CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Prolog

«Tată, (...) aceasta este viața veșnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis» (In 17,3). «Dumnezeu, Mântuitorul nostru,(...) vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului» (1 Tim 2, 3-4). «Nu s-a dat sub cer un alt nume oamenilor prin care trebuie să fim mântuiți» (Fapte 4, 12), decât numele lui Isus.

I. Viața omului - să-l cunoască și să-l iubească pe Dumnezeu

1.    Dumnezeu, infinit de Perfect și Fericit în Sine însuși, într-un plan de pură bunătate, l-a creat în mod liber pe om ca să-l facă părtaș la viața sa fericită. De aceea, în orice timp și în orice loc, El se apropie de om. Îl cheamă, îl ajută să-l caute, să-l cunoască și să-l iubească din toate puterile. Îi cheamă pe toți oamenii, pe care păcatul i-a risipit, în unitatea familiei sale, Biserica. Pentru aceasta, la plinirea timpurilor, El l-a trimis pe Fiul său ca Răscumpărător și Mântuitor. În El și prin El îi cheamă pe oameni să devină, în Duhul Sfânt, fiii săi adoptivi și deci moștenitorii vieții sale fericite.

2.    Pentru ca această chemare să răsune pe tot pământul, Cristos i-a trimis pe apostolii pe care-i alesese, dându-le încredințarea să vestească Evanghelia: «Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Iar eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii» (Mt 28, 19-20). În temeiul acestei misiuni, apostolii «au mers să propovăduiască pretutindeni, iar Domnul lucra cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-l însoțeau» (Mc 16, 20).

3.    Cei care, cu ajutorul lui Dumnezeu, au primit chemarea lui Cristos și au răspuns în mod liber la ea au fost la rândul lor împinși de iubirea lui Cristos să ducă pretutindeni în lume Vestea cea Bună. Această comoară primită de la apostoli a fost păstrată cu fidelitate de urmașii lor. Toți creștinii sunt chemați să o transmită din generație în generație, vestind credința, trăind-o în împărtășire frățească și celebrând-o în liturgie și rugăciune [1].

II. A transmite credința - cateheza

4.    Foarte de timpuriu s-a numit cateheză ansamblul eforturilor întreprinse în Biserică pentru a face ucenici, pentru a-i ajuta pe oameni să creadă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, ca prin credință să aibă viață în numele lui, pentru a-i educa și a-i instrui în această viață și a construi astfel Trupul lui Cristos [2].

5.    «Cateheza este o educare a credinței copiilor, tinerilor și adulților, care cuprinde în mod deosebit o învățătură a doctrinei creștine, dată în general în mod organic și sistematic, cu scopul de a-i iniția la plinătatea vieții creștine [3].»

6.    Fără a se confunda cu ele, cateheza se articulează pe un anumit număr de elemente ale misiunii pastorale a Bisericii care au un aspect catehetic, care pregătesc cateheza sau care decurg din ea: prima vestire a Evangheliei sau propovăduirea misionară pentru a trezi credința; căutarea temeiurilor de a crede; experiența de viață creștină; celebrarea sacramentelor; integrarea în comunitatea bisericească; mărturia apostolică și misionară [4].

7.    «Cateheza este intim legată de toată viața Bisericii. Nu numai extinderea geografică și sporirea numerică, ci și, mai mult încă, creșterea interioară a Bisericii, corespunderea ei la planul lui Dumnezeu, depind în mod esențial de ea [5].»

8.    Perioadele de reînnoire a Bisericii sunt și timpuri forte ale catehezei. Astfel, în marea epocă a Părinților Bisericii, vedem episcopi sfinți consacrându-i o parte însemnată a slujirii lor: sfântul Ciril din Ierusalim și sfântul Ioan Gură de Aur, sfântul Ambrozie și sfântul Augustin și mulți alți Părinți, ale căror lucrări catehetice continuă să fie modele.

9.    Slujirea catehetică dobândește puteri mereu noi din Concilii. Din acest punct de vedere trebuie subliniat exemplul Conciliului Tridentin: el a dat catehezei un loc de frunte în constituțiile și decretele sale; se află la originea Catehismului Roman care-i poartă numele și constituie o lucrare de prim rang ca rezumat al învățăturii creștine; a suscitat în Biserică o remarcabilă organizare a catehezei; datorită unor sfinți episcopi și teologi, ca Petru Canisius, Carol Borromeu, Turibiu de Mogrovejo sau Robert Bellarmin, a dus la publicarea a numeroase catehisme.

10.    Nu e de mirare, așadar, că în mișcarea ce a urmat Conciliului Vatican II (considerat de Papa Paul al VI-lea drept marele catehism al timpurilor moderne) cateheza Bisericii a atras din nou atenția. «Directoriul general al catehezei» din 1971, sesiunile Sinodului episcopilor consacrate evanghelizării (1974) și catehezei (1977), Îndemnurile apostolice care le corespund - Evangelii nuntiandi (1975) și Catechesi tradendae (1979) - constituie o mărturie. Sesiunea extraordinară a Sinodului episcopilor din 1985 a cerut «să fie redactat un catehism sau compendiu al întregii învățături catolice, atât în materie de credință cât și de morală [6]». Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea și-a însușit această dorință a Sinodului episcopilor, recunoscând că ea «corespunde cu totul unei reale nevoi a Bisericii universale și a Bisericilor particulare [7]». A făcut tot ce era cu putință pentru realizarea acestui deziderat al Părinților sinodali.

III. Scopul și destinatarii acestui Catehism

11.    Acest Catehism are drept scop să prezinte o expunere organică și sintetică a conținutului esențial și fundamental al învățăturii catolice, privind atât credința cât și morala, în lumina Conciliului Vatican II și a ansamblului Tradiției Bisericii. Izvoarele lui principale sunt Sfânta Scriptură, sfinții Părinți, liturgia și Magisteriul Bisericii. E destinat să slujească «drept punct de referință pentru catehismele sau compendiile care sunt compuse în diferitele țări [8]».

12.    Acest Catehism este destinat în primul rând celor răspunzători de cateheză: întâi de toate episcopilor, ca învățători ai credinței și păstori ai Bisericii. Le este oferit ca instrument în împlinirea misiunii lor de a învăța poporul lui Dumnezeu. Prin episcopi, el se adresează autorilor de catehisme, preoților și cateheților. De asemenea, lectura lui va fi folositoare pentru toți ceilalți credincioși creștini.

IV. Structura Catehismului

13.    Planul acestui Catehism se inspiră din marea tradiție a catehismelor, care articulează cateheza în jurul a patru «stâlpi»: mărturisirea de credință baptismală (Simbolul), sacramentele credinței, viața de credință (Poruncile), rugăciunea credinciosului (Tatăl nostru).

Partea întâi: Mărturisirea de credință

14.    Cei care prin credință și botez îi aparțin lui Cristos trebuie să-și mărturisească credința baptismală în fața oamenilor [9]. Pentru aceasta, Catehismul expune mai întâi în ce constă Revelația, prin care Dumnezeu se adresează și se dăruiește omului, și credința, prin care omul îi răspunde lui Dumnezeu (secțiunea întâi). Simbolul credinței rezumă darurile pe care Dumnezeu le face omului, ca Autor a tot binele, ca Răscumpărător, ca Sfințitor, și le articulează în jurul celor «trei capitole» ale Botezului nostru - credința într-un singur Dumnezeu: Tatăl atotputernic, Creatorul; și Isus Cristos, Fiul său, Domnul și Mântuitorul nostru; și Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică (secțiunea a doua).

Partea a doua: Sacramentele credinței

15.    A doua parte a Catehismului expune în ce fel mântuirea lui Dumnezeu, înfăptuită o dată pentru totdeauna prin Cristos Isus și prin Duhul Sfânt, este făcută prezentă în acțiunile sacre ale liturgiei Bisericii (secțiunea întâi), în special în cele șapte sacramente (secțiunea a doua).

Partea a treia: Viața de credință

16.    Partea a treia a Catehismului prezintă scopul ultim al omului creat după chipul lui Dumnezeu: fericirea și căile pentru a ajunge la ea: prin acțiune dreaptă și liberă, cu ajutorul legii și al harului lui Dumnezeu (secțiunea întâi); prin acțiune ce realizează dubla poruncă a iubirii, desfășurată în cele zece porunci ale lui Dumnezeu (secțiunea a doua).

Partea a patra: Rugăciunea în viața de credință

17.    Ultima parte a Catehismului tratează despre sensul și importanța rugăciunii în viața credincioșilor (secțiunea întâi). Ea se încheie cu un scurt comentariu al celor șapte cereri din Rugăciunea domnească (secțiunea a doua). Într-adevăr, în ele găsim ansamblul bunurilor pe care trebuie să le sperăm și pe care Tatăl nostru din ceruri vrea să ni le dăruiască.

V. Indicații practice pentru folosirea acestui Catehism

18.    Acest Catehism este conceput ca o expunere organică a întregii credințe catolice. Trebuie deci citit ca o unitate. Numeroase trimiteri pe marginea textului (cifre trimițând la alte paragrafe care tratează același subiect) și indicele tematic la sfârșitul volumului permit privirea fiecărei teme în legătura ei cu ansamblul credinței.

19.    Adesea, textele din Sfânta Scriptură nu sunt citate literal, ci numai cu indicarea trimiterii (cu «cf.») în notă. Pentru o înțelegere aprofundată a unor astfel de pasaje trebuie consultate textele înseși. Aceste referințe biblice sunt un instrument de lucru pentru cateheză.

20.    Folosirea caracterelor mici pentru anumite pasaje arată că e vorba de observații de tip istoric ori apologetic sau de expuneri de doctrină complementare.

21.

Citatele, cu caractere mici, surse patristice, liturgice, magisteriale sau hagiografice sunt destinate să îmbogățească expunerea de doctrină. Adesea aceste texte au fost alese pentru o utilizare catehetică directă.

22.

La sfârșitul fiecărei unități tematice, o serie de texte scurte rezumă în formule concise esențialul învățăturii. Aceste «PE SCURT» au drept scop să dea sugestii catehezei locale pentru formule sintetice și ușor de memorat.

VI. Adaptările necesare

23.    Accentul acestui Catehism e pus pe expunerea de doctrină. Într-adevăr, el vrea să ajute la aprofundarea cunoașterii credinței. Prin însuși acest fapt, este orientat spre maturizarea credinței, spre înrădăcinarea ei în viață și spre iradierea ei în mărturie [10].

24.    Prin însăși finalitatea sa, acest Catehism nu-și propune să realizeze adaptările expunerii și ale metodelor catehetice, care sunt pretinse de diferențele de cultură, de vârstă, de maturitate spirituală, de situație socială și eclezială a acelora cărora le este adresată cateheza. Aceste adaptări indispensabile revin unor catehisme diferențiate și în special celor care îi instruiesc pe credincioși:

Cel care învață pe alții trebuie «să se facă tuturor toate» (1 Cor 9, 22) spre a-i câștiga pe toți pentru Isus Cristos. (...) Mai ales să nu-și închipuie că-i este încredințat un singur fel de suflete și că deci poate să-i instruiască și să-i formeze cu una și aceeași metodă pe toți credincioșii la adevărata evlavie! Să știe bine că unii sunt în Isus Cristos ca niște prunci nou-născuți, alții ca niște adolescenți, alții, în sfârșit, ca niște oameni în toată firea. (...) Cei care sunt chemați la slujirea predicării trebuie, atunci când transmit învățătura misterelor credinței și a normelor de moravuri, să-și măsoare cuvintele după spiritul și înțelegerea ascultătorilor lor [11].

Mai presus de toate - Iubirea

25.    Pentru a încheia această prezentare, se cuvine să amintim următorul principiu pastoral enunțat de Catehismul Roman:

Tot conținutul doctrinei și predării trebuie să fie orientat spre iubirea care nu se va sfârși niciodată. Fie că expui ce e de crezut, de sperat sau de făcut, trebuie în primul rând să pui întotdeauna în lumină iubirea Mântuitorului, pentru ca fiecare să înțeleagă că nici un act de virtute perfect creștin nu are altă origine decât Iubirea și nu are altă țintă decât Iubirea [12].

Note


1. Cf. Fapte 2, 42.
2. Cf. CT 1; 2.
3. CT 18.
4. Cf. CT 18.
5. CT 13.
6. Raport final II, B, a 4.
7. Cuvântare din 7 decembrie 1985.
8. Sinodul episcopilor 1985, Raport final II, B, a 4.
9. Cf. Mt 10, 32; Rom 10, 9.
10. Cf. CT 20-22; 25.
11. CR, Prefață 11.
12. CR, Prefață 10.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire