CATEHEZĂ

Cateheza a VIII-a:
Transmiterea Revelaţiei divine (I)

Motto: "Ceea ce Dumnezeu a revelat pentru mântuirea tuturor neamurilor a hotărât în marea Sa bunătate să se păstreze neatins în veci şi să se transmită tuturor generaţiilor" (Conciliul Vatican II, Dei Verbum, art. 7).

Introducere

După ce am văzut care anume sunt natura şi conţinutul Revelaţiei creştine (Dei Verbum, art. 2), ne putem întreba, legitim, de unde ştim aceasta? Mai exact, Părinţii Conciliari care au scris aceste lucruri, de unde le cunoşteau? Cum s-au păstrat şi au ajuns până la ei? Iată întrebări care, deşi aparent simple, ascund realităţi profunde referitoare la comunicarea (transmiterea) învăţăturilor dumnezeieşti de-a lungul secolelor şi mileniilor, din generaţie în generaţie. Dar de ce trebuie să cunoaştem această transmitere a Revelaţiei? Răspunsul care nouă ni se pare deosebit de semnificativ se referă la temeiul credinţei noastre. Pentru cei care sunt născuţi în familii creştine, deci botezaţi în copilărie, faptul că tot ceea ce ei cred provine de la o persoană ce a trăit acum 2000 de ani, Isus din Nazareth, este mai degrabă un vis decât o realitate. Participăm la viaţa Bisericii, fără să ne gândim prea des că tot ceea ce vedem în locaşurile sacre nu a fost de la început aşa; fără să ne gândim că - de exemplu - "Crezul" pe care-l rostim la Liturghie a fost transmis din generaţie în generaţie de-a lungul a mii de ani... Pentru a căpăta conştiinţa valorii Revelaţiei, este necesar să ştim de unde provine aceasta şi, mai ales, cine ne-a transmis-o.

Cele două cateheze dedicate "transmiterii Revelaţiei" sunt structurate în funcţie de "verigile" minunatului lanţ viu care ne leagă de însăşi originea creştinismului: Mântuitorul Isus Cristos. Astfel, astăzi vom vorbi despre transmiterea Revelaţiei de la Isus Cristos la Apostoli, urmând ca data viitoare să vormi despre transmiterea învăţăturilor divine de la Apostoli la Episcopi şi, prin aceştia, la poporul creştin.

Cuprins

Citând un text din prima epistolă către Timotei a apostolului Paul, Catehismul Bisericii Catolice accentuează faptul că "Cristos trebuie să fie vestit tuturor popoarelor şi tuturor oamenilor şi astfel Revelaţia să ajungă până la marginile lumii" (art. 74). Din această dorinţă dumnezeiască decurge necesitatea ca Revelaţia să fie păstrată neatinsă şi transmisă intactă tuturor oamenilor. Pentru a fi împlinit acest deziderat, Mântuitorul Isus Cristos, mai întâi, le-o predă apostolilor. Sunt nenumărate locurile în care vedem cum anume Isus le acordă ucenicilor săi apropiaţi privilegiul de a cunoaşte "tainele Împărăţiei cerurilor". Acestă transmitere directă, de la Isus către apostoli, s-a făcut atât în timpul vieţii sale pământeşti cât şi după moartea Sa pe cruce. Exemple:

• În timpul vieţii: Luca, cap. 7, 9-10;
• După moarte: Luca, cap. 24, 36-49;
• După moarte: Ioan, cap. 20, 30-31;

Vedem deci cum Mântuitorul Isus Cristos predică Evanghelia, însă, în mod deosebit, apostolilor le "deschide minţile" şi le explică învăţăturile Sale, poruncindu-le să le transmită mai departe. De altfel, în Fapte cap. 2, 42, vedem că primul loc în viaţa comunităţii creştine apostolice îl deţinea cunoaşterea învăţăturii dumnezeieşti.

Concluzii

Însuşi Mântuitorul Isus Cristos se află la începutul transmiterii învăţăturilor evanghelice, susţinând această transmitere atât prin fapte cât şi prin cuvinte, împlinind profeţiile Vechiului Testament şi deschizând calea mântuirii ce duce în Împărăţia Cerurilor.

Texte fundamentale:

1) Constituţia dogmatică despre revelaţia divină Dei Verbum (18 noiembrie 1965), articolul 7 (Apostolii şi urmaşii lor, vestitori ai Evangheliei):

"Ceea ce Dumnezeu a revelat pentru mântuirea tuturor neamurilor a hotărât în marea Sa bunătate să se păstreze neatins în veci şi să se transmită tuturor generaţiilor. De aceea Cristos Domnul, în care îşi găseşte împlinirea întreaga Revelaţie a Dumnezeului Preaînalt (cf. 2 Cor 1, 20; 3, 16 - 4, 6), a dat poruncă Apostolilor să predice tuturor, împărtăşindu-le darurile divine, ca pe izvorul oricărui adevăr mântuitor şi al oricărei discipline morale, Evanghelia făgăduită odinioară prin Profeţi şi pe care a împlinit-o El însuşi şi a vestit-o cu gura Sa. Acest lucru a fost realizat cu fidelitate atât de Apostoli care, în propovăduirea lor orală, prin exemplul dat şi prin hotărârile luate, au transmis ceea ce au primit din gura lui Cristos, din trăirea lor în apropierea Lui şi din faptele Lui, precum şi ceea ce au învăţat sub inspiraţia Duhului Sfânt, cât şi de acei Apostoli şi oameni apostolici care, tot sub inspiraţia Duhului Sfânt, au consemnat în scris vestea mântuirii.

Iar pentru ca Evanghelia să se păstreze de-a pururi întreagă şi vie în Biserică, Apostolii i-au lăsat ca urmaşi pe Episcopi, încredinţându-le "propria lor misiune de a învăţa". Aşadar această sfântă Tradiţie şi Sfintele Scripturi ale celor două Testamente sunt oglinda în care Biserica peregrină pe pământ Îl contemplă pe Dumnezeu de la care primeşte toate, până când va ajunge să-L vadă faţă în faţă, aşa cum este (cf. 1 In 3, 2)".

2) 1 Timotei 2, 4:

"(...) Dumnezeu, mântuitorul nostru, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului".