FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins

Educația învinge cancerul de sân

  • În Romania și la nivel internațional, cancerul mamar reprezintă prima cauză de deces prin cancer la femei

  • Lipsa de informații este cel mai puternic vector al bolii

Cancerul de sân este la ora actuală cea mai răspândită formă de cancer atât la nivel național, cât și internațional. Cifrele sunt grăitoare: după 2000, mortalitatea cauzată de cancerul de sân a crescut cu 7% în România, iar numărul cazurilor nou apărute într-un an depășește cifra de 6500; dintre acestea, 2500 mor. În acest an, Fundația "Hope for a Life" a lansat programul ACORD - Programul Național de Depistare Precoce a Cancerului de Sân și Reconstrucție Mamară Postmastectomie. Proiectul vizează reducerea ratei mortalității în rândul bolnavelor de cancer mamar.

Elaboratoarea programului ACORD, dr. Dana Harbuz Miricioiu, subliniază că depistarea precoce se face prin examen clinic calificat și mamografie. "Lipsa de informații este cel mai puternic vector al bolii, pentru că neprezentarea la medic pentru controlul medical periodic, nerecunoașterea simptomelor și uneori chiar nepăsarea, fac din cancerul de sân o boală care, în momentul de față, să fie descoperită atunci când este prea târziu", trage un semnal de alarmă Dana Harbuz Miricioiu.

Ce simțim

Un nodul dur, de forma neregulată, dureros sau nu; pielea înroșită, îngroșată, mai caldă, cu aspectul unei coji de portocală; apariția pe pielea sânului a unei adâncituri, care cutează pielea din jur, sau a unei ulcerații; mărirea în volum a unui sân și a nodulilor din axiali, care uneori sunt duri și dureroși; apariția unor eczeme sau a unor scurgeri la nivelul mamelonului.

În majoritatea cazurilor, cancerul de sân nu este dureros. Boala are însă o perioadă de latență de 10-15 ani. Din această cauză este o afecțiune unde funcționează foarte bine screeningul - depistarea în masă a cancerului mamar în fazele precoce - 0 și 1 - la femeile care sunt aparent sănătoase.

Metode de tratament

Dacă sesizați una dintre aceste modificări la nivelul sânului, mergeți la medicul de familie care vă va trimite la un consult de specialitate. Există metode de tratament eficiente: operația chirurgicală oncologică, de îndepărtare a tumorii sau a întregului sân (masectomia); reconstrucția sânului, prin care se creează un sân care arată ca și cel natural; radioterapia, care utilizează radiații cu energii înalte, cu proprietatea de a distruge celulele canceroase; chimioterapia, care folosește combinații de medicamente anticanceroase, și hormonoterapia, la care se adaugă imunoterapia și psihoterapia.

Prevenție primară

Prevenția primară împotriva cancerului de sân începe în primul rând prin modificarea modului de viață și comportament. Renuntați la alcool și la fumat! Pacientele fumătoare care apelează la reconstrucția de sân nu pot fi operate. Verificați-vă greutatea. Consumul de grăsimi și dulciuri este deosebit de periculos. Obezitatea crește nivelul estrogenului, care are legatură directă cu apariția acestui tip de cancer. Introduceți în alimentație mai multe verdețuri și alimente bogate în fibre. Ele au rolul de a scădea nivelul estrogenului și de a întări celula în lupta cu factorii cancerigeni. Consumați alimente bogate în vitamina C și E. Faceți sport. Revitalizați organismul și întăriți sistemul imunitar. Lipsa exercițiului fizic se asociază cu nivele crescute ale lipidelor, care inhibă creșterea nivelului de estrogen. Contraceptivele joacă de asemenea un rol negativ. Evitați traumatismele mici și repetate și mediile poluate în special cu cadiu și plumb.

Depistarea precoce

Planul de depistare timpurie a cancerului mamar prevede ca între 20 și 40 de ani să se facă autoexaminarea lunară a sânilor, la cinci-șapte zile după mestruație, însoțită de un examen fizic efectuat de medicul specialist o dată la trei ani; la 40 de ani se recomandă prima mamografie, împreună cu un examen fizic; între 40-49 de ani se va efectua o mamografie la doi ani, însoțită de examen fizic realizat de medicul specialist, la care se adaugă autoexaminarea lunară; dupa 50 de ani, se prevede un examen clinic și mamografie anual și autoexaminare în aceeași zi a lunii. În condițiile unor factori de risc, se tinde să se urmarească femeia de la 35 de ani. Cancerul de sân este una dintre cele mai lente tumori. De la declanșarea procesului până la apariția unei tumori de 1 cm diametru pot trece chiar și zece ani. În acest interval, depistarea bolii conferă șanse maxime de vindecare. "Detectarea cancerului mamar în stadiul 0 face ca supraviețuirea la cinci ani să fie între 98-100%. În schimb, depistarea în stadiul 2 o reduce la 75%, în stadiul trei la 50%, iar în stadiul patru la 15%", avertizează Dana Harbuz Miricioiu.

Factori de risc

Vârsta înaintată crește riscul apariției cancerului de sân, în primul rând din cauza dezechilibrului hormonal care se ivește după 40 de ani. Grupul de etate cu cel mai mare risc de îmbolnăvire este între 50-60 de ani. Însă cancerul mamar poate apărea și la persoanele tinere. Ereditatea - dacă aveți o bunică, mamă sau soră diagnosticate cu cancer mamar, vă încadrați într-un risc crescut de îmbolnăvire. Efectuați-vă o mamografie cu cel puțin cinci ani înainte de vârsta la care a fost diagnosticat cancerul la ruda dvs.

