FAMILIA

Experienţele tinerilor

Acea carte

Promisesem de câtva timp unei prietene că îi voi căuta o culegere de care avea mare nevoie. Imediat ce vedeam o librărie intram cu speranţa că în sfârşit voi putea să-i dau lui Flori vestea mult aşteptată: am găsit-o. Însă de fiecare dată speranţa îmi era spulberată de fatidicul răspuns: s-a epuizat, mai încercaţi săptămâna viitoare!

Într-o zi, întorcându-mă acasă de la serviciu, am văzut o librărie mică, ascunsă printre numeroase alte magazine. Am intrat şi am întrebat. Vânzătoarea, cu un gest larg, mi-a arătat rafturile din faţa mea: vreo câteva sute de volume din toate domeniile, printre care, cu siguranţă, aş fi găsit şi ceea ce căutam. Cum mi se părea imposibil să găsesc culegerea într-un timp record, am mai întrebat-o încă o dată unde aş putea să mă uit mai precis. Fiind probabil foarte obosită, vânzătoarea nu a mai rezistat şi a izbucnit, ridicând tonul şi uitând de bunele maniere de care trebuia să dea dovadă în faţa clienţilor, dintre care eu, ajunsă aproape de sfârşitul programului, eram cine ştie a câta în acea zi.

Am înţeles imediat că nu puteam aştepta ca ea să fie drăguţă cu mine, dimpotrivă mi se oferea o ocazie nouă în acel moment de a trăi iubirea faţă de celălalt aşa cum hotârâsem de dimineaţă. Şi totodată de a da la rândul meu din iubirea pe care şi eu o primisem de-a lungul zilei prin gesturi poate aparent lipsite de importanţă, ca de exemplu oprirea imediată a unei maşini la trecerea de pietoni din faţa locului meu de muncă, unde de obicei se aşteaptă câteva minute bune pentru a traversa cei patru metri care despart strada de trotuarul de vis-a-vis.

Şi am început să caut cartea împreună cu ea, încercând să-i scuz reacţia. Un schimb de cuvinte a readus pe chipul ei bunăvoinţa pe care şi-a manifestat-o apoi nu numai prin a-mi găsi o culegere care ar fi putut-o înlocui pe cea căutată, ci şi prin a-mi arăta listele din librărie cu toate editurile unde m-aş mai fi putut interesa.

Ne-am despărţit pline de voie bună. Iar în suflet am simţit că acea doamnă devenise din acea zi "sora mea", o soră de care eram legată de acum înainte prin iubirea universală care face din noi toţi fraţi.

A.E.

Un simplu mesaj pe mobil

Cu câtva timp în urmă eram foarte prinsă cu treburile mele şi făceam tot posibilul să nu mă gândesc la ceea ce mă îngrijora de fapt: un examen la facultate pe care nu reuşeam să-l iau şi sentimentele confuze pe care le aveam faţă de un prieten. Simţeam că raportul meu cu Dumnezeu avea nevoie de "ceva"...

Apoi am primit pe neaşteptate un cadou frumos: o întâlnire de o zi la care am putut să particip împreună cu celelalte fete care vor să trăiască pentru o lume unită. La sfârşitul acelei zile am plecat cu multă pace în suflet pe care de mult nu o mai simţisem. Nu se rezolvase nimic în mod magic, dar din acea zi am găsit forţa să trăiesc cu o mai mare seninătate fiecare lucru.

Într-o seară, în timp ce mă pregăteam să ies cu prietenii mei, am primit un mesaj pe mobil de la una dintre acele fete, un simplu salut prin care îmi spunea "Sunt cu tine". Pe moment nu i-am dat mare importanţă, însă nu îmi puteam închipui cât de angajantă avea să fie pentru mine acea seară. Într-adevăr, m-am aflat într-una dintre acele situaţii în care, pentru a merge împotriva curentului lumii, trebuie să te ridici şi să iei o hotărâre, chiar dacă vei fi luată poate peste picior. Câţiva dintre cei prezenţi au început să folosească droguri uşoare. Prietenii mei mă cunosc şi ştiu foarte bine ce gândesc eu despre ceea ce ne trebuie sau nu pentru a ne distra. Doi băieţi pe care nu îi cunoaşteam au început să mă provoace considerându-mă "un încurcă-lume". Prima reacţie pe care am avut-o a fost aceea de a mă preface că nu aud, însă văzând privirile celor din jur am văzut că unii dintre prietenii cărora le povestisem de mai multe ori despre ideea lumii unite aşteptau un răspuns, chiar dacă fumau şi ei "de ochii lumii" acele ţigări. Sinceră să fiu, mi-a fost teamă, poate şi ca să nu-i pierd, dar în acel moment mi-am amintit mesajul pe care îl primisem pe mobil "Sunt cu tine." Deci nu eram singură. Şi am început să vorbesc, să povestesc tot ceea ce facem împreună cu alţi tineri care l-au pus pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor. Am fost bombardată cu o mulţime de întrebări şi s-a creat un dialog foarte frumos - deşi câţiva continuau să se menţină pe poziţie - care a făcut să se nască un raport nou între noi, mai ales cu o pereche de tineri.

M.I.

Arta de a iubi şi în muzică

Studiez pianul de la vârsta de 11 ani. Întotdeauna m-am gândit că muzica este comoara vieţii mele, până în momentul în care m-am întâlnit cu tineri care îl aleseseră pe Dumnezeu ca Ideal al vieţii lor. Cu ei am simţit că pot să perfecţionez o artă mai mare decât cea pe care o cunoşteam: arta de a iubi.

În urmă cu un an am frecventat un curs de perfecţionare într-o orchestră pentru tineri muzicieni. Nu mi-a fost uşor să înfrunt repertoriul de muzică contemporană. Însă obstacolul cel mai mare a fost comportamentul dur al dirijorului în timpul repetiţiilor, mai ales cu mine. Într-o zi, în timp ce dirija o piesă din muzica contemporană, m-a oprit pentru că greşisem şi m-a insultat. Am reluat pasajul, dar am greşit încă o dată. Iar el s-a înfuriat şi mai tare. În acel moment mi-am pierdut concentrarea. Am greşit şi a treia oară, iar el m-a dat afară. Nimeni nu putea înţelege reacţia care li se părea tuturor exagerată. În timp ce plângeam, mi-am amintit de fraza: "Iubeşte-i pe duşmanii tăi, fă bine celor care te urăsc." Nu o trăisem concret niciodată până atunci. "Sunt aici pentru a repeta şi a mă perfecţiona sau pentru a iubi?", îmi tot repetam în sinea mea. Şi încercând să nu-l judec pe dirijor, am început să mă rog pentru el.

Când a ieşit din sală a trecut pe lângă mine fără să-mi adreseze un cuvânt. A doua zi l-am întâlnit din întâmplare pe stradă. S-a oprit şi şi-a cerut scuze: îşi pierduse controlul datorită oboselii şi mi-a destăinuit că trecea printr-o perioadă dificilă. Am rămas fără cuvinte, mulţumindu-i lui Isus pentru mica minune ce se întâmplase.

La concert am fost cuprinsă de o mare emoţie şi de teamă nu mai vroiam să urc pe scenă. M-am gândit atunci că talentul meu trebuia să slujească publicului, mi-am regăsit curajul şi am cântat încercând să redau ceea ce aveam în inimă. La sfârşitul concertului mulţi au venit să mă felicite, spunându-mi vorbe frumoase. Iar bucuria mea a fost mare deoarece concertasem nu pentru a primi aplauze, ci pentru a iubi. Muzica este pentru mine un dar venit din cer, însă acum primul loc îl are Dumnezeu care m-a cucerit cu iubirea Sa.

B.I

Oraş nou, iul-aug 2004