CATEHISM

Aţi căutat articolele 415-420.

415. Ce este legea morală?
     

     Legea morală este lucrarea înţelepciunii divine. Ea prescrie omului căile, normele de conduită care conduc la fericirea promisă şi interzice căile ce îndepărtează de Dumnezeu.

416. În ce constă legea morală naturală?
     

     Legea naturală, înscrisă de Creator în inima fiecărui om, constă într-o participare la înţelepciunea şi la bunătatea lui Dumnezeu şi exprimă simţul moral originar, care îi permite omului să discearnă, prin raţiune, binele şi răul. Ea este universală şi neschimbătoare şi pune bazele obligaţiilor şi drepturilor fundamentale ale persoanei, ca şi ale comunităţii umane şi chiar ale legii civile.

417. Este percepută de toţi această lege?
     

     Din cauza păcatului, legea naturală nu este percepută mereu şi de toţi cu aceeaşi claritate şi nemijlocire.

418. Ce raport este între legea naturală şi legea veche?
     

     Legea veche este primul stadiu al legii revelate. Ea exprimă multe adevăruri care sunt, din punct de vedere natural, accesibile raţiunii şi care se găsesc în felul acesta afirmate şi autentificate în alianţele mântuirii. Prescrierile sale morale, care sunt rezumate în cele zece porunci, pun fundamentul vocaţiei omului, interzic ceea ce este contrar iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi stabilesc ceea ce îi este esenţial.

419. Cum se încadrează Legea veche în planul mântuirii?
     

     Legea veche permite cunoaşterea multor adevăruri accesibile raţiunii, arată ceea ce trebuie sau nu trebuie făcut şi, mai ales, aşa cum face un pedagog înţelept, pregăteşte şi dispune la convertire şi la primirea evangheliei. Totuşi, deşi este sfântă, spirituală şi bună, legea veche este încă imperfectă, deoarece nu dă de la sine forţa şi harul Duhului pentru a o împlini.

420. Ce este legea cea nouă sau legea evanghelică?
     

     Legea cea nouă sau legea evanghelică, proclamată şi realizată de Cristos, este plinătatea şi împlinirea legii divine, naturale şi revelate. Ea este rezumată în porunca de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele şi de a ne iubi aşa cum ne-a iubit Cristos; există şi o realitate interioară omului: harul Duhului Sfânt care face posibilă o asemenea iubire. Este "legea libertăţii" (Iac 1,25), pentru că ne face să acţionăm în mod spontan sub impulsul dragostei.

Pasajul solicitat se află inclus în Partea a treia : Viaţa în Cristos, Secţiunea întâi : "Eu cred" - "Noi credem". Click aici pentru a vedea articolul în context.

Puteţi să mergeţi şi direct la indexul analitic.