CULTURA VIEŢII

Capitolul al II-lea
Justificare epistemologică
Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică

Raportul dintre ştiinţa biomedicală şi bioetică

Este, desigur, provocatoare afirmaţia lui Robert Nozick după care "microscoapele şi telescoapele nu relevă părţile etice" ⁽¹⁴⁾, iar Renato Dulbecco aminteşte că "secole întregi savanţii au stat departe de tragediile istorice, definind autonomia şi neutralitatea rolului lor în societate. Cu orgoliu baconian şi cartezian au respins orice pretenţie de control şi de interferenţă, din orice parte ar fi venit: guvern, Biserică sau autorităţi. " ⁽¹⁵⁾

Astăzi, această mentalitate nu este împărtăşită de majoritatea a cercetătorilor care se ocupă de şiinţele medicale ( inclusiv de Dulbecco), care pune prima în discuţie problema bioetică. Se discută motivul şi cadrul precis al unei baze epistemologice a bioeticii.

În acest sens trebuie amintit faptul că biologia şi medicina sunt ştiinţe experimentale, pentru că urmăresc o metodă precisă, cea experimentală, propusă de G. Galilei şi R. Bacon, perfecţionată apoi de savanţi până în zilele noastre.

Această metodă, după cum se ştie, se bazează pe un itinerariu precis: observarea fenomenelor, ipoteza interpretativă, verificarea experimentală şi evaluarea rezultatului experimentului. Acest itinerariu metodologic are o validitate intrinsecă, ce permite o acumulare organică şi liniară a cunoştinţelor: experimentatorul care urmează se poate bucura de rezultatele, pozitive sau negative, obţinute de experimentatorul precedent şi este chemat să aducă la rândul lui contribuţii noi utilizând aceeaşi metodologie. Este adevărat că ştiinţa, uneori, se foloseşte de observaţiile ocazionale (de ex. Fleming pentru descoperirea penicilinei) sau de repetarea fenomenelor naturale, dar ceea ce a dus la progresul ştiinţei moderne în domeniul biomedical a fost mai ales metoda bazată pe paradigma experimentului metodologic definit.

Totuşi, metoda experimentală are o limită intrinsecă întrucât trebuie să se sprijine pe fapte şi date de ordin cantitativ, susceptibile de a fi observate, calculate, comparate etc: metoda experimentală, deci, este reducţionistă prin definiţie şi acesta este un fapt ce trebuie luat în seamă.

Având în vedere acest element ne întrebăm : din ce motiv şi de ce este necesar să se pună o întrebare etică în interiorul ştiinţelor biomedicale care sunt experimentale? Mulţi au dat un răspuns care pare cel mai potrivit: exigenţa reflecţiei bioetice apare în momentul aplicativ; se presupune, deci, că cercetarea experimentală prin ea însăşi este neutră, în timp ce aplicaţiile ar necesita un examen bioetic prealabil privind consecinţele şi riscurile. Această afirmaţie este adevărată, pentru că nimeni nu poate nega că înainte de a se trece la aplicarea unei descoperiri ştiinţifice în domeniul biomedical, de exemplu a tehnologiei ADN recombinată, este necesar să ne punem o serie de întrebări bioetice privind scopul, consecinţele, riscurile etc. Totuşi, a recunoaşte rolul bioeticii şi justificarea ei numai în momentul aplicativ, ar fi insuficient şi limitat, după cum vom vedea.

Alţi savanţi admit în general o etică intrinsecă cercetării ştiinţifice, dar numai în sensul fidelităţii faţă de canoanele cercetării. De aceea, o astfel de etică s-ar concretiza în scrupulozitatea metodologică, în exactitatea comunicării rezultatelor, în transparenţa procedeelor astfel încât să poată fi controlate de lumea ştiinţifică. Această "etică intrinsecă" cercetării, reprezintă o exigenţă deontologică valabilă pentru orice tip de ştiinţă şi deci şi pentru bioetică, ce are trimitere în cercetarea biomedicală. ⁽¹⁶⁾

Dar etica proprie cercetării ştiinţifice în cadrul ştiinţelor experimentale - şi în special, a bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale - nu se poate limita la aceste coduri de corectitudine. Trebuie să distingem categoria celor cerute în mod necesar de etica unei acţiuni, de ceea ce este suficient pentru o apreciere de totală eticitate.

De exemplu, faptul că un chirurg ştie să abordeze bine o intervenţie şi să execute la perfecţie tehnicile operatorii este o calitate necesară de etică profesională, dar nu este suficientă pentru a se afirma că intervenţia lui a fost etică în toate şi pentru toate (în valabilitatea indicaţiilor, în obţinerea consimţământului, în respectarea binelui superior al persoanei, cum s-ar putea întâmpla de exemplu într-un transplant de organe pentru a cărui efectuare condiţiile de eticitate sunt multiple).

