Mărturii
A fost un Crăciun minunat!
Locuiesc într-un apartament lângă biserică. De la fereastra mea îi văd pe oameni când intră sau ies din biserică. Știu când începe Liturghia, știu când se termină. Cu toate acestea, făceam parte din categoria oamenilor care, deși locuiesc lângă biserică, nu participă la Liturghie. Faptul că oamenii mai aveau timp să vină și la biserică mi se părea o pierdere de timp. Încercam să-i înțeleg, să pun totul pe seama sărăciei sau poate a ignoranței multora dintre ei, dar mi-am dat seama că printre cei care se îndreptau spre biserică erau nu numai oameni săraci și ignoranți, din contra... Totuși, nu sosise ceasul în care să realizez că eu însumi eram un sărac și un ignorant pentru că nu-l căutam pe Dumnezeu.
De Crăciun, credincioșii parohiei de care aparțin, în mod special tinerii și copiii vin să-l colinde pe părintele. Pentru că e o parohie mică, de multe ori părintele este nevoit să-i țină afară, mai ales grupurile mari. Și, o spun cu sinceritate, de multe ori este o adevărată bucurie să-i asculți pe tineri și pe copii cum cântă împreună colinde de Crăciun. Niciodată nu am crezut că cele care mă vor aduce din nou la biserică vor fi tocmai colindele de Crăciun. Pentru că locuiam lângă parohie, la un moment dat am văzut câțiva tineri care sub geamul meu îi așteptau pe alții. Cred că erau în jur de 30, împreună cu câțiva copii. I-am văzut împărțind lumânări și aprinzându-le. S-au apropiat de ușa parohiei, au sunat, și au așteptat să iasă părintele. Era înainte de Liturghia din noaptea de Crăciun. L-am văzut pe preot ieșind, bucurându-se și el de atmosfera creată de lumânările aprinse. Cu o zi înainte ninsese bine, așa încât, acum, totul era alb. Și acei tineri au început să cânte. Auzisem colinde și la televizor, dar, în fața camerelor de luat vederi, totul este bine regizat. Erau niște cântece și atâta tot! Nu aveau viață! Nu se simțea bucuria Crăciunului. Nu era atmosfera pe care eu o aveam în fața ochilor. În acele momente mi-am amintit de colindele pe care și eu le cântam altădată când eram în corul bisericii. Și eram tânăr! Acum nu mai aveam aceeași vârstă. Timpul a trecut. După câteva colinde interpretate, părintele a felicitat grupul și i-a încurajat să cânte la fel și la Liturghie. Atunci mi-a trecut prin minte ceea ce nu-mi mai trecuse de mult: să merg și eu la Liturghie. Era sărbătoarea nașterii lui Isus!
Totul în jur parcă era pregătit pentru a sărbători și venirea mea la biserică. În biserică, la ora la care am mers, era deja multă lume. Nu mai erau locuri în bancă, așa că am fost nevoit să rămân puțin mai în spate. Și cum Dumnezeu știe să se folosească de orice împrejurare pentru a-i atrage pe oameni la el, după începerea Liturghiei am ajuns undeva în dreptul scaunului de spovadă. Mi-am zis: Să intru? Parcă era prea mult! A ieșit o persoană și nu a mai intrat nimeni. După multe ezitări, am intrat și după mai mult timp am ieșit. Mulțumesc părintelui care nu s-a dus să concelebreze, a rămas pentru spovezi ca și cum ar fi știut că în acea seară un om sărac și ignorant vrea să se îmbogățească și să recapete înțelepciunea. Și când mă gândesc, de unde a pornit totul! De la acele colinde interpretate atât de frumos de grupul de tineri. A fost într-adevăr un Crăciun minunat! (Isidor)
Pagină realizată de pr. Felician Tiba
Lumina creștinului, decembrie 2003