CATEHISM

PARTEA A DOUA : CELEBRAREA MISTERULUI CREşTIN

SECŢIUNEA A DOUA : CELE şAPTE SACRAMENTE ALE BISERICII

250. Cum se împart sacramentele Bisericii?
     

     Se împart în: sacramentele iniţierii creştine (Botezul, Mirul şi Euharistia); sacramentele vindecării (Pocăinţa şi Ungerea bolnavilor); sacramentele în slujirea comuniunii şi a misiunii (Preoţia şi Căsătoria). Ele marchează momentele importante ale vieţii creştine. Toate sacramentele sunt îndreptate spre Euharistie "ca spre scopul lor" (Sfântul Toma de Aquino).

CAPITOLUL ÎNTÂI
SACRAMENTELE INIŢIERII CREşTINE

251. Cum se realizează iniţierea creştină?
     

     Ea se realizează prin sacramentele care pun temelia vieţii creştine: credincioşii, renăscuţi prin Botez, sunt întăriţi de Confirmaţiune (Mir) şi sunt hrăniţi de Euharistie.

SACRAMENTUL BOTEZULUI

252. Ce denumire are primul sacrament al iniţierii?
     

     Înainte de toate are denumirea de "botez" datorită ritului central cu care este celebrat: a boteza înseamnă "a cufunda" în apă. Cel care este botezat este cufundat în moartea lui Cristos şi învie împreună cu el ca "nouă creatură" (2Cor 5,17). Se mai numeşte şi "baia renaşterii şi reînnoirii în Duhul Sfânt" (Tit 3,5) şi "iluminare", pentru că cel botezat devine "fiu al luminii" (Ef 5,8).

253. Cum este prefigurat Botezul în vechea alianţă?
     

     În vechea alianţă sunt diferite prefigurări ale Botezului: apa, izvor de viaţă şi de moarte; arca lui Noe, care salvează prin intermediul apei; trecerea Mării Roşii, care eliberează Israelul din sclavia egipteană; trecerea Iordanului, care introduce Israelul în Ţara Promisă, imagine a vieţii veşnice.

254. Cine duce la împlinire aceste prefigurări?
     

     Isus Cristos, care, la începutul vieţii sale publice, a fost botezat de Ioan Botezătorul în Iordan; pe cruce, din coasta sa străpunsă, revarsă sânge şi apă, semne ale Botezului şi Euharistiei, şi după învierea sa încredinţează apostolilor această misiune: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19-20).

255. De când şi cui administrează Biserica Botezul?
     

     Din ziua de Rusalii Biserica administrează Botezul celui care crede în Isus Cristos.

256. În ce constă ritul esenţial al Botezului?
     

     Ritul esenţial al acestui sacrament constă în cufundarea în apă a candidatului sau în a turna apă pe cap, în timp ce este invocat numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

257. Cine poate să primească Botezul?
     

     Poate primi Botezul orice persoană care încă nu a fost botezată.

258. De ce Biserica botează copiii?
     

     Pentru că, fiind născuţi cu păcatul strămoşesc, ei au nevoie să fie eliberaţi de puterea Celui Rău şi să fie transferaţi în împărăţia libertăţii fiilor lui Dumnezeu.

259. Ce se cere unuia care trebuie să primească Botezul?
     

     De la cel care trebuie să primească Botezul se cere profesiunea de credinţă, exprimată personal în cazul adultului, sau de către părinţi şi de către Biserică, în cazul copilului. Şi naşul sau naşa şi întreaga comunitate bisericească au o parte de responsabilitate în pregătirea pentru Botez (catehumenat), ca şi în dezvoltarea credinţei şi a harului baptismal.

260. Cine poate să boteze?
     

     Celebranţii obişnuiţi ai Botezului sunt episcopul şi preotul; în Biserica latină este şi diaconul. În caz de necesitate, poate boteza oricine, cu condiţia să intenţioneze să facă ceea ce face Biserica. El toarnă apă pe capul candidatului şi rosteşte formula trinitară baptismală: "Eu te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh".

261. Este necesar Botezul pentru mântuire?
     

     Botezul este necesar pentru mântuire pentru cei cărora le-a fost vestită evanghelia şi care au posibilitatea de a cere acest sacrament.

262. Se poate mântui cineva fără Botez?
     

     Deoarece Cristos a murit pentru mântuirea tuturor, se pot mântui, fără Botez, şi cei care mor pentru cauza credinţei (Botezul sângelui), catehumenii şi toţi cei care sub impulsul harului, fără a-l cunoaşte pe Cristos şi Biserica, îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu şi se străduiesc să împlinească voinţa sa (Botezul dorinţei). Cât priveşte copiii morţi fără Botez, Biserica, în liturgia sa, îi încredinţează milostivirii lui Dumnezeu.

263. Care sunt efectele Botezului?
     

     Botezul iartă păcatul strămoşesc, toate păcatele personale şi pedepsele datorate păcatului; face părtaş la viaţa divină trinitară, prin harul sfinţitor; face părtaş la harul îndreptăţirii, care încorporează în Cristos şi în Biserica sa; face părtaş la preoţia lui Cristos şi constituie fundamentul de comuniune cu toţi creştinii; dăruieşte virtuţile teologale şi darurile Duhului Sfânt. Cel botezat aparţine pentru totdeauna lui Cristos: de fapt, este însemnat cu sigiliul de neşters al lui Cristos (caracterul).

264. Ce semnificaţie capătă numele creştin primit la Botez?
     

     Numele este important deoarece Dumnezeu îl cunoaşte pe fiecare pe nume, adică în unicitatea sa. Prin Botez, creştinul primeşte în Biserică propriul nume, de preferinţă cel al unui sfânt, în aşa fel încât acesta să-i ofere celui botezat un model de sfinţenie şi să-i asigure mijlocirea sa la Dumnezeu.

SACRAMENTUL MIRULUI

265. Care este locul Mirului în planul divin al mântuirii?
     

     În vechea alianţă, profeţii au vestit comunicarea Duhului Domnului lui Mesia aşteptat şi întregului popor mesianic. Întreaga viaţă şi misiune a lui Isus se desfăşoară într-o comuniune totală cu Duhul Sfânt. Apostolii îl primesc pe Duhul Sfânt la Rusalii şi vestesc "faptele minunate ale lui Dumnezeu" (Fap 2,11). Ei comunică celor nou botezaţi, prin impunerea mâinilor, darul aceluiaşi Duh. De-a lungul secolelor Biserica a continuat să trăiască din Duhul Sfânt şi să-l comunice fiilor săi.

266. De ce se numeşte Mir sau Confirmaţiune?
     

     Se numeşte Mir (în Bisericile Orientale: Miruire cu Sfântul Myron) datorită ritului său esenţial care este ungerea. Se numeşte Confirmaţiune, deoarece confirmă şi întăreşte harul baptismal.

267. Care este ritul esenţial al Mirului?
     

     Ritul esenţial al Mirului este ungerea cu sfânta crismă (untdelemn amestecat cu balsam, consacrat de episcop), care se face cu impunerea mâinii din partea slujitorului sacru care rosteşte cuvintele sacramentale proprii ritului. În Occident, această ungere se face pe fruntea celui botezat cu aceste cuvinte: "Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt". În Bisericile Orientale de rit bizantin, ungerea se face şi pe alte părţi ale trupului, cu formula: "Pecetea darului Duhului Sfânt".

268. Care este efectul Mirului?
     

     Efectul Mirului este revărsarea specială a Duhului Sfânt, ca aceea de la Rusalii. Această revărsare imprimă în suflet un caracter de neşters şi aduce o creştere a harului baptismal: înrădăcinează mai profund în filiaţia divină; uneşte mai trainic cu Cristos şi cu Biserica sa; revigorează în suflet darurile Duhului Sfânt; dăruieşte o forţă specială pentru a mărturisi credinţa creştină.

269. Cine poate primi acest sacrament?
     

     Poate şi trebuie să-l primească, o singură dată, cel care deja a fost botezat, care, pentru a-l primi în mod eficace, trebuie să fie în stare de har.

270. Cine este administrează sacramentul Mirului?
     

     Celebrantul originar este episcopul. Astfel se arată legătura celui miruit cu Biserica în dimensiunea sa apostolică. Atunci când preotul conferă acest sacrament - aşa cum se întâmplă în mod obişnuit în Orient şi, în cazuri deosebite, în Occident - legătura cu episcopul şi cu Biserica este exprimată de preot, colaborator al episcopului, şi de sfânta crismă, consacrată de episcop.

SACRAMENTUL EUHARISTIEI

271. Ce este Euharistia?
     

     Este însăşi jertfa trupului şi sângelui Domnului Isus, pe care el a instituit-o pentru a perpetua peste secole, până la întoarcerea sa, jertfa crucii, încredinţând astfel Bisericii sale memorialul morţii şi învierii sale. Este semnul unităţii, legătura dragostei, ospăţul pascal, în care este primit Cristos, sufletul este umplut de har şi este dăruită arvuna vieţii veşnice.

272. Când a instituit Isus Cristos Euharistia?
     

     A instituit-o în Joia Sfântă, "în noaptea în care era vândut" (1Cor 11,23), în timp ce celebra cu apostolii săi Ultima Cină.

273. Cum a instituit-o?
     

     După ce i-a adunat pe apostolii săi în cenacol, Isus a luat în mâinile sale pâinea, a frânt-o şi le-a dat-o lor spunând: "Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi: acesta este trupul meu care se jertfeşte pentru voi". Apoi a luat în mâinile sale potirul cu vin şi le-a spus: "Luaţi şi beţi din acesta toţi: acesta este potirul sângelui meu, al noului şi veşnicului legământ, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Faceţi aceasta în amintirea mea".

274. Ce reprezintă Euharistia în viaţa Bisericii?
     

     Este izvorul şi culmea întregii vieţi creştine. În Euharistie se află culmea acţiunii sfinţitoare a lui Dumnezeu faţă de noi şi a cultului nostru faţă de el. Ea cuprinde tot binele spiritual al Bisericii: Cristos însuşi, Paştele nostru. Euharistia exprimă şi realizează comuniunea vieţii divine şi unitatea poporului lui Dumnezeu. Prin celebrarea euharistică ne unim deja cu liturgia din cer şi anticipăm viaţa veşnică.

275. Cum este numit acest sacrament?
     

     Bogăţia insondabilă a acestui sacrament se exprimă cu diferite denumiri, care evocă aspecte deosebite ale sale. Cele mai obişnuite sunt: Euharistie, sfânta Liturghie, Cina Domnului, frângerea pâinii, celebrare euharistică, memorialul pătimirii, morţii şi învierii Domnului, jrtfă sfântă, sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, sfintele taine, Preasfântul Sacrament al altarului, sfânta Împărtăşanie.

276. Cum se încadrează Euharistia în planul divin al mântuirii?
     

     În vechea alianţă Euharistia este prevestită mai ales în cina pascală anuală, celebrată în fiecare an de evrei cu pâine azimă, ca amintire a plecării neaşteptate şi eliberatoare din Egipt. Isus o vesteşte în învăţătura sa şi o instituie celebrând cu apostolii săi Ultima Cină în timpul unui ospăţ pascal. Biserica, fidelă faţă de porunca Domnului: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (1Cor 11,24), a celebrat mereu Euharistia, mai ales duminica, ziua învierii lui Isus.

277. Cum se desfăşoară celebrarea Euharistiei?
     

     Se desfăşoară în două momente mari, care formează un singur act de cult: liturgia cuvântului, care cuprinde proclamarea şi ascultarea cuvântului lui Dumnezeu; liturgia euharistică, ce cuprinde prezentarea pâinii şi vinului, rugăciunea sau anafora, care conţine cuvintele consacrării, şi împărtăşania.

278. Cine este slujitorul sacru al Euharistiei?
     

     Este episcopul sau preotul, hirotonit în mod valid, care acţionează în persoana lui Cristos-capul şi în numele Bisericii.

279. Care sunt elementele esenţiale şi necesare pentru a realiza Euharistia?
     

     Sunt pâinea din grâu şi vinul din struguri.

280. În ce sens Euharistia este memorialul jertfei lui Cristos?
     

     Euharistia este memorial în sensul că face prezent şi actual jertfa pe care Cristos a oferit-o Tatălui, o dată pentru totdeauna, pe cruce, în favoarea omenirii. Caracterul de jertfă al Euharistiei se manifestă în înseşi cuvintele consacrării: "Acesta este trupul meu dăruit pentru voi" şi "Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi" (Lc 22,19-20). Jertfa crucii şi jertfa Euharistiei sunt o unică jertfă. Sunt identici victima şi cel care oferă, este diferit doar modul de a se oferi: în mod sângeros pe cruce, în mod nesângeros în Euharistie.

281. În ce mod participă Biserica la jertfa euharistică?
     

     În Euharistie, jertfa lui Cristos devine şi jertfa mădularelor trupului său. Viaţa credincioşilor, lauda lor, suferinţa lor, rugăciunea lor, munca lor sunt unite cu cele ale lui Cristos. Ca jertfă, Euharistia este oferită şi pentru toţi credincioşii vii şi răposaţi, ca reparare a păcatelor tuturor oamenilor şi pentru a obţine de la Dumnezeu binefaceri spirituale şi vremelnice. La ofranda lui Cristos este unită şi Biserica din cer.

282. Cum este prezent Isus în Euharistie?
     

     Isus Cristos este prezent în Euharistie în mod unic şi incomparabil. De fapt, este prezent în mod adevărat, real, substanţial: cu trupul său şi sângele său, cu sufletul său şi dumnezeirea sa. Deci este prezent în ea în mod sacramental, adică sub speciile euharistice ale pâinii şi vinului, Cristos în întregime: Dumnezeu şi om.

283. Ce înseamnă transsubstanţiere?
     

     Transsubstanţiere înseamnă schimbarea întregii substanţe a pâinii în substanţa Trupului lui Cristos şi a întregii substanţe a vinului în substanţa Sângelui. Această schimbare se realizează în rugăciunea euharistică, prin eficacitatea cuvântului lui Cristos şi a acţiunii Duhului Sfânt. Totuşi, caracteristicile sensibile ale pâinii şi vinului, adică "speciile euharistice", rămân nealterate.

284. Frângerea pâinii îl împarte pe Cristos?
     

     Frângerea pâinii nu-l împarte pe Cristos: el este prezent în întregime în fiecare specie euharistică şi în toate părţile sale.

285. Până când continuă prezenţa euharistică a lui Cristos?
     

     Ea continuă atât timp cât subzistă speciile euharistice.

286. Ce tip de cult se datorează sacramentului Euharistiei?
     

     Se datorează cultul de latrie, adică de adoraţie, rezervat numai lui Dumnezeu atât în timpul celebrării euharistice, cât şi în afara ei. De fapt, Biserica păstrează cu cea mai mare atenţie ostiile consacrate, le duce la bolnavi şi la alte persoane care nu pot participa la sfânta Liturghie, le prezintă pentru adoraţia solemnă a credincioşilor, le poartă în procesiune şi invită la vizitarea şi adoraţia frecventă a Preasfântului Sacrament păstrat în tabernacol.

287. Pentru ce este Euharistia ospăţ pascal?
     

     Euharistia este ospăţ pascal deoarece Cristos, realizând în mod sacramental Paştele său, ne dăruieşte Trupul său şi Sângele său, oferite ca hrană şi băutură, şi ne uneşte cu el şi între noi în jertfa sa.

288. Ce semnifică altarul?
     

     Altarul este simbolul lui Cristos însuşi, prezent ca victimă de jertfă (altar-jertfa crucii) şi ca aliment ceresc ce ni se dăruieşte (altar-masă euharistică).

289. Când obligă Biserica să se participe la sfânta Liturghie?
     

     Biserica îi obligă pe credincioşi să participe la sfânta Liturghie în fiecare duminică şi în sărbătorile de poruncă şi recomandă să se participe la ea şi în celelalte zile.

290. Când trebuie să se primească sfânta Împărtăşanie?
     

     Biserica recomandă credincioşilor care participă la sfânta Liturghie să primească şi sfânta Împărtăşanie având dispoziţiile cuvenite, stabilind obligaţia de a primi sfânta Împărtăşanie cel puţin la Paşte.

291. Ce se cere pentru a primi sfânta Împărtăşanie?
     

     Pentru a primi sfânta Împărtăşanie trebuie să fim pe deplin încorporaţi Bisericii Catolice şi să fim în stare de har, adică fără conştiinţa de păcat de moarte. Cel care este conştient că a comis un păcat grav trebuie să primească sacramentul Reconcilierii înainte de a merge la Împărtăşanie. Sunt importante şi spiritul de reculegere şi de rugăciune, respectarea postului stabilit de Biserică şi atitudinea trupului (gesturile, hainele), în semn de respect faţă de Cristos.

292. Care sunt roadele sfintei Împărtăşanii?
     

     Sfânta Împărtăşanie măreşte unirea noastră cu Cristos şi cu Biserica sa, păstrează şi reînnoieşte viaţa de har primită la Botez şi la Mir şi ne face să creştem în iubire faţă de aproapele. Fortificându-ne în dragoste, şterge păcatele lesne-iertătoare şi ne fereşte în viitor de păcatele de moarte.

293. Când se poate administra creştinilor sfânta Împărtăşanie?
     

     Slujitorii catolici administrează în mod licit sfânta Împărtăşanie membrilor Bisericilor Orientale care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, atunci când aceştia o cer în mod spontan şi au dispoziţia cuvenită.
     Pentru membrii celorlalte comunităţi ecleziale, slujitorii catolici administrează în mod licit sfânta Împărtăşanie credincioşilor care, din motive grave, o cer în mod spontan, au dispoziţia cuvenită şi manifestă credinţa catolică în ceea ce priveşte sacramentul.

294. De ce Euharistia este "garanţia gloriei viitoare"?
     

     Pentru că Euharistia ne umple de orice har şi binecuvântare a cerului, ne întăreşte pentru pelerinajul din această viaţă şi ne face să dorim viaţa veşnică, unindu-ne deja cu Cristos înălţat la dreapta Tatălui, cu Biserica din cer, cu Preafericita Fecioară şi cu toţi sfinţii.

CAPITOLUL AL DOILEA
SACRAMENTELE VINDECĂRII

295. Pentru ce a instituit Cristos sacramentele Pocăinţei şi Ungerii bolnavilor?
     

     Cristos, medic al sufletului şi al trupului, le-a instituit pentru că viaţa nouă, dăruită nouă de către el în sacramentele iniţierii creştine, poate să fie slăbită şi chiar pierdută din cauza păcatului. De aceea Cristos a voit ca Biserica să continue lucrarea sa de vindecare şi de mântuire prin aceste sacramente.

SACRAMENTUL POCĂINŢEI şI RECONCILIERII

296. Cum este numit acest sacrament?
     

     Este numit sacramentul Pocăinţei, al Reconcilierii, al Iertării, al Spovezii, al Convertirii.

297. Pentru ce există un sacrament al Reconcilierii după Botez?
     

     Pentru că viaţa nouă în har, primită la Botez, nu a suprimat slăbiciunea naturii umane, nici înclinaţia spre păcat (concupiscenţa), Cristos a instituit acest sacrament pentru convertirea celor botezaţi care s-au îndepărtat de el prin păcat.

298. Când a fost instituit acest sacrament?
     

     Domnul înviat a instituit acest sacrament când în seara Paştelui s-a arătat apostolilor săi şi le-a spus: "Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (In 20,22-23).

299. Cei botezaţi au nevoie de convertire?
     

     Chemarea lui Cristos la convertire răsună încontinuu în viaţa celor botezaţi. Convertirea este o angajare continuă pentru întreaga Biserică, aceasta este sfântă, dar cuprinde în cadrul ei şi păcătoşii.

300. Ce este pocăinţa interioară?
     

     Este dinamismul "inimii căite" (Ps 51,19), mişcat de harul divin pentru a răspunde la iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Implică durerea şi repulsia pentru păcatele comise, propunerea fermă de a nu mai păcătui în viitor şi încrederea în ajutorul lui Dumnezeu. Se hrăneşte cu speranţa în milostivirea divină.

301. În ce forme se exprimă pocăinţa în viaţa creştină?
     

     Pocăinţa se exprimă în forme foarte diferite, îndeosebi prin post, rugăciune, pomană. Acestea şi multe alte forme de pocăinţă pot fi practicate în viaţa zilnică a creştinului, îndeosebi în timpul Postului Mare şi în ziua penitenţială de vineri.

302. Care sunt elementele esenţiale ale sacramentului Reconcilierii?
     

     Sunt două: actele îndeplinite de om, care se converteşte sub acţiunea Duhului Sfânt, şi dezlegarea dată de preot, care în numele lui Cristos acordă iertarea şi stabileşte modalităţile de reparare.

303. Care sunt actele penitentului?
     

     Ele sunt: o atentă cercetare a cugetului; căinţa (sau părerea de rău), care este desăvârşită atunci când este motivată de iubirea faţă de Dumnezeu, nedesăvârşită dacă este întemeiată pe alte motive, şi care include propunerea de a nu mai păcătui; mărturisirea, care constă în acuzarea păcatelor făcută în faţa preotului; repararea (îndestularea), adică îndeplinirea anumitor acte de pocăinţă, pe care confesorul o impune penitentului pentru a repara dauna provocată de păcat.

304. Care păcate trebuie mărturisite?
     

     Trebuie mărturisite toate păcatele grave care încă nu au fost mărturisite, de care penitentul îşi aduce aminte după o atentă cercetare a cugetului. Mărturisirea păcatelor grave este unicul mod obişnuit pentru a obţine iertarea.

305. Când suntem obligaţi să mărturisim păcatele grave?
     

     Fiecare credincios, ajuns la vârsta raţiunii, are obligaţia de a mărturisi propriile păcate grave cel puţin o dată pe an, şi oricum înainte de a primi sfânta Împărtăşanie.

306. De ce pot fi şi păcatele lesne-iertătoare obiect al mărturisirii sacramentale?
     

     Mărturisirea păcatelor lesne-iertătoare este mult recomandată de Biserică, chiar dacă nu este necesară în mod strict, pentru că ne ajută să ne formăm o conştiinţă dreaptă şi să luptăm împotriva înclinaţiilor rele, pentru a ne lăsa vindecaţi de Cristos şi pentru a înainta în viaţa Duhului.

307. Cine este celebrantul acestui sacrament?
     

     Cristos a încredinţat slujirea reconcilierii apostolilor săi, episcopilor, succesorii lor, şi preoţilor, colaboratorii lor, care devin deci instrumente ale milostivirii şi dreptăţii lui Dumnezeu. Ei exercită puterea de a ierta păcatele în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

308. Cui îi este rezervată dezlegarea de unele păcate?
     

     Dezlegarea de unele păcate deosebit de grave (cum sunt cele pedepsite cu excomunicarea) este rezervată Scaunului Apostolic sau episcopului locului sau preoţilor autorizaţi de el, chiar dacă orice preot poate să dezlege de orice păcat şi excomunicare pe cel care se află în pericol de moarte.

309. Confesorul este obligat să păstreze secretul?
     

     Dată fiind delicateţea şi măreţia acestei slujiri şi respectul datorat persoanelor, fiecare confesor este obligat, fără nici o excepţie şi sub pedepse foarte severe, să menţină sigiliul sacramental, adică secretul absolut cu privire la păcatele cunoscute la Spovadă.

310. Care sunt efectele acestui sacrament?
     

     Efectele sacramentului Pocăinţei sunt: reconcilierea cu Dumnezeu şi deci iertarea păcatelor; reconcilierea cu Biserica; recuperarea stării de har, dacă s-a pierdut; iertarea pedepsei veşnice meritată din cauza păcatelor de moarte şi, cel puţin în parte, a pedepselor vremelnice care sunt consecinţe ale păcatului; pacea şi seninătatea conştiinţei şi mângâierea spiritului; creşterea forţelor spirituale pentru lupta creştină.

311. În unele cazuri se poate celebra acest sacrament prin mărturisirea generică şi dezlegarea colectivă?
     

     În cazuri de necesităţi grave (cum este pericolul iminent de moarte), se poate recurge la celebrarea comunitară a Reconcilierii cu mărturisirea generică şi dezlegarea colectivă, respectându-se normele Bisericii şi cu propunerea de a mărturisi individual păcatele grave în cel mai scurt timp.

312. Ce sunt indulgenţele?
     

     Indulgenţele sunt iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice meritată pentru păcate, iertate deja în ceea ce priveşte vina, pe care credinciosul, sub condiţii determinate, o obţine pentru sine însuşi sau pentru răposaţi prin slujirea Bisericii, care, ca împărţitoare a răscumpărării, împarte comoara meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor.

SACRAMENTUL UNGERII BOLNAVILOR

313. Cum este trăită boala în Vechiul Testament?
     

     În Vechiul Testament omul în timpul bolii experimentează propria limită şi în acelaşi timp percepe că boala este legată, în mod misterios, de păcat. Profeţii au intuit că ea putea să aibă şi o valoare răscumpărătoare pentru păcatele proprii şi ale altuia. Astfel, boala era trăită în faţa lui Dumnezeu, de la care omul implora vindecarea.

314. Ce semnificaţie are compasiunea lui Isus faţă de cei bolnavi?
     

     Compasiunea lui Isus faţă de cei bolnavi şi numeroasele sale vindecări ale bolnavilor sunt un semn clar că o dată cu el a venit împărăţia lui Dumnezeu şi deci victoria asupra păcatului, asupra suferinţei şi asupra morţii. Cu pătimirea şi moartea sa el dă un sens nou suferinţei, care, dacă este unită cu suferinţa sa, poate să devină mijloc de purificare şi de mântuire pentru noi şi pentru alţii.

315. Care este comportamentul Bisericii faţă de cei bolnavi?
     

     Biserica, primind de la Domnul porunca de a-i vindeca pe bolnavi, se angajează să o realizeze prin îngrijirea lor, însoţită de rugăciuni de mijlocire. Biserica are un sacrament special în favoarea bolnavilor, instituit de însuşi Cristos şi atestat de sfântul Iacob: "Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului" (Iac 5,14-15).

316. Cine poate primi sacramentul Ungerii bolnavilor?
     

     Poate să-l primească acel credincios care începe să fie în pericol de moarte din cauza bolii sau bătrâneţii. Acelaşi credincios poate să-l primească din nou, atunci când are loc o agravare a bolii sau când se îmbolnăveşte de o altă boală gravă. Celebrarea acestui sacrament trebuie să fie precedată, pe cât posibil, de spovada individuală a bolnavului.

317. Cine administrează acest sacrament?
     

     El poate să fie administrat numai de episcopi sau preoţi.

318. Cum se celebrează acest sacrament?
     

     Celebrarea acestui sacrament constă în mod esenţial în ungerea cu untdelemn, binecuvântat de obicei de episcop, pe frunte şi pe mâinile bolnavului (în ritul roman, sau şi pe alte părţi ale trupului în alte rituri), însoţită de rugăciunea preotului, care imploră harul special al acestui sacrament.

319. Care sunt efectele acestui sacrament?
     

     El conferă un har deosebit, care uneşte mai intim pe bolnav cu pătimirea lui Cristos, pentru binele său şi pentru cel al întregii Biserici, dăruindu-i mângâiere, pace, curaj şi chiar iertarea păcatelor, dacă bolnavul nu a putut să se spovedească. Acest sacrament permite uneori, dacă vrea Dumnezeu, şi recuperarea sănătăţii fizice. În orice caz, Ungerea îl pregăteşte pe bolnav pentru trecerea în casa Tatălui.

