CATEHISM

PARAGRAFUL 6. Maria - Maica lui Cristos, Maica Bisericii

963.    După ce am vorbit despre rolul Fecioarei Maria în misterul lui Cristos şi al Duhului, se cuvine să considerăm acum locul ei în misterul Bisericii. «Într-adevăr, Fecioara Maria (...) e recunoscută şi cinstită ca adevărata Mamă a lui Dumnezeu şi a Răscumpărătorului (...). Ea este şi ''cu adevărat Mamă a mădularelor [lui Cristos], pentru că ea a cooperat prin iubire la naşterea în Biserică a credincioşilor, care sunt mădularele acestui Cap'' [1589].» «Maria - Maica lui Cristos, Maica Bisericii [1590].»

I. Maternitatea Mariei faţă de Biserică

Unită total cu Fiul ei…

964.    Rolul Mariei faţă de Biserică este inseparabil de unirea ei cu Cristos şi decurge direct din ea. «Această unire a Mamei cu Fiul său în opera Răscumpărării se manifestă din clipa zămislirii feciorelnice a lui Cristos şi până la moartea lui [1591].» Ea se arată în mod deosebit în ceasul pătimirii lui:

       Preafericita Fecioară a înaintat în peregrinarea credinţei şi a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul său până la picioarele Crucii, unde nu fără un plan divin a stat neclintită, a suferit adânc împreună cu Fiul ei unul-născut şi s-a unit cu suflet de mamă la jertfa lui, consimţind cu iubire la sacrificarea Victimei născute din ea; în sfârşit, a fost dată ca mamă ucenicului de către Cristos Isus murind pe Cruce, prin cuvintele «Femeie, iată fiul tău» (In 19, 26-27) [1592].

965.    După Înălţarea Fiului său, Maria «a sprijinit cu rugăciunile sale începuturile Bisericii [1593]». Laolaltă cu apostolii şi câteva femei, o vedem pe Maria «implorând şi ea în rugăciunile sale darul Duhului Sfânt care o umbrise încă de la Bunavestire [1594]».

... şi în Ridicarea ei la cer…

966.    «În sfârşit, Fecioara preacurată, păstrată neatinsă de orice prihană a păcatului strămoşesc, la capătul vieţii sale pământeşti a fost ridicată cu trupul şi cu sufletul în gloria cerească şi a fost înălţată de Domnul ca Regină a universului pentru a fi mai pe deplin asemenea Fiului ei, Domnul Domnilor şi învingător asupra păcatului şi a morţii [1595]». Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare este o participare deosebită la Învierea Fiului ei şi o anticipare a învierii celorlalţi creştini:

       Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, Născătoare de Dumnezeu; mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi prin rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre [1596].

... ea este Mama noastră în ordinea harului

967.    Prin aderarea ei totală la voinţa Tatălui, la lucrarea răscumpărătoare a Fiului ei, la orice îndemn al Duhului Sfânt, Fecioara Maria este pentru Biserică modelul credinţei şi al iubirii. Prin aceasta, ea este «membru supraeminent şi cu totul deosebit al Bisericii [1597]», şi constituie chiar «prefigurarea, prototipul», (typos) Bisericii [1598].

968.    Dar rolul ei în raport cu Biserica şi cu omenirea întreagă merge şi mai departe. «Ea a cooperat într-un mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului prin ascultare, credinţă, speranţă şi iubire aprinsă, pentru a reda sufletelor viaţa supranaturală. De aceea ea ne este Mamă în ordinea harului [1599].»

969.    «Această maternitate a Mariei dăinuie neîncetat în economia harului, de la consimţământul dat prin credinţă la Bunavestire şi menţinut fără şovăire sub Cruce, până la încununarea veşnică a tuturor celor aleşi. Într-adevăr, ridicată la cer, ea nu a părăsit această misiune mântuitoare, ci prin mijlocirea ei multiformă continuă să ne obţină darurile mântuirii veşnice. (...) De aceea Fericita Fecioară este invocată în Biserică sub titlurile de Apărătoare, Sprijinitoare, Ajutătoare, Mijlocitoare [1600].»

970.    «Rolul de mamă al Mariei faţă de oameni nu umbreşte şi nu micşorează în nici un fel unica mijlocire a lui Cristos, ci îi arată puterea. Căci orice influenţă mântuitoare a Fericitei Fecioare (...) decurge din belşugul meritelor lui Cristos, se întemeiază pe mijlocirea lui, depinde în întregime de această mijlocire şi din ea îşi ia toată puterea [1601].» «Într-adevăr, nici o făptură nu poate fi vreodată comparată cu Cuvântul Întrupat, Răscumpărătorul. Însă, după cum la Preoţia lui Cristos participă, în moduri diferite, atât preoţii cât şi poporul credincios, şi după cum bunătatea unică a lui Dumnezeu este realmente răspândită în diferite feluri în făpturi, la fel şi unica mijlocire a Răscumpărătorului nu exclude, ci suscită în făpturi o cooperare variată ce provine de la unicul Izvor [1602].»

II. Cultul Sfintei Fecioare

971.    «Mă vor ferici toate neamurile» (Lc 1, 48): «Evlavia Bisericii faţă de Sfânta Fecioară face parte intrinsecă din cultul creştin [1603].» Sfânta Fecioară «este pe bună dreptate cinstită de Biserică printr-un cult deosebit. Din cele mai vechi timpuri, Sfânta Fecioară e venerată sub titlul de ''Născătoare de Dumnezeu'', sub a cărei ocrotire credincioşii aleargă rugându-se în toate primejdiile şi nevoile (...). Acest cult (...), deşi este cu totul aparte, diferă în mod esenţial de cultul de adoraţie care i se aduce Cuvântului Întrupat deopotrivă ca şi Tatălui şi Duhului Sfânt şi îl favorizează în cel mai înalt grad [1604]»; el îşi găseşte expresia în sărbătorile liturgice dedicate Născătoarei de Dumnezeu [1605] şi în rugăciunea mariană, cum ar fi Sfântul Rozariu, «rezumat al întregii Evanghelii [1606]».

III. Maria - Icoana eshatologică a Bisericii

972.    După ce am vorbit despre Biserică, despre originea, misiunea şi destinul ei, nu putem încheia mai bine decât întorcându-ne privirea spre Maria pentru a contempla în ea ce este Biserica în misterul ei, în «peregrinarea credinţei», şi ce va fi în Patrie, la capătul drumului ei, unde o aşteaptă «în slava Preasfintei şi Nedespărţitei Treimi», «în comuniunea tuturor sfinţilor [1607]», aceea pe care Biserica o venerează ca pe Mama Domnului său şi ca pe propria sa Mamă:

PE SCURT

Note