CATEHISM

PARAGRAFUL 3. Atotputernicul

268.    Dintre toate atributele divine, singurul amintit în Simbol este Atotputernicia lui Dumnezeu: mărturisirea ei are o mare însemnătate pentru viaţa noastră. Noi credem că ea este universală, fiindcă Dumnezeu, care a creat toate [304], toate le cârmuieşte şi toate le poate; iubitoare, căci Dumnezeu este Tatăl nostru [305]; tainică, numai credinţa putând să o discearnă, atunci când «ea se arată în slăbiciune» (2 Cor 12, 9) [306].

«Toate câte le vrea le săvârşeşte» (Ps 115, 3)

269.    Sfintele Scripturi mărturisesc de nenumărate ori puterea universală a lui Dumnezeu. El este numit «Cel Puternic al lui Iacob» (Gen 49, 24; Is 1, 24 e.a.), «Domnul oştirilor», «Cel Puternic, Cel Viteaz» (Ps 24, 8-10). Dumnezeu este Atotputernic «în cer şi pe pământ» (Ps 135, 6) fiindcă El le-a făcut. Aşadar, pentru El nimic nu e cu neputinţă [307] şi dispune după voia sa de propria-i lucrare [308]; El este Stăpânul universului, a cărui ordine El a stabilit-o şi care îi rămâne întru totul supus şi gata să îl asculte; El este Stăpânul istoriei: El cârmuieşte inimile şi evenimentele după bunul său plac [309]: «Căci Tu pururea ai putere nemărginită şi tăriei braţului tău cine îi va sta împotrivă?» (Înţ 11, 21).

«Tu te înduri de toţi, căci Tu toate le poţi» (Înţ 11, 23)

270.    Dumnezeu e Tatăl Atotputernic. Calitatea sa de părinte şi puterea sa se luminează una pe cealaltă. Într-adevăr, El îşi arată Atotputernicia paternă prin felul în care se îngrijeşte de nevoile noastre [310]; prin înfierea pe care ne-o dăruieşte («Eu vă voi fi vouă Tată, iar voi îmi veţi fi mie fii şi fiice, zice Domnul Atotputernic», 2 Cor 6, 18); în sfârşit, prin nesfârşita sa îndurare, de vreme ce El îşi arată în cel mai înalt grad puterea iertând de bunăvoie păcatele.

271.    Atotputernicia divină nu este nicidecum arbitrară: «În Dumnezeu, puterea şi esenţa, voinţa şi inteligenţa, înţelepciunea şi dreptatea sunt unul şi acelaşi lucru, astfel că nimic nu poate exista în puterea divină care să nu poată exista în dreapta voinţă a lui Dumnezeu ori în înţeleapta sa judecată [311]».

Misterul aparentei neputinţe a lui Dumnezeu

272.    Credinţa în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, poate fi pusă la încercare de experienţa răului şi a suferinţei. Dumnezeu poate părea uneori absent şi incapabil să împiedice răul. Or, Dumnezeu Tatăl şi-a revelat Atotputernicia în chipul cel mai tainic, prin înjosirea de bunăvoie şi prin Învierea Fiului său, prin care a biruit răul. Astfel, Cristos cel răstignit este «puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii» (1 Cor 1, 24-25). Căci Tatăl «a desăvârşit tăria puterii sale» şi a arătat «cât de covârşitoare este măreţia puterii sale pentru noi, cei ce credem» (Ef 1, 19-22), prin Învierea şi înălţarea lui Cristos.

273.    Singură credinţa poate adera la căile tainice ale Atotputerniciei lui Dumnezeu. Această credinţă se laudă în slăbiciunile sale pentru a atrage asupra sa puterea lui Cristos [312]. Modelul suprem al acestei credinţe este Fecioara Maria, cea care a crezut că «la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă» (Lc 1, 37) şi care a putut să-l preamărească pe Domnul: «Lucruri mari mi-a făcut Cel Atotputernic şi sfânt e Numele lui» (Lc 1, 49).

274.    «Nimic nu este mai potrivit pentru a ne întări credinţa şi speranţa decât convingerea adânc întipărită în sufletele noastre că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Raţiunea noastră cucerită de ideea Atotputerniciei divine va accepta cu uşurinţă şi fără nici o ezitare tot ceea ce [Crezul] ne va propune spre credinţă, lucrurile cele mai însemnate, cele mai greu de înţeles, ca şi cele mai înalte, care depăşesc legile fireşti ale naturii [313].»

PE SCURT

Note