CULTURA VIEȚII 

Întrebări despre avort
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.03.2001; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

7. Avortul o eliberează pe femeie de neliniște?

Exceptând cazurile femeilor care consideră copilul o piedică în calea carierei și a unei vieți trăite numai pentru plăceri, viitoarele mame așteaptă să fie ajutate să depășească dificultățile legate de aducerea copilului pe lume, nu să fie ajutate să-și ucidă copilul. Avortul nu înlătură neliniștea, angoasa viitoarei mame în dificultate, ci i-o sporește și i-o prelungește. Deoarece sunt două forme de angoasă: una pe termen scurt care durează până la avort, alta pe termen lung care începe la avort și continuă până la moarte: e remușcarea, sfâșierea interioară a unei mame care și-a pătat conștiința cu sângele propriului copil, gândul că o viață distrusă nu mai poate fi refăcută niciodată. Astfel încât după avort femeia rămâne sfâșiată și trupește și sufletește. Ca atare statul, societatea, trebuie să ajute femeia în dificultate, să-i creeze condiții mai bune ca să-și poată duce sarcina până la sfârșit și să-și poată crește apoi copilul, nu să se sustragă acestei obligații împingând-o la săvârșirea crimei.

E adevărat că se înregistrează stări de tulburări emotive, de neliniște, frică, tensiune, senzații confuze în timpul purtării sarcinii și uneori aceste crize pot avea loc și după naștere. Dar acestea nu sunt aproape niciodată de lungă durată și rar revin. În schimb psihozele care se înregistrează după avort sunt mai grave, durează mai mult timp și pot reveni. Aceste stări depresive duc uneori la sinucidere. Sinucideri datorate faptului că s-a refuzat femeii avortul aproape că nu există. În schimb,

«Din opt cazuri de moarte a mamei, constatate și luate în considerație de un studiu recent, două din ele sunt sinucideri comise după avort.» (British Medical Journal, mai 1970)

Adesea, ca justificare a avortului, sunt aduse tulburările psihice ale femeilor. Tocmai aceste femei sunt mai grav afectate în urma avortului:

«O gravă dezordine mentală apare mai frecvent la femeile care anterior au avut probleme cu caracter psihic. Ca atare femeile pentru care avortul legal este considerat justificat din punct de vedere psihiatric, tocmai ele prezintă riscul cel mai ridicat de a manifesta o dezordine mentală după avort.» (Organizația Mondială a Sănătății, Declarație oficială, 1970)

Nu cumva sentimentul de culpabilitate care duce la asemenea psihoze e provocat de credința pe care o predică creștinismul? Nu. Acest sentiment de culpabilitate nu este provocat în mod necesar de morala creștină. Ne-o dovedește situația din Japonia care, cu siguranță, nu are o cultură creștină. O anchetă făcută în Japonia în 1963 relevă că 73,1% din femeile care au făcut avort erau tulburate pentru faptul de a-l fi făcut. O altă anchetă din 1964 scotea în evidență că pentru 59% din femeile care au făcut avort, avortul e o «nenorocire» și numai pentru 8% nu e un rău. O importantă anchetă condusă de cabinetul primului ministru în 1969 înregistra la 88% din femei răspunsul că avortul este un «rău».

Sentimentul de culpabilitate care urmează comiterii avortului, în cea mai mare parte din cazuri, are prea puțin de-a face cu religia. Avortul rănește ceva fundamental în natura femeii care este dătătoarea vieții. În timpul sarcinii multe femei sunt conștiente că în ele crește un copil pe care, avortându-l, simt că și-au ucis propriul copil. De aici sentimentul apăsător al unei enorme vinovății, starea de deprimare și de remușcare continuă. Un psihiatru înțelept a spus pe bună dreptate că e mai ușor să scoți un copil din sânul mamei decât să ștergi gândul la copil din mintea acelei mame.

8. Cum trebuie rezolvat conflictul dintre drepturile mamei și cele ale copilului?

E posibil într-adevăr un conflict de valori. Morala comună și bunul simț spun că dintre două rele inevitabile trebuie să-l alegi pe cel mai mic. Acest principiu se aplică perfect în cazul nostru. Între suferințele mamei și uciderea unui copil nevinovat, suferințele mamei sunt răul cel mai mic, prin urmare acesta trebuie ales întotdeauna.

Iar dacă problema este privită sub aspectul conflictului între valori sau între drepturi e valabil același principiu: între drepturile mamei și drepturile copilului la viață, ultimul primează. În legislațiile popoarelor, copilul nenăscut este considerat «subiect» capabil de drepturi; dreptul de a primi donații, moșteniri; dreptul de a primi despăgubiri în cazul în care a suferit daune, de pildă dacă mama a fost victima unui accident în timp ce purta sarcina ș.a.m.d. O asemenea dispoziție era prevăzută chiar în dreptul roman:

«Infans conceptus pro nato habetur, quoties de eius commodis agitur.» (Copilul zămislit e considerat ca și născut ori de câte ori e vorba de interesele lui)

În cazul avortului, evident, dreptul copilului e mai puternic decât drepturile mamei, deoarece viața e valoarea supremă iar dreptul la viață este dreptul suprem și fundamental al omului fără de care nu e posibil nici un alt drept.
 

9. Ce e de făcut când trebuie să alegi între viața mamei și viața copilului?

În practică, în zilele noastre, o asemenea situație disperată este extrem de rară. Uneori medicii exagerează situația reală spre a o speria pe mamă și a o determina să-și elimine copilul. O fac din ignoranță profesională, din comoditate, din plăcerea de a vărsa sânge nevinovat (puiul de leu este inofensiv cât timp nu cunoaște gustul sângelui) sau din diferite alte motive. Dar chiar în cazul real că viața mamei este în pericol, e clar că nu poate fi sacrificată viața unei ființe umane spre a salva viața altei ființe umane.

Poate fi și situația unui act cu dublu efect: unul pozitiv, altul negativ. E permis să se săvârșească un act care vizează efectul pozitiv, deși se prevede că indirect va urma și efectul negativ. În cazul nostru e permis un tratament sau o operație necesară pentru a salva viața mamei, deși se prevede că, indirect, va muri copilul. E un efect dureros, dar nedorit. Dar nici într-un caz nu poate fi săvârșit un act care vizează direct eliminarea copilului.

Se apelează abuziv la sentiment și la umanism când se vorbește de moartea mamei la naștere. De fapt avorturile ucid mai multe mame decât nașterile. De pildă în Suedia se înregistrează 39 de decese la o sută de mii de avorturi și numai 14 decese la o sută de mii de nașteri. În Danemarca se înregistrează 30 de decese la o sută de mii de avorturi și numai 10?20 de decese la o sută de mii de nașteri.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire