FAMILIA

Acordul dintre doi îngeri păzitori

Este o zi frumoasă de primăvară, însorită, ce mă atrage la contemplarea creaţiei şi a iubirii lui Dumnezeu.

Pedalez în jos, printre serpentinele drumului, gândindu-mă intens la acel Isus pe care îl port cu mine şi, mai ales, neatent la pericolul ca bicicleta, la o curbă sau alta, s-o ia razna.

Un bolnav, pe care îl vizitasem cu o zi înainte, mă aşteaptă să-i dau Sfânta Împărtăşanie.

Deseori mi se întâmplă să depăşesc graniţele parohiei mele ca să slujesc. Dar în ziua respectivă nu eu "conduceam"... La un moment dat mă trezesc într-un sat pierdut şi aproape în mod automat mă opresc: "Unde mă aflu? Ce mi s-a întâmplat? Cum am pierdut drumul pe care îl cunosc atât de bine?"

Mă uit în jur ca să mă asigur că nu visez şi observ o căsuţă, iar în faţa mea o uşă care se deschide chiar în acel moment. Apare o femeie înlăcrimată care mă priveşte cu ochii plini de uimire. Dându-şi seama de ceea ce vedea, a început să strige de fericire, chiar dacă avea lacrimi în ochi: "Un preot, un preot! Mulţumesc, îngerul meu păzitor, mulţumesc că m-ai ascultat şi că mi l-ai trimis!".

Se apropie de mine şi îmi spune: "Veniţi, Sfinţia voastră, veniţi. Soţul meu este pe moarte şi tocmai a întrebat dacă poate să vorbească cu un preot. Eram disperată şi, fiind singură, nu puteam să-l las şi nici nu ştiam încotro s-o iau ca să găsesc un preot. Eu mi-am dorit foarte mult ca el, care refuza mereu, să vrea să vorbească cu un preot. M-am adresat îngerului meu păzitor ca să aibă el grijă. M-am rugat intens şi eram în aşteptare. Şi iată că a plouat cu un preot din cer. Mulţumesc, Sfinţia voastră, mulţumesc, veniţi!".

Acum îmi dau seama că, în ultima jumătate de oră, îngerul acelei femei, înţelegându-se cu al meu, m-a condus fără ca eu să-mi dau seama acolo unde era nevoie mai urgentă de slujirea mea.

Întâlnirea cu bolnavul, deja în ultimele clipe ale vieţii sale pământeşti, este un paradis, un paradis de milostivire şi de iubire, o sărbătoare care se revarsă din cer asupra noastră, aproape răpiţi într-un extaz de miracol şi de recunoştinţă.

Dar o altă surpriză mă aşteaptă: în timp ce iau Ostia din suport ca s-o ofer bolnavului, îmi dau seama cu mare uimire că în suport se află două ostii, în timp ce eu eram sigur că am pus una singură. Rămân în adoraţie alături de muribundul care, cu câteva momente mai târziu, se stinge din viaţă.

Apoi îmi reiau drumul spre casa bolnavului la care trebuia să merg încă de la început.

Când ajung acolo mi se spune: "Părinte, cum de aţi ajuns aşa târziu, dumneavoastră, care sunteţi mereu atât de punctual?". Le explic motivul întârzierii mele şi rămân atât de surprinşi şi încântaţi, încât se întăreşte în ei o propunere hotărâtă şi sinceră: "Ştiţi, părinte, că, ascultându-vă pe dumneavoastră, ne-am gândit că şi noi vrem duminica viitoare să ne spovedim şi să primim Sfânta Împărtăşanie." Sunt tata, mama, fratele şi sora bolnavului care de mai mult timp nu mergeau la biserică.

În zilele următoare simt mai mult decât înainte prezenţa îngerului păzitor alături de mine care, zâmbind, şi poate dojenindu-mă cu blândeţe, îmi repetă: "Să nu uiţi niciodată de mine. Eu voi fi mereu cu tine."

A.B.

Oraş nou