CATEHEZĂ

Cateheza a XXVIII-a:
Coborârea în iad

Motto: "Isus Cristos s-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morţi" (Simbolul apostolilor).

Introducere

Dacă comparăm Simbolul de credinţă al apostolilor cu cel al părinţilor de la Conciliile din Niceea şi Constantinopol, observăm că există un articol care, deşi apare în primul dintre ele, în al doilea lipseşte. Fără a cunoaşte substratul acestei omisiuni, constatăm că este vorba despre una dintre cele mai tulburătoare referinţe ale crezului apostolic la lumea de dincolo. Pe scurt, este vorba despre coborârea Mântuitorului în infern. Ţinând cont de versetele din epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Paul (4,9-10), vedem că, de fapt, această coborâre în infern nu poate fi separată de urcarea în ceruri a Mântuitorului: "Isus s-a coborât în părţile cele mai de jos ale pământului. Cel ce s-a coborât, acela este care s-a şi suit".

Cu alte cuvinte, Domnul nostru Isus Cristos a parcurs cel mai amplu traseu cu putinţă: a coborât din cerul dumnezeirii Sale, a venit între oameni, pe pământ, după care a murit şi a coborât în Hades, apoi, după Învierea Sa cea glorioasă, a urmat înălţarea înapoi, în Împărăţia cerurilor, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Ce înseamnă toate acestea pentru noi, oamenii secolului XXI, care se pare că adesea punem la îndoială existenţa lumii de dincolo? Există oare dovezi care să susţină ferm existenţa "lumii nevăzute"? Sau este vorba doar de un act de credinţă, fără de care nici o dovadă nu e suficientă?

Cuprins

Evanghelia după Luca ne oferă câteva răspunsuri la aceste întrebări, într-unul dintre cele mai fascinante capitole unde Mântuitorul Isus se referă la lumea de dincolo, cel despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (16,19-31). Pe baza lecturii acestui fragment putem extrage câteva informaţii referitoare la lumea de dincolo, care, deşi nu sunt întru totul clare şi explicite, ne oferă un tablou impresionant. Iată deci care ar fi învăţăturile pe care le putem desprinde de aici:

1) Îngerii au dus sufletul săracului într-un loc de bună şedere numit "sânul lui Avraam";

2) Bogatul se chinuia în iad, ceea ce nu exclude posibilitatea de a vedea locul luminos unde se află Lazăr şi Abraham;

3) Pare posibilă comunicarea dintre ei;

4) Abraham precizează că Lazăr se află în sânul său întrucât a avut parte pe pământ de rău în timp ce bogatul se află în iad deoarece a avut parte de cele bune;

5) Menţionarea unei prăpăstii mari şi adânci care face imposibilă trecerea dintr-o parte în alta.

La toate aceste aspecte, despre care trebuie să precizăm - gândindu-ne la un text al Cardinalului Hans Urs von Balthasar - că nu ştim exact cât anume sunt reale şi cât anume sunt folosite de Mântuitorul Isus Cristos cu scop pedagogic, spre pilda celor ce le citesc şi ascultă, trebuie să adăugăm acea menţiune care ne interesează în mod deosebit şi care poate reprezenta răspunsul la întrebările introductive: chiar dacă ar cunoaşte pe cineva întors din lumea de dincolo, cei care nu cred în ceea ce li s-a revelat prin Moise şi prin prooroci nu vor fi convinşi de asemenea mărturii.

Ne întâlnim aici cu una dintre acele sublinieri dramatice, chiar tragice am putea spune, referitoare la misterul libertăţii omeneşti: nimic nu-l poate obliga pe om să creadă în "cele nevăzute". Chiar dacă Biserica noastră susţine valoarea raţiunii în privinţa cunoaşterii şi demonstrării anumitor elemente ale credinţei, Magisteriul ne atrage totodată atenţia asupra limitelor "luminii naturale a raţiunii" în a descoperi lucruri care ţin de lumea supranaturală. Cu alte cuvinte, sunt anumite lucruri pe care numai credinţa ni le poate face cunoscute, pe care numai lumina harului primit sub "ascultarea credinţei" ni le poate transmite. Cunoştinţele despre rai şi iad, despre purgatoriu şi trecerea sufletelor în lumea nevăzută nu poate fi dobândită pe cale raţională; eventual, din mărturiile biblice şi hagiografice incontestabile, putem deduce anumite învăţături care ne luminează într-o măsură destul de mică tainele lumii de dincolo.

De fapt, aceste dezvăluiri nu sunt menite, în primul rând, să ne ofere informaţii, ci, mai ales, sunt destinate să ne încurajeze în a trăi faptele şi virtuţile credinţei cu ajutorul avertismentelor privitoare la soarta sufletelor în veşnicie. Într-o "Notă a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei despre viaţa veşnică şi lumea de dincolo" din 1979, ni se atrage atenţia că "trebuie să ne temem în special de pericolul reprezentărilor fanteziste şi arbitrare, căci exagerările lor sunt în mare parte răspunzătoare de greutăţile pe care le întâmpină adesea credinţa creştină (...). Nici Scripturile, nici teologia nu ne furnizează suficiente cunoştinţe pentru reprezentarea lumii de dincolo". Această prudenţă faţă de tema lumii de dincolo nu trebuie însă să conducă la negarea ei. Cardinalul Joseph Ratzinger constata în 1989 în lucrarea Difficultés de la foi dans l'Europe d'aujourd'hui că "neîncrederea faţă de tema lumii de dincolo a devenit generală".

Catehismul Bisericii Catolice ne oferă cea mai justă măsură a reflecţiei asupra infernului, vorbind despre semnificaţia coborârii în infern a Mântuitorului Isus: "Scriptura numeşte iad, Şeol sau Hades, lăcaşul morţilor în care s-a coborât Isus cel mort, fiindcă cei care se află acolo sunt privaţi de vederea lui Dumnezeu. Într-adevăr, aceasta este, în aşteptarea Răscumpărătorului, condiţia tuturor celor care au murit, răi sau drepţi, ceea ce nu înseamnă că soarta lor este identică, după cum arată Isus în parabola săracului Lazăr care a fost primit în 'sânul lui Abraham'. Tocmai pe aceste suflete sfinte care îl aşteptau pe Eliberatorul lor în sânul lui Abraham le-a eliberat Isus când s-a coborât în iad. Isus nu s-a coborât în iad ca să-i scape pe cei osândiţi, nici ca să distrugă iadul osândirii, ci ca să elibereze pe cei drepţi care l-au precedat. 'Vestea cea bună a fost dusă deopotrivă şi morţilor' (1Petru 4,6)... Coborârea în iad este împlinirea, până la desăvârşire, a vestirii evanghelice a mântuirii" (art. 633-634).

Concluzii

În ciuda fermităţii şi clarităţii învăţăturii catolice despre lumea de dincolo, ne confruntăm astăzi cu una dintre cele mai masive crize din întreaga istorie religioasă a omenirii. Deşi filmele, muzica, literatura sunt pline de infernuri şi paradisuri imaginare, foarte puţini sunt oamenii care îşi schimbă viaţa pe baza mărturiilor evanghelice despre lumea de dincolo. Fapt care confirmă învăţătura Mântuitorului din pilda bogatului şi a lui Lazăr: dacă nu cred în învăţătura Bisericii, nimic nu-i poate face pe oameni atenţi la destinul sufletelor în veşnicie. Îndemnul pe care trebuie să-l desprindem constatând acestea e unul singur: necesitatea unei educaţii creştine "permanente şi integrale". Însoţită de misiunea noastră de vesti Evanghelia neîncetat prin fapte ca şi prin cuvinte.