320. Ce este Viaticul?
     

     Este Euharistia primită de cei care sunt în pragul părăsirii vieţii pământeşti şi se pregătesc pentru trecerea la viaţa veşnică. Primită în momentul trecerii din această lume la Tatăl, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Cristos mort şi înviat este sămânţă de viaţă veşnică şi putere de înviere.

CAPITOLUL AL TREILEA
SACRAMENTELE ÎN SLUJBA COMUNIUNII şI MISIUNII

321. Care sunt sacramentele în slujba comuniunii şi a misiunii?
     

     Două sacramente, Preoţia şi Căsătoria, conferă un har special pentru o misiune deosebită în Biserică în slujba edificării poporului lui Dumnezeu. Ele contribuie îndeosebi la comuniunea eclezială şi la mântuirea celorlalţi.

SACRAMENTUL PREOŢIEI

322. Ce este sacramentul Preoţiei?
     

     Este sacramentul graţie căruia misiunea încredinţată de Cristos apostolilor săi continuă să fie exercitată în Biserică, până la sfârşitul timpurilor.

323. Pentru ce se numeşte sacramentul Preoţiei?
     

     Preoţia indică un trup eclezial, din care se face parte printr-o consacrare specială (hirotonire), care, printr-un dar deosebit al Duhului Sfânt, permite exercitarea unei puteri sacre în numele şi cu autoritatea lui Cristos în slujirea poporului lui Dumnezeu.

324. Cum se încadrează sacramentul Preoţiei în planul divin de mântuire?
     

     În vechea alianţă găsim prefigurări ale acestui sacrament: slujirea leviţilor, preoţia lui Aron şi instituirea celor şaptezeci de "bătrâni" (Num 11,25). Aceste prefigurări îşi au împlinirea în Cristos Isus, care, prin jertfa crucii sale, este "un singur... mijlocitor între Dumnezeu şi oameni" (1Tim 2,5), "mare preot după rânduiala lui Melchisedec" (Evr 5,10). Unica preoţie a lui Cristos este făcută prezentă de preoţia ministerială.

325. Din câte trepte se compune sacramentul Preoţiei?
     

     El se compune din trei trepte, care sunt de neînlocuit pentru structura organică a Bisericii: episcopatul, prezbiteratul şi diaconatul.

326. Care este efectul hirotonirii episcopale?
     

     Hirotonirea episcopală conferă plinătatea sacramentului Preoţiei, face din episcop succesorul legitim al apostolilor, îl inserează în colegiul episcopilor, împărtăşind împreună cu papa şi ceilalţi episcopi grija pentru toate Bisericile şi îi conferă funcţiile de a învăţa, a sfinţi şi a conduce.

327. Care este funcţia episcopului în Biserica particulară încredinţată lui?
     

     Episcopul, căruia îi este încredinţată o Biserică particulară, este principiul vizibil şi fundamentul unităţii acestei Biserici, faţă de care îndeplineşte, ca vicar al lui Cristos, funcţia pastorală, ajutat de preoţii şi diaconii săi.

328. Care este efectul hirotonirii prezbiterale?
     

     Ungerea Duhului însemnează pe prezbiter cu un caracter spiritual de neşters, îl configurează cu Cristos-preotul şi îl face capabil să acţioneze în numele lui Cristos-capul. Fiind cooperator al ordinului episcopal, el este consacrat pentru a predica evanghelia, pentru a celebra cultul divin, mai ales Euharistia din care îşi trage forţă slujirea sa, şi pentru a fi păstorul credincioşilor.

329. Cum exercită preotul slujirea sa?
     

     Deşi este hirotonit pentru o misiune universală, el o exercită într-o Biserică particulară, în fraternitate sacramentală cu ceilalţi preoţi, care formează "preoţimea" şi care, în comuniune cu episcopul şi în dependenţă de el, poartă responsabilitatea Bisericii particulare.

330. Care este efectul hirotonirii diaconale?
     

     Diaconul, configurat cu Cristos slujitorul tuturor, este hirotonit pentru slujirea Bisericii, pe care el o îndeplineşte sub autoritatea episcopului propriu, în privinţa slujirii cuvântului, a cultului divin, a conducerii pastorale şi a carităţii.

331. Cum se celebrează sacramentul Preoţiei?
     

     Pentru fiecare dintre cele trei trepte, sacramentul Preoţiei este conferit prin impunerea mâinilor pe capul celui care primeşte hirotonirea din partea episcopului, care rosteşte solemna rugăciune de consacrare. Prin ea, episcopul invocă de la Dumnezeu, pentru cel care primeşte hirotonirea, revărsarea specială a Duhului Sfânt şi a darurilor sale în vederea slujirii.

332. Cine poate conferi acest sacrament?
     

     Revine episcopilor hirotoniţi în mod valid, ca succesori ai apostolilor, să confere cele trei grade ale sacramentului Preoţiei.

333. Cine poate să primească acest sacrament?
     

     Poate să-l primească în mod valid numai cel botezat de sex masculin: Biserica se recunoaşte legată de această alegere făcută de însuşi Domnul. Nimeni nu poate cere să primească sacramentul Preoţiei, ci trebuie să fie considerat adaptat slujirii de către autoritatea Bisericii.

334. Se cere celibatul pentru cel care primeşte sacramentul Preoţiei?
     

     Pentru episcopat se cere întotdeauna celibatul. Pentru prezbiterat, în Biserica latină sunt aleşi în mod obişnuit bărbaţi credincioşi care trăiesc celibatari şi care vor să păstreze celibatul "pentru împărăţia cerurilor" (Mt 19,12); în Bisericile Orientale nu este permis să se căsătorească după ce s-a primit hirotonirea. La diaconatul permanent pot să acceadă şi bărbaţi deja căsătoriţi.

335. Care sunt efectele sacramentului Preoţiei?
     

     Acest sacrament dăruieşte o revărsare specială a Duhului Sfânt, care îl configurează pe cel hirotonit lui Cristos în tripla sa funcţie de preot, profet şi rege, conform respectivelor trepte ale sacramentului. Hirotonirea conferă un caracter spiritual de neşters: de aceea nu poate să fie repetată şi nici conferită pentru un timp limitat.

336. Cu ce autoritate este exercitată preoţia ministerială?
     

     Preoţii hirotoniţi, în exercitarea slujirii sacre, vorbesc şi acţionează nu prin autoritate proprie şi nici prin mandatul sau prin delegarea comunităţii, ci în persoana lui Cristos-capul şi în numele Bisericii. Prin urmare, preoţia ministerială se deosebeşte în mod esenţial, şi nu numai prin grad, de preoţia comună a credincioşilor, în slujba căreia Cristos a instituit-o.

SACRAMENTUL CĂSĂTORIEI

337. Care este planul lui Dumnezeu cu privire la bărbat şi la femeie?
     

     Dumnezeu, care este iubire şi care l-a creat pe om din iubire, l-a chemat să iubească. Creând bărbatul şi femeia, i-a chemat, în Căsătorie, la o intimă comuniune de viaţă şi de iubire între ei, "astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup" (Mt 19,6). Binecuvântându-i, Dumnezeu le-a spus: "Fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă" (Gen 1,28).

338. Pentru ce scopuri a instituit Dumnezeu Căsătoria?
     

     Legământul matrimonial dintre un bărbat şi o femeie, întemeiat şi structurat cu legi proprii de către Creator, este rânduit prin natura sa spre comuniunea şi binele soţilor şi spre naşterea şi educarea copiilor. Unirea matrimonială, conform planului divin originar, este indisolubilă, aşa cum afirmă Isus Cristos: "Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă" (Mc 10,9).

339. În ce mod păcatul ameninţă Căsătoria?
     

     Din cauza primului păcat, care a provocat şi ruptura comuniunii dintre bărbat şi femeie, dăruită de Creator, căsătoria este ameninţată adesea de discordie şi de infidelitate. Totuşi, Dumnezeu, în milostivirea sa infinită, dăruieşte bărbatului şi femeii harul său pentru a realiza unirea vieţilor lor conform planului divin originar.

340. Ce învaţă Vechiul Testament despre Căsătorie?
     

     Dumnezeu, mai ales prin pedagogia legii şi a profeţilor, ajută poporul său să maturizeze progresiv conştiinţa unicităţii şi a indisolubilităţii Căsătoriei. Alianţa nupţială a lui Dumnezeu cu Israelul pregăteşte şi prefigurează alianţa nouă realizată de Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cu mireasa sa, Biserica.

341. Care este noutatea dăruită Căsătoriei de către Cristos?
     

     Isus Cristos nu numai că restabileşte ordinea iniţială voită de Dumnezeu, ci dăruieşte harul pentru a trăi Căsătoria în noua demnitate de sacrament, care este semnul iubirii sale căsătoreşti faţă de Biserică: "Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica" (Ef 5,25).

342. Căsătoria este o obligaţie pentru toţi?
     

     Căsătoria nu este o obligaţie pentru toţi. Îndeosebi Dumnezeu cheamă bărbaţi şi femei să-l urmeze pe Domnul Isus pe calea fecioriei sau a celibatului pentru împărăţia lui Dumnezeu, renunţând la marele bine al Căsătoriei pentru a se îngriji de cele ale Domnului şi a căuta să-i placă, devenind semn al primatului absolut al iubirii lui Cristos şi al aşteptării arzătoare a venirii sale glorioase.

343. Cum se celebrează sacramentul Căsătoriei?
     

     Deoarece Căsătoria stabileşte pe soţi într-o stare publică de viaţă în Biserică, celebrarea sa liturgică este publică, în prezenţa preotului (sau a martorului calificat al Bisericii) şi a altor martori.

344. Ce este consimţământul matrimonial?
     

     Consimţământul matrimonial este voinţa, exprimată de un bărbat şi de o femeie, de a se dărui reciproc şi definitiv, cu scopul de a trăi o alianţă de iubire fidelă şi rodnică. Deoarece consimţământul face Căsătoria, el este indispensabil şi de neînlocuit. Pentru a face validă Căsătoria, consimţământul trebuie să aibă ca obiect adevărata Căsătorie şi să fie un act uman, conştient şi liber, nu determinat de violenţă sau constrângeri.

345. Ce se cere atunci când unul dintre miri nu este catolic?
     

     Pentru a fi licite, căsătoriile mixte (dintre un/o catolic(ă) şi un/o botezat(ă) necatolic(ă)) cer permisiunea autorităţii ecleziastice. Cele cu disparitate de cult (dintre un/o catolic(ă) şi un/o nebotezat(ă)) pentru a fi valide au nevoie de o dispensă. În orice caz, este esenţial ca soţii să nu excludă acceptarea scopurilor şi a proprietăţilor esenţiale ale Căsătoriei şi ca soţul catolic să confirme angajamentele, cunoscute şi de celălalt soţ, de a păstra credinţa şi de a asigura Botezul şi educarea catolică a copiilor.

