CULTURA VIEŢII

O EROINĂ A MATERNITĂŢII

Pe data de 13 septembrie 1955, zece zile înainte de căsătorie, Gianna îi scria logodnicului ei: "Cu ajutorul şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca noua noastră familie să fie un mic Cenacol, în care Isus să domnească peste toate afecţiunile, dorinţele şi faptele noastre.

Dragul meu Pietro, mai sunt puţine zile şi mă simt atât de emoţionată gândindu-mă că mă voi apropia spre a primi sacramentul Iubirii. Vom deveni colaboratorii lui Dumnezeu la lucrarea de creaţie, îi vom putea da lui copii care să-l slujească şi să-l iubească".

Şi copiii vin. Trei în primii patru ani de căsătorie: Pierluigi, Maria Zita şi Laura Maria, după sarcini dureroase şi dificile.

Apoi Gianna este în aşteptarea unui alt copil pe care l-a aşteptat mult şi pe care l-a cerut în rugăciune. Dar în a doua lună de sarcină, în timp ce bucuria fericitului eveniment devine tot mai intensă, un fibrom apare în sânul ei.

Fiind medic, îşi dă imediat seama de dilema care se pune: ori este salvată viaţa mamei, ori a copilului. Gândeşte în mod responsabil şi face alegerea într-un mod la fel de responsabil: porunca a cincea ("Să nu ucizi") este datoria ei de mamă.

Chirurgul ginecolog hotărăşte laparatomia. Ea, înainte de a se supune acestei operaţii delicate, le cere medicilor şi soţului să tină cont în primul rând de viaţa copilului. Intervenţia înlătură ţesutul canceros - fibroniom seros - fără să lezeze cavitatea uterină. Astfel duce în continuare sarcina. Gianna trăieşte timp de şapte luni în emoţii, rugăciuni şi speranţă.

I se destăinuie unei prietene: "Sarcina mea e dificilă. Va trebui să salvez ori viaţa mea, ori viaţa copilului. Vreau să trăiască copilul meu". Cere în rugăciune să fie gata să împlinească voinţa lui Dumnezeu.

Înainte de naşterea grea îi repetă lui Pietro. "Dacă trebuie să alegeţi între mine şi copil, nici o ezitare: alegeţi, o cer hotărât, alegeţi copilul. Pe el să-l salvaţi".

Astfel hotărâtă, pe 20 aprilie 1962, în vinerea sfântă, Gianna este internată în spitalul din Monza. În ziua următoare se naşte Gianna Emmanuela. Mama e fericită, dar suferă mult: la suferinţa fizică se adaugă suferinţa pentru cei patru copilaşi care sunt pe punctul de a-şi pierde, la o vârstă fragedă, mama.

Cu toate acestea, chiar şi în aceste momente, Gianna se dovedeşte a fi tare. În raportul clinic făcut de fratele ei, Prof. Ferdinando Beretta, citim: "În timpul suferinţelor abdominale cumplite, provocate de peritonita septică, bolnava i-a rugat mereu pe medici să n-o supună acţiunii stupefiantelor, fiindcă, spunea ea, acestea nu-i permit să fie conştientă şi responsabilă în gradul cel mai înalt. Nu numai că nu a refuzat să se supună tuturor tratamentelor aplicate în speranţa de a o face să supravieţuiască, dar nici măcar nu s-a plâns şi nu a refuzat nimic, spre marea edificare a tuturor celor care au îngrijit-o".

Pe 28 aprilie Gianna moare cu bucuria de a fi ales viaţa, de a fi dat copilului ei acel dar pe care ea însăşi îl primise: viaţa.

Paul VI în 1973 o arăta ca exemplu de mamă şi soţie.

La 6 noiembrie 1972 s-a introdus cauza de beatificare la Milano. Papa Ioan Paul II a beatificat-o la 24 aprilie 1995. La beatificare, în bazilica San Pietro din Roma, au participat soţul şi copiii Giannei.

Multe mame în aşteptarea naşterii se îndreaptă către Gianna pentru a-i cere ajutorul şi curajul de a spune «nu» avortului.

Acestea sunt mamele care, într-o lume atât de cufundată în întuneric, aprind lumini de speranţă. Într-o lume în care prea uşor se poate ucide, aceste mame radical creştine, au curajul să primească şi să apere viaţa. Cu orice preţ, plătind chiar preţul vieţii. Fiindcă viaţa vine de la Dumnezeu şi trebuie primită ca un dar al Său.