CATEHISM

Aţi căutat articolele 534-598.

534. Ce este rugăciunea?
     

     Rugăciunea este înălţarea sufletului către Dumnezeu sau cererea de la Dumnezeu a bunurilor conforme voinţei sale. Ea este întotdeauna un dar al lui Dumnezeu care vine să-l întâlnească pe om. Rugăciunea creştină este relaţie personală şi vie a fiilor lui Dumnezeu cu Tatăl lor infinit de bun, cu Fiul său, Isus Cristos, şi cu Duhul Sfânt care locuieşte în inima lor.

535. De ce există o chemare universală la rugăciune?
     

     Pentru că Dumnezeu, cel dintâi, prin creaţie, cheamă fiecare fiinţă din nimic şi, chiar după cădere, omul continuă să fie capabil să-l recunoască pe Creatorul său păstrând dorinţa după cel care l-a chemat la existenţă. Toate religiile, şi în mod deosebit toată istoria mântuirii, dau mărturie despre această dorinţă după Dumnezeu din partea omului, însă Dumnezeu este primul care atrage neîncetat fiecare persoană în întâlnirea tainică a rugăciunii.

536. În ce anume Abraham este un model de rugăciune?
     

     Abraham este un model de rugăciune deoarece umblă în prezenţa lui Dumnezeu, îl ascultă şi i se supune. Rugăciunea sa este o luptă a credinţei deoarece el continuă să creadă în fidelitatea lui Dumnezeu chiar şi în momentele de încercare. În afară de aceasta, după ce a primit în cortul său vizita Domnului care îi destăinuie planul său, Abraham îndrăzneşte să mijlocească pentru păcătoşi cu încredere curajoasă.

537. Cum se ruga Moise?
     

     Rugăciunea lui Moise este tipică pentru rugăciunea contemplativă: Dumnezeu, care îl cheamă pe Moise din tufişul care arde, se întreţine adesea îndelung cu el "faţă în faţă, ca un om cu prietenul său" (Ex 33,11). Din această intimitate cu Dumnezeu Moise ia putere pentru a mijloci cu stăruinţă în favoarea poporului: rugăciunea sa prefigurează astfel mijlocirea unicului mijlocitor, Cristos Isus.

538. Ce raporturi au, în Vechiul Testament, templul şi regele cu rugăciunea?
     

     La umbra locuinţei lui Dumnezeu - arca alianţei, apoi templul - se dezvoltă rugăciunea poporului lui Dumnezeu sub conducerea păstorilor săi. Între ei, David este regele "după inima lui Dumnezeu", păstorul care se roagă pentru poporul său. Rugăciunea sa este un model pentru rugăciunea poporului, deoarece este adeziune la promisiunea divină şi încredere, plină de iubire, în cel care este singurul Rege şi Domn.

539. Care este rolul rugăciunii în misiunea profeţilor?
     

     Profeţii scot din rugăciune lumină şi forţă pentru a îndemna poporul la credinţă şi la convertirea inimii. Intră într-o mare intimitate cu Dumnezeu şi mijlocesc pentru fraţi, cărora le vestesc ceea ce au văzut şi auzit de la Domnul. Ilie este părintele profeţilor, adică al celor care caută faţa lui Dumnezeu. Pe muntele Carmel el obţine întoarcerea poporului la credinţă graţie intervenţiei lui Dumnezeu, implorat de el astfel: "Răspunde-mi, Doamne, răspunde-mi!" (1Rg 18,37).

540. Care este importanţa Psalmilor în rugăciune?
     

     Psalmii sunt cea mai înaltă formă de rugăciune în Vechiul Testament: cuvântul lui Dumnezeu devine rugăciunea omului. Personală şi comunitară în mod inseparabil, această rugăciune, inspirată de Duhul Sfânt, cântă minunăţiile lui Dumnezeu în creaţie şi în istoria mântuirii. Cristos s-a rugat Psalmii şi i-a dus la împlinire. Pentru aceasta, ei rămân un element esenţial şi permanent al rugăciunii Bisericii, potriviţi pentru oamenii de orice condiţie şi din orice timp.

541. De la cine a învăţat Isus să se roage?
     

     Conform inimii sale de om, Isus a învăţat să se roage de la mama sa şi de la tradiţia ebraică. Însă rugăciunea sa provine dintr-un izvor tainic, deoarece este Fiul veşnic al lui Dumnezeu care, în omenitatea sa sfântă, adresează Tatălui său rugăciunea filială desăvârşită.

542. Când se ruga Isus?
     

     Evanghelia îl arată adesea pe Isus în rugăciune. Îl vedem retrăgându-se în singurătate, chiar şi noaptea. Se roagă înainte de momentele decisive ale misiunii sale sau a apostolilor. De fapt, toată viaţa sa este rugăciune, deoarece este în comuniune constantă de iubire cu Tatăl.

543. Cum s-a rugat Isus în timpul pătimirii sale?
     

     Rugăciunea lui Isus în timpul agoniei sale în Grădina Ghetsemani şi ultimele sale cuvinte pe cruce revelează profunzimea rugăciunii sale filiale: Isus duce la împlinire planul de iubire al Tatălui şi ia asupra sa toate neliniştile omenirii, toate cererile şi mijlocirile din istoria mântuirii. El le prezintă Tatălui care le primeşte şi le ascultă, dincolo de orice speranţă, înviindu-l din morţi.

544. Cum ne învaţă Isus să ne rugăm?
     

     Isus ne învaţă să ne rugăm nu numai cu rugăciunea Tatăl nostru, dar şi atunci când se roagă. În felul acesta, în afară de conţinut, ne arată dispoziţiile cerute pentru o rugăciune adevărată: curăţia inimii, care caută împărăţia şi iartă duşmanii; încrederea plină de curaj şi filială, care merge dincolo de ceea ce simţim sau înţelegem; vigilenţa, care îl ocroteşte pe discipol de ispită.

545. De ce este eficace rugăciunea noastră?
     

     Rugăciunea noastră este eficace pentru că este unită în credinţă cu rugăciunea lui Isus. În el rugăciunea creştină devine comuniune de iubire cu Tatăl. În cazul acesta putem să-i prezentăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu şi să fim ascultaţi: "Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină" (In 16,24).

546. Cum se ruga Fecioara Maria?
     

     Rugăciunea Mariei este caracterizată de credinţa sa şi de oferta generoasă a întregii sale fiinţe lui Dumnezeu. Mama lui Isus este şi noua Evă, "Mama celor vii": ea îl roagă pe Isus, Fiul său, pentru nevoile oamenilor.

547. Există în evanghelie o rugăciune a Mariei?
     

     În afară de mijlocirea Mariei la Cana Galileii, evanghelia ne încredinţează imnul Magnificat (Lc 1,46-55), care este cântarea Mamei lui Dumnezeu şi cântarea Bisericii, mulţumirea plină de bucurie ce se înalţă din inima celor săraci pentru că speranţa este realizată de împlinirea promisiunilor divine.

548. Cum se ruga prima comunitate creştină din Ierusalim?
     

     La începutul cărţii Faptele Apostolilor este scris că în prima comunitate din Ierusalim, educată de Duhul Sfânt la adevărata viaţă de rugăciune, credincioşii "erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune" (Fap 2,42).

549. Cum intervine Duhul Sfânt în rugăciunea Bisericii?
     

     Duhul Sfânt, maestrul interior al rugăciunii creştine, formează Biserica pentru viaţa de rugăciune şi o face să intre tot mai profund în contemplare şi în unirea cu misterul insondabil al lui Cristos. Formele de rugăciune, care sunt exprimate în scrierile apostolice şi canonice, rămân normative pentru rugăciunea creştină.

550. Care sunt formele esenţiale ale rugăciunii creştine?
     

     Sunt binecuvântarea şi adoraţia, rugăciunea de cerere şi mijlocirea, mulţumirea şi lauda. Euharistia conţine şi exprimă toate formele de rugăciune.

551. Ce este binecuvântarea?
     

     Binecuvântarea este răspunsul omului la darurile lui Dumnezeu: noi îl binecuvântăm pe Cel Atotputernic care cel dintâi ne binecuvântează şi ne umple cu darurile sale.

552. Cum se poate defini adoraţia?
     

     Adoraţia este prosternarea omului care se recunoaşte creatură în faţa Creatorului său, cel de trei ori sfânt.

553. Care sunt diferitele forme ale rugăciunii de cerere?
     

     Poate să fie o cerere de iertare sau şi o cerere umilă şi încrezătoare pentru toate nevoile noastre atât spirituale cât şi materiale. Însă prima realitate care trebuie dorită este venirea împărăţiei.

554. În ce constă mijlocirea?
     

     Mijlocirea constă în a cere în favoarea altuia. Ea ne conformează şi ne uneşte cu rugăciunea lui Isus, care mijloceşte la Tatăl pentru toţi oamenii, îndeosebi pentru păcătoşi. Mijlocirea trebuie să se extindă şi la duşmani.

555. Când se aduce lui Dumnezeu mulţumire?
     

     Biserica îi mulţumeşte lui Dumnezeu fără încetare, mai ales celebrând Euharistia, în care Cristos o face părtaşă la acţiunea sa de mulţumire adusă Tatălui. Fiecare eveniment devine pentru creştin motiv de aducere de mulţumire.

556. Ce este rugăciunea de laudă?
     

     Lauda este forma de rugăciune ce recunoaşte în modul cel mai direct că Dumnezeu este Dumnezeu. Este complet dezinteresată: îl cântă pe Dumnezeu pentru sine însuşi şi îi aduce glorie pentru că el este.

557. Care este importanţa tradiţiei în raport cu rugăciunea?
     

     În Biserică, Duhul Sfânt îi învaţă pe fiii lui Dumnezeu să se roage prin tradiţia vie. Într-adevăr, rugăciunea nu se reduce la manifestarea spontană a unui impuls interior, ci presupune contemplaţia, studiul şi înţelegerea realităţilor spirituale care se experimentează.

558. Care sunt izvoarele rugăciunii creştine?
     

     Ele sunt: cuvântul lui Dumnezeu, care ne dă "superioritatea cunoaşterii" lui Cristos (Fil 3,8); liturgia Bisericii, care vesteşte, actualizează şi comunică misterul mântuirii; virtuţile teologale; situaţiile zilnice, pentru că în ele îl putem întâlni pe Dumnezeu.

559. Există în Biserică diferite căi de rugăciune?
     

     În Biserică există diferite căi de rugăciune, legate de diferitele contexte istorice, sociale şi culturale. Revine magisteriului să discearnă fidelitatea lor faţă de tradiţia credinţei apostolice, iar păstorilor şi cateheţilor să explice sensul lor, care face mereu referinţă la Isus Cristos.

560. Care este calea rugăciunii noastre?
     

     Calea rugăciunii noastre este Cristos, pentru că ea se adresează lui Dumnezeu, Tatăl nostru, dar ajunge până la el numai dacă, cel puţin implicit, noi ne rugăm în numele lui Isus. De fapt, omenitatea sa este singura cale prin care Duhul Sfânt ne învaţă să-l rugăm pe Tatăl nostru. De aceea, rugăciunile liturgice se încheie cu formula: "Prin Domnul Isus Cristos".

561. Care este rolul Duhului Sfânt în rugăciune?
     

     Deoarece Duhul Sfânt este maestrul interior al rugăciunii creştine şi "noi nu ştim ce să cerem în rugăciune" (Rom 8,26), Biserica ne îndeamnă să-l invocăm şi să-l implorăm în orice ocazie: "Vino, Duhule Sfânt!".

562. În ce anume rugăciunea creştină este mariană?
     

     Datorită cooperării sale singulare la acţiunea Duhului Sfânt, Bisericii îi place să o roage pe Maria şi să se roage împreună cu Maria, modelul perfect de rugăciune, pentru a-l preamări şi invoca pe Domnul împreună cu ea. De fapt, Maria ne "arată calea" care este Fiul ei, unicul mijlocitor.

563. Cum o roagă Biserica pe Maria?
     

     Înainte de toate cu Bucură-te, Marie, rugăciunea cu care Biserica invocă mijlocirea Fecioarei. Alte rugăciuni mariane sunt Rozariul, imnul Acatist, Paraclisis, imnurile şi cântările din diferitele tradiţii creştine.

564. În ce mod sfinţii sunt călăuze pentru rugăciune?
     

     Sfinţii sunt modelele noastre de rugăciune şi lor le cerem şi să mijlocească la Preasfânta Treime pentru noi şi pentru lumea întreagă. Mijlocirea lor este cea mai înaltă slujire pe care o aduc planului lui Dumnezeu. În comuniunea sfinţilor, de-a lungul istoriei Bisericii, s-au dezvoltat diferite tipuri de spiritualitate, care învaţă trăirea şi practicarea rugăciunii.

565. Cine poate educa la rugăciune?
     

     Familia creştină constituie primul loc al educaţiei la rugăciune. Rugăciunea zilnică în familie este deosebit de recomandată, pentru că este prima mărturie de viaţă de rugăciune a Bisericii. Cateheza, grupurile de rugăciune, "direcţiunea spirituală" constituie o şcoală şi un ajutor pentru rugăciune.

566. Care sunt locurile favorabile rugăciunii?
     

     Ne putem ruga oriunde, însă alegerea unui loc potrivit nu este indiferentă pentru rugăciune. Biserica este locul propriu al rugăciunii liturgice şi al adoraţiei euharistice. Şi alte locuri ajută la rugăciune, cum ar fi un "colţ de rugăciune" în casă, o mănăstire, un sanctuar.

567. Care momente sunt mai indicate pentru rugăciune?
     

     Toate momentele sunt indicate pentru rugăciune, dar Biserica propune credincioşilor ritmuri destinate să alimenteze rugăciunea continuă: rugăciunile de dimineaţă şi de seară, înainte şi după masă; Liturgia orelor; Euharistia duminicală; sfântul Rozariu; sărbătorile din anul liturgic.

568. Care sunt expresiile vieţii de rugăciune?
     

     Tradiţia creştină a păstrat trei moduri pentru a exprima şi a trăi rugăciunea: rugăciunea vocală, meditaţia şi rugăciunea contemplativă. Ele au în comun o trăsătură fundamentală: reculegerea inimii.

569. Cum se caracterizează rugăciunea vocală?
     

     Rugăciunea vocală asociază trupul la rugăciunea interioară a inimii. Chiar şi cea mai interioară dintre rugăciuni nu ar putea să se lipsească de rugăciunea vocală. În orice caz, ea trebuie să provină întotdeauna dintr-o credinţă personală. Cu Tatăl nostru Isus ne-a învăţat o formulă perfectă de rugăciune vocală.

570. Ce este meditaţia?
     

     Meditaţia este o reflecţie rugătoare, ce porneşte mai ales de la cuvântul lui Dumnezeu din Biblie. Pune în acţiune inteligenţa, imaginaţia, emoţia, dorinţa să aprofundăm credinţa, să ne convertim inima şi să ne întărim voinţa de a-l urma pe Cristos. Este o etapă preliminară spre unirea de iubire cu Domnul.

571. Ce este rugăciunea contemplativă?
     

     Rugăciunea contemplativă este o simplă privire asupra lui Dumnezeu în tăcere şi în iubire. Este un dar al lui Dumnezeu, un moment de credinţă pură, în timpul căruia cel care se roagă îl caută pe Cristos, se supune voinţei iubitoare a Tatălui şi îşi reculege fiinţa sa sub acţiunea Duhului Sfânt. Sfânta Tereza de Avila o defineşte ca fiind un raport intim de prietenie, "în care stai adesea de vorbă numai tu singur cu Dumnezeu de care te ştii iubit".

572. Pentru ce este rugăciunea o luptă?
     

     Rugăciunea este un dar al harului, dar presupune mereu un răspuns hotărât din partea noastră, deoarece cel care se roagă luptă împotriva sa, a ambientului şi mai ales împotriva ispititorului care face totul pentru a-l abate de la rugăciune. Lupta rugăciunii este inseparabilă de progresul vieţii spirituale. Ne rugăm aşa cum trăim, pentru că trăim aşa cum ne rugăm.

573. Există obiecţii împotriva rugăciunii?
     

     În afară de concepţii eronate, mulţi cred că nu au timp să se roage sau că este inutil să se roage. Cei care se roagă pot să se descurajeze în faţa dificultăţilor şi a insucceselor aparente. Pentru a învinge aceste obstacole sunt necesare umilinţa, încrederea şi perseverenţa.

