CULTURA VIEŢII

AVORT ŞI DEMOCRAŢIE

Dreptul pe care copilul îl are la viaţă, deja din primul moment al conceperii, nu-i nevoie să-l primească de la cineva, fiindcă îl are. Un document recent al Bisericii Catolice referitor la dreptul la viaţă, intitulat "Donum vitae" (Darul vieţii) precizează: "Drepturile inalienabile ale persoanei vor trebui recunoscute şi respectate de societatea civilă şi de autoritatea politică. Drepturile omului nu depind nici de indivizi, nici de părinţi, şi nici măcar nu reprezintă o concesie din partea societăţii şi a statului; ele aparţin naturii umane şi sunt inerente persoanei în puterea actului creator în care ea îşi are originea. Printre aceste drepturi fundamentale, trebuie numit dreptul la viaţă şi la integritatea fizică al oricărei fiinţe umane de la concepere până la moarte" (3).

Rezultă din acest document că statele sau parlamentele nu au dreptul să aprobe sau să legalizeze avortul, adică moartea fiinţelor nevinovate. O crimă legalizată de stat sau de parlament nu încetează de a fi crimă, după cum violul sau tâlhăria legalizate nu ar înceta să fie viol sau tâlhărie. A atribui statului puteri şi drepturi pe care numai Dumnezeu le are înseamnă divinizarea statului sau statolatria. Statul trebuie să recunoască, să promoveze, să apere drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor în mod egal. Un stat care se aliază cu o categorie de cetăţeni mai puternici spre a suprima o altă categorie de cetăţeni neajutoraţi şi nevinovaţi, cum este cazul legalizării avortului, îşi pierde legitimitatea, se descalifică şi încetează să mai fie un stat de drept. Notează documentul Bisericii amintit mai sus: "În momentul în care o lege pozitivă privează o categorie de fiinţe umane de protecţia pe care legislaţia civilă trebuie să le-o acorde, statul neagă egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii. Când statul nu-şi pune puterea în slujba drepturilor fiecărui cetăţean, îndeosebi ale celor mai slabi, însuşi fundamentul unui stat de drept este ameninţat. [...] Ca o consecinţă a respectului şi a protecţiei care trebuie asigurate copilului încă din momentul conceperii lui, legea va trebui să prevadă sancţiuni penale pentru orice violare deliberată a drepturilor Lui" (3).

Avortul nu poate fi legitimat nici în numele suveranităţii poporului, sau al unei democraţii, al unei libertăţi, al unui pluralism greşit înţeles. O societate cu adevărat democratică nu este aceea în care fiecare alege ce vrea, ci aceea în care fiecare alege ce este bine. Faptul că majoritatea aprobă sau practică avortul în societate nu îndreptăţeşte legalizarea lui, aşa cum nu ar îndreptăţi legalizarea violului, a jafului, a torturii, chiar dacă toată lumea ar aproba şi ar practica aceste lucruri. Menirea legii nu este aceea de a aproba şi de a consfinţi fără discernământ mentalităţi şi practici colective. Drepturile fundamentale ale individului nu pot fi suprimate de egoismul majorităţii.

Dreptul copilului la viaţă nu depinde nici de părinţi, căci nici un om nu poate fi proprietatea altui om. Dreptul la avort este reclamat în timpurile noastre de mişcarea feministă în numele emancipării femeii, cu pretenţia că femeia este stăpâna propriului trup. În noua societate, femeia îşi revendică dreptul de a dispune de viaţa copilului pe care îl avea în vechea societatea romană pater familias - tatăl copilului. Femeia, e adevărat, poate să dispună de propriul trup, dar trupul pe care îl poartă în sânul ei, aparţine altei fiinţe umane, nu este al ei. Ovulul fecundat, monocelular, şi, ulterior, embrionul uman, este o nouă fiinţă umană cu un cod genetic complet diferit de al mamei.

Dreptul la viaţă al copilului nu depinde nici de alţi indivizi, cum ar fii medicii. Medicul este în slujba vieţii, nu a morţii. Ucigând copii nevinovaţi, medicul nu numai că îşi arogă dreptul de a decide asupra vieţii şi a morţii, drept pe care îl are numai Dumnezeu, dar îşi trădează propriul angajament exprimat în jurământul lui Ippocrate prin aceste cuvinte: "Nu voi accepta cererea de a administra otravă cuiva, nici nu voi da sfaturi de acest fel. De asemeni nu-mi voi da aportul ca femeile să comită avort". Medicul nu îşi poate linişti conştiinţa cu pretextul aparent uman: decât să se facă avorturi clandestine, cu risc pentru viaţa femeilor, mai bine să se facă legal, în condiţii de igienă şi sub supraveghere medicală. Crimele naziste nu sunt mai puţin odioase pentru faptul că s-au făcut legal şi sub supraveghere medicală. Violurile şi jafurile se fac întotdeauna în condiţii proaste, neigienice. Nimeni nu se gândeşte să organizeze centre unde violurile şi jafurile să se facă în condiţii umane, de igienă şi sub control medical.