346. Care sunt efectele sacramentului Căsătoriei?
     

     Sacramentul Căsătoriei dă naştere unei legături perpetue şi exclusive între soţi. Însuşi Dumnezeu pecetluieşte consimţământul mirilor. Prin urmare, Căsătoria încheiată şi consumată între botezaţi nu poate fi desfăcută niciodată. De asemenea, acest sacrament conferă mirilor harul necesar pentru a ajunge la sfinţenie în viaţa conjugală şi pentru primirea responsabilă a copiilor şi educarea lor.

347. Care sunt păcatele contrare în mod grav sacramentului Căsătoriei?
     

     Ele sunt: adulterul; poligamia, deoarece contrazice demnitatea egală dintre bărbat şi femeie, unicitatea şi exclusivitatea iubirii conjugale; refuzarea fecundităţii, care privează viaţa conjugală de darul copiilor; şi divorţul, care contravine indisolubilităţii.

348. Când admite Biserica separarea fizică a soţilor?
     

     Biserica admite separarea fizică a soţilor atunci când coabitarea lor a devenit, din motive grave, practic, imposibilă, chiar dacă doreşte o reconciliere a lor. Însă ei, atât timp cât trăieşte soţul (soţia), nu sunt liberi să încheie o nouă unire, afară de cazul în care Căsătoria lor este nulă şi este declarată ca atare de autoritatea ecleziastică.

349. Care este atitudinea Bisericii faţă de divorţaţii recăsătoriţi?
     

     Fidelă Domnului, Biserica nu poate recunoaşte ca şi Căsătorie unirea celor divorţaţi recăsătoriţi civil: "Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta, comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se mărită cu un altul, comite adulter" (Mc 10,11-12). Faţă de ei, Biserica îndeplineşte o grijă atentă, invitându-i la o viaţă de credinţă, la rugăciune, la fapte de dragoste şi la educarea creştină a copiilor. Dar ei nu pot primi dezlegarea sacramentală, nici să meargă la Împărtăşania euharistică, nici să exercite anumite responsabilităţi ecleziale, atât timp cât durează această situaţie, care contrastează în mod obiectiv cu legea lui Dumnezeu.

350. De ce este numită familia creştină şi Biserică domestică?
     

     Pentru că familia manifestă şi înfăptuieşte natura comunională şi familială a Bisericii ca familie a lui Dumnezeu. Fiecare membru, conform propriului rol, exercită preoţia baptismală, contribuind la a face din familie o comunitate de har şi de rugăciune, o şcoală a virtuţilor umane şi creştine, locul primei vestiri a credinţei faţă de copii.

CAPITOLUL AL PATRULEA
CELELALTE CELEBRĂRI LITURGICE

SACRAMENTALIILE

351. Ce sunt sacramentaliile?
     

     Sunt semne sacre instituite de Biserică, prin care sunt sfinţite unele circumstanţe ale vieţii. Ele cuprind o rugăciune însoţită de semnul crucii şi de alte semne. Între sacramentalii, un loc important îl ocupă binecuvântările, care sunt o laudă a lui Dumnezeu şi o rugăciune pentru a obţine darurile sale, consacrările de persoane şi sfinţirea (dedicarea) anumitor lucruri pentru cultul lui Dumnezeu.

352. Ce este un exorcism?
     

     Un exorcism are loc atunci când Biserica, cu autoritatea sa, cere în numele lui Isus ca o persoană sau un obiect să fie ocrotit împotriva influenţei Celui Rău şi scos de sub stăpânirea sa. Este practicat în formă obişnuită în ritualul Botezului. Exorcismul solemn, numit marele exorcism, poate să fie săvârşit numai de un preot autorizat de episcop.

353. Care forme de evlavie populară însoţesc viaţa sacramentală a Bisericii?
     

     Simţul religios al poporului creştin a găsit întotdeauna diverse exprimări în diferitele forme de evlavie care însoţesc viaţa sacramentală a Bisericii, cum sunt venerarea relicvelor, vizitele la sanctuare, pelerinajele, procesiunile, Via crucis (Calea crucii), Rozariul. Biserica luminează cu lumina credinţei şi favorizează formele autentice de evlavie populară.

ÎNMORMÂNTAREA CREşTINĂ

354. Ce raport există între sacramente şi moartea creştinului?
     

     Creştinul care moare în Cristos ajunge, la sfârşitul existenţei sale pământeşti, la împlinirea noii vieţi începută la Botez, întărită de Mir şi hrănită de Euharistie, anticipare a ospăţului ceresc. Sensul morţii creştinului se manifestă în lumina morţii şi învierii lui Cristos, unica noastră speranţă; creştinul care moare în Cristos Isus, merge "acasă la Dumnezeu" (2Cor 5,8).

355. Ce exprimă înmormântarea?
     

     Înmormântarea, deşi se celebrează conform diferitelor ritualuri care corespund situaţiilor şi tradiţiilor din fiecare regiune, exprimă caracterul pascal al morţii creştine în speranţa învierii şi sensul comuniunii cu răposatul, îndeosebi prin rugăciunea pentru purificarea sufletului său.

356. Care sunt momentele principale ale înmormântării?
     

     De obicei, înmormântarea cuprinde patru momente principale: primirea sicriului din partea comunităţii prin cuvinte de mângâiere şi de speranţă, liturgia cuvântului, jertfa euharistică şi ultimul "rămas-bun" cu care sufletul răposatului este încredinţat lui Dumnezeu, izvor de viaţă veşnică, în timp ce trupul său este înmormântat în aşteptarea învierii.