574. Care sunt dificultăţile rugăciunii?
     

     Neatenţia este dificultatea obişnuită a rugăciunii noastre. Ea distrage de la atenţia faţă de Dumnezeu şi poate să şi dezvăluie lucrurile de care suntem ataşaţi. Atunci inima noastră trebuie să se întoarcă la Domnul cu umilinţă. Rugăciunea este adesea ispitită de uscăciune, a cărei depăşire permite în credinţă să aderăm la Domnul chiar şi fără o consolare sensibilă. Lenea spirituală este o formă de lene datorată relaxării vigilenţei şi neglijenţei inimii.

575. Cum întărim încrederea noastră filială?
     

     Încrederea filială este pusă la încercare atunci când credem că nu suntem ascultaţi. Atunci trebuie să ne întrebăm dacă Dumnezeu este pentru noi un Tată a cărui voinţă încercăm să o împlinim sau un simplu mijloc pentru a obţine ceea ce voim. Dacă rugăciunea noastră se uneşte cu aceea a lui Isus, ştim că el ne dă mult mai mult decât darul acesta sau acela: îl primim pe Duhul Sfânt care transformă inima noastră.

576. Este posibil să ne rugăm în orice moment?
     

     Rugăciunea este posibilă oricând, deoarece timpul creştinului este timpul lui Cristos înviat, care "rămâne cu noi în toate zilele" (Mt 28,20). De aceea, rugăciunea şi viaţa creştină sunt inseparabile.

577. Ce este rugăciunea ceasului lui Isus?
     

     Este numită aşa rugăciunea sacerdotală a lui Isus la Ultima Cină. Isus, marele preot al noii alianţe, o adresează Tatălui atunci când a venit ceasul "trecerii" sale la el, ceasul jertfei sale.

578. Care este originea rugăciunii Tatăl nostru?
     

     Isus ne-a învăţat această rugăciune creştină de neînlocuit, Tatăl nostru, într-o zi în care un discipol, văzându-l că se roagă, i-a cerut: "Învaţă-ne să ne rugăm" (Lc 11,1). Tradiţia liturgică a Bisericii a folosit mereu textul după sfântul Matei (6,9-13).

579. Care este locul rugăciunii Tatăl nostru în Scripturi?
     

     Tatăl nostru este "rezumatul întregii evanghelii" (Tertullian), "rugăciunea cea mai desăvârşită" (Sfântul Toma de Aquino). Situat în centrul predicii de pe munte (Mt 5-7), reia sub formă de rugăciune conţinutul esenţial al evangheliei.

580. De ce este numită "Rugăciunea Domnului"?
     

     Tatăl nostru este numită "Rugăciune domnească", adică "Rugăciunea Domnului", pentru că ne-a fost învăţată de însuşi Domnul Isus.

581. Ce loc ocupă Tatăl nostru în rugăciunea Bisericii?
     

     Rugăciune a Bisericii prin excelenţă, Tatăl nostru este "încredinţat" la Botez pentru a manifesta noua naştere la viaţa divină a fiilor lui Dumnezeu. Euharistia îi revelează sensul deplin, deoarece cererile sale, întemeindu-se pe misterul mântuirii realizat deja, vor fi pe deplin ascultate la venirea Domnului. Tatăl nostru este parte integrantă a Liturgiei orelor.

582. De ce putem "îndrăzni să ne apropiem cu încredere deplină" de Tatăl?
     

     Pentru că Isus, Răscumpărătorul nostru, ne introduce în faţa chipului Tatălui, iar Duhul său face din noi fii. Astfel putem să-l rugăm pe Tatăl nostru cu încredere simplă şi filială, cu siguranţă plină de bucurie şi cu îndrăzneală smerită, având certitudinea că suntem iubiţi şi ascultaţi.

583. Cum este posibil să-l invocăm pe Dumnezeu ca "Tată"?
     

     Putem să-l invocăm pe "Tatăl" pentru că Fiul lui Dumnezeu făcut om ni l-a revelat şi Duhul său ni-l face cunoscut. Invocarea Tatălui ne face să intrăm în misterul său cu o uimire mereu nouă şi trezeşte în noi dorinţa unui comportament filial. Spunând rugăciunea Domnului devenim conştienţi că suntem fii ai Tatălui în Fiul.

584. De ce spunem Tatăl nostru?
     

     "Nostru" exprimă o relaţie cu totul nouă faţă de Dumnezeu. Atunci când îl rugăm pe Tatăl, îl adorăm şi îl preamărim împreună cu Fiul şi cu Duhul. În Cristos suntem poporul "său", iar el este Dumnezeul "nostru" de acum şi pentru veşnicie. Într-adevăr, spunem Tatăl "nostru" pentru că Biserica lui Cristos este comuniunea unei multitudini de fraţi care au "o singură inimă şi un singur suflet" (Fap 4,32).

585. Cu ce spirit de comuniune şi de misiune îl rugăm pe Dumnezeu, Tatăl "nostru"?
     

     Deoarece rugăciunea Tatăl nostru este un bine comun al celor botezaţi, aceştia simt chemarea urgentă de a participa la rugăciunea lui Isus pentru unitatea discipolilor săi. Spunând Tatăl nostru, ne rugăm împreună cu toţi oamenii şi pentru întreaga omenire, ca toţi să-l cunoască pe unicul şi adevăratul Dumnezeu şi să fie adunaţi în unitate.

586. Ce înseamnă expresia "care eşti în ceruri"?
     

     Această expresie biblică nu indică un loc, ci un mod de a fi: Dumnezeu este dincolo şi mai presus de toate. Ea desemnează maiestatea, sfinţenia lui Dumnezeu şi prezenţa sa în inima celor drepţi. Cerul, sau casa Tatălui, constituie adevărata patrie spre care tindem în speranţă, în timp ce mai suntem încă pe pământ. Noi trăim deja în ea "ascunşi cu Cristos în Dumnezeu" (Col 3,3).

587. Cum este compusă rugăciunea Domnului?
     

     Ea conţine şapte cereri adresate lui Dumnezeu Tatăl. Primele trei, mai teologale, ne poartă spre el, spre slava sa: aparţine iubirii să se gândească înainte de toate la cel pe care îl iubeşte. Ele sugerează ce anume trebuie să-i cerem în mod deosebit: sfinţirea numelui său, venirea împărăţiei sale, împlinirea voinţei sale. Ultimele patru cereri prezintă Tatălui milostivirii lipsurile şi aşteptările noastre: să ne hrănească, să ne ierte, să ne susţină în ispite şi să ne elibereze de Cel Rău.

588. Ce înseamnă: "Sfinţească-se numele tău"?
     

     A sfinţi numele lui Dumnezeu este înainte de toate o laudă care îl recunoaşte pe Dumnezeu ca sfânt. Într-adevăr, Dumnezeu a revelat numele său sfânt lui Moise şi a voit ca poporul său să-i fie consacrat ca naţiune sfântă în care el locuieşte.

589. Cum este sfinţit numele lui Dumnezeu în noi şi în lume?
     

     A sfinţi numele lui Dumnezeu care ne cheamă la "sfinţire" (1Tes 4,7) înseamnă a dori ca acea consacrare baptismală să dea viaţă întregii noastre vieţi. În afară de aceasta, înseamnă a cere, cu viaţa noastră şi cu rugăciunea noastră, ca numele lui Dumnezeu să fie cunoscut şi binecuvântat de orice om.

590. Ce anume cere Biserica rugându-se: "Vie împărăţia ta"?
     

     Biserica invocă venirea finală a împărăţiei lui Dumnezeu prin întoarcerea lui Cristos în glorie. Însă Biserica se roagă şi pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să crească încă de astăzi prin sfinţirea oamenilor în Duhul Sfânt şi, graţie angajării lor, prin slujirea dreptăţii şi a păcii, conform Fericirilor. Această cerere este strigătul Duhului şi al Miresei: "Vino, Doamne Isuse!" (Ap 22,20).

591. De ce să cerem: "Facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ"?
     

     Voinţa Tatălui este ca "toţi oamenii să se mântuiască" (1Tim 2,3). Pentru aceasta a venit Isus: pentru a împlini în mod desăvârşit voinţa mântuitoare a Tatălui. Noi îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să unească voinţa noastră cu aceea a Fiului său, după exemplul preasfintei Maria şi al sfinţilor. Cerem ca planul său binevoitor să se realizeze pe deplin pe pământ aşa cum este deja realizat în cer. Prin rugăciune putem "să înţelegem care este voinţa lui Dumnezeu" (Rom 12,2) şi să dobândim "statornicia pentru a o împlini" (Evr 10,36).

592. Care este sensul cererii: "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi"?
     

     Cerând lui Dumnezeu, prin abandonarea încrezătoare a fiilor, hrana zilnică necesară tuturor pentru propria subzistenţă, recunoaştem cât de bun este Dumnezeu Tatăl nostru, dincolo de orice bunătate. Cerem şi harul de a şti să acţionăm pentru ca dreptatea şi împărtăşirea să permită belşugului unora să suplinească nevoile celorlalţi.

593. Care este sensul specific creştin al acestei cereri?
     

     Deoarece "nu numai cu pâine trăieşte omul, dar şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4), această cerere se referă la fel şi la foamea după Cuvântul lui Dumnezeu şi cea după Trupul lui Cristos primit în Euharistie, ca şi la foamea după Duhul Sfânt. Noi cerem cu o încredere absolută, pentru astăzi, ziua de astăzi a lui Dumnezeu, şi acest lucru ne este dat mai ales în Euharistie, care anticipează ospăţul din împărăţia care va veni.

594. De ce spunem: "Ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri"?
     

     Cerând lui Dumnezeu Tatăl să ne ierte, ne recunoaştem păcătoşi în faţa lui. Dar în acelaşi timp mărturisim milostivirea sa pentru că, în Fiul său şi prin sacramente, "primim răscumpărarea, iertarea păcatelor" (Col 1,14). Totuşi, cererea noastră va fi ascultată numai cu condiţia ca noi, mai întâi, să iertăm la rândul nostru.

595. Cum este posibilă iertarea?
     

     Milostivirea pătrunde în inima noastră numai dacă şi noi ştim să iertăm, chiar şi pe duşmanii noştri. Chiar dacă pentru om pare imposibil să satisfacă această exigenţă, inima care se dăruieşte Duhului Sfânt poate să iubească, asemenea lui Cristos, până la mărturia supremă a iubirii, să schimbe rana în compasiune, să transforme ofensa în mijlocire. Iertarea se alimentează din milostivirea divină şi este o culme a rugăciunii creştine.

596. Ce înseamnă: "Nu ne duce pe noi în ispită"?
     

     Noi îi cerem lui Dumnezeu Tatăl să nu ne lase singuri şi în voia ispitei. Îi cerem Duhului Sfânt să ştim să discernem, pe de o parte, între încercarea care ne face să creştem în bine şi ispita care conduce la păcat şi la moarte şi, pe de altă parte, între a fi ispitiţi şi a consimţi la ispită. Această cerere ne uneşte cu Isus care a învins ispita prin rugăciunea sa. Ea solicită harul vigilenţei şi al perseverenţei finale.

597. De ce terminăm cerând: "Ci ne mântuieşte de Cel Rău"?
     

     Răul indică persoana Satanei, care se opune lui Dumnezeu şi care "înşeală toată omenirea" (Ap 12,9). Victoria asupra diavolului este deja obţinută de Cristos. Însă noi ne rugăm pentru ca familia umană să fie eliberată de Satana şi de faptele sale. Cerem şi darul preţios al păcii şi harul aşteptării perseverente a venirii lui Cristos, care ne va elibera definitiv de Cel Rău.

598. Ce înseamnă Amin-ul final?
     

     "La sfârşitul rugăciunii, spui: "Amin", confirmând prin acest "Amin", care înseamnă "Aşa să fie", ceea ce cuprinde rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Domnul" (Sfântul Ciril din Ierusalim).

Pasajul solicitat se află inclus în Partea a patra : Rugăciunea creştină, Secţiunea întâi : "Eu cred" - "Noi credem". Click aici pentru a vedea articolul în context.

Puteţi să mergeţi şi direct la indexul analitic.