FAMILIA

Planul lui Dumnezeu este mântuirea prin iubire

Ne amintim frumoasa povestire din Cartea Facerii despre crearea bărbatului şi a femeii: şi unul şi celălalt oameni în aceeaşi măsură, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, încununare a întregii creaţii şi făcuţi de la început nu numai să existe unul lângă altul sau împreună, ci în acelaşi timp unul pentru altul5 şi toţi împreună pentru Domnul.

Singurătatea lui Adam, lipsa pe care o trăieşte, nu poate fi împlinită decât de femeia dăruită lui de Dumnezeu pentru a-i fi ajutor potrivit, asemeni lui. Primind-o, Adam recunoaşte dragostea ce se află în darul unic pe care i-l face Dumnezeu şi Îi aduce laudă.

Potrivirea dintre bărbat şi femeie, în planul lui Dumnezeu, nu înseamnă că Eva trebuie să-i fie ajutor lui Adam doar în muncă. Atunci când acesta exclamă: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup"6, el recunoaşte potrivirea în cele mai mici amănunte cu aceea pe care i-a dăruit-o Tatăl Ceresc; că iubirea dintre ei nu poate fi concurată de nici o altă iubire, nici măcar de iubirea faţă de părinţi; că soţiei sale i se va dărui cu totul, iar aceasta i se va dărui lui.

Ce departe pare această armonie reciprocă a primilor oameni, după planul lui Dumnezeu! De câte ori nu ia dezbinarea locul iubirii, de câte ori în numele iubirii, izbucneşte violenţa şi gelozia, de câte ori în loc de dăruire de sine nu întâlnim înstăpânirea asupra celuilalt şi supunerea lui? Relaţiile sexuale în afara căsătoriei abundă, se pretinde chiar acceptarea relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex; se rupe legătura dintre iubire şi procreare, iar aceasta din urmă este prea adesea înţeleasă ca blestem şi nu ca binecuvântare.

Cauza acestor nenorociri este stricarea relaţiei dintre Dumnezeu şi om şi a relaţiilor dintre oameni prin păcatul strămoşesc.

Când relaţia dintre bărbat şi femeie depinde de păcat, femeia este stăpânită de bărbat, în loc să fie iubită, în loc să fie socotită un dar, în loc să fie preţuită ca egală şi potrivită.

Pe de altă parte, femeia este înclinată, după păcat, să-l stăpânească la rândul ei pe bărbat prin seducţie: "atrasă vei fi de către bărbatul tău, iar el te va stăpâni" (Gen. 3,16), în loc să-i trezească iubirea dăruită şi să-i deştepte spiritualitatea. Păcatul care frânge iubirea este adesea asemănat în Vechiul Testament cu trădarea unei soţii necredincioase faţă de mirele ei iubitor şi mereu credincios. Cu acesta Se identifică Însuşi Dumnezeu, neobosit să ne întoarcă la Sine.

Revenind la căsătorie, înţelegem din această asemănare că, în planul lui Dumnezeu, iubirea umană adevărată este într-un fel chip al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni; că lui Dumnezeu I-a plăcut ca, prin iubirea omenească dintre bărbat şi femeie, să-şi facă El Însuşi cunoscută iubirea.

Isus pune cel mai bine în lumină planul "de la început" al lui Dumnezeu pentru bărbat şi femeie, în deplina sa splendoare şi îl purifică de deformările aduse de păcat şi de împietrirea inimii noastre. Mântuirea de păcat pe care o aduce El ne deschide iarăşi Împarăţia lui Dumnezeu, asemănată de mai multe ori cu un ospăţ de nuntă la care Isus Însuşi este Mirele. Mireasa este poporul răscumpărat de El prin Jertfa de pe Cruce, adică Biserica.

• "Vă râvnesc cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Cristos fecioară neprihănită. Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit-o pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Cristos" (2 Cor. 11,2-3).

• "Bărbaţior, iubiţi-le pe femeile voastre, cum şi Cristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o cu spălare de apă prin cuvânt şi ca să o înfăţişeze Sieşi Biserică preamărită, neavând pată, nici încreţitură sau altceva de acest fel; ci ca să fie sfântă şi fără prihană. Aşa sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile lor, după cum îşi iubesc trupurile lor; cel ce-şi iubeşte femeia sa, pe sine se iubeşte, că nimeni niciodată nu şi-a urât trupul său, ci îl hrăneşte şi încălzeşte, ca şi Cristos Biserica. Că mădulare suntem ale Trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta este mare, iar eu zic: în Cristos şi în Biserică" (Ef. 5,25-32).

Doamne Cristoase, mădularele Tale suntem prin Botez, carne din carnea Ta, os din oasele Tale. Cu harul primit la Botez şi cu harul Sfintei Taine a Căsătoriei vrem să rămânem uniţi cu Tine "sfinţi şi fără prihană". După cum Tu Te-ai dăruit nouă pe Cruce, învaţă-ne să ne dăruim unul altuia, până la capăt. Deschide-ne inima ca să-i primim întru Tine pe toţii copiii pe care ni-i vei dărui şi pe toţi oamenii pe care ni-i vei scoate în cale pentru a le împărtăşi iubirea Ta.