CULTURA VIEŢII

Capitolul al IV-lea
Prima parte: Bioetica, genetica şi diagnosticarea prenatală

Orientări etice şi criterii de aprecieri etice

Care ar trebui să fie criteriul etic, bioetic, de discernere? Trebuie să ne amintim cele expuse în capitolul dedicat principiilor bioetice şi mai ales unităţii persoană-corp şi de principiul pe care l-am denumit al totalităţii sau terapeutic.

Corpul, în special programul său genetic, codul genetic, este în mod esenţial unit cu spiritul astfel că el constituie unitatea existenţială şi esenţială a persoanei. Aceasta înseamnă că orice intervenţie asupra corporalităţii - deci şi asupra codului genetic- însemană o intervenţie asupra întregii persoane şi poate fi justificată numai dacă există o raţiune terapeutică, orice altă intervenţie asupra persoanei - bun intangibil - fiind considerată arbitrară sau ideologică sau o dominaţie a omului asupra omului. ⁽⁴⁾

Corpul nu epuizează realitatea umană ci este doar o componentă esenţială a ei, iar raţiunea umană are sarcina de a apăra omul în integritatea şi plinătatea sa.

Prin aceasta se reafirmă recunoaşterea faptului că omul este creatură şi a puterii lui Dumnezeu asupra persoanei umane, dar considerăm că trebuie să fundamentăm criteriul eticităţii privind viziunea personalistă a corporalităţii iar codul genetic constituie structura ce susţine corporalitatea. ⁽⁵⁾

Din această abordare rezultă unele principii de orientare etică ce se pot rezuma astfel:

1. Salvarea vieţii şi identităţii genetice a fiecărui individ uman.

Orice intervenţie care ar presupune suprimarea individualităţii fizice a unui subiect uman, chiar atunci când ar fi dorită pentru a aduce un beneficiu altor persoane, reprezintă o ofensă adusă valorii fundamentale a persoanei umane, pentru că privează subiectul uman de valoarea fundamentală pe care se sprijină toate celelalte, valoarea vieţii corporale. Nici conceptul de calitate a vieţii nu poate fi antepus celui reprezentat de viaţa însăşi, calitatea fiind un atribut complementar al vieţii.

Folosirea criteriului calităţii vieţii pentru a suprima şi discrimina alte vieţi reprezintă o ofensă adusă principiului egalităţii şi al demnităţii egale.

2. Principiul terapeutic.

Este permisă efectuarea unei intervenţii, chiar invazivă, în beneficiul subiectului viu pentru a corecta un defect sau a elimina o boală, altfel incurabilă. Ca orice terapie şi cea genică îşi găseşte în acest caz fundamentul şi justificarea. Vom vedea imediat aplicaţiile acestui principiu.

3. Salvarea ecosistemului şi mediului. Raţiunea justificatoare a acestui principiu este dublă: în primul rând mediul, care este format dintr-un ansamblu de ecosisteme distincte care compun ecosistemul global, este necesar vieţii şi sănătăţii omului. In al doilea rând, creaţia, în viziunea creaţionistă a universului, este ordonată spre binele omului, care se află în centrul lui şi este protectorul ei, dar unica sa raţiune nu este aceea de a fi un instrument în favoarea omului: este mereu un bun care-şi găseşte în Dumnezeu raţiunea de a exista.

4. Diferenţa dintre om şi alte fiinţe. Recunoscând legătura de schimb intim existentă între fiinţele vii şi om, nu se poate ignora diferenţa reală şi profundă care există între ele; omul are conştiinţă de reflecţie ⁽⁶⁾, libertate şi răspundere, cu alte cuvinte este dotat cu spirit.

5. Competenţa comunităţii. Problema intervenţiei asupra patrimoniului genetic al omului şi a altor fiinţe nu poate fi încredinţată spre rezolvare numai unor experţi, fie că este vorba de oameni de ştiinţă sau de politicieni; aceasta este o chestiune care priveşte, pentru anumite capitole ale sale, întreaga umanitate. Viitorul umanităţii cere de multe ori participarea responsabilă a comunităţii. Iată de ce principiul libertăţii ştiinţei şi cercetării trebuie recunoscut şi armonizat cu exigenţele de informare a populaţiei şi cu coresponsabilitatea ei. Ne gândim la problemele de screening genetic, de manipulare a mediului ecologic şi de intervenţie în genomul uman.

Va fi necesară găsirea unor forme de asociere şi de coresponsabilitate a oamenilor de ştiinţă, după principiul autocontrolului, în interesul binelui comun şi al colaborării opiniei publice. Experienţa comitetelor de bioetică şi autoreglementările, valorificată apoi de lege acolo unde ea funcţionează, confirmă în diferite state acest principiu.

Este suficientă o simplă referire ulterioară la problema ţărilor în curs de dezvoltare care trebuie să fie ascultate şi incluse în această comunitate. Aceste ţări, într-adevăr, pe de o parte, ar putea să fie avantajate de progresul biotehnologic şi pe de altă parte ar fi constrânse să trăiască într-o mai mare dependenţă economică şi productivă faţă de ţările avansate, deţinătoare ale puterii biotehnologice. Este clar că dezvoltarea biotehnologiilor a dat naştere unei perioade noi în cadrul relaţiilor dintre Nordul şi Sudul lumii.

Note

4. Aceasta nu înseamnă revendicarea unei concepţii biologiste asupra legii naturale, ci, mai degrabă, a unei deducţii raţionale bazate pe esenţa omului conceput din suflet şi corp în unitate.

5. A se vedea discursul lui Ioan Paul al II-lea din 29.10. 1983 reluat în Instrucţiune, în care se pun următoarele condiţii pentru liceitatea intervenţiilor de manipulare genetică: să fie salvgardată viaţa embrionului, să fie vorba despre intervenţii terapeutice în sens strict, să fie salvgardate drepturile fundamentale ale omului, inclusiv acela al identităţii genetice, în actul procreator să fie salvgardate valorile afective şi spirituale laolaltă cu cele biologice şi corporale.

6. Ibidem p. 14; Sailer, Our immigrant fauna, "ESA Bulletin", 1978, 24, p.3; Simberloff, Community effects of introduced species, în Bioethics Crises in Ecological and Evolutionary Time, Chicago 1981; United States Department of Agriculture, Plant Introduction Service, Washington (DC) 1986