CATEHISM 

Mic catehism de pregătire
la prima sfântă Împărtășanie și la sfântul Mir

achizitionare: 16.12.2002; sursa: Editura Presa Bună

RUGĂCIUNI INTRODUCTIVE

Semnul sfintei cruci
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Tatăl nostru
Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele tău; vie împărăția ta; facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Amin.

Bucură-te, Marie
Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei, și binecuvântat este rodul trupului tău Isus.
Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin.

Slavă Tatălui
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, precum era la început, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Către îngerul păzitor
Înger, îngerașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Și mă învață să fac bine.
Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare.
În tot locul mă-nsoțește
Și de rele mă păzește.

Act de iubire
Doamne, Dumnezeul meu, te iubesc din toată inima, din tot sufletul și din toate puterile mele și mai presus de orice, pentru că ești nemărginit de bun și vrednic de iubire. Iubesc și pe aproapele ca pe mine însumi din dragoste către tine și iert din inimă pe toți aceia care mi-au greșit. Amin.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire