CULTURA VIEŢII

Capitolul al II-lea
Justificare epistemologică
Formarea gândirii bioetice şi metodologia cercetării în bioetică

Justificarea epistemologică a bioeticii

Din capitolul precedent rezultă o situaţie concretă: Bioetica există ca o încercare de reflecţie sistematică privind toate intervenţiile omului asupra fiinţelor vii, o reflecţie ce are ca obiectiv specific şi arzător identificarea valorilor şi normelor care să guverneze acţiunea omului, intervenţia ştiinţei şi a tehnologiei asupra vieţii înseşi şi a biosferei. Întrebarea pe care ne-o punem acum este decisivă: această reflecţie îşi are un loc anume în panorama ştiinţelor, are o justificare pentru care nu poate fi ignorată, are criterii proprii pe care-şi întemeiază opiniile şi are propria metodă de cercetare?

Oare nu este vorba de un amestec, de un fel de "cocktail" realizat cu ingrediente din alte ştiinţe (ca biologia, filozofia, medicina, deontologia etc) fără să aibă o identitate precisă şi o necesitate? ⁽¹⁾

După cum se poate vedea, întrebarea este relevantă şi priveşte trei probleme distincte: în primul rând problema rolului şi justificării epistemologice; în al doilea rând, problema formării gândirii etice şi în al treilea rând problema metodei.

Să abordăm în primul rând prima întrebare, relativă la justificarea epistemologică a bioeticii.

Jean Bernard, cunoscut hematolog francez şi primul preşedinte al forului Comité Consultatif National d'Éthique din Franţa, a reconstruit istoria progresului şi a descoperirilor din domeniul biomedicinei, începând cu anul 1930 şi până în prezent, vorbind de două mari revoluţii: revoluţia terapeutică şi revoluţia biologică. ⁽²⁾

Prima revoluţie, după milenii de neputinţă, după descoperirea sulfamidelor (1937) şi a penicilinei (1946), conferă umanităţii "puterea de a înfrânge bolile mult timp considerate fatale , precum tuberculoza, sifilisul, marile septicemii, afecţiunile glandelor endocrine, dereglări biochimice umorale" ⁽³⁾

Cea de a doua revoluţie este recentă: începe de la descoperirea codului genetic şi defineşte c.d. "medicina genomică", plecând de la descoperirea legilor care guvernează formarea vieţii.

Aceste descoperiri, observă omul de ştiinţă, au revoluţionat medicina, dar au provocat în acelaşi timp şi o revoluţie în concepţiile despre viaţă şi om, stimulând reflecţia asupra destinelor omenirii.

Tot Jean Bernard aminteşte de marile cuceriri ale medicinei din aceşti ani: sistematizarea metodelor de experimentare a noilor medicamente pe voluntari sănătoşi şi pe bolnavi, transplantul de organe şi ţesuturi, folosirea tehnicilor de reanimare, lupta continuă şi reînnoită împotriva tumorilor prin metode chimioterapeutice, chirurgicale şi prin raze, folosirea pe scară largă a vaccinurilor pentru a combate marile epidemii (tifos, variola, poliomielita) până la frontiera nouă deschisă de Sida.

Sub asaltul acestor descoperiri etica medicală se dezvoltă şi înregistrează noi şi importante capitole. Cu cât medicina devine mai puternică şi eficace, cu atât normele de protejare a individului trebuie să fie riguroase şi cunoscute temeinic.

Cum am afirmat în capitolul precedent, purtătoarele lor de cuvânt devin asociaţiile medicale precum Asociaţia Medicală Mondială (AMM) şi Federaţia Ordinului Medicilor în cadrul propriilor congrese, mărturie fiind Codurile deontologice ca cel de la Nürnberg şi Helsinki ⁽⁴⁾ privind experimentele, acesta din urmă revizuit în mod continuu la Tokyo, Sydney şi Hong Kong; în Europa şi în lume sunt respectate codurile şi liniile conducătoare ale activităţii medicale. Şi lumea islamică, în această perioadă, îşi stabileşte Codul propriu de etică medicală. ⁽⁵⁾

Acest filon al medicinei terapeutice a reprezentat şi reprezintă, totuşi, filonul clasic şi aş spune modelul hipocratic, potenţat de metoda experimentală şi protejat, aşa cum am afirmat, de codurile deontologice şi de etica medicală.

Odată cu descoperirile ştiinţifice din genetică şi cu aplicarea noilor cunoştinţe în domeniul embriologic şi ginecologic, care au dus la procrearea artificială, ştiinţa medicală intră într-o fază nouă, ale cărei evoluţii nu sunt complet previzibile şi rămân încă fără o orientare etică şi deontologică omogenă.

Prima apariţie a ingineriei genetice, adică a posibilităţii de a transfera porţiuni din codul genetic de la o celulă la alta, chiar la specii diferite, prin dublul mecanism al "endonucleozei de restricţie" şi al acidului dezoxiribonucleic (ADN) "recombinat" desigur a alarmat lumea; posibilele aplicări ale ingineriei în diferite forme de viaţă au făcut să se întrevadă eventualitatea creării "bombei biologice", mult mai puţin costisitoare decât cea nucleară şi cu mai puţine posibilităţi de control. Toate acestea au generat temeri faţă de posibila alterare a biosferei şi a ecosistemului de către om.

S-a invocat atunci o nouă etică pentru evitarea unei posibile catastrofe a umanităţii, o etică a întregii biosfere, care să-şi extragă normele din interiorul evoluţiei biologice.

Acesta este momentul naşterii bioeticii, care pentru prima dată este denumită în opera lui V.R. Potter ⁽⁶⁾: este vorba de o etică ce vrea să ţină seama de totalitatea intervenţiilor asupra biosferei, de etica mediului şi a responsabilităţii pentru viitorul lumii. Aceeaşi exigenţă se evidenţiază în Germania, cum am afirmat, prin opera lui Hans Jonas Il principio responsabilita. ⁽⁷⁾

Teama de o catastrofă, necesitatea unui moratoriu şi a unei normative universale între savanţi se manifestă în cadrul societăţilor de cercetători, după cum o dovedesc conferinţele de la Gordon şi Asilomar ⁽⁸⁾, care au instituit primele comitete ştiinţifico-etice de supraveghere şi au elaborat primele "Guidelines" care privesc intervenţia asupra ADN. Aceste linii conducătoare au fost reluate de diferite organisme din lume. ⁽⁹⁾

Foarte repede însă, aceste posibilităţi şi tehnologii noi au început să fie privite cu mai mare realism şi discernământ.

În ce priveşte ingineria genetică propriu-zisă s-a întrevăzut repede posibilitatea realizării geneterapiei, care acum este aplicabilă pe linia celulelor somatice şi este interzisă în schimb - din cauza unor riscuri pentru moment imanente - asupra celulelor liniei germinale. ⁽¹⁰⁾

S-au făcut destul de repede aplicaţii de tip industrial pentru fabricarea unor medicamente noi (insulina, interferon etc), pentru creşterea producţiei în agricultură şi zootehnice. Noile cunoştinţe din domeniul genetic au determinat extinderea aplicării, toto mai delicate şi cu probleme etice, a diagnosticării prenatale şi postnatale.

Iar acum se vorbeşte de medicină "genomică" şi de "medicină predictivă", mai ales după prospectarea "proiectului genom uman", care va permite, dacă va fi finalizat, cunoaşterea codului genetic al omului şi deci structura patrimoniului ereditar al fiecărui individ: acest fapt va permite o mai bună urmărire a scopurilor terapeutice, dar va deschide şi posibilitatea cunoaşterii secretului intim al constituţiei ereditare a fiecărei persoane şi familii.

În cadrul ingineriei genetice propriu-zise s-au evidenţiat şi posibilităţile unor aplicaţii pozitive, nu numai cele catastrofale, de temut; de aceea a devenit importantă şi evidentă problema etică pentru cercetători, politicieni, industriaşi, de a fi garantate acele aplicaţii ale ingineriei genetice prin care patrimoniul genetic va putea fi îngrijit, dar nu alterat, iar ecosistemul, în domeniul microbiologic mai ales, să poată menţine un echilibru compatibil cu sănătatea omului de azi şi a generaţiilor viitoare. ⁽¹¹⁾ S-au făcut ecou al acestor preocupări Parlamentele europene şi Comitetele naţionale de bioetică. ⁽¹²⁾

Temerile continuă să fie mari în privinţa unui alt capitol important, cel al procreaţiei, unde frontierele se lărgesc tot mai mult şi unde sunt în joc nu numai viaţa embrionilor procreaţi în mod artificial, dar şi concepţia privind părinţii, paternitatea şi maternitatea cu scopul însuşi al sexualităţii umane.

Posibilităţile concrete de a ajunge la eugenie selectivă la experimente pe embrioni şi la comercializarea corpului uman şi a procreaţiei sunt de acum un fapt recunoscut şi de care mulţi se tem.

Pe bună dreptate s-a observat că pe această cale ştiinţa experimentală riscă să-şi asume statutul epistemologic al politicii, adică ar deveni "arta posibilului", ar încerca să facă tot ce e posibil, şi nu ar urmări cunoaşterea realităţii. ⁽¹³⁾

Devine deci necesar a se pune întâi problema relaţiilor dintre ştiinţă şi etică şi a se defini intervenţia bioeticii în cadrul ştiinţelor biomedicale.

Note

1. Obiecţiuni de acest fel au fost avansate chiar şi în reviste de nivel ştiinţific, precum Rivista italiana di Medicina legale. A se vedea de ex, G. Canepa, Bioetica e deontologia medica: aspetti problematici e conflittuali, "Rivista italiana di Medicina legale", 1990, 1, pp. 3-6.

2. J. Bernard, De la biologie a l'éthique, Paris 1990

3. Ibi, p. 22

3. Spinsanti (sub îngrijirea), Documenti di deontologia...pp 37-43

4. Ibi, pp. 166-188

5. Potter, Bioethics: bridge...

6. Jonas, Das Prinzip Verantwortung.

7. R. Dulbecco, Ingegneri della vita, Milano 1988; E. Sgreccia, Storia della bioetica e la sua giuustificazione epistemologica, în Aa. Vv., La storia della medicina nella societa e nella cultura contemporanea, (Documentele Congresului Internaţional, Istituto di Studi politici S. Pio V, Frascati 21-30 iunie 1991), Roma: Apes 1992, pp. 69-84.

9. Sgreccia-Mele (sub îngrijirea), Ingegneria genetica e biotecnologie..., Milano 1991.

10. Asupra acestui subiect a se vedea capitolul referitor la ingineria genetică, din acest volum, iar printre ultimele documente cel al Comitetului Naţional pentru bioetică, Terapia genica, cu o amplă bibliografie.

11. Sgreccia-Mele (sub îngrijirea), Ingegneria genetica e biotecnologie... pp. 131-166.

12. A se vedea, de ex. USA, President's Commission...; Parlamentul european, Risolutione (doc. AO327-88) sui problemi etici e giuridici della manipolazione genetica, 16. 3. 1990. Pentru o bibliografie mai amplă şi pentru o documentare a se vedea Serra-Sgreccia-Di Pietro, Nuova genetica...pp. 311-318.

13. M. Serres în prefaţa la volumul lui J. Testart, L'oeuf transparent, Paris 1986 (trad. It. L'uovo trasparente, Milano 1988).