CATEHEZĂ

Cateheza a XI-a:
Sursele Revelaţiei divine: Sfânta Tradiţie (II)

Motto: "Aşadar această sfântă Tradiţie şi Sfintele Scripturi ale celor două Testamente sunt oglinda în care Biserica peregrină pe pământ Îl contemplă pe Dumnezeu de la care primeşte toate, până când va ajunge să-L vadă faţă în faţă, aşa cum este (cf. 1 In 3, 2)" (Conciliul Vatican II, Dei Verbum, art. 7).

Introducere

Ca şi atunci când am vorbit despre transmiterea Revelaţiei divine - subiect de care este strâns legată -, trebuie să amintim controversele aprinse pe care Sfânta Tradiţie le-a suscitat începând, în special, din epoca reformei protestante (sec. XV d. Ch.). Pe scurt, purtătorii de cuvânt ai protestantismului negau tot ceea ce contrazicea falsul principiu al unei relaţii ne-mediate între om şi Dumnezeu. Pe de altă parte, camuflând anticlericalismul lutheran, principiul sola scriptura exclude complet orice referinţă la Tradiţie. Pentru a răspunde oricăror atacuri de acest fel, unele din ele continuate până astăzi, e necesară, mai întâi, cunoaşterea învăţăturilor conciliare despre "Tradiţie" şi "tradiţii".

Cuprins

De fapt, ce este "Tradiţia"? Iată ce ne spune Părintele Tamaş în Mic dicţionar creştin catolic (p. 233):

"(Din lat. tradítio, transmitere a învăţăturii). Din punct de vedere al conţinutului (tradiţia obiectivă) şi în sens larg, tradiţia este tot ceea ce Dumnezeu a revelat pentru mântuirea oamenilor şi ceea ce este transmis posterităţii fie oral, fie scris (cf. 2Tes 2,15), iar în sens strict, fac obiectul tradiţiei adevărurile revelate care nu sunt conţinute în Sfânta Scriptură, dar care au fost încredinţate de Dumnezeu Bisericii sale şi transmise în mod negreşelnic de Păstorii ei legitimi. Ceea ce Cristos a încredinţat apostolilor (vestea cea bună a mânturii), aceştia au transmis, atât prin propovăduirea lor, cât şi în scris, sub inspiraţia Duhului Sfânt, tuturor generaţiilor, până la a doua venire, în slavă, a lui Cristos. Sfânta Tradiţie vine de la apostoli şi transmite ceea ce ei au primit din învăţătura şi exemplul lui Isus Cristos şi au învăţat prin Duhul Sfânt. Într-adevăr, prima generaţie de creştini nu avea încă un Nou Testament scris, şi însuşi Noul Testament atestă procesul Tradiţiei vii. În schimb, tradiţiile bisericeşti (teologice, disciplinare, liturgice sau de pietate) au apărut în decursul timpului în diferitele Biserici locale. În lumina Tradiţiei apostolice, aceste "tradiţii" pot fi păstrate, modificate sau părăsite sub călăuzirea magisteriului Bisericii (cf. CBC 74-99)".

Catehismul Bisericii Catolice aduce câteva clarificări foarte importante referitoare la distincţia, esenţială, dintre Tradiţia apostolică şi diferitele tradiţii particulare, în articolul 83:

"Tradiţia despre care vorbim aici vine de la apostoli şi transmite ceea ce ei au primit din învăţătura şi exemplul lui Isus şi ceea ce au învăţat prin Duhul Sfânt. Într-adevăr, prima generaţie de creştini nu avea încă un Nou Testament scris, şi însuşi Noul Testament atestă procesul Tradiţiei vii.

Trebuie să distingem de aceasta "tradiţiile" teologice, disciplinare, liturgice sau devoţionale născute în decursul timpului în Bisericile locale. Ele constituie forme particulare în care marea Tradiţie capătă expresii adaptate diferitelor locuri şi timpuri. În lumina Tradiţiei apostolice aceste "tradiţii" pot fi păstrate, modificate sau părăsite, sub călăuzirea Magisteriului Bisericii".

Concluzii

În sens strict, "Tradiţie" înseamnă transmitere a Revelaţiei divine primite de apostoli de la Mântuitorul Isus Cristos şi perpetuată neîntrerupt prin episcopi, reprezentaţi în mijlocul nostru de preoţii parohi şi ceilalţi preoţi. Referindu-ne, deci, la garanţii credinţei noastre, ei - episcopii şi preoţii noştri - sunt aceşti garanţi. Trebuie să ne raportăm la ei după cum solicita apostolul Paul galatenilor: "Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar predica o altă evanghelie în afară de aceea pe care v-am predicat-o, să fie anatema" (cap. 1, vs. 8). Ce vrea să spună apostolul prin aceste cuvinte? Mai întâi, că inclusiv apostolul sau episcopul nu sunt decât slujitori ai Evangheliei pe care Isus Cristos le-a încredinţat-o. De aceea sunt datori cu fidelitatea deplină faţă de conţinutul evanghelic. Apoi, faptul că noi toţi trebuie să cunoaştem această Evanghelie spre a discerne învăţăturile false de cele adevărate, iar ca şi criteriu nu avem semnele (sau fiinţele) supranaturale, ci doar ortodoxia (= dreapta credinţă transmisă de Mântuitorul Isus Cristos). În fine, apostolul nu exclude intervenţia îngerilor: da, este posibil - ne spune el - să se arate îngeri oamenilor pretinzând că-i învaţă vreo "evanghelie", că le transmite vreo nouă revelaţie. După Cristos, toţi aceştia sunt îngeri mincinoşi, agenţi ai minciunii şi ai întunericului. Aşa a fost Mormon (care se află la originea mormonismului), aşa au fost toţi ceilalţi "îngeri" aflaţi la originea pretinselor religii de după Cristos. Niciodată să nu căutăm mai mult decât ne învaţă Sfânta Biserică, ce ne transmite - prin Sfântul Părinte Papa, prin episcopii şi preoţii aflaţi în comuniune cu Sanctitatea Sa - Sfânta Tradiţie, adică tot ceea ce este necesar spre mântuirea sufletelor. Dar acest lucru nu se poate fără educaţie, sau, mai exact, fără o cateheză "permanentă şi integrală" conformă principiului enunţat de apostolul Paul: "Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi tradiţiile pe care le-aţi primit fie prin cuvânt, fie prin scrisoarea noastră" (2 Tesaloniceni 2, 14). Şi să nu uităm că toate textele magisteriale scrise de Sfântul Părinte Papa, sau de oricare dintre congregaţiile Bisericii noastre, sunt exact epistolele prin care urmaşii de astăzi ai apostolilor ne transmit învăţăturile mântuitoare. De aceea sunt datori să le citim, să le medităm şi să le păstrăm în inimile noastre.