FAMILIA 

Cartea de aur a familiei
achizitionare: 10.09.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Duminica - Ziua Domnului

Să învățăm de la Isus să împlinim porunca de a cinsti Ziua Domnului: El nu rămâne în totală inactivitate cum prescria litera Legii: Isus o trăiește după spiritul Legii: merge la slujbele de la sinagogă, dar și învață, vindecă, face binele celor ce au nevoie, spunând că pentru Dumnezeu mila este mai presus chiar decât jertfele aduse Lui (Mt. 9,13; Mt. 12,7). Iubirea față de aproapele este dovada iubirii ce i-o purtăm lui Dumnezeu și ne unește cu El, Care este Iubire (1 In. 4,20).

Cum ne putem uni cel mai mult cu Dummnezeu? Mai întâi să luăm parte la Sfânta Liturghie căci în Sfânta Euharistie Domnul vine în mijlocul credincioșilor Săi. La Sfânta Liturghie ne regăsim cu ceilalți membri ai parohiei, ne împărtășim din același Trup și Sânge al Domnului, din același Cuvânt al lui Dumnezeu, ne rugăm împreună și astfel și dragostea frățească este întărită.

Este bine ca fiecare membru al micii noastre biserici familiale să se pregătească pentru Sfânta Liturghie de duminică sau din zilele de sărbătoare. Pregătirea50 se poate face:

  • luând parte la Vecernia de sâmbătă seara sau cel puțin incluzând câteva imne și lecturi din Slujba Vecerniei în rugăciunea de seară a familiei;

  • rugându-ne pentru primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtășanii;

  • cercetându-ne cugetul și împăcându-ne cu Dumnezeu în Sfânta Taină a Pocăinței, dacă L-am supărat grav;

  • împăcându-ne cu membrii familiei, pe care, poate fără să ne dam seama, i-am supărat și cărora se cuvine să le dăm dovada iubirii noastre;

  • citind dinainte Apostolul și Evanghelia zilei de sărbătoare, rugându-ne și meditând Cuvântul lui Dumnezeu. Vom avea astfel inima pregătită pentru a-L primi în Sfânta Liturghie. Și cei mici, care sunt mai aproape de culori și imagini decât de litere, se pot pregăti cu ajutorul unor cărți de colorat cu tema Evangheliei duminicale și aceea a sărbătorilor de peste an. Părinții le pot citi textul biblic și ei pot reda cele ascultate prin desen, pictură sau modelaj. Cei mai mărișori pot citi chiar din Biblia copiilor și pot juca jocuri biblice;

  • urmărind un film religios;

  • pregătind prescura pentru Sfânta Jertfă;

  • aprinzând candela la icoane și tămâind casa pentru primirea Domnului.

Odată sosită Ziua Domnului, putem participa la Utrenie sau putem citi textul ei sau asculta înregistrările cântărilor pentru a aștepta în reculegere Sfânta Liturghie.

După Sfânta Liturghie să nu ne grăbim, ci să ne bucurăm de prezența fraților și surorilor noastre întru Domnul, schimbând câteva cuvinte cu ei.

După-amiaza de duminică va fi petrecută în spirit creștin dacă vom vizita pe un prieten țintuit la pat, dacă vom cerceta rudele mai vârstnice și singure sau le vom invita la o plimbare sau la noi acasă. De asemenea, sunt bine venite activitățile unor grupuri parohiale (de tineret, artistice, de studiu biblic, de susținere a vieții de familie, pentru apărarea vieții etc.) sau conferințele organizate pentru a ne zidi sufletește, care toate ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și de frații noștri în Ziua Domnului. Sunt alternative la care să ne gândim pentru a nu o irosi în fața televizorului sau jucând table. Munca pentru un venit suplimentar sau corvezile casnice nu-și au locul duminica, pe care se cuvine să I-o rezervăm lui Dumnezeu și să ne îngrijim de suflet și de cei dragi sau de cei nevoiași. Spiritul evanghelic de cinstire a Zilei Domnului intră în contradicție și cu preocuparea exagerată pentru distracție, comoditatea sau zgârcenia de a-I acorda timp lui Dumnezeu.

Chiar dacă uneori ne costă, să-I dăruim lui Dumnezeu din inimă puținul pe care îl putem face ca să-I mulțumim și să-L lăudăm și pentru a-I arăta că Îl iubim în aproapele nostru.

  • "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne veselim și să ne bucurăm într-însa" (din Antifonul de Paști).

  • "Mărește sufletul meu pe Domnul și toate cele dinăuntrul meu Numele cel Sfânt al Lui. Bine ești cuvântat, Doamne" (din textul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură-de-Aur).

  • "Să vă reînnoiți în spiritul minții voastre și să vă însușiți omul cel nou, creat în conformitate cu Dumnezeu, în dreptate și sfințenie adevărată" (Ef. 4,23-24).

  • "Șase zile să lucrați, iar ziua a șaptea să fie sfântă pentru voi, zi de odihnă, odihna Domnului" (Ex. 35,2).

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și în sufletele noastre, în casa noastră și pretutindeni în lume. Mâinile noastre se opresc din lucru pentru a le împreuna în rugăciune și pentru a le înălța către Tine, Bunule, în așteptarea veșnicei viețuiri în casa Ta de Părinte, unde vom găsi odihna sufletului nostru, însetat de Tine.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire