FAMILIA

Când Dumnezeu intervine

Un dar neaşteptat

Aşteptam vizita unei persoane dragi şi voiam să facem orice ca să se poată simţi ca acasă, începând de la felurile de mâncare pe care am fi vrut să i le oferim. Cunoscând gusturile sale ne-am gândit să pregătim, printre altele, şi un prânz bun pe bază de peşte. Totuşi, intrând prin magazine, am văzut că preţurile erau atât de ridicate încât nu am fi putut să cumpărăm un peşte bun, astfel încât i-am încredinţat totul lui Isus. Seara una dintre noi, întorcându-se de la serviciu, soseşte cu un pachet greu, un dar al unei cunoştinţe dintr-un oraş de lângă Dunăre. În pachet se afla un peşte foarte proaspăt şi enorm! Mai mult decât atât... M.A. (Bucureşti)

Rugămintea ascultată

Părinţii soţului meu nu erau credincioşi practicanţi, dar erau mulţumiţi când fiul lor, căsătorindu-se cu mine, a început să meargă la biserică şi nu rareori aveau grijă de copiii noştri ca noi să putem participa la exerciţii spirituale. Ne întrebam adeseori cum să facem ca să-i ajutăm să-l întâlnească pe Dumnezeu. Locuiau la 100 km distanţă, dar de fiecare dată când mergeam pe la ei încercam să le comunicăm experienţele noastre şi ne rugam pentru ei. Se apropia aniversarea nunţii lor de aur şi voiam să le pregătim o sărbătoare deosebită. La un moment dat i-am întrebat dacă nu ar vrea să participe împreună la liturghie ca să mulţumească pentru aceşti 50 de ani petrecuţi împreună. Au fost de acord, dar şi-au dorit o liturghie privată, numai pentru familia noastră. Preotul a acceptat şi a împodobit biserica pentru nuntă. Noi aveam o dorinţă cunoscută numai de Dumnezeu: ca ei să se întoarcă la sacramente. În timp ce ne pregăteam pentru liturghie, am spus: "Dar mirii se pregătesc şi prin spovadă." Soacra mea a răspuns imediat: "Sunt gata." Când să intre în confesional, socrul meu i-a spus: "Lasă-mă să intru înaintea ta." S-a întâmplat ceea ce nu se întâmpla de 50 de ani. Aşezaţi în jurul mesei festive ne-au mulţumit, iar noi i-am mulţumit lui Isus care ne-a ascultat. MM. (Sfântu Gheorghe)

Îmi ceri prea mult, Isuse

Un prieten, Angelo, despre care aflu că a rămas fără un loc de muncă, îmi comunică o mare durere: moartea fiicei sale nou-născute. La despărţire am în inimă o singură dorinţă: să fac ceva pentru el. În ziua următoare primul meu gând a fost: vreau să-i găsesc un serviciu lui Angelo. Printre puţinele posibilităţi într-o ţară cu mulţi şomeri, îmi vine în minte Carlo, un alt prieten, manager într-o mare întreprindere. Dar ziua care mă aşteaptă este atât de intensă încât îmi dau seama că nu voi reuşi să iau legătura cu el. În timpul liturghiei mă plâng lui Isus: "Îmi ceri prea mult!" În timp ce mă aflu pe drum spre o persoană care trece printr-o perioadă foarte grea - unul dintre lucrurile prevăzute pentru acea zi - îi încredinţez Tatălui ceresc serviciul lui Angelo. Ascult timp de câteva ore, acea persoană care la sfârşit se simte cu adevărat uşurată şi mulţumită. Mă întorc acasă: un mesaj. Este de la Angelo: şi-a găsit un loc de muncă. E fericit. Şi eu la fel. Dar cea de a doua frază a lui mă impresionează: serviciul îl va avea la întreprinderea lui Carlo, managerul, pe care l-a cunoscut pe o altă cale. X.Z. (Italia)

Oraş nou, mai-iun 2004