FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

S-a întâmplat de Crăciun

Totul a pornit de la o ceartă banală. Unul dintre copii a fost strigat la fereastră de către un coleg de joacă. După ce i-a răspuns a uitat fereastra deschisă. Curentul care s-a format după ce același copil a ieșit pe ușă a făcut să se spargă vaza pe care soțul meu o primise cadou la nunta noastră de la mama sa. A început să-mi reproșeze proasta educație a copiilor și mai ales neglijența de care spunea că dau dovadă în privința pedepsirii lor, atunci când greșesc. Faptul că i s-a spart vaza la care, spunea el, ținea ca la o comoară a stârnit între noi o mare răceală. Nici unei întrebări nu i se dădea răspunsul dorit. Totul a devenit apăsător și stresant. Pentru că eu nu aveam serviciu - numai el lucra - mă făcea să-mi fie puțin frică. Dacă într-o zi i-ar fi trecut prin cap să plece, și aceasta era amenințarea cea mai des făcută, m-ar fi pus în imposibilitate și mai mare de a-i educa pe copii.

De fapt, vina răcelii dintre noi nu o purta doar vaza spartă din neatenția unuia dintre copii, ci orgoliul pe care el îl avea oarecum de mic copil, iar eu îl căpătasem între timp. El nu ceda pentru că era "bărbatul" din casă, eu nu cedam pentru că nu-mi plăcea să știu că altul a avut ultimul cuvânt, de aceea atmosfera a devenit tensionată. Ceea ce mă îngrijora și mai mult era atitudinea pe care au început s-o aibă și copiii. Mi se făceau în mod frecvent observații din partea celor de la școală. Ceea ce vedeau acasă făceau la școală cu colegii.

Între timp, fetița cea mai mică a fost cooptată într-un grup de copii pentru a prezenta o scenetă de Crăciun în cadrul parohiei din care făceam parte. Și pentru că era prea mică să meargă singură, trebuia s-o însoțească unul dintre noi, ceea ce și făceam. Au început să ne streseze și aceste repetiții, care erau din ce în ce mai frecvente și în cele din urmă am hotărât să nu mai lăsăm fetița să participe. Insistența preotului nu a avut succes.

Ne-am dus totuși de Crăciun la prezentarea scenetei în care fiica noastră ar fi trebuit să joace rolul unui înger. Eram prezenți cu întreaga familie când au urcat pe scenă primele personaje. Sceneta începea cu prezentarea unui fel de istoric al timpului lui Isus, așa că nu s-a intrat direct la subiect. Între timp o vedem pe fiica noastră neliniștită, mereu șoptind ceva frățiorilor săi, dar nu bănuiam nimic din ceea ce avea să se întâmple. Deodată se ridică și merse spre partea din spate a scenei. Fără să știm, ea a continuat repetițiile și juca rolul îngerului care conducea corul celorlalți îngeri și care aveau să cânte: "Mărire în cer lui Dumnezeu..." Însă surpriză! Textul a sunat altfel de data aceasta. Pentru că era mai aproape de microfon, s-a auzit: "Mărire în cer lui Dumnezeu și pace între părinții mei din sală". Nu știam cum trebuie să reacționăm. Ne-am privit instantaneu și fără să vrem am început să râdem amândoi. Erau cuvinte care veneau din gura unui "înger". Nu ne mai zâmbisem de mult unul altuia. La sfârșit, sala a izbucnit în aplauze, iar noi o părăseam altfel decât atunci când am intrat. Un înger a readus bucuria în familia noastră și a împrăștiat orgoliul care făcea din noi două câmpuri de luptă pe care se ducea un război rece. Aceasta s-a întâmplat de Crăciun. (Florentina)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, decembrie 2001
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire