FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Când un șomer se roagă...

Am 23 de ani de când lucrez într-o întreprindere până nu demult a statului și de ceva timp a unui patron. În cei 23 de ani am avut ocazia să cunosc foarte multă lume, iar în privința meseriei am căpătat foarte multă experiență. Nu-mi vedeam niciodată locul de muncă amenințat de șomaj. Deja mă vedeam un pensionar care revine cu drag la fostul loc de muncă și la foștii colegi. Dar a venit o zi în care cineva a anunțat că întreprinderea noastră se privatizează. La început cu toții am crezut că e o glumă.

Într-una din zile, când ne-am prezentat la serviciu ni s-a spus: "De mâine întreprinderea nu va mai fi a statului, ci a unui patron".

M-am gândit imediat la copiii pe care îi aveam acasă. Un patron înseamnă restructurări, preferință pentru tineri, bani puțini, nesiguranța locului de muncă. Am fost trimiși în șomaj aproape un sfert din muncitori. Astfel, după 23 de ani de muncă, iată-mă la poarta întreprinderii, cu cartea de muncă în mână și cu posibilitatea luării de șomaj. Plângeam! Da, plângeam pentru că de acel loc de muncă depindea soarta copiilor mei.

Cine te mai angajează astăzi pentru ca după doi, trei ani să poți ieși la pensie? Ce au devenit fabricile și întreprinderile noastre? Locuri de interese. Totul se tratează astăzi numai cu și din interes. Omul a devenit doar un producător. Este bun atât timp cât produce. Când are deja o vârstă și dacă mai este și bolnav, este marginalizat! A doua zi, știam că nu o să mă mai trezesc de dimineață să vin la lucru. Trebuia doar să-mi fac dosarul pentru șomaj. În familie am devenit atât de irascibil încât ne certam deseori din cauza lipsurilor care au început să apară.

Regretam parcă tot binele pe care îl făcusem până atunci, inclusiv bănuții pe care altădată îi dădusem la câte un cerșetor. La un moment dat am ajuns la concluzia că nu are rost să mă descurajez. Observam cum în familie lucrurile nu mai erau ca înainte. Ne certam des, iar motivul era evident, lipsurile.

Din șomaj nu mai puteam face față cheltuielilor, iar despre un nou loc de muncă nici nu se putea vorbi. Într-o zi, după o nouă ceartă cu soția, mi-am zis: cearta nu duce la nimic; nu-mi asigură nici un loc de muncă, nici nu-mi mărește șomajul, ba mai mult, mă înstrăinează de familie. I-am propus soției și copiilor ca, în loc să ne certăm, să ne gândim împreună cum putem să ne descurcăm. De muncă nu mi-era frică, așa că aș fi muncit oriunde. Ne-am hotărât chiar să facem o novenă de rugăciune. Așa am mers zi de zi cu toții la biserică, ne-am spovedit și ne-am împărtășit. Nici nu am terminat novena, că atitudinea noastră a impresionat-o pe o persoană din biserică în așa fel încât după Liturghie m-a oprit și mi-a spus: "Cred că sunteți de încredere. Aș avea nevoie de un om serios pentru pază la firma pe care o am, iar dacă soția ar fi dispusă, avem fetița mai mică; rămâne singură acasă. Ce spuneți?" A fost o adevărată binecuvântare. I-am mulțumit și a doua zi ne-am prezentat la lucru. Rugăciunea ne-a ajutat să rezolvăm o problemă prin care, nu puțini sunt cei care trec astăzi. Dar, dacă de muncă nu-ți este rușine, se găsește. Și dacă se mai adaugă și încrederea în Dumnezeu, totul se rezolvă. (Anton)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, mai 2003
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire