CATEHISM

Prolog

«Tată, (...) aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis» (In 17,3). «Dumnezeu, Mântuitorul nostru,(...) vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului» (1 Tim 2, 3-4). «Nu s-a dat sub cer un alt nume oamenilor prin care trebuie să fim mântuiţi» (Fapte 4, 12), decât numele lui Isus.

I. Viaţa omului - să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu

1.    Dumnezeu, infinit de Perfect şi Fericit în Sine însuşi, într-un plan de pură bunătate, l-a creat în mod liber pe om ca să-l facă părtaş la viaţa sa fericită. De aceea, în orice timp şi în orice loc, El se apropie de om. Îl cheamă, îl ajută să-l caute, să-l cunoască şi să-l iubească din toate puterile. Îi cheamă pe toţi oamenii, pe care păcatul i-a risipit, în unitatea familiei sale, Biserica. Pentru aceasta, la plinirea timpurilor, El l-a trimis pe Fiul său ca Răscumpărător şi Mântuitor. În El şi prin El îi cheamă pe oameni să devină, în Duhul Sfânt, fiii săi adoptivi şi deci moştenitorii vieţii sale fericite.

2.    Pentru ca această chemare să răsune pe tot pământul, Cristos i-a trimis pe apostolii pe care-i alesese, dându-le încredinţarea să vestească Evanghelia: «Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Iar eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii» (Mt 28, 19-20). În temeiul acestei misiuni, apostolii «au mers să propovăduiască pretutindeni, iar Domnul lucra cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau» (Mc 16, 20).

3.    Cei care, cu ajutorul lui Dumnezeu, au primit chemarea lui Cristos şi au răspuns în mod liber la ea au fost la rândul lor împinşi de iubirea lui Cristos să ducă pretutindeni în lume Vestea cea Bună. Această comoară primită de la apostoli a fost păstrată cu fidelitate de urmaşii lor. Toţi creştinii sunt chemaţi să o transmită din generaţie în generaţie, vestind credinţa, trăind-o în împărtăşire frăţească şi celebrând-o în liturgie şi rugăciune [1].

II. A transmite credinţa - cateheza

4.    Foarte de timpuriu s-a numit cateheză ansamblul eforturilor întreprinse în Biserică pentru a face ucenici, pentru a-i ajuta pe oameni să creadă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, ca prin credinţă să aibă viaţă în numele lui, pentru a-i educa şi a-i instrui în această viaţă şi a construi astfel Trupul lui Cristos [2].

5.    «Cateheza este o educare a credinţei copiilor, tinerilor şi adulţilor, care cuprinde în mod deosebit o învăţătură a doctrinei creştine, dată în general în mod organic şi sistematic, cu scopul de a-i iniţia la plinătatea vieţii creştine [3].»

6.    Fără a se confunda cu ele, cateheza se articulează pe un anumit număr de elemente ale misiunii pastorale a Bisericii care au un aspect catehetic, care pregătesc cateheza sau care decurg din ea: prima vestire a Evangheliei sau propovăduirea misionară pentru a trezi credinţa; căutarea temeiurilor de a crede; experienţa de viaţă creştină; celebrarea sacramentelor; integrarea în comunitatea bisericească; mărturia apostolică şi misionară [4].

7.    «Cateheza este intim legată de toată viaţa Bisericii. Nu numai extinderea geografică şi sporirea numerică, ci şi, mai mult încă, creşterea interioară a Bisericii, corespunderea ei la planul lui Dumnezeu, depind în mod esenţial de ea [5].»

8.    Perioadele de reînnoire a Bisericii sunt şi timpuri forte ale catehezei. Astfel, în marea epocă a Părinţilor Bisericii, vedem episcopi sfinţi consacrându-i o parte însemnată a slujirii lor: sfântul Ciril din Ierusalim şi sfântul Ioan Gură de Aur, sfântul Ambrozie şi sfântul Augustin şi mulţi alţi Părinţi, ale căror lucrări catehetice continuă să fie modele.

9.    Slujirea catehetică dobândeşte puteri mereu noi din Concilii. Din acest punct de vedere trebuie subliniat exemplul Conciliului Tridentin: el a dat catehezei un loc de frunte în constituţiile şi decretele sale; se află la originea Catehismului Roman care-i poartă numele şi constituie o lucrare de prim rang ca rezumat al învăţăturii creştine; a suscitat în Biserică o remarcabilă organizare a catehezei; datorită unor sfinţi episcopi şi teologi, ca Petru Canisius, Carol Borromeu, Turibiu de Mogrovejo sau Robert Bellarmin, a dus la publicarea a numeroase catehisme.

10.    Nu e de mirare, aşadar, că în mişcarea ce a urmat Conciliului Vatican II (considerat de Papa Paul al VI-lea drept marele catehism al timpurilor moderne) cateheza Bisericii a atras din nou atenţia. «Directoriul general al catehezei» din 1971, sesiunile Sinodului episcopilor consacrate evanghelizării (1974) şi catehezei (1977), Îndemnurile apostolice care le corespund - Evangelii nuntiandi (1975) şi Catechesi tradendae (1979) - constituie o mărturie. Sesiunea extraordinară a Sinodului episcopilor din 1985 a cerut «să fie redactat un catehism sau compendiu al întregii învăţături catolice, atât în materie de credinţă cât şi de morală [6]». Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea şi-a însuşit această dorinţă a Sinodului episcopilor, recunoscând că ea «corespunde cu totul unei reale nevoi a Bisericii universale şi a Bisericilor particulare [7]». A făcut tot ce era cu putinţă pentru realizarea acestui deziderat al Părinţilor sinodali.

III. Scopul şi destinatarii acestui Catehism

11.    Acest Catehism are drept scop să prezinte o expunere organică şi sintetică a conţinutului esenţial şi fundamental al învăţăturii catolice, privind atât credinţa cât şi morala, în lumina Conciliului Vatican II şi a ansamblului Tradiţiei Bisericii. Izvoarele lui principale sunt Sfânta Scriptură, sfinţii Părinţi, liturgia şi Magisteriul Bisericii. E destinat să slujească «drept punct de referinţă pentru catehismele sau compendiile care sunt compuse în diferitele ţări [8]».

12.    Acest Catehism este destinat în primul rând celor răspunzători de cateheză: întâi de toate episcopilor, ca învăţători ai credinţei şi păstori ai Bisericii. Le este oferit ca instrument în împlinirea misiunii lor de a învăţa poporul lui Dumnezeu. Prin episcopi, el se adresează autorilor de catehisme, preoţilor şi cateheţilor. De asemenea, lectura lui va fi folositoare pentru toţi ceilalţi credincioşi creştini.

IV. Structura Catehismului

13.    Planul acestui Catehism se inspiră din marea tradiţie a catehismelor, care articulează cateheza în jurul a patru «stâlpi»: mărturisirea de credinţă baptismală (Simbolul), sacramentele credinţei, viaţa de credinţă (Poruncile), rugăciunea credinciosului (Tatăl nostru).

Partea întâi: Mărturisirea de credinţă

14.    Cei care prin credinţă şi botez îi aparţin lui Cristos trebuie să-şi mărturisească credinţa baptismală în faţa oamenilor [9]. Pentru aceasta, Catehismul expune mai întâi în ce constă Revelaţia, prin care Dumnezeu se adresează şi se dăruieşte omului, şi credinţa, prin care omul îi răspunde lui Dumnezeu (secţiunea întâi). Simbolul credinţei rezumă darurile pe care Dumnezeu le face omului, ca Autor a tot binele, ca Răscumpărător, ca Sfinţitor, şi le articulează în jurul celor «trei capitole» ale Botezului nostru - credinţa într-un singur Dumnezeu: Tatăl atotputernic, Creatorul; şi Isus Cristos, Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru; şi Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică (secţiunea a doua).

Partea a doua: Sacramentele credinţei

15.    A doua parte a Catehismului expune în ce fel mântuirea lui Dumnezeu, înfăptuită o dată pentru totdeauna prin Cristos Isus şi prin Duhul Sfânt, este făcută prezentă în acţiunile sacre ale liturgiei Bisericii (secţiunea întâi), în special în cele şapte sacramente (secţiunea a doua).

Partea a treia: Viaţa de credinţă

16.    Partea a treia a Catehismului prezintă scopul ultim al omului creat după chipul lui Dumnezeu: fericirea şi căile pentru a ajunge la ea: prin acţiune dreaptă şi liberă, cu ajutorul legii şi al harului lui Dumnezeu (secţiunea întâi); prin acţiune ce realizează dubla poruncă a iubirii, desfăşurată în cele zece porunci ale lui Dumnezeu (secţiunea a doua).

17.    Ultima parte a Catehismului tratează despre sensul şi importanţa rugăciunii în viaţa credincioşilor (secţiunea întâi). Ea se încheie cu un scurt comentariu al celor şapte cereri din Rugăciunea domnească (secţiunea a doua). Într-adevăr, în ele găsim ansamblul bunurilor pe care trebuie să le sperăm şi pe care Tatăl nostru din ceruri vrea să ni le dăruiască.

V. Indicaţii practice pentru folosirea acestui Catehism

18.    Acest Catehism este conceput ca o expunere organică a întregii credinţe catolice. Trebuie deci citit ca o unitate. Numeroase trimiteri pe marginea textului (cifre trimiţând la alte paragrafe care tratează acelaşi subiect) şi indicele tematic la sfârşitul volumului permit privirea fiecărei teme în legătura ei cu ansamblul credinţei.

19.    Adesea, textele din Sfânta Scriptură nu sunt citate literal, ci numai cu indicarea trimiterii (cu «cf.») în notă. Pentru o înţelegere aprofundată a unor astfel de pasaje trebuie consultate textele înseşi. Aceste referinţe biblice sunt un instrument de lucru pentru cateheză.

20.    Folosirea caracterelor mici pentru anumite pasaje arată că e vorba de observaţii de tip istoric ori apologetic sau de expuneri de doctrină complementare.

VI. Adaptările necesare

23.    Accentul acestui Catehism e pus pe expunerea de doctrină. Într-adevăr, el vrea să ajute la aprofundarea cunoaşterii credinţei. Prin însuşi acest fapt, este orientat spre maturizarea credinţei, spre înrădăcinarea ei în viaţă şi spre iradierea ei în mărturie [10].

24.    Prin însăşi finalitatea sa, acest Catehism nu-şi propune să realizeze adaptările expunerii şi ale metodelor catehetice, care sunt pretinse de diferenţele de cultură, de vârstă, de maturitate spirituală, de situaţie socială şi eclezială a acelora cărora le este adresată cateheza. Aceste adaptări indispensabile revin unor catehisme diferenţiate şi în special celor care îi instruiesc pe credincioşi:

Mai presus de toate - Iubirea

25.    Pentru a încheia această prezentare, se cuvine să amintim următorul principiu pastoral enunţat de Catehismul Roman:

Note