FAMILIA

Cu Dumnezeu cum o veţi rezolva?

Dragi părinţi, mi se frânge inima la gândul că trebuie să vă scriu această scrisoare cu un conţinut mai puţin poate pe placul vostru, dar asta-i realitatea. Ştiu că m-aţi crescut cu greu. De aceea vă datorez respect, indiferent de ceea ce mi-aţi făcut. Acum sunt departe de voi, atât de departe încât, oricât v-aţi concentra tot nu bănuiţi unde mă aflu. Dar să ştiţi un lucru şi vreau să-l spun încă din capul locului: dacă mă aflu aici, nu am venit de bunăvoie. Aş pleca în fiecare clipă, dar mi-e frică. Dacă v-am pierdut pe voi şi cele mai frumoase clipe ale vieţii, n-aş vrea să mă pierd şi pe mine însămi. Vreau să-mi refac nu numai viaţa, dar şi sufletul. Şi cât aştept acea zi... Spuneam că sunt departe, undeva unde cuvântul "părinţi" înseamnă cu totul altceva decât aţi fost voi pentru mine. Câteodată mi-e dor de tine, mamă, dar ce să fac? Am plecat de acasă pentru că nu puteam să vă mai rabd, mai ales pe tata. Ştiţi cum v-aţi comportat cu mine. Indiferent de ceea ce făceam, nimic nu era bun. Mereu mi-aţi reproşat că nu mă pricep la nimic. Când greşeam mă pedepseaţi ca şi cum ar fi fost ultima posibilitate de a vă răzbuna. M-aţi pedepsit mult pentru că eraţi mai mari ca mine şi eraţi părinţii mei. V-aţi permis. Nu aveam cum să vă reclam nimănui şi chiar dacă o făceam, nu mă lua nimeni în seamă. Ştiu, aşa sunt copiii când sunt mici, nu au voie să ţipe, nu au voie să vorbească altora despre cele pe care le suferă. Numai voi, părinţii, sunteţi buni. Voi nu greşiţi niciodată. Greşesc copiii, de aceea li se aplică fel şi fel de pedepse. Nu aveam voie să-mi fac prieteni, pentru că spuneaţi că nu trebuie să ştie alţii ce se întâmplă în casă la noi. Când eram mică nu mi-aţi luat nici măcar o păpuşă. Acum constat că nici nu am avut copilărie. Mi-aţi răpit cei mai frumoşi ani din viaţă. Da, tată, ţi-a fost mereu teamă că voi greşi şi m-aţi ţinut departe de ochii lumii, iar tu, pentru că beai, de multe ori nu vedeai nici măcar drumul spre casă. Mi-ai cerut să nu greşesc, dar tu greşeai mereu şi nu recunoşteai. Mă doare mult că trebuie să vă scriu toate acestea. Este ca şi cum v-aş judeca pentru ceea ce aţi făcut şi ştiu că nu am acest drept. Dar poate că aşa vă veţi trezi. Vă veţi da seama ce înseamnă să creşti un copil, că şi el are personalitatea lui, este şi el un om care merită respect. Şi apoi, poate, citind această scrisoare, dacă aveţi curajul, o să spuneţi şi altora să nu facă la fel. Să nu fie nevoiţi copiii să plece de acasă din cauza părinţilor, aşa cum am făcut eu. Cât am plâns când am fost nevoită să iau această decizie! Cât de greu mi-a fost! Am întâlnit în drumul meu multe familii fericite. Copiii parcă erau nişte jucării pentru părinţii lor. Dacă voi m-aţi fi considerat măcar o jucărie m-aş fi bucurat. Măcar v-aţi fi jucat cu mine. Dar m-aţi considerat o povară şi, pentru că voiaţi să scăpaţi de mine, m-aţi epuizat prin atitudinea voastră. Cât simt lipsa unor părinţi adevăraţi! Dar să nu vă disper prin scrisoarea mea, vă spun un lucru: chiar dacă sunt departe şi mi-aţi făcut atâtea, de multe ori mă gândesc la voi, mă gândesc şi încerc să vă înţeleg. Uneori totul este atât de absurd şi găsesc răspunsuri atât de greu! Mă trezesc de multe ori plângând, dar nu ştiu pentru cine, nu ştiu dacă îmi plâng soarta sau vă plâng pe voi. Cât de greu este între străini! Dragă mamă, dragă tată, dacă v-am greşit cu ceva, iertaţi-mă. Faceţi ceva! Încercaţi să schimbaţi această situaţie. Oare când va veni acel timp în care toţi părinţii îşi vor iubi copiii aşa cum trebuie iubiţi? Îmi simt sufletul greu, deşi am căutat să nu-l uit niciodată pe Dumnezeu. Atât cât am putut m-am rugat şi mă voi ruga lui. Ştiu că într-o zi va răsări soarele şi în viaţa mea. Şi ca să vă liniştesc, vă spun că aici, unde mă aflu, am în îngrijire doi bătrâni. Dar ei sunt departe de Dumnezeu, iar eu, pentru că nu ştiu limba, nu pot să fac nici un pas în afara spaţiului în care mă aflu. Mă întâlnesc din când în când cu câteva prietene, unele dintre ele plecate de acasă ca şi mine, dar tot mi-e greu. Îmi mai cer încă o dată iertare dacă această scrisoare v-a supărat cu ceva. Am încercat să vă spun realitatea exact cum este ea. Iar dacă nu vă veţi schimba cu nimic, în ceea ce mă priveşte, chiar dacă voi continua să rămân departe de voi, vă voi ierta, dar oare cu Dumnezeu cum o veţi rezolva? (Emilia)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creştinului, octombrie 2002