CULTURA VIEŢII

17. Ce raport există între avort şi demografie?

La această întrebare adepţii avortului dau răspunsurile cele mai variate şi contradictorii. Se practică dezinformarea şi se manipulează datele reale în funcţie de interes. Pe de o parte se cere legalizarea avortului pentru a ţine sub control explozia demografică; propaganda în favoarea avortului încearcă să creeze o stare de panică în opinia publică, vorbind despre ameninţarea planetei cu bomba P (populaţie), datorită creşterii populaţiei în ţările subdezvoltate. Realitatea este că ţările subdezvoltate ale lumii a treia, cu mici excepţii, sunt subpopulate, iar ţările dezvoltate, industrializate, sunt suprapopulate. Propaganda vinde din ţările bogate care fac presiuni şi impun programe spre a împiedica creşterea populaţiei în ţările sărace, spre a nu se vedea nevoite să renunţe în favoarea lor la ceva din bogăţiile de care dispun în prezent. Chinezii, ca buni marxişti, la început au respins malthusianismul, susţinând că sporul populaţiei nu este în detrimentul dezvoltării economice. Apoi au adoptat poziţia contrară, limitând drastic numărul naşterilor. Pe de altă parte, economiştii serioşi constată că o creştere a densităţii demografice poate fi însoţită de o mare expansiune economică: ca exemplu poate fi adus Hong Kong-ul. Un alt exemplu de informare incoerentă: unii trag semnalul de alarmă că resursele pământului sunt pe sfârşite, alţii demonstrează că pământul are resurse suficiente pentru dublul populaţiei mondiale actuale. După legalizarea avortului nu se constată însă modificări demografice considerabile.

Suprapopularea există în multe ţări, de pildă în ţările din America Latină, dar este o suprapopulare a capitalelor şi a oraşelor mari cu cartiere sărace, fără apă, fără condiţii igienice, cu criminalitate ridicată şi alte probleme. În schimb întinderi uriaşe de pământ rămân abandonate sau sunt prost cultivate. Răspunderea o au guvernanţii cu sistemele politice falimentare pe care le practică, cu centralizarea excesivă, cu crearea de industrii nerentabile etc. Politicienii corupţi şi incompetenţi pun pe seama expansiunii demografice toate neajunsurile de care ei înşişi sunt responsabili.

Impunerea unor programe forţate de reducere a copiilor la populaţiile sărace nu numai că nu rezolvă problema sărăciei, dar dă o mare lovitură acestor populaţii.

«O mare parte a populaţiei lumii a treia nu are indemnizaţie de şomaj, nici asistenţă sanitară, nici pensie de bătrâneţe. Acolo unde locurile de muncă sunt puţine, bolile sunt frecvente şi bătrâneţea precoce, copiii sunt o necesitate pentru a garanta protecţia, siguranţa şi liniştea. Aşa cum a spus Milkan Singh, un ţăran indian, unui cercetător: "Numai Dumnezeu ştie ce s-ar alege de mine şi de soţia mea, ajunşi prea bătrâni pentru a munci şi a ne câştiga cele necesare vieţii, dacă nu am avea copiii noştri."» (New Internationalist, mai 1974)

18. Ce înseamnă depenalizarea, legalizarea şi deculpabilizarea avortului?

Depenalizarea înseamnă că avortul se sustrage sancţiunii penale. Dar a nu aplica o pedeapsă unui fapt pentru care nu se prevede o pedeapsă nu înseamnă că acel fapt este permis. Dacă un flămând fură o pâine şi nu este pedepsit, nu înseamnă că un asemenea furt este un lucru permis.

După depenalizare urmează a doua fază: legalizarea, adică declararea prin lege că avortul nu este sancţionat, nu se aplică pedeapsă, cu alte cuvinte e autorizat în anumite condiţii stabilite de lege, făcând din el un drept legat de libertăţile individuale.

Practic urmează o a treia fază: deculpabilizarea avortului, adică generalizarea în opinia publică a mentalităţii că de fapt cine comite avortul nu este vinovat. În acest caz nu se mai înţelege pentru ce legea mai prevede nişte condiţii prin care eventual este limitat. În mod deliberat, pentru cuvântul avort, s-au creat şi s-au pus în circulaţie diferite expresii eufemistice care înlătură orice nuanţă de culpabilitate: "contracepţie post-ovariană", "reluarea menstruaţiei", "extracţie menstruală", "întrerupere de sarcină", "contracepţie retroactivă" etc.

Iar pentru a abate atenţia că e vorba de o fiinţă umană care este ucisă s-au lansat expresii ca: "produs al conceperii", "ţesut fetal", "masă de protoplasmă", "unitate feto-placentară" şi multe altele.

George Orwel a vorbit foarte bine despre distorsionarea limbajului prin folosirea de cuvinte care să exprime tocmai opusul realităţii, ducând la suprimarea conceptelor pe care le exprimă în conştiinţa poporului.
 

O asemenea situaţie e încărcată de patos emoţional şi de compătimire. Cine ar putea să fie atât de dur şi crud la inimă încât să nu-i permită avortul unei fete care a rămas însărcinată în urma unui viol şi să o oblige să nască un copil pe care nu l-a voit? În realitate se abuzează de acest pretext de ordin emotiv cu scopul de a-l determina pe legislator să permită avortul pentru alte motive nedestăinuite. Avem un exemplu elocvent, petrecut în Anglia, în 1938, când avortul nu era încă legalizat. La dr. Aleck Bourne este adusă în stare de şoc grav o fată de 14 ani care rămăsese gravidă în urma unui viol. Doctorul îi face avort, apoi merge şi se predă singur la poliţie. La proces este achitat, întrucât procedase astfel pentru a salva echilibrul mental al fetei. Pe această sentinţă s-a bazat legea engleză până la legalizarea avortului în 1967. Acest caz a deschis calea avortului liber cu toată suita sa de abuzuri. Îngrozit de efectele cauzate de sentinţa dată la procesul său, Aleck Bourne devine în 1967 unul din fondatorii «Societăţii pentru Protecţia Copiilor încă Nenăscuţi».

Din fericire sarcinile provenind din violuri sunt extrem de rare.

«Un studiu ştiinţific, efectuat pe trei mii cinci sute de cazuri de viol tratate în spitalele din zona Minneapolis - "St. Paul", nu a descoperit nici măcar o sarcină. Studiul a acoperit o perioadă de zece ani.» (The Educator, 4 septembrie 1970)

Apoi trebuie avut în vedere că e foarte greu de dovedit că o sarcină provine din viol. Persoanele respective care au suferit violuri ţin ascuns faptul, neştiind de la început dacă au rămas sau nu gravide. O fac din jenă, ruşine, ignoranţă sau teamă ca nu cumva, aflându-se, să nu mai găsească un partener potrivit pentru căsătorie. Când constată că au rămas gravide, e prea târziu ca să se mai poată dovedi că a fost vorba de un viol. Doar pe bază de martori. Dar în acest domeniu prezenţa martorilor e foarte greu de presupus.

De asemenea se ştie că în raporturile sexuale sunt diferite grade de rezistenţă şi de consimţământ din partea femeii. Orice fată abandonată poate să-l acuze pe fostul prieten de viol. Dar e imposibil să dovedească acest lucru. Ce s-a spus despre viol este valabil şi despre incest, adică despre raporturile sexuale între rudele apropiate: tată şi fiică, unchi şi nepoată etc. Aceste cazuri sunt şi mai tăinuite şi sunt extrem de greu de dovedit.

Dar chiar dacă se întâmplă ca o persoană să rămână gravidă în urma violului sau a incestului, soluţia nu este avortul. Există în morală un principiu foarte clar: nu poţi repara o nedreptate printr-o altă nedreptate şi mai mare. Femeia care a fost victima unui viol a suferit deja o traumă psihică puternică ce nu va dispărea toată viaţa. Dacă a rămas gravidă şi ucide copilul pe care îl poartă în sânul ei, la prima traumă se adaugă una şi mai gravă: e gândul care o va urmări toată viaţa: «Mi-am ucis copilul!» Căci oricine, inclusiv femeia violată, îşi dă seama că nu e drept să omori un copil nevinovat pentru păcatul tatălui său. Pentru a se preveni asemenea delicte, puterea judiciară trebuie să o protejeze mai bine pe femeie prin legi şi măsuri care să descurajeze pe potenţialii delicvenţi. A permite avortul în caz de viol ar însemna indirect o încurajare a celor care comit violuri. Când Papa Ioan Paul al II-lea a cerut să nu fie avortaţi copiii concepuţi în urma violurilor săvârşite de sârbii din Bosnia, apelând la Comunitatea Internaţională să sprijine viitoarele mame în diferite moduri, inclusiv înfierea acestor copii, un val de proteste s-a ridicat împotriva intervenţiei Papei, şi prea puţini şi-au ridicat glasul de protest împotriva violatorilor. Concluzia: mai multă simpatie pentru delicvenţi decât pentru viaţa unor fiinţe nevinovate.