CULTURA VIEŢII

I. INTRODUCERE

Contracepţia - binecuvântare sau blestem?

Contracepţia este inseparabil legată de starea moral-spirituală a Europei şi a aproape întregii lumi industrializate contemporane. Ridicată în slăvi ca o mare binecuvântare de unii, condamnată ca un blestem de alţii, ea a provocat mari transformări sociale şi ideologice.

Ruptura între sexualitate şi procreaţie

Pentru prima dată în istoria omenirii s-a ajuns la o despărţire de mari proporţii între sexualitate şi procreaţie. Această sciziune, aparţinând până acum doar sferei private, a năvălit deodată în domeniul public. S-a promovat un drept la uzul liber al sexualităţii conducând la sfărâmarea tuturor hotarelor anterioare. Principiul plăcerii a căpătat prevalenţă faţă de finalitatea biologică a sexualităţii, reproducerea. Valul de pornografie a pregătit teoretic acest proces, anticoncepţionalele l-au realizat practic.

Medicalizarea controlului sarcinii

În cadrul acestei desfăşurări de fenomene, s-a produs ceva cu totul nou: reglementarea concepţiei a ajuns să fie aproape total medicalizată; medicul, protectorul vieţii până atunci, s-a transformat pe negândite, şi la început involuntar, într-un important factor de codecizie la împiedicarea vieţii şi un monstruos reducător al numărului de naşteri, iar lumea occidentală va avea de suferit încă mult timp de urmările acestei situaţii.

Medicalizarea nu s-a produs din întâmplare: contraceptivele moderne cele mai importante sunt "medicamente" în sensul cel mai larg al termenului. Adică ne aflăm în faţa unor mijloace care au efect direct pe o cale sau alta asupra organismului omenesc şi a căror administrare trebuie să fie monitorizată în mod obligatoriu de specialişti în materie. A fost de asemenea o noutate şi faptul că pentru prima dată în practica medicală, produsele farmaceutice au fost folosite în stil mare nu sub prescripţie medicală, ci din alte motive.

Răul mai mic

Nu a fost prea greu să se câştige pentru acest proiect corpul medical, sugerându-i-se acestuia şi, de altfel întregii populaţii, cuvântul de ordine "mai bine să previi decât să avortezi". Extrem de puţini au observat însă că astfel se înlocuia diavolul cu belzebut. Pentru că în acelaşi timp a fost propagată - chiar de teologi, îndeosebi! - ideea "răului mai mic", nici ea nu şi-a ratat ţinta. A acţionat foarte insidios din primele momente şi încă mai are efect.

Din cine este format lobby-ul internaţional

Avortul a fost propagat aproape concomitent în toate ţările occidentale, sistematic şi gradat, cu toate mijloacele la dispoziţie, inclusiv prin minciună şi manipulare verbală. În prima fază, au fost intenţionat încălcate prevederile legale din domeniu, apoi acestea au fost înlăturate de factorii puterii legislative şi astfel a fost distrusă conştiinţa asupra demnităţii inviolabile şi a dreptului inalienabil la viaţă ale copilului nenăscut.

Procesul formării opţiunilor parlamentare a fost "(re)structurat" cu statistici false. Iată câteva exemple de cifre false asupra avorturilor pentru Germania de vest şi SUA (14: Concepte vol. 5-9/1990, p. 17-18):

1964: Pro familia: 1.051.000 avorturi.

1971: Stern: "Anual, în jur de un milion de femei se supun avortului. Sute din ele decedează, zeci de mii rămân bolnave sau sterile".

1986: Conducătorii SPD-ului: "An de an, între o jumătate şi trei sferturi de milioane de femei riscă întreruperea ilegală de sarcină." Ca dovadă se avansează estimările celui de-al 45-lea Simpozion medical din 1928: 800.000 de avorturi în Reich-ul german. 10.000 de femei mureau, 50.000 se îmbolnăveau, multe din ele cronic. Toate aceste date sunt de mai multe ori inexacte: Al 45-lea Simpozion medical nu a avut loc în 1928, ci pe 25-26.6.1926, iar despre avorturi nu s-au făcut nici un fel de estimări.

Adevărul arăta cu totul altfel: în 1972, ginecologul Prof. Heinz Kirchhoff, din Göttingen, aducea rectificările de rigoare. De exemplu, nu era vorba de 15.000 de cazuri mortale, sau alte cifre astronomice, ci pur şi simplu de 97!

Christopher Tietze, colaborator al Institutului american Allan Guttmacher şi recunoscut specialist în 7 grupe ştiinţifice de lucru ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în periodicul său "Weltübersicht zur Abtreibung" (Privire generală la nivel global asupra avortului), înregistrează numai 4.900 avorturi în Germania în anul 1970.

Medicul american Dr. Bernhard Nathanson, odinioară personalitatea cu rol conducător în acţiunea de creare a NARAL (Liga Americană pentru Dreptul la Avort), un medic care a efectuat personal peste 60.000 de avorturi şi care se numără în prezent printre cei mai hotărâţi adversari ai avortului, ne arată acum în diferite conferinţe publice cum au "(re)structurat" el însuşi şi alţi protagonişti procesul formării opţiunilor democratice prin statistici false:

"Noi falsificam numărul avorturilor ilegale... Ştiam bine că numărul total al avorturilor ilegale din SUA se ridică aproximativ la cifra de 100.000. Însă cifra pe care o prezentam în mod repetat - în mod repetat !! - publicului şi mediilor de informare era de un milion... În urma avorturilor ilegale mureau anual între 200 şi 250 femei. Cifra pe care o reluam constant şi o furnizam mediilor de informare era 10.000. Aceste cifre începeau să marcheze conştiinţa publică în America".

Dr. Nathanson descrie şi o altă tactică:

"Tactica cea mai importantă şi mai eficientă pe care noi, cei din NARAL, am folosit-o între 1968 şi 1973 a fost «cartea (de joc) catolică»". Adică :

1. atacuri şi calomnii directe împotriva Bisericii catolice: înapoiată, reacţionară, nu merge în pas cu vremea; şi

2. falsa reacţie a multor funcţionari din organismele bisericeşti şi a episcopilor catolici la aceste lovituri neîncetate (14 : Concepte vol. 5-9/1990, p. 18).

Numai această tactică ar fi îndeajuns pentru a ne demonstra că nu se poate lua în serios sloganul anticoncepţioniştilor "mai bine să previi decât să avortezi". După cum se vede, este vorba de acelaşi lobby, adică cel al planificatorilor populaţiei (de exemplu International Planned Parenthood Federation, Population Council şi altele). Dacă s-ar fi avut într-adevăr în vedere anticoncepţia preventivă, nu s-ar fi propagat masiv şi în paralel avortul, ajungându-se ca o consecinţă directă a acestei presiuni asupra legiuitorilor la posibilitatea efectuării de avorturi practic fără pedeapsă legală. Dacă se urmărea promovarea prevenirii sarcinii avortul ar fi trebuit să fie combătut pe scară largă .

Linia de unire între anticoncepţie şi avort:
copilul ca ameninţare

Astăzi o ştim: anticoncepţia şi avortul se află în strânsă legătură. Nu numai în planul mecanismului de acţiune (aşa cum se va vedea în continuare), ci mai ales din punct de vedere ideologic şi psihologic. O anticoncepţie eficientă urmăreşte să prevină: Ceea ce trebuie să fie împiedicat este tocmai copilul. Astfel se formează şi se dezvoltă intensiv o concepţie negativă despre copil, se cristalizează rapid imaginea copilului-duşman. Dar întrucât în toate acestea este implicată sexualitatea, un instinct dominant al umanităţii, era absolut inevitabil ca sexualitatea să ajungă rapid prioritară faţă de copil. Copilul a devenit tot mai mult fenomenul nedorit ce însoţeşte sexul. Şi atunci când în ciuda anticoncepţionalelor acest fenomen asociat se produce, el este respins şi îndepărtat prin avort. Promotorilor contracepţiei le era bine cunoscută realitatea că nici un anticoncepţional nu poate oferi garanţie absolută, ultima soluţie fiind numai avortul. Astfel încât avortul este necesar ca asigurare a contracepţiei şi tocmai de aceea este propagat în mod egal [8]. Din cazul Californiei aflăm că 40% din cele 300.000-500.000 avorturi dintr-un an sunt legate de rateuri ale contraceptivelor [41]. Deosebit de semnificativă este şi observaţia că tocmai în ţările care au acceptat în stil mare contracepţia, numărul de avorturi nu numai că nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut masiv exact în aceeaşi perioadă de timp. Situaţia din Iugoslavia ne dovedeşte că pentru mulţi oameni o perfidă schimbare de mentalitate înlocuieşte în cele din urmă contracepţia cu avortul. Iar în ceea ce îi priveşte pe planificatorii populaţiei, în final şi ei îl recomandă ca mijloc curent de "control al naşterilor". În acest sens descifrează cei mai mulţi medici infama înşelătorie: "mai bine să previi decât să avortezi".

Chiar Christopher Tietze de la Population Council din New York, unul din leaderii planificatorilor populaţiei, declara deschis în 1983:

"Întrucât avortul şi contracepţia au ca scop comun evitarea naşterilor nedorite sau ratate, în masa populaţiei, între avort şi practica anticoncepţională se instalează un înalt grad de interşanjabilitate acolo unde ambele sunt accesibile şi perechile caută să controleze numărul copiilor şi intervalul dintre naşteri. În astfel de societăţi, femeile care au practicat contracepţia au probabilitatea mai mare de a fi făcut un avort decât cele care nu au practicat-o. Avortul singur nu este o metodă eficientă a regularizării sarcinii, dar îşi sporeşte semnificativ eficacitatea în urma extinderii uzului contraceptivelor, jucând rolul de mijloc de siguranţă retroactiv." (sublinierea redacţiei germane) [129]

Şi Pierre Chaunu vede o legătură:

"Nu există un mijloc de prevenire, unul de avort şi un altul de sterilizare. Ele constituie toate, împreună, un tot în care se dezvoltă unul din altul în mod inevitabil. Aşa cum iubirea, sexualitatea şi procreaţia alcătuiesc un întreg de realităţi relativ autonome dar imposibil de separat complet, tot aşa prevenirea artificială a sarcinii, avortul şi sterilizarea nu sunt decât trei faze ale aceleiaşi politici familiale". [12, p. 207]

Cele mai recente statistici din Anglia dovedesc falsitatea teoriei mereu repetate că folosirea anticoncepţionalelor ar conduce la scăderea numărului de avorturi, teorie exprimată direct prin cuvântul de ordine "mai bine să previi decât să avortezi". Anglia face parte dintre ţările cu cel mai înalt nivel de acceptare a pilulei: acolo 43% (!!) din femei iau pilula; aproape jumătate! Dacă folosirea anticoncepţionalelor ar conduce la scăderea numărului de avorturi, atunci cota de avorturi din Anglia ar trebui să coboare în mod corespunzător. Dar nu este aşa. Conform cifrelor oficiale oferite în 1988 de guvernul britanic, cota avorturilor din Anglia a ajuns la un nivel record. Numărul avorturilor a crescut din 1969 în 1988 de la 7% la 20%. Este o creştere de aproape 300%! Între adolescenţi numărul lor a crescut chiar de la 9 la 36%, deci de patru ori. [112] În Scoţia, cifra uciderii copiilor în trupul mamei lor totaliza 16% din cazuri. Avortul a fost legalizat în Marea Britanie din 1967, iar în 1989 termenul limită pentru uciderea nepedepsită a copilului nenăscut a coborât de la 28 la 24 săptămâni. [112]

Manipularea limbajului

Dr. med. B. Nathanson (care a condus un an şi jumătate cea mai mare clinică specializată în avorturi din SUA şi care, de la Saul la Paul, a devenit între timp cel mai hotărât adversar al avortului) a creat următoarea expresie: "Verbal engineering precedes always social engineering." Adică, manipularea verbală precedă totdeauna manipularea socială; manipularea limbajului - manipulare a societăţii.

Politica evoluează în sfera puterii: lupta pentru putere, lupta pentru menţinerea la putere, influenţarea cetăţenilor. Dar puterea este totală numai atunci când îşi poate aservi şi gândirea. Gândirea se transmite prin limbă. De aceea, limba este şi politică! Deja Friederich Nietzsche formula o previziune: Adevăratul deţinător al puterii va fi în viitor cel ce va putea impune noi reguli în limbaj. [48] "O astfel de răspândire a propriilor reguli verbale are întotdeauna caracterul unui proces de dominare." [61, p. 44]

Prof. Dr. Günther Rohrmoser din Stuttgart scrie: "Toate schimbările din societatea noastră sunt rezultatul unor schimbări culturale revoluţionare care le-au premers şi anume: mai întâi limba, apoi, prin limbă, conştiinţa şi în cele din urmă prin conştiinţă sunt modificate cerinţele oamenilor. Din aceste cerinţe-necesităţi rezultă revoluţia aşteptărilor în ascensiune şi corespunzător acestor noi speranţe se instalează şi se impun şi politic noi valori şi noi norme". [99, 100]

"Dimensiunea fundamentală a procesului de modificare a societăţii se împlineşte în modificările antropologice, în domeniul formării şi interpretării realităţii sociale." [100]

Scoaterea din domeniul criminalităţii a uciderii copiilor în trupul mamei lor a devenit posibilă prima dată prin limbaj.

Un exemplu clasic pentru o astfel de manipulare a limbajului este modificarea paragrafului 218 din Codul Penal pe vremea guvernului social-democrat (SPD) în Germania. Textul de lege în speţă, în vigoare până în 1974, definea fapta în următorii termeni:

"O femeie care îşi ucide fătul ("Leibesfrucht" în germană, "rodul trupului", n.tr.) sau permite altei persoane să o facă, va fi pedepsită". [110]

Obiectul protecţiei legale împotriva acţiunii de ucidere, copilul nenăscut, era numit făt. Spre deosebire de această formulare, norma schimbată de SPD şi valabilă din 1974 ne spune numai că:

"Cel care întrerupe o sarcină va fi pedepsit".

Obiectul protecţiei legale, copilul nenăscut, nu mai este desemnat; este încriminată numai o intervenţie asupra corpului femeii! O flagrantă manipulare verbală. În baza cunoştinţelor moderne de embriologie umană, prescripţia legală ar fi trebuit să sune cam aşa: "Cel care ucide un copil nenăscut în trupul mamei va fi pedepsit. Noul om începe din momentul fecundării".

O altă manipulare de limbaj: folosirea termenului "indicii" sau "reguli de indicare" pentru a desemna condiţiile obligatorii în care i se permite unui medic să aplice nepedepsit procedura de ucidere a unui copil nenăscut. Cuvântul "indiciu" (din lat. indicare = a arăta, a indica) desemnează de fapt semnele însănătoşirii [93], nu "semnele uciderii". "Semnele uciderii" au fost redate aici cu termenul Indikation (în germană, indicii) ca "indicii ale însănătoşirii".

Studiile de cultură şi limbaj realizate de Sapir şi Whorf au arătat că limba de fiecare zi influenţează decisiv, profund şi durabil trăirile subiective, acţiunile şi percepţiile omului. [61, p.44]

Regulile şi normele limbii au modificat în profunzime conştiinţa juridică. În paralel cu dispariţia conştiinţei a ceea ce este drept, dispare întotdeauna şi conştiinţa a ceea ce este nedrept, ca faptă sau neglijenţă criminală. Nu trebuie deci să ne mirăm că a dispărut aproape cu desăvârşire conştiinţa naturii criminale a uciderii copiilor nenăscuţi. S-a dorit oare aceasta? A fost o politică deliberată? Ce amploare a luat pierderea conştiinţei binelui şi a răului ne pot arăta într-un mod cutremurător cele relatate de o soră de caritate despre practicile din secţia de ginecologie dintr-o mare clinică din Hamburg, de la mijlocul anilor '80. Cităm din Schwäbischer Zeitung - (apare la Leutkirch 1 D - 7970, Postfach 1145, Rudolf - Roth - Str. 18)-- articolul "Biserică şi Viaţă" din 05.12.1990:

"...Altă dată am participat la o întrerupere de sarcină în luna a şasea. Femeii i se aplicase perfuzia pentru stimularea naşterii, adică procesul de expulzare a fătului fusese provocat artificial, pe cale medicamentoasă. Deîndată ce a început travaliul de eliminare am chemat medicul de gardă. Femeia se afla întinsă pe pat. I-am pus plosca dedesubt şi copilul a căzut în ea. Scâncea... Necrezându-şi urechilor, femeia a întrebat: «Trăieşte cumva? Strigă?» Medicul a tăiat cordonul ombilical şi a pus capacul pe vas. Am dus oala în spălătorul secţiei, unde, conform regulamentului interior, trebuia lăsată circa două ore, interval după care copilul era sigur mort. De acolo ajungea la lada de gunoi a clinicii.... Din câte ştiu eu, situaţia din secţie nu s-a schimbat de atunci încoace".

În cazul de mai sus nu este vorba de un avort în sensul paragrafului 218 din Codul Penal german, ci de omor cu premeditare în sensul paragrafului 211. Dar şi aici se aplică formula lingvistică trecută cu vederea: omorul premeditat al unui copil în vârstă de 6 luni - născut viu ! - este descris drept "întrerupere de sarcină în luna a şasea"...

S-a folosit aceeaşi tactică "manipularea limbajului-manipularea societăţii" pentru a impune nepedepsirea de facto a pornografiei.

Sloganuri ca "mai bine să previi decât să avortezi" sau "a te păzi este un rău mai mic" ca şi multe altele sunt toate manipulări ale limbii făcute cu scopuri precise.

Ce efect au aceste idei? În prima fază ele provoacă o relativizare a structurilor etice transmise de-a lungul timpului şi perfect verificate. "Răul mai mic" trece cu totul cu vederea faptul că "nu este îngăduit să facem nimic negativ pentru a obţine ceva pozitiv". Şi această aserţiune rămâne valabilă chiar dacă am face abstracţie de situaţia că acel "pozitiv" nu este şi nu va fi atins în nici un fel, pentru că urmările acestui comportament au fost şi sunt întotdeauna ceva încă şi mai negativ.

Medicina fără valori - medicina fără etică

Cu această relativizare a ideilor morale s-a urmărit în stil mare o etică "eliberată" de valori. Este inadmisibil să-i impui cuiva propriile tale concepţii valorice, chiar dacă ele sunt juste. Aşa a apărut medicina a-valorică, medicina fără etică. S-a ajuns atât de departe, încât un medic, "bun catolic", referindu-se chiar la numele unei asociaţii ("World Fedaration of Doctors Who Respect Human Life" - Federaţia Mondială a Medicilor care Respectă Viaţa Umană) a atras atenţia: "Nu este medic cel ce nu respectă viaţa", dar acelaşi medic implantează femeilor spirala care provoacă avort motivând că ele doresc aceasta, dar nu reuşesc să o facă singure. Această poziţie trimite la o altă urmare de proporţii a "eticii moderne" - permisivitatea în medicină. Pacientul poate dori orice - medicul este doar executantul neutru, neconstrâns de consideraţii moral-valorice. Atitudine care îşi extinde valabilitatea de la abordarea cosmetizată a contracepţiei, la diagnoza prenatală şi avort, până la eutanasie.

Provocarea panicii prin teoria suprapopulării

Un alt factor creator de motivaţii care a ajutat atât emoţional cât şi ideologic la pătrunderea şi instalarea anticoncepţiei moderne a fost ideea stăvilirii "suprapopulării" şi ea tot o minciună crasă. [91] De fapt nu există o suprapopulare. Iniţial, anticoncepţionalele trebuiau să ţină în frâu "suprapopularea" ţărilor din Lumea a Treia. Dar conducătorii acestor ţări au sesizat la timp resorturile jocului, iar femeile de acolo nu au acceptat să se supună acestor agresiuni artificiale. A fost atunci necesară o fulgerătoare comutare a propagandei spre a se dovedi că femeile naţiunilor industrializate acceptau de exemplu pilula şi spirala avorţionistă, ceea ce era adevărat într-o măsură neaşteptat de mare. Numai că efectul a fost o implozie a numărului populaţiei în aceste ţări industrializate, în timp ce în Lumea a Treia creşterea populaţiei a continuat. Până în prezent, metodele anticoncepţionale moderne nu au reuşit să pătrundă în Lumea a Treia; dimpotrivă, se foloseşte într-o măsură crescândă controlul natural al naşterilor.

Ce s-a petrecut la noi a fost sintetizat de doctoriţa engleză dr. med. Ellen Grant în cartea sa demnă de toată atenţia "The Bitter Pill" (Amara pilulă): "Sănătatea femeilor a fost jertfită pe altarul planificării populaţiei". [26]

Efecte ameninţătoare asupra structurii demografice
- exemplul Germaniei -

Câteva cifre sunt îndeajuns spre a ne arăta ameninţătoarele urmări pentru structura populaţiei în Germania de Vest. Implementarea şi menţinerea în viabilitate a dinamicii reformei sistemului de pensii introdusă în 1957 sub cancelariatul lui Konrad Adenauer (CDU) depindea direct de un anumit număr minim de copii absolut necesar pentru a menţine sistemul stabil. Dacă notăm acest număr necesar din 1957 cu 100%, în 1983 numărul de copii a scăzut la aprox. 60%. Adică, în 1983 lipseau deja 40% din copiii care ar fi întreţinut stabilitatea sistemului. Depresiunea demografică a început în 1970. Coeficientul net de reproducere, care între 1956-1969 a fost constant supraunitar - în 1969 era de 1,037 - a scăzut în 1970 exact sub 1, la 0,946 şi de atunci încoace a coborât în continuare. În 1982 era de numai 0,647 pentru teritoriul vest-german. [121, 111]

Coeficientul net de reproducere este cifra care indică dacă populaţia unui stat stagnează, rămâne constantă (= 1.00); dacă ea scade, cifra este subunitară, dacă populaţia sporeşte, coeficientul devine supraunitar.

Iată coeficientul net de reproducere calculat pe baza statisticilor serviciului federal din Wiesbaden [121, 111] :

• 1881-1913 în Reich-ul German = 1,409 (populaţia în creştere)

• 1925 în Reich-ul German = 1,000 (populaţia stagna)

• 1930 în Reich-ul German = 0,852 (populaţia în scădere)

• 1931 în Reich-ul German = 0,770 (populaţia în scădere)

• 1935 în Reich-ul German = 0,890 (populaţia în scădere)

• 1949-1955 în Germania de Vest = 0,934 (populaţia în scădere)

• 1956-1969 în Germania de Vest = 1,118 (populaţia în creştere)

În perioada 1956-1969, pe vremea guvernării CDU/CSU, coeficientul a fost peste 1. Din 1970, anul începutului declinului demografic, serviciul federal de statistică din Wiesbaden oferă coeficienţii de reproducere atât pe întreaga populaţie, cât şi separat, pe germani şi pe străinii din Republica Federală.

Coeficientul de reproducere pe populaţia germană a atins în 1978 cel mai coborât nivel (0,627), a crescut foarte foarte puţin în 1979 (0,628) şi în 1980 (0,658), apoi a început iar să scadă:

• 1981 = 0,655

• 1982 = 0,647

• 1983 = 0,620

• 1984 = 0,604

• 1985 = 0,602 (nivelul cel mai coborât)

Din 1986 a crescut iarăşi, uşor, dar a rămas mult sub 1 (în 1988 era de 0,663 pentru întreaga populaţie a Germaniei de Vest!)

Ratele de reproducere pentru 1989 şi 1990 nu sunt deocamdată date publicităţii.

Dacă luăm în considerare ratele nete de reproducere până în 1969 (supraunitare) şi cele din 1970 încoace (subunitare), se observă imediat o coincidenţă temporală, care ar putea fi întâmplătoare: căderea ratei de reproducere sub 1 coincide cu luarea puterii politice de SPD, care a ocupat postul de cancelar federal din octombrie 1969 până în septembrie 1982 (Willy Brandt, octombrie 1969 - mai 1974; Helmuth Schmidt, mai 1974 - septembrie 1982). Chiar dacă din această simplă coincidenţă nu putem deduce nici o relaţie cauzală, totuşi este un fapt că în perioada de guvernare SPD (1969-1982) s-au produs modificări legislative cu un larg spectru politic şi social, ale căror consecinţe, voite sau nu, au zguduit din temelii întreaga structură de valori tradiţionale creştine, ceea ce în mod sigur nu a rămas fără efecte asupra căsătoriei, familiei, raporturilor părinţi-copii, raporturilor cetăţeni-stat, asupra educaţiei şi atitudinilor din planul eticii. Modificările legislative priveau, de exemplu, domeniul moravurilor, dreptul familiei, executarea pedepselor, majoratul, înlăturarea "puterii parentale" şi înlocuirea ei cu "dreptul la îngrijire din partea părinţilor", modificarea paragrafului 218 din Codul Penal, legislaţia din domeniul impozitelor şi cea din domeniul social etc.

Realitatea faptului că legislaţia îşi pune amprenta asupra moravurilor a fost negată şi considerată drept o concepţie învechită şi depăşită. [137] Fundamentele spirituale şi morale ale Germaniei de Vest au fost profund şi puternic zdruncinate. Viaţa economică s-a destabilizat şi a fost iniţiată atât de controversata Ostpolitik (politica faţă de ţările răsăritene).

Drept urmare, totala interzicere a produselor pornografice a fost ridicată într-o mare măsură, iar controlul exercitat de stat a fost înlăturat, toate sub motivaţia că morala publică şi privată ar fi, chipurile, o zestre juridică inutilă. [119,137] SPD a respins ca fiind o ideologie conservatoare şi a combătut cu hotărâre concepţia că pornografia, "conform normelor superioare", este desfrâu, încalcă "ordinea sexuală a căsătoriei" şi "legea moravurilor" (art. 2 din Constituţia Republicii Federale Germane) şi trebuie să fie reprimată, pentru că în caz contrar regulile de control "ale tuturor formelor de sexualitate care nu servesc perpetuarea speciei" ar exploda. [119, p. 13]

În anul 1988, Renate Schmidt, vicepreşedinta fracţiunii SPD din Bundestag prezenta strategia din anii '70 în modul următor: "Reuşita ieşire de sub acest control, cu intenţii emancipatoare, de stânga, avea drept ţel eliberarea vieţii sexuale sub toate aspectele prin desprinderea ei de reprezentările legate de stigmatul desfrâului, păcatului şi murdăriei"! [113, p.13]

Sexualitatea trebuia să fie separată de perpetuarea vieţii şi trebuia să fie prezentată ca o necesitate corporală, biologică, oarecare. Cu ce profunde consecinţe! Plăcerea a fost "privatizată", urmările plăcerii însă, "socializate". "Punctul de vedere «Apărarea demnităţii femeii» nu a stat în centrul dezbaterilor" (Observaţie a redacţiei publicaţiei germane: e vorba de discuţiile din anii '70, legate de modificarea Codului Penal referitor la moravuri), a recunoscut în 1988 dr. Willfried Penner, preşedinte adjunct al fracţiunii parlamentare SPD. [119, p. 19] Privind retrospectiv, Renate Schmidt, din SPD, constată în 1988 următoarele: "Eroarea revoluţiei sexuale a fost aceea de a considera sexualitatea eliberată de stigmatul ‚desfrâului' şi constrângerile procreaţiei... drept o necesitate fiziologică ca oricare alta." [119, p. 14]

În faţa consecinţelor persistente - creşterea nivelului general al agresivităţii, climatul generalizat de violenţă, inclusiv cel din mediile de informare [83; 119, p. 223]; o evoluţie care, de altfel, ar fi fost întru totul previzibilă, atunci când se coboară pragul tolerabilităţii şi se distruge sentimentul pudoarei - cercul de lucru al fracţiunii parlamentare SPD pentru egalitatea dintre bărbaţi şi femei şi-a pus în 1988 pentru prima dată "problema unei posibile limitări sau chiar eliminări a liberalizării" şi a unei alte atitudini "faţă de sexualitate". [119, p. 14] La sfârşitul lucrărilor s-a ajuns chiar la concluzia că "avem nevoie de o nouă etică" şi, fireşte, acesteia ar trebui "să-i revină sarcina de a susţine lămurirea situaţiei noastre prezente". [119, p. 224]

În februarie 1943, la invitaţia Universităţii Durham, prof. dr. C.S. Lewis a tratat în trei conferinţe problema obiectivităţii principiilor morale primare, prezentând cu o rară ascuţime de spirit ideea că este pusă în joc existenţa sau pieirea omenirii ("a fi sau a nu fi") dacă omul dispreţuieşte legea morală valabilă în mod absolut şi consideră că îşi poate construi o etică nouă, convenabilă lui. Cele trei prelegeri au fost publicate într-un volum tot în 1943, sub titlul, în original: "The Abolition of Man, or Reflections on education with special reference to the teaching of English in the upper forms of schools". (În 1979 cartea a apărut şi în limba germană: "Die Abschaffung des Menschen" ("Lichidarea omului") [62].)

"...Legea naturală sau morala tradiţională sau Primul Principiu al Raţiunii Practice... nu este un (sublinierea redacţiei) sistem de valori înăuntrul unei serii de posibile sisteme de valori. Ea este şansa unică a tuturor judecăţilor de valoare", spune foarte convingător prof. dr. Lewis. "Dacă ea este refuzată, atunci va fi respinsă orice valoare. Dacă se păstrează vreuna din valori, atunci se menţine şi ea. Încercarea de a o înlătura şi de a pune în locul ei un nou sistem valoric constituie o contradicţie în sine. Un sistem valoric radical nou nu a fost dat sau produs niciodată în istoria lumii şi nici nu va fi niciodată. Curentele care au pretenţia că ar fi un nou sistem sau (aşa cum se spune în prezent) o nouă ideologie sunt plăsmuite din fragmente disparate din Legea naturală sau din morala tradiţională, extrase arbitrar din întreg şi hipertrofiate până la demenţă în izolarea lor şi care îşi datorează întâmplătoarea lor valabilitate tot aceleiaşi legi naturale. Dacă obligaţia morală faţă de părinţi este o superstiţie, atunci tot superstiţie este şi obligaţia mea faţă de urmaşi. Dacă dreptatea este o superstiţie, atunci şi datoria morală faţă de patria şi neamul meu tot superstiţie va fi. Aşa cum este o valoare veritabilă cercetarea ştiinţifică, tot aşa este şi fidelitatea conjugală. Rebeliunea noilor ideologii împotriva «Legii naturale» este răzvrătirea crengii împotriva trunchiului; dacă ar izbândi, rebelii ar fi puşi în situaţia de a constata că s-au distrus pe ei înşişi. Spiritul uman are tot atât de puţină putere de a inventa o valoare nouă, pe cât are puterea de a imagina o nouă culoare primară sau de a crea un nou soare pe un nou firmament." [62; Lewis, p. 49, 50]

Tot aşa spunea şi Confucius în "Convorbirile didactice": "Omul nobil lucrează pe trunchi", sau: "Este nefolositor să urmezi sfatul care merge pe alt drum". [62; Lewis, 51] "Lipsa de constrângere în cele ce nu sunt de mare importanţă este folositoare. Dimpotrivă, libertatea neîngrădită faţă de temeliile ultime ale Raţiunii Practice sau Teoretice este o imbecilitate... În afara legilor moralei nu există nici un teren de pe care să se poată supune examenului critic legile morale sau orice altceva." [62; Lewis, p. 51, 52]

În aceiaşi perioadă de timp, din octombrie 1969 până în septembrie 1982 s-a desfăşurat şi apriga luptă pentru înlăturarea protecţiei prin Codul Penal a copiilor nenăscuţi, aflaţi în trupul mamei lor (§ 218 Cod Penal): Libertatea de a ucide era fundamentată pe un pretins drept la libera dispunere de sine însăşi a femeii.

Preluarea guvernării de către CDU/CSU în octombrie 1982 (cancelar federal Helmut Kohl, CDU) nu a putut stopa prăbuşirea cotelor demografice în RFG. A lipsit mai ales promisa cotitură spiritual-morală.

Câteva cifre revelatoare:

Conform statisticilor oficiale ale Ministerului Federal pentru Tineret, Familie, Femei şi Sănătate, numărul de copii sub 15 ani din RFG a variat astfel [16] :

• 1970: 14,3 milioane

• 1983: numai 9,7 milioane, deci cu 33% mai puţin decât în 1970! Pentru 1995 se estimează un număr de numai 7,5 milioane de copii, deci deja 48% mai puţini decât în 1970, adică din 1970 până în 1995 numărul de copii ar trebui să scadă de două ori! Efectul asupra întregii structuri sociale sunt semnificative (în domeniul pensiilor, asigurărilor de boală etc.).

În mod corespunzător de prezintă şi numărul de copii în familiile vest-germane[16]:

• în 52% din familii - numai 1 copil

• în 34% din familii - numai 2 copii

• în cca. 14% din familii: 3 sau mai mulţi copii.

Fiecare a cincea familie vest-germană (deci 20%) este fără copii. Un coeficient net de reproducere în valoare de numai 1,00 ar cere minimum 2,13 copii de fiecare femeie în întreaga Germanie [12, p. 200].

Un ultim exemplu pentru această evoluţie primejdioasă, în care numărul de copii scade mereu, iar numărul persoanelor în vârstă creşte mereu [18] :

Pentru fiecare 100 de locuitori:

• în 1910 în Reich-ul German erau
  5 vârstnici (oameni peste 65 ani) la 34 copii (până la 14 ani)
  raport 1 : 6,8

• în 1988 în întreaga Germanie (RFG + RDG)
  15 vârstnici la 16 copii
  raport aproape 1 : 1

• pentru 2040 se apreciază (pentru întreaga Germanie)
  29 vârstnici la 12 copii
  deci un raport total inversat: 2,4 : 1

Cu raportul din 1910, 1 : 6,8, ar fi trebuit să fie la 29 de vârstnici 197 (!) de copii.

Unul din semnalele de început ale acestei evoluţii nesănătoase a fost pedagogia emancipatoare de stânga a Şcolii de la Frankfurt prin "teoria criticistă" (numită până în 1933 teoria marxistă !!) care promova următoarele idei:

• înlăturarea şi distrugerea educaţiei impregnate de creştinism;

• coborârea pragului pudorii, eliberarea (prin jurisprudenţă) a instinctului sexual, disocierea lui de procreare şi de "căsătorie ca ordine sexuală", cu o concomitentă anihilare a sentimentului ruşinii;

• distrugerea legăturilor cu familia, părinţii, cultura creştină, cu religia, cu Biserica, cu neamul şi cu statul; o răsturnare a extremei false: "Tu nu eşti nimic. Poporul tău este totul !" în cealaltă falsă extremă: "Tu eşti totul, poporul tău nu înseamnă nimic !";

• recomandarea şi sprijinirea uciderii copiilor nenăscuţi în trupul mamei lor;

• contestarea şi combaterea unei ordini specifice şi apriorice pentru om, înscrisă în articolul 2 al Constituţiei RFG cu termenul juridic de "Lege a moravurilor",

• şi în acest fel dirijarea spre inuman şi chiar bestial.

În 1990 impozitul pentru asigurarea de pensii era de 18,7%. Dacă evoluţia demografică negativă îşi urmează cursul actual, în 2030, impozitul ar trebui ridicat la 40% sau chiar mai mult pentru a se menţine actualul nivel al pensiilor. [111] Iar dacă, ulterior, puţinii tineri rămaşi în Germania nu vor mai fi de acord să suporte costurile pentru numeroşii bătrâni din ţară, iar cotitura spiritual-morală tot nu se va produce, atunci va începe discuţia despre pilula morţii. În timp ce, pe de o parte, speranţa de viaţă a omului a crescut mereu ca urmare a măsurilor sociale şi medicale, pe de altă parte, sunt lăsaţi să se nască tot mai puţini copii. În acest fel, speranţa atingerii unui înalt nivel de viaţă este din nou redusă la zero.

O protecţie socială sigură a vârstnicilor poate fi garantată în Germania la un nivel acceptabil de impozitare-cotizare,

• dacă se vor naşte mult mai mulţi copii, astfel încât coeficientul net de reproducere să rămână mai mult timp semnificativ mai mare de 1,0 (1,00 cere deja minimum 2,13 copii pentru fiecare femeie) [12, p. 200]

• dacă vor fi mult mai multe familii cu 3 şi mai mulţi copii

• dacă se micşorează drastic numărul anual de avorturi şi de iresponsabile ucideri de copii nenăscuţi în trupul mamei lor

• dacă se formează o nouă conştiinţă a deosebitei demnităţi de femeie şi mamă şi a demnităţii copilului nenăscut, ambele în totală opoziţie cu propaganda susţinută oficial în favoarea anticoncepţiei artificiale.

Propusa promovare a conceptului de Homo sapiens sapiens contraceptivus [22] de către dr. med. Karl H. Kunz, conducător în 1991 al Institutului Internaţional de Cercetări pentru Medicina şi Biologia Reproducerii, este nu numai necaritabilă şi ignoră datele naturale ale problemei, ci constituie şi o exacerbare egocentrică a dorinţei de maximizare a plăcerii şi a satisfacţiei proprii. Este o orientare pe care o semnalase Ferdinand Oertel încă din 1979: "În condiţiile societăţii preindustriale a-ţi creşte proprii copii era ceva legitim, legitimat de sistem. În prezent, dimpotrivă, este «la modă» şi marchează direcţia socială cel care nu are copii şi îşi foloseşte întregul venit pentru plăceri proprii cât mai mari [111]. Nu Homo contraceptivus este Homo sapiens sapiens, ci Homo procreator (un înţelept co-creator, un de-viaţă-dătător în continuare). Aşadar, dacă Homo sapiens sapiens germanic nu devine curând un Homo sapiens sapiens procreator, atunci îşi răpeşte singur şansele de supravieţuire. Copiii sunt un mijloc al strategiei de supravieţuire în natură.

Homo contraceptivus se lasă întreţinut fără ruşine de copiii lui Homo sapiens sapiens procreator. Iar copiilor lui Homo sapiens sapiens procreator s-ar putea ca, într-o bună zi, să li se pară firesc să exercite în felul lor funcţiunile regulatoare ale călăreţului biblic asupra parazitarului Homo contraceptivus.

Cercetările francezului Pierre Chaunu [12, p. 202-203] au arătat că în anii 1978-79 Münchenul a atins coeficientul net de reproducere 0,35:

"Dacă fertilitatea actuală se va menţine la acelaşi nivel scăzut, din anul 2010 populaţia Münchenului va avea următoarea structură:

• sub 20 de ani - 6,0%

• peste 65 de ani - 45,0%

• peste 75 de ani - 25,0%

• cifra naşterilor - 2,1‰

• cifra mortalităţii - 40,3‰

• fiecărei naşteri îi corespund 19 decese.

Chiar aşa! Intrăm în domeniul absolutei absurdităţi. Dar nu calculele sunt absurde! Situaţia în care alunecăm fără să ne dăm seama este absurdă. Dacă nu se întâmplă ceva, rapid şi masiv, dacă ne lăsăm mânaţi în continuare ca până acum, dacă femeile germane din Bavaria şi RFG vor ajunge la aceiaşi fertilitate medie ca acelea din München între 1975 şi 1979, atunci vom avea în faţă următoarea imagine:

Rezultatul situării constante la nivelul de 51% peste 60 de ani şi 15 decese faţă de o naştere."

Pentru Germania, cea mai mare naţiune industrială din Europa, modelul evitării sarcinii, modelul lui Homo contraceptivus este cel mai greşit posibil, fiind mortal. Pierre Chaunu spune [12, p. 202-203]:

"Acest model pentru cea mai mare naţiune industrială a Europei, patria lui Luther, Bach, Kant, Mozart, Goethe şi Beethoven, este modelul unei morţi tăcute peste maximum 50 de ani, este modelul spectatorului care, în numele sacrelor principii ale individualismului, constată pasiv cum exagerările fără măsură distrug libertatea şi persoana. Cunoscând aceste date ale problemei, ar fi pur şi simplu o inepţie şi nebunie să ne mai aşteptăm la o autoredresare. Un astfel de abis în inima lumii industriale înseamnă cel mai mare pericol pentru Europa şi pentru întreaga umanitate. Numai o recunoaştere imediată a primejdiei şi o voinţă politică în adevăratul sens al cuvântului ar mai putea, in extremis, să dezamorseze această maşină infernală montată spre totala noastră nimicire".