CATEHEZĂ 

Cateheze despre Sfântul Paul
sursa: www.pastoratie.ro

Cateheza nr. 3

Septembrie 2008

Saul-Paul la porțile Damascului

Experiența fundamentală din viața lui Saul-Paul a fost întâlnirea sa cu Isus Cristos cel viu. Această experiență va schimba profund modul său de a gândi și de a trăi. Pentru a ne face o ideea mai clară despre circumstanțele transformării sale interioare vom încerca să realizăm o sinteză a două puncte de vedere, cel al Faptelor Apostolilor și cel al lui Paul însuși.

1. În Faptele Apostolilor, Luca ne oferă trei descrieri ale circumstanțelor în care a avut loc întâlnirea dintre Saul-Paul și Isus Cristos înviat (cf. Fap 9,22.26). Cele trei istorisiri au unele diferențe, relevante pentru studiul exegetic, dar istorisirea rămâne esențial aceeași. Avem trei elemente comune: (a) Paul îi persecuta pe creștini (cf. Fap 9,2; 22,4; 26,10); (b) evenimentul se situează în apropierea Damascului (cf. Fap 9,3; 22,6; 26,12); (c) circumstanțele evenimentului sunt aproape identice.

Evenimentul este prezentat într-o formă literară cunoscută în Vechiul Testament: istoria chemării marilor figuri din istoria mântuirii. Istorii precum chemarea lui Iacob pe drumul de întoarcere acasă (cf. Gen 31,11-13) și trimiterea lui în Egipt (cf. Gen 46,2-3), chemarea lui Abraham (cf. Gen 22,1-2), a lui Moise (cf. Ex 3) și a tânărului Samuel (cf. 1Sam 3,4-14) urmează toate același model: (a) chemarea pe nume; (b) răspunsul; (c) încredințarea misiunii. Iată, spre exemplu, cum este prezentată chemarea lui Moise în Cartea Exodului:

(a) Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, și a zis:,,Moise! Moise!"

(b) El a răspuns:,,Iată-mă!"

(c),,Acum, vino, eu te voi trimite la faraon și vei scoate din Egipt pe poporul meu, pe fiii lui Israel" (Ex 3,4.10).

Acum, dacă facem o comparație între evenimentul de la porțile Damascului povestit în Faptele Apostolilor și această istorisire din Vechiul Testament, paralelismul devine imediat evident:

(a) "Saul, Saul, de ce mă persecuți?" (Fap 9,4; 22,7; 26,14).

(b) Și el a spus: "Cine ești tu, Doamne?" (Fap 9,5; 22,8; 26,15).

(c) "Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuți. Dar ridică-te și stai pe picioarele tale. Pentru aceasta m-am arătat ție ca să te pun deoparte ca slujitor și martor al celor pe care le-ai văzut și al celor pe care le vei vedea. Eu te voi salva de acest popor și de păgânii la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să-i întorci de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor și moștenirea împreună cu cei sfințiți prin credința în mine" (Fap 26,16-18).

Desigur, această asemănare nu este accidentală, ci arată cum a înțeles autorul Faptelor Apostolilor sensul vieții și al misiunii marelui apostol al națiunilor. Pentru Luca, Paul nu este un oarecare creștin din Biserica începuturilor, ci este unul dintre marii chemați din istoria mântuirii. Paul a avut o chemare extraordinară, comparabilă cu chemarea lui Abraham, Moise sau Samuel.

Există un alt detaliu important în descrierea istoriei lui Paul în Faptele Apostolilor. Este important să amintim că Luca a pregătit acest eveniment prin istorisirea martiriului lui Ștefan, atunci când Saul este introdus pentru prima dată în scenă: "Și scoțându-l (pe Ștefan) afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul... Și Saul era de acord cu uciderea lui" (Fap 7,58; 8,1). Moartea lui Ștefan este o moarte de martir. Mai puțin de două secole după aceea, Tertulian va afirma: "Sângele martirilor este sămânța creștinismului" (Apologia 50, 13). În istoria Bisericii de la începuturi, așa cum o vede Faptele Apostolilor, moartea primului martir a fost sămânța unei vocații, aceea a marelui apostol, a cărui misiune a fost văzută în egală măsură asemenea misiunii lui Abraham, Iacob și Moise. Pentru noi, cititorii, este important să sesizăm nuanțele teologice întrepătrunse cu istoria lui Paul.

2. Mărturia lui Paul. Ceea ce surprinde în scrisorile apostolului Paul este reticența lui de a vorbi despre experiențele sale interioare personale, iar evenimentul de pe drumul Damascului este unul de acest fel. Deși este conștient de vocația sa, Paul nu povestește istoria acestei vocații. Se mulțumește să afirme: "Dar când i-a plăcut lui Dumnezeu, cel care m-a ales încă din sânul mamei mele și m-a chemat prin harul său, mi l-a descoperit pe Fiul său în mine ca să-l vestesc păgânilor" (Gal 1,15.16). Insistă mereu că este "chemat să fie un apostol" (Rom 1,1), "chemat prin voința lui Dumnezeu să fie un apostol al lui Isus Cristos" (1Cor 1,1), dar nu oferă nicăieri detaliile chemării. Atunci când vorbește despre faptul că a fost "ales" înainte de nașterea sa (Gal 1,15), Paul situează vocația sa în domeniul inaccesibil al misterului, de care aparține, de fapt, orice vocație adevărată.

În tripla istorisire, cartea Faptele Apostolilor plasează evenimentul în linia vocațiilor marilor personaje din Vechiul Testament - deci vocații, nu convertiri. Autorul cărții Faptele Apostolilor insistă asupra continuității între trecutul iudaic al lui Paul și prezentul său creștin. A vorbi despre convertire înseamnă a vorbi despre o discontinuitate profundă, o ruptură între ceea ce a fost Paul și ceea ce a devenit. Conform cărții Faptele Apostolilor, Paul însuși, acuzat că este un agitator printre iudei, se grăbește să-i asigure: "Totuși îți mărturisesc că îl cinstesc pe Dumnezeul părinților după calea pe care ei o numesc erezie, crezând tot ceea ce este scris în Lege și în Profeți" (Fap 24,14). Departe de a părăsi religia părinților, Paul se arăta mai fidel acestei religii îmbrățișând "calea". De fapt, punctul real în controversă este credința în înviere. Paul, în fața marilor preoți și a Sinedriului din Ierusalim afirmă cu claritate: "Eu sunt judecat pentru speranța în învierea morților" (Fap 23,6); o speranță pe care o avea în comun cu fariseii. De aceea, transformarea din viața lui Paul, așa cum apare în Faptele Apostolilor, nu poate fi văzută ca altceva decât ca un rezultat logic al fidelității lui față de iudaism.

Paul vede acest moment de cotitură în viața sa ca o chemare profetică. Atunci când le vorbește galatenilor, adoptă limbajul lui Ieremia: "Înainte de a te fi zămislit în sânul mamei tale, eu te cunoșteam, și înainte de a te naște, te-am sfințit și te-am rânduit profet pentru popoare" (Ier 1,5); sau limbajul lui Isaia: "Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din sânul mamei mele mi-a spus pe nume...Voi face din tine lumină pentru popoare, ca să duci mântuirea până la marginile pământului" (Is 49,1.6).

Paul se simte un "ales"/"pus deoparte" (Rom 1,1.5). El insistă că harul și apostolatul au venit prin Isus: "Ultimului dintre toți, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat și mie" (1Cor 15,8); și a avut privilegiul de a-l fi văzut pe Domnul înviat: "Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru?" (1Cor 9,1). Dar ce înseamnă acest a vedea? Un indiciu ar putea fi textul din 2Cor 12,2-4: "Cunosc un om în Cristos care, acum paisprezece ani - că era în trup, nu știu; sau că era în afara trupului, nu știu: Dumnezeu o știe - a fost răpit până la al treilea cer. Și știu că omul acesta - că era în trup sau nu era în trup, nu știu: Dumnezeu o știe - a fost răpit în paradis și că auzit cuvinte de negrăit pe care omul nu are voie să le rostească". Deși nu putem fi siguri că apostolul Paul vorbește aici despre persoana sa, acest text ne-ar putea ajuta să ne facem o idee despre experiența mistică trăită de apostolul neamurilor la porțile Damascului.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire