CATEHEZĂ

I. Paul, apostolul lui Isus Cristos

Evangheliile sunt cu siguranţă cele mai importante scrieri ale Noului Testament, dar nu sunt primele în ordinea editării lor. Deja în jurul anilor 50, câteva din comunităţile nou formate se bucurau de scrisori care veneau din partea lui Paul, unul dintre marii apostoli ai Bisericii, dar care nu a făcut niciodată parte din grupul celor doisprezece, aleşi în mod direct de către Isus Cristos.

Ce înseamnă a crede în Isus Cristos în viziunea apostolului Paul? Înseamnă a te lăsa transformat de Isus Cristos. Scrisorile sale dovedesc cum evanghelia transformă vieţi şi comunităţi. Isus Cristos transformă nu doar viaţa personală a celui care crede, ci şi comunitatea din care face parte.

Citind scrisorile pauline, oricine îşi poate da seama cum, sub inspiraţia Duhului Sfânt şi la îndemnul apostolului, comunitatea este transformată.

Paul este cu adevărat un om excepţional, un om care s-a implicat fără rezerve în vestirea evangheliei lui Isus Cristos.

Pornind de la problemele concrete ale primelor comunităţi creştine, Paul le orientează spre realităţile înalte, care îl privesc pe Dumnezeu, nu doar de dragul speculaţiilor, ci pur şi simplu din dorinţa ca toţi să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu, care s-a manifestat în Fiul său, Isus Cristos şi care a dorit ca numele lui să fie cunoscut de către tot pământul.

Ordinea cronologică a scrisorilor pauline

Studiile ştiinţifice de astăzi în privinţa scrisorilor pe care apostolul Paul le-a trimis câtorva din comunităţile sau persoanele pe care le-a cunoscut sau întâlnit, au ajuns la următoarele concluzii:

Între anii 50-60 d.C. sunt câteva scrisori atribuite lui Paul, fără nici un dubiu.

- Scrisorile către Tesaloniceni (două). Sunt primele scrieri creştine ajunse până la noi. Au fost scrise pe când apostolul Paul se afla la Corint, între anii 50-52 d.C., pentru a încuraja comunitatea din Tesalonic, abia fondată, şi pentru a preciza câteva probleme de ordin dogmatic, în ceea ce priveşte credinţa.

- Scrisorile către Corinteni (două). Sunt scrise în anul 56, când apostolul Paul se afla la Efes. Conţinutul este unul bazat pe fermitatea apostolului Paul în privinţa anumitor dezordini care au apărut în comunitatea din Corint, dezordini care au dus, în parte, la mici sciziuni, rezolvate în urma intervenţiei apostolului.

- Scrisoarea către Filipeni. Este scrisă pe un ton deosebit de blând. Este prima scrisoare scrisă în timp ce Paul se afla închis, probabil la Cezareea, în jurul anului 56 d.C., deşi unii o fixează ca fiind scrisă în jurul anilor 61-63, pe când Paul se afla închis la Roma.

- Scrisoarea către Galateni. Este adresată unei Biserici aflate în criză. Este scrisă cu toată probabilitatea în jurul anilor 56-57 d.C.

- Scrisoarea către Romani. Are aproape acelaşi conţinut ca şi Scrisoarea către Galateni. Are însă un ton ceva mai senin. Este scrisă undeva în jurul anilor 57-58 d.C.

O serie de alte scrieri atribuite lui Paul sunt cele scrise în timp ce era în închisoare. Datarea acestora este undeva între anii 61-63, în timp ce Paul se afla închis la Roma.

- Scrisoarea către Coloseni. Este o scrisoare care ia poziţie asupra autenticităţii credinţei creştine faţă de alte religii păgâne şi faţă de ideile pe care le proferează acestea.

- Scrisoarea către Filemon. Conţine o recomandare pentru stăpânul unui sclav fugar.

- Scrisoarea către Efeseni. Este o scrisoare de o înaltă inspiraţie teologică şi mistică.

O ultimă serie de scrieri este adresată, nu unor comunităţi, ci anumitor persoane, păstori de suflete, care conţin anumite îndemnuri în vederea exercitării misiunii lor. Sunt datate undeva spre anii 66-67 d.C. Unii specialişti le atribuie chiar unor discipoli de-ai apostolului Paul, în acest caz, ele fiind editate în jurul anului 80 d.C.

- Scrisorile către Timotei (două)

- Scrisoarea către Tit

În sfârşit, o ultimă scriere, Scrisoarea către Evrei, atribuită mult mai târziu apostolului Paul. Are un profund conţinut teologic şi exortativ. Este scrisă cu puţin timp înainte de căderea Ierusalimului (anul 70 d.C.) sau mult mai târziu, între anii 80-90 d.C.

Cine este apostolul Paul?

Saul, după numele evreiesc, s-a născut la Tars, la începutul primului secol. Tars era capitala Ciliciei, din Asia Minor, în Turcia de astăzi, un mic orăşel deschis influenţelor culturale şi schimburilor comerciale dintre Orient şi Occident. Provenea dintr-o familie de iudei, din diaspora, care aparţinea tribului lui Beniamin, foarte legaţi de valorile religiei înaintaşilor lor. În acelaşi timp, Tarsul, făcând parte şi din Imperiul Roman, locuitorii lui erau foarte legaţi şi de cultura şi de valorile pe care le impunea acesta. Astfel se explică de ce a avut Paul cetăţenie romană prin naştere.

Încă de tânăr, legat profund de tradiţiile şi religia părinţilor, Saul este hotărât să poarte mai departe moştenirea religioasă a familiei, practicând Legea cu toate rigorile ei. În acest sens, pentru un timp, învaţă la şcoala marelui Gamaliel de la Ierusalim, unde aprofundează şi mai mult istoria poporului său, ca şi însemnătatea Legii, în ceea ce priveşte viaţa religioasă.

Cult şi cunoscând bine Scripturile, încă de tânăr aderă tagmei fariseilor, un grup religios, cunoscut la acea vreme ca fiind cel mai serios şi popular în acelaşi timp. Mai târziu, reflectând la trecutul său, avea să recunoască el însuşi că respecta cu stricteţe datinile părinteşti (cf. Gal 1,13-14; Fil 3,5-6).

Încă de la începutul noii credinţe, Paul se evidenţiază prin luciditate şi curaj în a o combate. Considera creştinismul ca fiind o perversitate faţă de credinţa veche şi o sfidare faţă de autoritatea religioasă a iudaismului.

Întâmplarea de pe drumul spre Damasc (circa 36-37 d.C.) îi schimbă în mod categoric cursul existenţei. Persecutorul creştinilor devine cel mai înflăcărat apărător al credinţei lor, cel mai mare misionar al evangheliei lui Isus Cristos. Restul vieţii nu va face decât să concretizeze în acţiune ceea ce l-a marcat spre Damasc. Acest eveniment este decisiv pentru creştinism, care prin Paul a cunoscut începutul lucrării misionare.

După convertire, ia contact cu comunitatea de la Damasc, care îl primeşte cu reticenţă. Va fi botezat de către Anania şi după un timp de refacere se întoarce la Ierusalim pentru a primi recunoaşterea din partea apostolilor.

Va urma pentru Paul un timp cu adevărat de har. Va face patru călătorii misionare, ultima terminându-se la Roma, fără să se mai întoarcă la Ierusalim, întrucât la Roma va fi ucis. Înfiinţează foarte multe comunităţi în Asia şi în Europa. Gândul său era să ajungă la extremitatea pământului, cunoscută la acea dată, în Spania. Se va opri totuşi la Roma.

În călătoriile sale misionare a întâlnit în acelaşi timp comunităţi deja închegate, dar şi oameni care s-au constituit apoi în comunităţi, a întâlnit iudei, dar şi păgâni. A fost ales să fie apostolul păgânilor.

Pentru a nu fi o povară pentru comunităţile în care vestea evanghelia, el însuşi lucra cu mâna sa pentru a se întreţine.

Dorea unitatea între persoanele aceleiaşi comunităţi, dar şi unitatea dintre comunităţi, realitate pe care o concretiza prin diferitele colecte făcute pentru ajutorarea celor aflaţi cu adevărat în nevoi.

În ceea ce priveşte sfârşitul său, nu sunt date exacte care să-l ateste. Părerile sunt împărţite. Unii afirmă că de la Roma s-ar fi întors să viziteze bisericile din Grecia şi Asia Mică, alţii că ar fi plecat mai departe în Spania şi că ar fi fost ucis la Roma, dar într-o persecuţie care a avut loc mai târziu.

Din scrierile sale reiese sensibilitatea şi mistica sa, dar şi problemele pe care le aveau comunităţile de la început.