CULTURA VIEŢII

Capitolul al VI-lea
A doua parte: Bioetica şi transplanturile de organe

Progresele ştiinţifice şi tehnice

Intervenţia ştiinţei medicale şi a tehnicilor chirurgicale în domeniul transplanturilor reprezintă unul din elementele de progres continuu şi rapid. În câteva decenii (în special în ultimii 30 de ani) transplanturile s-au făcut cu organe din ce în ce mai importante: rinichiul, inima, ficatul, pancreasul şi, chiar dacă acum nu s-a ajuns la efectuarea de transplanturi de trunchi/cap asupra omului, totuşi se întrevede posibilitatea tehnică. E de asemenea proprie anilor din urmă încercarea de transplant heterolog de inimă de babuin şi de ficat de cimpanzeu.

Ceea ce a permis în mai mare măsură progresul în acest domeniu, dincolo de alţi factori legaţi de evoluţia chirurgiei, a fost faptul că posibilitatea experimentării pe animale şi astfel a deduce tehnici valide pentru om este foarte ridicată. Alt factor determinant a fost progresul cunoştinţelor în materie de imunologie realizat în ultimii douăzeci de ani. Au adus o contribuţie studiile în privinţa transfuziei de sânge şi în privinţa grupelor sanguine, după descoperirile lui Landsteiner din 1900: chiar dacă transfuzia de sânge nu poate fi definită chiar ca transplant, în măsura în care ţesutul inserat în organismul receptor are un timp scurt de supravieţuire, aceste experimente au constituit o bază şi o încurajare pentru studiul histocompatibilităţii, iar atare studiu a favorizat la rândul său dezvoltarea tehnicilor de transplant. Încrederea în succesul din acest domeniu al transplanturilor a avut alternanţe: au existat momente de euforie urmate de momente de mai mare precauţie; sunt amintiţi anii '68-'70 pentru entuziasmul în materie de transplant cardiac, după care a urmat o perioadă de mai mare prudenţă.

Acum asistăm la o reapariţie a optimismului împins la frontiera umanului, precum în vehiculata ipoteză a transplantului de "cap/trunchi ". ⁽¹⁾ Ipotezele tehnice se extind şi mai mult spre noi obiective: transplant de porţiuni de encefal (hipofiză, hipotalamus), gonade, până la transplantul de gene în spaţiul ingineriei genetice şi al ţesuturilor fetale despre care am vorbit separat. Mai multă încredere este datorată şi faptului de a putea dispune astăzi de medicamente mai eficiente pentru combaterea fenomenului respingerii (ciclosporina A).

În linii generale şi introductive trebuie să admitem şi că problema etică, ce părea să se simplifice până în urmă cu un an, devine acum din ce în ce mai complexă. La prima vedere s-ar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic, o dată garantată condiţia constatării morţii pentru prelevarea din cadavru şi a bunei supravieţuiri a donatorului viu, problema etică devine simplă şi rezolvabilă în mod pozitiv.

Pe măsura progresului tehnicilor, sporirii cererilor, numărului restrâns de donatori, calităţii organelor susceptibile de a fi transplantate, problemele etice au devenit mai complexe.

Consimţământul în cunoştinţă de cauză din partea primitorului, libertatea donatorului şi a rudelor, dreptul societăţii de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimţământului explicit; liceitatea compensaţiilor; liceitatea unor transplanturi care pot influenţa identitatea persoanei ce primeşte, legitimitatea transplantului experimental, constatarea morţii pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" şi în fine, stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în aşteptare ⁽²⁾: toate acestea sunt probleme complexe, multiple şi mai degrabă recente. ⁽³⁾

Deasupra ipotezelor şi problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-respectare a persoanei faţă de natura corporală, raportul între tehnologie şi etică. ⁽⁴⁾

Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească şi de implantul de organe artificiale, care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane, dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă.

Pentru a ne ordona materia vom trata următoarele argumente: clasificarea diferitelor modalităţi şi tipuri de transplant, situaţia juridică internaţională şi naţională în vigoare; principiile etice generale; unele ipoteze ce ţin de o problematică etică particulară.

Note

(1) Fiori, I trapianti d'organo...; R.J. White et al.,The isolation and transplantation of the brain. An historical perspective emphasizing the surgical solutions to the design of these classical models, Neurological Research 1996, 18, pp. 194-203. Vom examina problema mai departe.

(2) Nannni G. Microallocazione delle risorse: il punto di vista del chirurgo, în Sgreccia E., Spagnolo A.G. (sub îngrijirea), Etica e allocazione delle risorse in sanita, Vita e Pensiero, Milano 1996, pp. 135-136.

(3) J.Dausset, I successi ed i limiti dei trapianti effettuati sull'uomo în Aa. Vv., Trapianto di cuore...pp. 12-42

(4) Cafarra, Scienza e tecnologia al servizio della vita