De aceea, în afara acestor două legături care în mod cert există între cercetarea ştiinţifică şi etică (legătură în planul aplicării şi în cel relativ la deontologia cercetătorului în respectul procedeelor metodologice ale cercetării înseşi) se poate vorbi şi de altele nu mai puţin importante.

Înainte de toate despre intenţionalitatea cercetătorului. Atât cercetătorul cât şi organizatorii şi finanţatorii cercetării sunt persoane umane şi pot avea intenţii bune sau perverse sau pur şi simplu utilitariste. Abordarea cercetării, inclusiv a bioeticii, este întotdeauna un proiect şi revelează sau ascunde o finalitate strategică, ce s-ar putea referi la terapia unei boli sau la creşterea producţiei agricole şi industriale sau la farmacologie, sau ar putea avea un scop manipulator sau de denaturare a proceselor biologice, ca în cazul unei tentative experimentale de procreare între specii sau de alterare a patrimoniului genetic al subiectului.

Acest gen de eticitate sau lipsă de eticitate proiectată are nu numai o relevanţă în sine şi pentru sine, dar are şi implicaţii importante pentru cei care colaborează la nivel subaltern: aceştia au dreptul de a cunoaşte scopurile proiectului şi au dreptul-datorie de a formula obiecţii din motive de conştiinţă, atunci când conştiinţa nu le permite să colaboreze la un proiect pe care l-ar considera neindicat sau intenţionat aberant. În domeniul bioetic se pot presupune multe situaţii de acest tip: ex, cercetări efectuate pentru obţinerea unui medicament avortiv, de genul pilulei RU 486.

O altă legătură dintre cercetare şi etică se referă la procedeele experimentale: este etica, sau mai bine zis bioetica experimentării biomedicale, cu toate problemele privind exprimentarea pe om (consimţământ, riscuri, experimente pe copii, bolnavi mintal, lipsiţi de conştiinţă, pe fetuşi (etc) şi chiar pe animale.

Într-adevăr, nu este suficient să existe o etică a scopurilor, ci trebuie solicitată în sens coerent o eticitate a mijloacelor şi a metodelor: chiar dacă scopurile sunt bune - să oferi un copil unei familii sterile - nu totdeauna procedeele alese sunt licite, acestea pot leza viaţa şi demnitatea umană (pierderea embrionilor fecundaţi supranumerari). Este cunoscut principiul "non sunt faciende mala ut veniant bona".

Dar legătura cea mai profundă, după părerea noastră, şi care le include pe cele precedente, legate de aspectul operativ (scopuri, procedee, metode, riscuri) constă într-o exigenţă cu caracter integrativ.

Am amintit că metoda experimentală este prin natura ei "reductivă" a realului, deoarece ţine seama numai de aspectul experimental şi cantitativ, în timp ce aspectul mai profund şi cuprinzător, natura ontologică şi valoarea axiologică a realului, scapă procedeelor metodei experimentale; momentul metodologic experimental pune întrebarea etică, dar această întrebare cere depăşirea şi interpretarea coerentă a nivelului experimental pentru a cuprinde complexitatea şi profunzimea realului şi valoarea lui. ⁽¹⁷⁾

Dacă omul de ştiinţă, de exemplu, face o cercetare pe embrionul uman, nu se poate limita la a observa rezultatele şi aspectele etice procedurale privind corectitudinea metodologică, sau la a se gândi la aplicarea rezultatelor, el trebuie să se întrebe ce este embrionul uman, dacă este o fiinţă umană, dacă are valoarea unei persoane umane sau nu.

Şi din răspunsul la această întrebare se clarifică toate celelalte răspunsuri bioetice: atunci când s-a evaluat toată densitatea realului pot fi înţelese exigenţele etice privind scopurile, mijloacele, riscurile etc. Acest aspect a fost surprins de K. Jaspers, savant şi filozof, atunci când afirma că ştiinţa exprimentală nu este capabilă să cunoască şi să perceapă aspectul calitativ al realităţii, nici natura sa în valoarea ei profundă, nici nu poate singură, prin metoda ei să clarifice scopurile ştiinţei şi ale cercetării ştiinţifice, întrucât toate acestea ar necesita precizarea scopurilor activităţii umane şi ale vieţii omului. ⁽¹⁸⁾

Şi epistemologii mai recenţi, precum Popper şi Eccles, au subliniat această limită a ştiinţei experimentale şi în ce priveşte procedeele metodologice şi observarea mai globală a realului. ⁽¹⁹⁾ De aceea legătura ştiinţă-etică sau mai bine zis cercetare ştiinţifică şi cercetare etică nu este o chestiune de opţionalitate sau o modă recentă, ci o exigenţă multiplă generată de însuşi procedeul ştiinţific.