De asemenea, femeile diagnosticate cu un chist sau cu o alta tumoare benignă a sânului trebuie să fie supravegheate regulat, datorită existenței unui risc, minim poate, dar care nu trebuie subestimat, de transformare malignă pe care îl au unele dintre aceste afecțiuni. Menopauza tardivă și obezitatea apărută în postmenopauză, menstruația aparută înainte de 11 ani, prima sarcină după 30 de ani. Apoi, trebuie să țineți cont de factorii care pot scădea riscul cancerului mamar: prima sarcină la vârstă tânără, menopauza precoce, alăptarea prelungita. Și, nu în ultimul rând, vă protejați de apariția unui cancer mamar prin efectuarea controlului medical periodic la medicul de familie, care poate depista apariția din timp a unor suspiciuni. Este important de conștientizat necesitatea efectuării regulate a controalelor mamografice și a examinării clinice, coordonate de medicul oncolog.

Mamografia

Depistarea în stadiul precoce se realizează prin examen clinic de specialitate, însoțit de mamografie, care este cea mai eficientă cale și cel mai ieftin instrument de a detecta cancerul mamar în forma cea mai timpurie, cu aproximativ 1-3 ani inainte ca boala să poată fi depistată prin palpare. Mamografia este, de fapt, o radiografiere a sânului, cu radiații extrem de joase, ceea ce face ca riscurile iradierii să fie minime. De altfel, lucrurile au avansat atât de rapid, încât s-a ajuns la performanța ca, prin mamografie, să poata fi depistat nodulul malign la o dimensiune de 0,5 cm.

Masectomia

Masectomia reprezintă îndepărtarea chirurgicală a sânului. Pe lângă tratamentul chirurgical radical al cancerului de sân, procedeul este și o operație mutilantă, care alterează integritatea corporală a femeii prin consecințele psihosomatice. Impactul psihologic are implicații în toate planurile: familial, afectiv și social. Cancerul mamar afectează un organ care este simbolul feminității. "Imaginea de sine are de suferit din cauza schimbării care are loc în propria corporalitate", atrage atenția psihologul Andreea Raduta. "De cele mai multe ori, este bine ca intervenția chirurgicală să beneficieze de consiliere pre și post operatorie, astfel încât percepția propriei corporalități să se refacă repede", afirmă psihologul.

Reconstrucția sânului

Dar ce se întâmplă după masectomie? Chirurgia plastică poate reda integritatea corpului. Reconstrucția sânului ajută o pacientă mastectomizată să redobândească o imagine pozitivă asupra propriului corp și, de asemenea, contribuie la reintegrarea ei psiho-socială. Reconstrucția se poate realiza în același timp operator cu mastectomia sau mai tarziu. Dana Harbuz-Miricioiu explică avantajele reconstrucției imediate: "Aduce atât beneficii psihologice pacientei, prin diminuarea anxietății legate de operația de extirpare a sânului, cât și financiare, deoarece, prin scăderea duratei de spitalizare, scad și costurile". Chirurgia plastică realizează reconstrucția sânului cu ajutorul implanturilor sau a țesuturilor din vecinătatea regiunii operate, fără a avea efecte secundare negative asupra bolii.

Implicare generală

Prof. Univ. Dr. Florinel Bădulescu, președintele Comisiei de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății și Familiei, anunță caă pentru prima oară se încearcă să se ordoneze toate activitățile de prevenție, care până acum s-au derulat sporadic. "În cele șase mari centre universitare din țară se vor întocmi catagrafii în vederea efectuării screening-urilor și a depistării persoanelor cu predispoziție", informează Florinel Bădulescu. Totodată, președintele Comisiei de Oncologie afirmă că se vor aloca 17 miliarde de lei programelor de prevenție. Tot în 2004, cele mai importante organizații nonguvernamentale vor lucra împreună cu MSF pentru a preveni această boală. Toate femeile ar trebui să știe că există un consult anual gratuit obligatoriu.

Și bărbații sunt afectați

Cancerul de sân nu este o boală de care suferă exclusiv femeile. La fiecare 100 de femei cu cancer mamar, un bărbat va dezvolta boala, în special din cauza eredității, stresului sau traumatismelor. Cancerul mamar este o boală care ucide, iar atunci când nu o face, lasă urme adânci. Fizice și psihice. Nu uitați că efectele devastatoare ale acestei afecțiuni pot fi contracarate și că acest tip de cancer poate fi controlat și chiar învins. Nu uitați că momentul cel mai important pentru a lupta eficient împotriva acestei boli este depistarea sa precoce, iar cea mai sigură metodă este mamografia, care permite detectarea bolii cu 1-3 ani inainte de apariția primelor simptome.

Mihaela Halichi
sursa: sanatatea.ziua.ro
republicat cu acordul sursei

 

  • La fiecare trei minute, o femeie este diagnosticată cu cancer de sân

  • La fiecare 15 minute, o femeie moare din cauza acestei boli

  • Una din opt femei va dezvolta pe parcursul vieții cancer de sân

  • Studiile de autopsie arată că 2% dintre persoanele investigate prezintă un cancer de sân nediagnosticat atunci cand mor

  • Cancerul mamar este principala cauză de moarte la femeile cu vârsta cuprinsă între 40 și 55 de ani

  • În România, 1% dintre femei se îmbolnăvesc anual de cancer mamar, iar 85% dintre cazuri sunt depistate în fazele avansate ale bolii


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire