în cele publice.

Copiem și suprapunem multe exemple din străinătate peste o realitate incompatibilă de multe ori de la noi. De un lucru nu ne contaminăm și anume de grija pentru igienă, pentru grupuri sanitare civilizate, pentru posibilitatea de a-ți spăla mâinile după folosirea grupului sanitar, grup dotat cu săpun, șervet de hârtie.

Boli ca și holera sau febra tifoidă se înregistrează în cea mai mare parte ca și cazuri de import sau de mare indiferență față de propria sănătate. Un caz de holeră s-a diagnosticat unei persoane care lucrând la câmp și fiind prea obosită să-și aducă apă de la un izvor de apă potabilă a folosit apă de irigație, apă ce venea direct dintr-un râu și în care s-a găsit inclusiv microbul care determină holera.Un episod de febră tifoidă s-a înregistrat într-o comună, primul caz fiind un cetățean care a călătorit în mai multe țări și a folosit apă pentru spălat vesela apa de râu.

Hepatitele cu transmitere digestivă se recunosc după apariția lor în colectivități de copii și adolescenți și au semne distinctive colorarea galbenă a tegumentelor (icter), urini intens colorate, dureri în zona ficatului, oboseală, uneori febră. Cazurile se izolează la spitalul de boli infecțioase și se iau măsuri de prevenire în rândul contacților apoi se supraveghează fostul bolnav.

III. Boli cu poartă de intrare dominantă tegumentele și mucoasele, în care se încadrează: infecții stafilococice de la abcese, angine, pneumonii până la septicemii, erizipelul, cărbunele (antrax), tetanosul, turbarea (rabia), tifosul exantematic, malaria, braceloza, leptospiroza.

Sunt îmbolnăviri care au drept sursă agenți ce provin de la animale și au un caracter profesional, înregistrându-se cazuri mai frecvent la persoane care prin activitatea lor vin în contact cu animale domestice sau sălbatice: agricultori, zootehniști, silvicultori, veterinari, pescari, persoane care prelucrează lână, păr, piei, lucrători din abatoare, instalatori sanitari etc.

În afara acestui risc profesional pot apărea cazuri și la persoane din afara acestei categorii, ca de exemplu: oricine se poate îmbolnăvi de leptospiroză dacă vine în contact cu o leziune tegumentară, cu un obiect sau o zonă în care șobolanii au eliminat prin urină leptospira; orice persoană agresată de un animal cu semne vădite de turbare poate face boala dacă nu se adresează în cel mai scurt timp serviciului antirabic din spitalele de boli infecțioase unde va fi supusă profilaxiei cu vaccin antirabic sau numai la tratament antibiotic după analizarea modului de agresiune; orice plagă, rănire în activitatea gospodărească-profesională sau în urma unui accident impune o schemă individuală de vaccinare antitetanică, altfel existând riscul de a plăti cu viața.

Un subiect aparte îl constituie infecția HIV SIDA și hepatita virală B; au aceleași surse de infecție: omul bolnav și purtătorul de agent infecțios. Au aceleași căi și mecanisme de transmitere: calea sexuală, sângele și derivatele de sânge, instrumentar contaminat cu sânge și nesterilizat, contact cu secrețiile bolnavului, manopere sângerânde nemedicale (tatuaje, perforări ale lobului urechii, manichiură, pedichiură, bărbierit) în condițiile în care aceste obiecte gen foarfece, lamă de ras etc. nu se individualizează și pot contamina de la o persoană posibil infectată la o persoană sănătoasă.

După perioade variabile de la momentul infectant pot apărea manifestări clinice de mai mică sau mai mare amploare și ulterior, prin examene de laborator, se pun în evidență anticorpi specifici pentru HIV și pentru diversele structuri ale virusului hepatic B. Uneori cu totul întâmplător putem afla că avem acești anticorpi și facem un efort, privind în urmă care ar fi putut să fie momentul infectant în viața noastră. Pentru hepatita B un procent relativ mic din cazuri pot trece în cazuri cronice, în ciroză sau în cancer. În perioada actuală vaccinul Engerix B are darul să prevină aceste cronicizări și în principal cancerul hepatic.

Pentru infecția HIV-SIDA nu există încă pe plan mondial o armă de luptă eficientă demonstrată în timp cum ar fi vaccinul. De aceea față de această boală cumplită cu evoluție spre sfârșit letal în câteva luni sau ani de la debutul bolii, există la îndemâna noastră mijloace de prevenție: comportamentul sexual responsabil, fidelitatea în căsnicie, refuzul oricărei manopere medicale cu instrumentar nesterilizat, evitarea relațiilor sexuale aberante (homosexualitate), individualizarea obiectelor de toaletă.

Oare pentru a câta oară ne este dat să readucem în atenție sloganul: "Este mai ușor să previi decât să tratezi?

Este adevărat și stă la îndemâna noastră să o facem cu condiția să fim mai atenți la anumite gesturi, să nu minimalizăm riscurile, să fim conștienți tot timpul de existența acestei lumi vii nevăzute, atât de agresivă față de care antibioticele și chimioterapicele nu își au întotdeauna eficiența sperată. Microorganismele se adaptează, se luptă să supraviețuiască, se transformă, dau teme de cercetare specialiștilor în domeniu pentru găsirea altor arme de luptă.

Să visăm frumos! Să visăm condiții civilizate pe care să le respectăm, să le întreținem, să le îmbunătățim! Să visăm o țară civilizată, vis ce s-ar împlini dacă am dori să ne schimbăm mentalitatea, lucru din păcate cel mai greu de realizat.

Dr. Maria Helena Bîrhală, medic primar
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire