FAMILIA

"Eu sunt ateu, dar tu trebuie să fii nebun"

O familie împăcată prin puterea de mărturie a adevărului

Într-o zi vine la mine un prieten care îmi încredinţează marea sa durere: părinţii săi sunt în pragul divorţului. Dincolo de durerea de a vedea că există mai puţină iubire între părinţii săi, îi este insuportabil gândul că altcineva va hotărî cu care dintre părinţi va trebui să trăiască, despărţindu-l astfel de fratele său cel mare de care este foarte ataşat.

Mă simt antrenat în această situaţie şi simt o mare tristeţe pe care nu reuşesc să o depăşesc, mai cu seamă că prietenul meu nu este credincios şi mă tem să nu înrăutăţesc situaţia vorbindu-i despre Dumnezeu. Aş risca să nu fiu înţeles. Dar, fiind creştin, simt că trebuie să transmit tuturor iubirea lui Dumnezeu, dincolo de orice barieră.

Cu această lumină care îndepărtează întunericul reuşesc să recunosc în prietenul meu chipul lui Isus răstignit şi părăsit şi găsesc puterea de a-i spune: "Eu, ca creştin, i-aş încredinţa lui Dumnezeu durerea mea; aş pune problema în mâinile Lui, pentru ca voinţa Sa să se poată împlini, cu credinţa că orice mi-ar rezerva viitorul, va fi bine pentru mine".

Răspunsul său a fost: "Eu sunt ateu, dar tu trebuie să fii chiar nebun!"

Nu mă pierd şi insist: "Curaj, merită să încerci, spune-i în mod simplu lui Isus: 'Această durere o pun în mâinile tale' şi apoi aşteaptă senin ca evenimentele să hotărască". I-am spus că poate să-mi telefoneze în orice moment, dacă are nevoie de ajutor.

Când a plecat, furtuna din inima sa nu era potolită. Ziua următoare mi-a telefonat să-mi spună că s-a găsit în situaţia de a-i încredinţa lui Dumnezeu durerea sa. L-am simţit mai liniştit. După alte două zile, am primit un nou telefon de la el în care mi-a spus că nu se va mai despărţi de fratele său şi că nici divorţul nu va mai avea loc. Mama a găsit puterea de a-l ierta pe tata şi s-au împăcat.

Vă puteţi închipui ce mare a fost bucuria mea...

L.V.

Oraş nou