CULTURA VIEŢII

AVORTUL ÎN ÎNVĂŢĂTURA BISERICII

Învăţătura creştină dintotdeauna cu privire la avort a fost reafirmată în Noul Catehism al Bisericii Catolice astfel: "Viaţa umană trebuie respectată şi apărată în mod absolut încă din momentul conceperii. Încă din primul moment al existenţei sale, fiinţei omeneşti trebuie să i se recunoască drepturile persoanei, printre care dreptul inviolabil al oricărei fiinţe nevinovate la viaţă. [...] Dumnezeu, Stăpânul vieţii, le-a încredinţat oamenilor misiunea nobilă de a ocroti viaţa, misiune care trebuie îndeplinită într-un mod vrednic de om. Aşadar, încă de la zămislirea ei, viaţa trebuie protejată cu cea mai mare grijă: avortul ca şi infanticidul, sunt crime odioase" (nr. 2270-2272).

Fidelă poruncii a cincea a Decalogului: "Să nu ucizi" - Biserica, încă din secolul întâi, a afirmat răutatea şi gravitatea morală a oricărui avort provocat. Astfel Didahea sau învăţătura celor doisprezece apostoli scrie: "Să nu ucizi fătul prin avort şi să nu dai pieirii pe noul-născut!". Scrisoarea lui Pseudo-Barnaba, din aceeaşi perioadă, prezintă avortul ca fiind păcatul împotriva poruncii supreme a creştinismului, care este porunca iubirii de aproapele: să iubeşti pe aproapele tău mai mult decât propria ta viaţă.

În secolul al III-lea Sfântul Clement din Alexandria, Sfântul Ciprian, Tertulian consideră că avortul nu este doar asasinarea unei fiinţe umane nevinovate, ci în acelaşi timp este distrugerea lucrării şi a iubirii lui Dumnezeu. Credinţa comună a creştinilor este exprimată de scriitorul bisericesc Atenagora cu aceste cuvinte: "fătul din sânul mamei nu este un animal, el se află acolo prin bunăvoinţa Providenţei". În continuare, toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, atât cei din Orient, cât şi cei din Occident: Sfântul Epifanie, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ieronim, Sfântul Ambrozie, Sfântul Augustin aşează avortul printre păcatele de maximă gravitate, alături de lepădarea de credinţă şi adulter, întrucât este distrugerea lucrării supreme a lui Dumnezeu, care este omul. Curente rigoriste au susţinut că Biserica nu trebuie să ierte acest păcat. Sinodul din Elvira, în Spania, din anul 300, hotărăşte ca femeia care săvârşeşte avort să nu fie dezlegată de acest păcat nici la moarte. În general, femeia era totuşi dezlegată pe patul de moarte, dacă făcea pocăinţă toată viaţa. Puţin mai târziu Sinodul ţinut în Orient, la Ancira, reduce pedeapsa la zece ani de pocăinţă publică.

Învăţătura Bisericii cu privire la avort nu s-a schimbat în decursul istoriei şi nu se va schimba cât timp porunca lui Dumnezeu - "Să nu ucizi" - va rămâne în vigoare. Biserica poate ierta păcatele dacă păcătoşii se convertesc, dar nu poate aproba sau autoriza păcatul, fără a trăda Evanghelia şi fără a-şi trăda propria misiune. Nu poate să spună că este bine ceea ce este rău. Biserica nu are putere de a hotărî ce este bine şi ce este rău. Acest drept îi aparţine numai lui Dumnezeu. Biserica nu-i poate împiedica pe oameni să încalce preceptele moralei naturale sau legea divină. Dar ea are datoria să denunţe şi să condamne încălcarea lor.

Dreptul canonic al Bisericii Catolice sancţionează cu pedeapsa excomunicării acest delict comis împotriva vieţii umane. Prin însuşi faptul comiterii delictului, cade în excomunicare, nu numai femeia care avortează, dar şi cei care într-un fel sau altul cooperează la săvârşirea avortului, cum sunt: medicii, asistentele, soţii care îşi obligă soţiile să facă avort, întrucât şi aceştia devin complici la crimă şi se fac vinovaţi de păcat grav. Prin aceasta Biserica nu intenţionează să restrângă domeniul milostivirii, ci vrea să pună în evidenţă gravitatea crimei săvârşite, dauna ireparabilă pricinuită copilului nevinovat care a fost ucis, părinţilor lui şi întregii societăţi.

Ziarul francez La Croix din 15 ianuarie 1995 prezintă statistica avorturilor din ţările Europei. Primul loc din Europa şi probabil din lume îl deţine România cu şase avorturi în medie pe cap de femeie. Record absolut! Urmează în ordine ţările fostului lagăr comunist. Fostele ţări ale Uniunii Sovietice 3,70 avorturi pe cap de femeie; Polonia 2,2; Bulgaria 1,79; Cehia 1,56; Ungaria 1,24; Slovacia 1,23; Albania 1,12. Celelalte ţări occidentale toate sunt sub cifra 1, în general 0,50.

S-a spus, pe bună dreptate, că poporul român s-a născut creştin, spre deosebire de popoarele înconjurătoare care s-au încreştinat cu aproape o mie de ani în urma noastră. Şi s-a mai spus că suntem un popor de oameni paşnici, blajini şi de omenie, care n-au declarat niciodată în decursul istoriei altui popor vreun război de agresiune. Aş pune cititorilor mei două întrebări. Prima: Ce înseamnă 2.000 de ani de creştinism pentru un popor la care o femeie are în medie şase crime pe conştiinţă? A doua întrebare: Cum poate fi paşnic un popor care n-a declarat niciodată vreun război altui popor, dar care a declarat cel mai sângeros război propriilor săi copii?