CATEHISM 

Compendiul Catehismului Bisericii Catolice
achizitionare: 03.01.2009; sursa: Editura Presa Bună

Ați căutat articolele 126-131.

  1. Ce loc ocupă învierea lui Cristos în credința noastră?

    Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinței noastre în Cristos și reprezintă, împreună cu crucea, o parte esențială a misterului pascal.

  1. Ce "semne" atestă învierea lui Isus?

    În afară de semnul esențial constituit de mormântul gol, învierea lui Isus este atestată de femeile care l-au întâlnit pe Isus primele și l-au vestit apostolilor. Apoi, Isus "i s-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor doisprezece, după care s-a arătat la peste cinci sute de frați dintr-o dată" (1Cor 15,5-6) și altora. Apostolii nu au putut să inventeze învierea deoarece aceasta le părea imposibilă: de fapt, Isus i-a și dojenit pentru necredința lor.

  1. De ce este învierea în același timp un eveniment transcendent?

    Chiar dacă este un eveniment istoric, constatabil și atestat prin semne și mărturii, învierea, deoarece este intrarea omenității lui Isus în gloria lui Dumnezeu, transcende și depășește istoria, ca mister al credinței. Pentru acest motiv, Cristos înviat nu s-a manifestat lumii, ci discipolilor săi, făcându-i martorii săi în fața poporului.

  1. Care este starea trupului înviat al lui Isus?

    Învierea lui Cristos nu a fost o întoarcere la viața pământească. Trupul său înviat este cel care a fost răstignit și poartă semnele pătimirii sale, dar este de acum părtaș la viața divină cu proprietățile unui trup glorios. Pentru acest motiv, Isus înviat este în mod suveran liber să se arate discipolilor săi cum și unde vrea și sub înfățișări diferite.

  1. În ce mod este învierea lucrare a Preasfintei Treimi?

    Învierea lui Cristos este o lucrare transcendentă a lui Dumnezeu. Cele trei persoane acționează împreună conform cu ceea ce le este propriu: Tatăl manifestă puterea sa; Fiul "ia din nou" viața pe care și-a dat-o în mod liber (In 10,17) reunind sufletul și trupul său, căruia Duhul îi dă viață și-l glorifică.

  1. Care sunt sensul și ponderea mântuitoare a învierii?

    Învierea este culmea întrupării. Ea confirmă divinitatea lui Cristos, ca și tot ceea ce el a făcut și a învățat și realizează toate promisiunile divine în favoarea noastră. În afară de aceasta, cel înviat, învingător al păcatului și al morții, este principiul îndreptățirii și al învierii noastre: încă de acum ne dă harul înfierii, care este participare reală la viața Fiului unul-născut; apoi, la sfârșitul timpurilor, el va învia trupul nostru.

 

Pasajul solicitat se află inclus în Partea întâi : Mărturisirea credinței, Secțiunea a doua : Mărturisirea de credință creștină. Click aici pentru a vedea articolul în context.

Puteți să mergeți și direct la indexul analitic.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire