CATEHEZĂ

IV. Prima întâlnire cu apostolii

Consideraţii generale

După experienţa de pe drumul spre Damasc şi după momentele de har petrecute alături de ucenicii de acolo, în special alături de Anania, Saul, pentru a nu fi ucis de către iudei, în timpul nopţii este coborât într-un coş pe zidul cetăţii, după care se îndreaptă spre Ierusalim (cf. 2Cor 11,30). Aici are parte de o primire plină de reţinere, atât din partea creştinilor deja existenţi, cât mai ales din partea grupului de apostoli. Cu toţii se temeau de el pentru că îl ştiau un mare prigonitor al Bisericii, iar acum îl predica pe Cristos, o schimbare aparent stranie, cel puţin la prima vedere.

Venirea sa la Ierusalim are o dublă semnificaţie; pe de-o parte transformarea din sufletul său îl făcuse într-un oarecare fel un carismatic şi această carismă trebuia recunoscută de autoritatea supremă a Bisericii, care erau apostolii şi între ei, Petru. Pe de altă parte, era nevoie să meargă la Ierusalim pentru a fi în comuniune cu Biserica, pentru ca predica sa să nu fie în afara Bisericii, ci în comuniune cu ea.

Şi de data aceasta însă, Dumnezeu intervine în favoarea celor pe care îi iubeşte şi îi cheamă la o misiune specială. Îl inspiră pe Barnaba care îl ia cu sine, îl prezintă apostolilor, vorbindu-le totodată despre ceea ce se întâmplase cu el pe drumul spre Damasc. Le-a făcut cunoscut cum, după Botezul primit şi prin impunerea mâinilor lui Anania, Saul l-a predicat cu mare zel pe Isus Cristos, dând astfel dovadă de autenticitatea convertirii lui.

În urma prezentării din partea lui Barnaba, Saul este acceptat printre apostolii de la Ierusalim, merge cu ei, predică alături de ei, crede şi se roagă împreună cu ei.

Ca şi la Damasc, şi la Ierusalim are duşmani. Intră în polemică cu eleniştii, iar aceasta îl determină să ia din nou o poziţie; să continue să predice, riscându-şi viaţa sau să plece în altă parte, unde era mai puţin cunoscut.

Dumnezeu îl pregătea pentru o misiune deosebită printre popoarele păgâne. Cu toate acestea, pentru siguranţa lui, fraţii de la Ierusalim l-au dus mai întâi la Cezareea, apoi l-au trimis la Tars, locul său de naştere.

Obiectiv

Acceptarea cu umilinţă a planului lui Dumnezeu cu noi.

Învăţătură

Între timp, Biserica de la Ierusalim căpăta primele contururi. Apostolii au început să vestească evanghelia şi toţi cei care erau inspiraţi de către Duhul Sfânt primeau Botezul în numele lui Isus Cristos, formând astfel primul nucleu al Bisericii. Autoritatea apostolilor şi dintre ei a lui Petru începea să fie recunoscută, drept pentru care şi Saul vine de la Damasc pentru ca, la rândul său să primească recunoaşterea apostolilor şi a Bisericii de la Ierusalim.

Cunoscându-i trecutul nefavorabil Bisericii, atât fraţii cât şi apostolii sunt reţinuţi în a-l accepta şi a-l recunoaşte pe Saul ca apostol, ucenic al lui Isus Cristos. Este nevoie, aşa cum se întâmplă de multe ori şi în viaţa obişnuită, de cineva care să-i asigure pe apostoli de bunele lui intenţii, care să garanteze că ceea ce s-a întâmplat pe drumul spre Damasc este real şi că schimbarea atitudinii sale este autentică. Doar în urma acestei garanţii, apostolii îl acceptă printre ei, iar el continuă şi aici misiunea de predicator al evangheliei. Fostul şi actualul statut îl fac pentru elenişti, pentru grecii stabiliţi la Ierusalim o persoană ingrată, de aceea i se plănuieşte uciderea.

Aceasta însă este doar o verigă din marele plan pe care Dumnezeu îl are cu Saul, deoarece, întors la Tars, în locul lui de naştere, la cărţile Legii vechi pe care le studiase cu atâta asiduitate la şcoala lui Gamaliel, având încă proaspătă în suflet revelarea lui Isus Cristos de pe drumul spre Damasc, în această atmosferă aşteaptă marea chemare, de a fi apostol al neamurilor.

Trimiterea lui Saul înapoi la Damasc de către apostoli, ţinând cont şi de motivele pentru care au făcut-o, reprezintă o mare mângâiere pentru ce-i care, chemaţi fiind să fie apostoli ai lui Cristos, din diverse motive sunt chemaţi să aştepte momentul propriu-zis al hirotonirii sau al trimiterii cu adevărat în misiune. Aceştia trebuie să fie conştienţi că orice sămânţă are nevoie să germineze un timp în tăcerea şi întunericul pământului, în greutăţi şi încercări, până când, într-o zi vor ieşi primele mlădiţe, apoi se va transforma într-un copac viguros, capabil să reziste intemperiilor vremii, păsărilor şi apoi folosirii lui finale.

Dialoghează!

- Cum consideraţi rolul lui Barnaba în acceptarea lui Saul de către apostoli?

- De ce era nevoie ca Barnaba să întărească în faţa apostolilor cuvintele lui Saul?

- Se poate vorbi în cazul intervenţiei lui Barnaba de o intervenţie ca în cazul "pilelor" de astăzi?

- În contextul siguranţei predicării evangheliei, a transmiterii credinţei adevărate, cum vedeţi prezentarea lui Saul apostolilor şi Bisericii de la Ierusalim? Are vreo legătură acest aspect cu faptul că orice preot acţionează doar în virtutea mandatului pe care îl are de la episcop?

- Nu este o nedreptate faptul că, deşi a avut o revelaţie specială a lui Isus Cristos pe drumul spre Damasc, apostolii l-au trimis pe Saul acasă la Tars?

- În contextul retragerii lui Saul pentru un timp la Damasc, cum vedeţi rolul exerciţiilor spirituale, al zilelor de reculegere, al campusurile parohiale sau al misiunilor parohiale?

Citeşte!

Fap 9,26-30

Roagă-te!

Dă-ne, Doamne, tăria şi curajul apostolului Paul. El, inspirat de lumina Duhului Sfânt a înţeles că trebuie să meargă la Ierusalim pentru a-i fi recunoscut ministerul prin cei pe care Isus, Fiul tău îi alesese. Nu s-a descurajat când a fost primit cu răceală, nici nu s-a mândrit când a primit recunoaşterea oficială, ci cu umilinţă şi cu tărie a continuat vestirea cuvântului tău. Nu s-a descurajat când a fost trimis acolo unde văzuse pentru prima dată lumina zilei, la Tars. Ajută-ne să nu ne descurajăm atunci când suntem nevoiţi s-o luăm mereu de la început. Amin.