Desigur, aşa cum am subliniat, dacă întrebarea se naşte în interiorul cercetării, răspunsul necesită o integrare a aspectului în realitatea integrală şi deci, în optica ontologică şi axiologică a vieţuitoarei asupra căreia se face cercetarea; este necesară deci elaborarea unor criterii de apreciere care nu pot fi epuizate de cercetarea ştiinţifică, ci va trebui să fie deduse din ultima viziune şi din sensul global al realităţii examinate.

Pentru a relua exemplul mai sus menţionat: dacă experimentul se face pe embrion, cu scop terapeutic sau fără, trebuie să ne întrebăm înainte de toate care este realitatea globală a embrionului uman (ontologia) şi care este valoarea lui (axiologia); o dată ce se sfârşeşte de exemplu cu convingerea că este vorba de o fiinţă umană, un individ uman, atunci trebuie să ne întrebăm de semnificaţia experimentului asupra fiinţei umane individuale şi va trebui să se precizeze datoria cercetătorului ca atunci când este vorba de un minor.

În concluzie, aplicând ceea ce am afirmat în legătură cu raportul dintre ştiinţă şi etică precum şi dintre ştiinţele biomedicale şi bioetică, putem afirma că justificarea bioetică nu priveşte numai momentul aplicativ al cercetării, ci şi momentul cercetării şi metoda cercetării; în definitiv, bioetica este ca o viziune integrativă, comparativ cu cercetarea biomedicală.

Dacă vorbim de medicină sub profilul asistenţei şi organizării sanitare, factorul etic devine şi mai relevant şi integrarea între cunoaşterea ştiinţifică şi forma etică de comportament este mai mult decât evidentă. Studiile făcute în ultimii ani în domeniul antropologiei medicale ⁽²¹⁾ au scos în evidenţă insuficienţa radicală a evaluării ştiinţifice unilaterale în apropierea de conceptul însuşi de boală, sănătate, prevenire etc. Incidenţa factorului "personal", psihologic şi spiritual în cadrul asistenţei este elementul decisiv nu numai în evaluarea stării sănătăţii bolnavului, dar şi în evaluarea operatorului sanitar.

În ce priveşte organizarea sanitară este bine cunoscut faptul că ea presupune educaţia sanitară, colaborarea cetăţenilor şi necesită ca un criteriu - ghid pentru autoritate conceptul de dreptate în atribuirea resurselor şi în oferta de structuri şi servicii. Etica economiei şi etica sanitară se întâlnesc pe plan social în unele din cele mai importante capitole ale cheltuielilor publice în democraţiile avansate. ⁽²²⁾

Note

14. R. Nozick, Spiegazioni filosofiche, Milano 1987, p. 447.

15. Dulbecco, Ingegneri della vita, pp. 13-14.

16. R. Nozick, Spiegazioni filosofiche, Milano 1987, p. 447.

15. Dulbecco, Ingegneri della vita, pp. 13-14.

16. E. Sgreccia, La risposta nella trascendenza, în J. Jacobelli (sub îngrijirea), Scienza ed etica: quali limiti?, Roma 1990, pp. 163-173.

17. J. Ladriere, I rischi della razionalita, Torino 1978; E. Agazzi, Il bene, il male e la scienza, Milano 1992; E. Sgreccia, Il progresso scientifico...< Bompiani, Bioetica in Italia, pp.187220.

18. K. Jaspers, Der Arzt im technischen Zeilalter, München 1986 (trad. It. Il medico nell'eta tecnologica, Milano 1991); Reale-Antiseri, Il pensiero occidentale...,III, pp. 457-462.

19. Ibi, pp. 707-779.

20 S. Vanni Rovighi, Elementi di filosofia, III, Brescia 1963, pp. 189-269

21. L. Delgado, Antropologia medica, Milano 1991; Jaspers, Der Arzt...;J. Vedrinne, Éthique et professions de santé, "Médecine et Hygiene", 1984, II, pp. 1171-1173; M. Vidal, Ética de la actividad científico-técnica, "Moralia", 1983, 4, pp. 419-443; L. Villa, Medicina oggi. Aspetii di ordine scientifico, filosofico, etico-sociale, Padova 1980; E.D. Pellegrino-D.C. Thomasma, For the patient's good...

22. Gracia, Fundamentos de bioética, pp. 199-311 U. Scarpelli, La bioetica...