FAMILIA

Hipertensiunea arterială

Puţine probleme sunt mai importante decât tratarea hipertensiunii arteriale. Este o stare pe cât de frecventă, pe atât de serioasă. Între tensiunea arterială şi adaptarea la mediu a individului, există aproape sigur o relaţie.

Câtă vreme individul are reacţii bune la cerinţele mediului, el duce o viaţă intensă, plină de succese şi de perspective. Când mediul îl suprasolicită, iar individul nu reuşeşte să se adapteze, mecanismul organismului său se dezechilibrează; în acest caz, unul din simptomele clare îl poate constitui tensiunea arterială.

Hipertensiunea arterială, ca problemă a sănătăţii, devine din ce în ce mai importantă, deoarece constituie un factor asociat cu cca. 3/4 din decesurile provocate anual de bolile de inimă şi de rinichi. Se pune însă întrebarea dacă hipertensiunea arterială este o boală sau un simptom. Iată o problemă mult discutată. De regulă, când cunoaştem cauza stării clinice, considerăm hipertensiunea arterială drept simptom; când nu cunoaştem această cauză, ea este considerată ca boală.

Indivizii cu hipertensiune arterială se pot împărţi în două categorii. Atunci când cauza nu poate fi atribuită unei boli cunoscute, se foloseşte termenul hipertensiune esenţială şi starea clinică este deseori denumită hipertensiune arterială primară. Atunci când se poate identifica o cauză organică, se foloseşte termenul de hipertensiune arterială secundară.

După literatura de specialitate, mecanismul prin care tensiunea arterială se transformă în hipertensiune arterială esenţială pare a fi clar. Fluxul sangvin întâlneşte în corp peste tot o rezistenţă sporită de-a lungul micilor vase denumite arteriole. În stadiul incipient al bolii hipertensive, constricţia acestor arteriole este uşor reversibilă, iar în timpul somnului tensiunea arterială revine la normal, ceea ce indică relaxarea arteriolelor.

Totuşi, în majoritatea cazurilor această reversibilitate se pierde cu timpul, iar odihna nu mai readuce presiunea sângelui la normal.

Ce recomandă medicina tradiţională în acest caz?

1. Se urmăreşte sporirea raţiei zilnice de acid organic. Aceasta se poate face prin consumarea de mere, struguri, afine sau sucul acestora. În fiecare zi, omul trebuie să înghită echivalentul a patru pahare de suc, fie în timpul meselor, fie independent de acestea. În cazul că se administrează oţetul de mere ca sursă de acid, doza este de două linguriţe într-un pahar cu apă.

2. Trebuie revizuită alimentaţia zilnică sub aspectul raportului hidraţi de carbon-proteine. În cazul că acestea din urmă predomină, trebuie să se încerce echilibrarea lor.

3. Făina de grâu trebuie înlocuită cu cea de porumb. Deoarece rinichii sunt organe de filtrare a lichidului suplimentar, reacţia alcalină a urinei provocată de un consum mărit de produse făinoase, zahăr şi carne, este un indiciu că sângele trebuie să-şi reducă conţinutul alcalin.

4. Sarea de bucătărie atrage şi reţine lichidul din corp; de aceea persoanele cu hipertensiune arterială trebuie să renunţe la alimentele sărate. Oricine ştie că după o mâncare sărată apare nevoia de a bea apă. O parte din lichidul suplimentar cerut de sare este reţinut în sânge până ce poate fi eliminat din organism, iar acest surplus de lichid în fluxul sangvin provoacă ridicarea tensiunii. Dacă se renunţă la sare şi la alimente sărate, sângele elimină surplusul de lichid şi tensiunea scade în măsura în care a fost provocată de sarea ingerată. Efectul mierii este exact contrariu. Mierea este pentru apă un magnet. Dacă este luată la fiecare masă, mierea atrage surplusul de lichid din sânge, contribuind astfel la scăderea tensiunii; fiind şi un calmant, ea uşurează tulburările nervoase provocate de tensiune.

D.J.

Viaţa Creştină, ianuarie 2004