CULTURA VIEŢII

AVORTUL ŞI MARILE CIVILIZAŢII

Creştinismul nu este singurul care apără viaţa umană încă din momentul conceperii. Respectul faţă de viaţa umană este un precept al moralei universale şi stă la temelia oricărei societăţi democratice.

Convingerea că avortul este un delict moral şi preocuparea de apăra prin lege viaţa copiilor din sânul matern au existat la toate marile civilizaţii, din zorile omenirii până în timpurile noastre.

Potrivit Codului lui Hamurabi, promulgat în anul 1728 înainte de Cristos, hitiţii pedepseau avortul cu amendă, iar în unele cazuri cu moartea. Aceleaşi pedepse severe existau la asirieni şi la babiloneni. La indieni, textele literaturii Veda consideră că avortul este un păcat pentru care nu este iertare. În budism Codul lui Manu şi Zenda - Vesta consideră uciderea copiilor în sânul matern păcat la fel de grav ca şi uciderea părinţilor.

E adevărat că avortul, ca şi infanticidul, s-a practicat la multe popoare, cum au fost grecii şi romanii, dar numai în momentele de decădere morală a acestor popoare şi fără să dispară conştiinţa şi convingerea unanimă că avortul, chiar dacă este practicat, este un delict, un act imoral. O inscripţie la templul grec de la Men - Tyranos avertiza: "Nimeni, dacă a făcut avort, nu poate intra timp de 40 de zile în templu; va intra după ce se va fi purificat în apele templului".

Chiar celebrul Licurg, care a recurs la selecţia naturală a copiilor, prin eliminarea copiilor diformi, a dat legi drastice împotriva avortului, numind femeia care avortează "fiinţă detestabilă". La Roma avortul s-a practicat în perioada de decadenţă a Imperiului. Ovidiu descria cazul Carinei, care a avortat, riscându-şi viaţa pentru a-şi menţine farmecele fizice. Dar chiar şi acest poet imoral le condamnă pe abortiste pentru măcelul pe care îl provoacă. Scriitorul Suetoniu îi reproşează împăratului Domiţian faptul de a fi avut relaţii sexuale cu nepoata sa Iulia şi îl găseşte vinovat de moartea acesteia provocată de avortul pe care a îndemnat-o să-l facă. Iar Seneca aduce elogii mamei sale pentru că nu s-a lăsat victima marilor corupţii morale ale epocii şi anume: dispreţului fecundităţii, ruşinii de a rămâne însărcinată, obsesiei frumuseţii corporale şi avortului.

Avortul este expresia cea mai evidentă a prăbuşirii morale a unui popor, întrucât este un act de agresiune îndreptat împotriva fiinţelor umane cele mai nevinovate şi mai lipsite de apărare. L-au practicat popoarele păgâne, dar nu în măsura în care îl practică popoarele moderne, în special cele creştine. La popoarele antice păgâne era practicat de clasele bogate. "În paturile de aur, scria poetul latin Iuvenal, aproape niciodată nu zace o lehuză". La popoarele moderne creştine avortul a ajuns un fenomen de masă. Dar mai este o deosebire: în trecut, avortul chiar când era practicat, nu era justificat, nu era legalizat, nu era considerat drept un progres al omenirii, ci era considerat ceea ce este în realitate: crimă, delict, păcat, regres moral.

În timpurile noastre, mai exact după cel de-al doilea război mondial, asistăm la un eveniment nemaiîntâlnit în istorie: avortul este justificat, aprobat, legalizarea lui fiind considerată drept un progres al omenirii, unul dintre drepturile umane dobândite prin luptă. Păcatul este negat. Uzurpând prerogativele lui Dumnezeu şi substituindu-se lui Dumnezeu, omul nu numai că nu recunoaşte răul pe care îl face, dar hotărăşte el, cu de la sine putere, ce este bine şi ce este rău; mai exact, el hotărăşte că este bine ceea ce Dumnezeu a hotărât că este rău. În felul acesta omul se sustrage mântuirii şi iertării pe care Dumnezeu o acordă celui care se recunoaşte vinovat. Acesta este păcatul împotriva Duhului Sfânt pentru care nu este iertare nici în această lume, nici în cea viitoare.