CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XI-a:
Sursele Revelației divine: Sfânta Tradiție (II)

Motto: "Așadar această sfântă Tradiție și Sfintele Scripturi ale celor două Testamente sunt oglinda în care Biserica peregrină pe pământ Îl contemplă pe Dumnezeu de la care primește toate, până când va ajunge să-L vadă față în față, așa cum este (cf. 1 In 3, 2)" (Conciliul Vatican II, Dei Verbum, art. 7).

 

Introducere

Ca și atunci când am vorbit despre transmiterea Revelației divine - subiect de care este strâns legată -, trebuie să amintim controversele aprinse pe care Sfânta Tradiție le-a suscitat începând, în special, din epoca reformei protestante (sec. XV d. Ch.). Pe scurt, purtătorii de cuvânt ai protestantismului negau tot ceea ce contrazicea falsul principiu al unei relații ne-mediate între om și Dumnezeu. Pe de altă parte, camuflând anticlericalismul lutheran, principiul sola scriptura exclude complet orice referință la Tradiție. Pentru a răspunde oricăror atacuri de acest fel, unele din ele continuate până astăzi, e necesară, mai întâi, cunoașterea învățăturilor conciliare despre "Tradiție" și "tradiții".

 

Cuprins

De fapt, ce este "Tradiția"? Iată ce ne spune Părintele Tamaș în Mic dicționar creștin catolic (p. 233):

"(Din lat. tradítio, transmitere a învățăturii). Din punct de vedere al conținutului (tradiția obiectivă) și în sens larg, tradiția este tot ceea ce Dumnezeu a revelat pentru mântuirea oamenilor și ceea ce este transmis posterității fie oral, fie scris (cf. 2Tes 2,15), iar în sens strict, fac obiectul tradiției adevărurile revelate care nu sunt conținute în Sfânta Scriptură, dar care au fost încredințate de Dumnezeu Bisericii sale și transmise în mod negreșelnic de Păstorii ei legitimi. Ceea ce Cristos a încredințat apostolilor (vestea cea bună a mânturii), aceștia au transmis, atât prin propovăduirea lor, cât și în scris, sub inspirația Duhului Sfânt, tuturor generațiilor, până la a doua venire, în slavă, a lui Cristos. Sfânta Tradiție vine de la apostoli și transmite ceea ce ei au primit din învățătura și exemplul lui Isus Cristos și au învățat prin Duhul Sfânt. Într-adevăr, prima generație de creștini nu avea încă un Nou Testament scris, și însuși Noul Testament atestă procesul Tradiției vii. În schimb, tradițiile bisericești (teologice, disciplinare, liturgice sau de pietate) au apărut în decursul timpului în diferitele Biserici locale. În lumina Tradiției apostolice, aceste "tradiții" pot fi păstrate, modificate sau părăsite sub călăuzirea magisteriului Bisericii (cf. CBC 74-99)".

Catehismul Bisericii Catolice aduce câteva clarificări foarte importante referitoare la distincția, esențială, dintre Tradiția apostolică și diferitele tradiții particulare, în articolul 83:

"Tradiția despre care vorbim aici vine de la apostoli și transmite ceea ce ei au primit din învățătura și exemplul lui Isus și ceea ce au învățat prin Duhul Sfânt. Într-adevăr, prima generație de creștini nu avea încă un Nou Testament scris, și însuși Noul Testament atestă procesul Tradiției vii.

Trebuie să distingem de aceasta "tradițiile" teologice, disciplinare, liturgice sau devoționale născute în decursul timpului în Bisericile locale. Ele constituie forme particulare în care marea Tradiție capătă expresii adaptate diferitelor locuri și timpuri. În lumina Tradiției apostolice aceste "tradiții" pot fi păstrate, modificate sau părăsite, sub călăuzirea Magisteriului Bisericii".

 

Concluzii

În sens strict, "Tradiție" înseamnă transmitere a Revelației divine primite de apostoli de la Mântuitorul Isus Cristos și perpetuată neîntrerupt prin episcopi, reprezentați în mijlocul nostru de preoții parohi și ceilalți preoți. Referindu-ne, deci, la garanții credinței noastre, ei - episcopii și preoții noștri - sunt acești garanți. Trebuie să ne raportăm la ei după cum solicita apostolul Paul galatenilor: "Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar predica o altă evanghelie în afară de aceea pe care v-am predicat-o, să fie anatema" (cap. 1, vs. 8). Ce vrea să spună apostolul prin aceste cuvinte? Mai întâi, că inclusiv apostolul sau episcopul nu sunt decât slujitori ai Evangheliei pe care Isus Cristos le-a încredințat-o. De aceea sunt datori cu fidelitatea deplină față de conținutul evanghelic. Apoi, faptul că noi toți trebuie să cunoaștem această Evanghelie spre a discerne învățăturile false de cele adevărate, iar ca și criteriu nu avem semnele (sau ființele) supranaturale, ci doar ortodoxia (= dreapta credință transmisă de Mântuitorul Isus Cristos). În fine, apostolul nu exclude intervenția îngerilor: da, este posibil - ne spune el - să se arate îngeri oamenilor pretinzând că-i învață vreo "evanghelie", că le transmite vreo nouă revelație. După Cristos, toți aceștia sunt îngeri mincinoși, agenți ai minciunii și ai întunericului. Așa a fost Mormon (care se află la originea mormonismului), așa au fost toți ceilalți "îngeri" aflați la originea pretinselor religii de după Cristos. Niciodată să nu căutăm mai mult decât ne învață Sfânta Biserică, ce ne transmite - prin Sfântul Părinte Papa, prin episcopii și preoții aflați în comuniune cu Sanctitatea Sa - Sfânta Tradiție, adică tot ceea ce este necesar spre mântuirea sufletelor. Dar acest lucru nu se poate fără educație, sau, mai exact, fără o cateheză "permanentă și integrală" conformă principiului enunțat de apostolul Paul: "Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți tradițiile pe care le-ați primit fie prin cuvânt, fie prin scrisoarea noastră" (2 Tesaloniceni 2, 14). Și să nu uităm că toate textele magisteriale scrise de Sfântul Părinte Papa, sau de oricare dintre congregațiile Bisericii noastre, sunt exact epistolele prin care urmașii de astăzi ai apostolilor ne transmit învățăturile mântuitoare. De aceea sunt datori să le citim, să le medităm și să le păstrăm în inimile noastre.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire