CATEHISM 

Compendiul Catehismului Bisericii Catolice
achizitionare: 03.01.2009; sursa: Editura Presa Bună

Ați căutat articolele 295-320.

  1. Pentru ce a instituit Cristos sacramentele Pocăinței și Ungerii bolnavilor?

    Cristos, medic al sufletului și al trupului, le-a instituit pentru că viața nouă, dăruită nouă de către el în sacramentele inițierii creștine, poate să fie slăbită și chiar pierdută din cauza păcatului. De aceea Cristos a voit ca Biserica să continue lucrarea sa de vindecare și de mântuire prin aceste sacramente.

  1. Cum este numit acest sacrament?

    Este numit sacramentul Pocăinței, al Reconcilierii, al Iertării, al Spovezii, al Convertirii.

  1. Pentru ce există un sacrament al Reconcilierii după Botez?

    Pentru că viața nouă în har, primită la Botez, nu a suprimat slăbiciunea naturii umane, nici înclinația spre păcat (concupiscența), Cristos a instituit acest sacrament pentru convertirea celor botezați care s-au îndepărtat de el prin păcat.

  1. Când a fost instituit acest sacrament?

    Domnul înviat a instituit acest sacrament când în seara Paștelui s-a arătat apostolilor săi și le-a spus: "Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute" (In 20,22-23).

  1. Cei botezați au nevoie de convertire?

    Chemarea lui Cristos la convertire răsună încontinuu în viața celor botezați. Convertirea este o angajare continuă pentru întreaga Biserică, aceasta este sfântă, dar cuprinde în cadrul ei și păcătoșii.

  1. Ce este pocăința interioară?

    Este dinamismul "inimii căite" (Ps 51,19), mișcat de harul divin pentru a răspunde la iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Implică durerea și repulsia pentru păcatele comise, propunerea fermă de a nu mai păcătui în viitor și încrederea în ajutorul lui Dumnezeu. Se hrănește cu speranța în milostivirea divină.

  1. În ce forme se exprimă pocăința în viața creștină?

    Pocăința se exprimă în forme foarte diferite, îndeosebi prin post, rugăciune, pomană. Acestea și multe alte forme de pocăință pot fi practicate în viața zilnică a creștinului, îndeosebi în timpul Postului Mare și în ziua penitențială de vineri.

  1. Care sunt elementele esențiale ale sacramentului Reconcilierii?

    Sunt două: actele îndeplinite de om, care se convertește sub acțiunea Duhului Sfânt, și dezlegarea dată de preot, care în numele lui Cristos acordă iertarea și stabilește modalitățile de reparare.

  1. Care sunt actele penitentului?

    Ele sunt: o atentă cercetare a cugetului; căința (sau părerea de rău), care este desăvârșită atunci când este motivată de iubirea față de Dumnezeu, nedesăvârșită dacă este întemeiată pe alte motive, și care include propunerea de a nu mai păcătui; mărturisirea, care constă în acuzarea păcatelor făcută în fața preotului; repararea (îndestularea), adică îndeplinirea anumitor acte de pocăință, pe care confesorul o impune penitentului pentru a repara dauna provocată de păcat.

  1. Care păcate trebuie mărturisite?

    Trebuie mărturisite toate păcatele grave care încă nu au fost mărturisite, de care penitentul își aduce aminte după o atentă cercetare a cugetului. Mărturisirea păcatelor grave este unicul mod obișnuit pentru a obține iertarea.

  1. Când suntem obligați să mărturisim păcatele grave?

    Fiecare credincios, ajuns la vârsta rațiunii, are obligația de a mărturisi propriile păcate grave cel puțin o dată pe an, și oricum înainte de a primi sfânta Împărtășanie.

  1. De ce pot fi și păcatele lesne-iertătoare obiect al mărturisirii sacramentale?

    Mărturisirea păcatelor lesne-iertătoare este mult recomandată de Biserică, chiar dacă nu este necesară în mod strict, pentru că ne ajută să ne formăm o conștiință dreaptă și să luptăm împotriva înclinațiilor rele, pentru a ne lăsa vindecați de Cristos și pentru a înainta în viața Duhului.

  1. Cine este celebrantul acestui sacrament?

    Cristos a încredințat slujirea reconcilierii apostolilor săi, episcopilor, succesorii lor, și preoților, colaboratorii lor, care devin deci instrumente ale milostivirii și dreptății lui Dumnezeu. Ei exercită puterea de a ierta păcatele în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

  1. Cui îi este rezervată dezlegarea de unele păcate?

    Dezlegarea de unele păcate deosebit de grave (cum sunt cele pedepsite cu excomunicarea) este rezervată Scaunului Apostolic sau episcopului locului sau preoților autorizați de el, chiar dacă orice preot poate să dezlege de orice păcat și excomunicare pe cel care se află în pericol de moarte.

