CATEHISM

Aţi căutat articolele 25-30.

25. Cum răspunde omul lui Dumnezeu care se revelează?
    

    Omul, susţinut de harul divin, răspunde cu ascultarea credinţei, care este încredinţare deplină lui Dumnezeu şi primire a adevărului său, deoarece este garantat de el, care este însuşi adevărul.

26. Care sunt în Sfânta Scriptură martorii principali ai ascultării credinţei?
    

    Există mulţi martori, îndeosebi doi: Abraham, care, pus la încercare, "a crezut în Dumnezeu" (Rom 4,3) şi a ascultat întotdeauna de chemarea sa şi pentru aceasta a devenit "părintele tuturor celor care cred" (Rom 4,11.18), şi Fecioara Maria, care în timpul întregii sale vieţi a realizat în modul cel mai desăvârşit ascultarea credinţei: "Fiat mihi secundum verbum tuum - Fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38).

27. Ce înseamnă pentru om a crede în Dumnezeu?
    

    Înseamnă a adera la Dumnezeu, încredinţându-i-se lui şi dându-şi asentimentul la toate adevărurile revelate de el, pentru că Dumnezeu este adevărul. Înseamnă a crede într-un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

28. Care sunt caracteristicile credinţei?
    

    Credinţa, dar gratuit al lui Dumnezeu, accesibilă celor care o cer cu umilinţă, este virtutea supranaturală necesară pentru a fi mântuiţi. Actul de credinţă este un act uman, adică un act al inteligenţei omului care, sub impulsul voinţei mişcate de Dumnezeu, dă în mod liber propriul consimţământ la adevărul divin. În afară de aceasta, credinţa este sigură deoarece este întemeiată pe cuvântul lui Dumnezeu; este activă "prin iubire" (Gal 5,6); este în creştere continuă, graţie ascultării cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunii. Ea ne face să pregustăm încă de acum bucuria cerească.

29. De ce nu există contradicţii între credinţă şi ştiinţă?
    

    Deşi credinţa depăşeşte raţiunea, nu va putea să existe niciodată contradicţie între credinţă şi ştiinţă pentru că ambele îşi au originea de la Dumnezeu. Este acelaşi Dumnezeu care dăruieşte omului atât lumina raţiunii cât şi credinţa.

30. De ce este credinţa un act personal şi în acelaşi timp eclezial?
    

    Credinţa este un act personal deoarece este răspunsul liber al omului dat lui Dumnezeu care se revelează. Dar este în acelaşi timp un act eclezial, care se exprimă în mărturisire: "Noi credem". Într-adevăr, Biserica este cea care crede: în felul acesta ea, cu harul Duhului Sfânt, precedă, dă naştere şi hrăneşte credinţa fiecărui creştin. Pentru aceasta Biserica este mamă şi învăţătoare.

Pasajul solicitat se află inclus în Partea întâi : Mărturisirea credinţei, Secţiunea întâi : "Eu cred" - "Noi credem". Click aici pentru a vedea articolul în context.

Puteţi să mergeţi şi direct la indexul analitic.