CULTURA VIEŢII

Capitolul al VI-lea
A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe

Consimţământul în cunoştinţă de cauză

În legătură cu problema consimţământului trebuie să luăm în consideraţie cele două ipoteze: când prelevarea de ţesut sau de organ se face ex vivo şi când se face ex cadavere. Dar în fiecare caz există în primul rând obligaţia unei informări exacte şi complete asupra riscurilor, consecinţelor, dificultăţilor, observaţii privitoare şi la cel ce primeşte organul sau ţesutul.

Pentru că este poate vorba de riscuri foarte mari (a se vedea transplantul cardiac), alteori chiar înfruntarea unor incertitudini şi a unor consecinţe (în cazul transplantului de rinichi, ficat, pancreas) de tipul respingerii sau al unor îngrijiri atente şi tratamente pentru o anumită perioadă, informarea va trebui să fie făcută cu grijă, consimţământul explicit şi formalizat, înainte de a proceda la implantarea unui nou organ.

Când prelevarea se face de la donatorul viu, ca în cazul ţesuturilor, al unor părţi de organe sau de organe duble (rinichi), obligaţia consimţământului în cunoştinţă de cauză priveşte şi donatorul şi priveşte toate consecinţele asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă viitoare ale donatorului. Nu ar putea exista un act de donare ca expresie a solidarităţii, dacă nu ar exista o cunoaştere motivată asupra tuturor consecinţelor gestului.

Când prelevarea se face de pe un cadavru, am văzut cum tendinţa juridică este înclinată să considere cadavrul ca res communitatis şi să înlesnească utilizarea lui spre binele comun ori de câte ori apare o necesitate de tip social de fiecare dată când va apărea o necesitate de tip social şi când nu va exista o voinţă contrară a subiectului donator exprimată când era în viaţă.

Criteriul acesta nu este împărtăşit de toţi autorii sub profil etic, având în vedere că respectivul cadavru, deşi este res şi nu mai este persoană, îşi păstrează sacralitatea proprie prin referinţa fenomenologică şi psihologică pe care o primeşte din partea supravieţuitorilor. De aceea, dacă este în continuare adevărat că utilitatea binelui comun poate justifica anumite operaţiuni cu caracter igienico-sanitar, nu trebuie exclusă complet legătura lui cu apartenenţa afectivă din partea supravieţuitorilor. De aceea, considerarea voinţei însăşi a subiectului şi, unde este posibil, informarea şi considerarea în acelaşi timp a voinţei supravieţuitorilor au şi păstrează o greutate de ordin etic. Utilitatea publică ce poate necesita sacrificii chiar şi din partea celor vii, poate necesita manipulări şi prelevări de pe cadavre fără nici o daună adusă vieţii - dar cu aceasta nu încetează respectul datorat acestui res care are o legătură psihologică cu persoana.

Este deci deosebit de importantă din punct de vedere etic difuzarea unei "autentice culturi a donării", graţie căreia fiecare, încă de foarte tânăr, să descopere necesitatea de a-şi da în mod explicit propriul consimţământ acestui act de profundă solidaritate umană şi de foarte mare valoare socială. ⁽¹⁶⁾

Apoi, nu trebuie uitate conotaţiile speciale pe care le presupune această problemă atunci când este vorba de efectuarea unei prelevări de organe de la un minor. Comitetul Naţional a propus ca oportună revenirea asupra temei, dedicând transplantelor la vârsta pediatrică un întreg document , ⁽¹⁷⁾ în care sunt abordate în manieră globală toate problemele particulare ale transplantologiei legate de acest segment de vârstă. În cazul acesta, într-adevăr, ne aflăm în faţa unor situaţii destul de diverse între ele: dacă minorul care primeşte are ani mai puţini sau este un adolescent capabil să înţeleagă semnificaţia celor ce sunt pe punctul să se petreacă. În această a doua ipoteză este nevoie de un efort de comunicare deosebit, datorită şi dificultăţii mesajului care trebuie transmis, care este alcătuit în mod esenţial din date asupra procentului de supravieţuire.

Note

(16) Amintim în sensul acesta cele spuse în deja citatul Catehism al Bisericii Catolice (1992): "Transplantul de organe nu este acceptabil din punct de vedere moral dacă donatorul sau ai său nu şi-au dat consimţământul în mod explicit, având acest drept". Referirea la consimţământul explicit al donatorului sau al celor în drept este menţinută şi în textul revizuit succesiv în 1997 al Catehismului Bisericii Catolice (cfr. Editio typica în latină la n. 2296).

(17) Comitetul Naţional pentru Bioetică, Trapianti d'organo nell'infanzia (21-1-1994) Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Departamentul pentru informare şi editări, Roma 1994