  1. Confesorul este obligat să păstreze secretul?

    Dată fiind delicatețea și măreția acestei slujiri și respectul datorat persoanelor, fiecare confesor este obligat, fără nici o excepție și sub pedepse foarte severe, să mențină sigiliul sacramental, adică secretul absolut cu privire la păcatele cunoscute la Spovadă.

  1. Care sunt efectele acestui sacrament?

    Efectele sacramentului Pocăinței sunt: reconcilierea cu Dumnezeu și deci iertarea păcatelor; reconcilierea cu Biserica; recuperarea stării de har, dacă s-a pierdut; iertarea pedepsei veșnice meritată din cauza păcatelor de moarte și, cel puțin în parte, a pedepselor vremelnice care sunt consecințe ale păcatului; pacea și seninătatea conștiinței și mângâierea spiritului; creșterea forțelor spirituale pentru lupta creștină.

  1. În unele cazuri se poate celebra acest sacrament prin mărturisirea generică și dezlegarea colectivă?

    În cazuri de necesități grave (cum este pericolul iminent de moarte), se poate recurge la celebrarea comunitară a Reconcilierii cu mărturisirea generică și dezlegarea colectivă, respectându-se normele Bisericii și cu propunerea de a mărturisi individual păcatele grave în cel mai scurt timp.

  1. Ce sunt indulgențele?

    Indulgențele sunt iertarea în fața lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice meritată pentru păcate, iertate deja în ceea ce privește vina, pe care credinciosul, sub condiții determinate, o obține pentru sine însuși sau pentru răposați prin slujirea Bisericii, care, ca împărțitoare a răscumpărării, împarte comoara meritelor lui Cristos și ale sfinților.

  1. Cum este trăită boala în Vechiul Testament?

    În Vechiul Testament omul în timpul bolii experimentează propria limită și în același timp percepe că boala este legată, în mod misterios, de păcat. Profeții au intuit că ea putea să aibă și o valoare răscumpărătoare pentru păcatele proprii și ale altuia. Astfel, boala era trăită în fața lui Dumnezeu, de la care omul implora vindecarea.

  1. Ce semnificație are compasiunea lui Isus față de cei bolnavi?

    Compasiunea lui Isus față de cei bolnavi și numeroasele sale vindecări ale bolnavilor sunt un semn clar că o dată cu el a venit împărăția lui Dumnezeu și deci victoria asupra păcatului, asupra suferinței și asupra morții. Cu pătimirea și moartea sa el dă un sens nou suferinței, care, dacă este unită cu suferința sa, poate să devină mijloc de purificare și de mântuire pentru noi și pentru alții.

  1. Care este comportamentul Bisericii față de cei bolnavi?

    Biserica, primind de la Domnul porunca de a-i vindeca pe bolnavi, se angajează să o realizeze prin îngrijirea lor, însoțită de rugăciuni de mijlocire. Biserica are un sacrament special în favoarea bolnavilor, instituit de însuși Cristos și atestat de sfântul Iacob: "Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoții Bisericii și ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului" (Iac 5,14-15).

  1. Cine poate primi sacramentul Ungerii bolnavilor?

    Poate să-l primească acel credincios care începe să fie în pericol de moarte din cauza bolii sau bătrâneții. Același credincios poate să-l primească din nou, atunci când are loc o agravare a bolii sau când se îmbolnăvește de o altă boală gravă. Celebrarea acestui sacrament trebuie să fie precedată, pe cât posibil, de spovada individuală a bolnavului.

  1. Cine administrează acest sacrament?

    El poate să fie administrat numai de episcopi sau preoți.

  1. Cum se celebrează acest sacrament?

    Celebrarea acestui sacrament constă în mod esențial în ungerea cu untdelemn, binecuvântat de obicei de episcop, pe frunte și pe mâinile bolnavului (în ritul roman, sau și pe alte părți ale trupului în alte rituri), însoțită de rugăciunea preotului, care imploră harul special al acestui sacrament.

  1. Care sunt efectele acestui sacrament?

    El conferă un har deosebit, care unește mai intim pe bolnav cu pătimirea lui Cristos, pentru binele său și pentru cel al întregii Biserici, dăruindu-i mângâiere, pace, curaj și chiar iertarea păcatelor, dacă bolnavul nu a putut să se spovedească. Acest sacrament permite uneori, dacă vrea Dumnezeu, și recuperarea sănătății fizice. În orice caz, Ungerea îl pregătește pe bolnav pentru trecerea în casa Tatălui.

  1. Ce este Viaticul?

    Este Euharistia primită de cei care sunt în pragul părăsirii vieții pământești și se pregătesc pentru trecerea la viața veșnică. Primită în momentul trecerii din această lume la Tatăl, împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Cristos mort și înviat este sămânță de viață veșnică și putere de înviere.

 

Pasajul solicitat se află inclus în Partea a doua : Celebrarea misterului creștin, Secțiunea a doua : Mărturisirea de credință creștină. Click aici pentru a vedea articolul în context.

Puteți să mergeți și direct la indexul analitic.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire