CATEHEZĂ

Cateheza I:
Ecclesia in Europa. Apelul Papei Ioan Paul al II-lea către creştinii de azi

Motto: "(...) sunteţi cu toţii invitaţi să recitiţi aceste documente pentru a vă întări vocaţia voastră, pentru a vă angaja în apostolat, aşa cum acest lucru a fost propus de către Părinţii conciliari, pentru a fi în lume mărturisitorii Veştii Celei Bune şi pentru a lua întotdeauna parte mai activ la misiunea Bisericii" (Papa Ioan Paul al II-lea).

În data de 26 noiembrie a anului jubiliar 2000, duminică în care era sărbătorită în întreaga lume catolică solemnitatea Mântuitorului Isus Cristos Rege, un eveniment care ne priveşte direct pe noi toţi, creştinii laici, s-a desfăşurat în piaţa San Pietro. Atunci, după desfăşurarea lucrărilor Congresului Mondial al Apostolatului Laicilor, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu reprezentanţii celor numiţi în limba latină "christifideles laici" spre a încheia împreună acest eveniment deosebit de important. Dorind să ne atragă atenţia încă o dată asupra surselor responsabilităţii noastre, Sanctitatea Sa ne-a făcut nouă, tuturor, prin intermediul reprezentanţilor prezenţi în piaţa San Pietro, un dar nepreţuit: un volum care conţinea documentele Conciliului Vatican II. Dornic să sublinieze semnificaţiile unui asemenea dar, Papa Ioan Paul al II-lea afirma următoarele:

"1. Înainte de a încheia această celebrare jubiliară, vreau să vă transmit din nou, prin persoanele unora dintre reprezentanţii voştri, Documentele Conciliului Vatican II. Gândul meu se întoarce acum către acest eveniment eclesial istoric şi providenţial. Sunt 35 de ani, care se împlinesc chiar în aceste zile, de când au fost aprobate anumite documente, printre care Decretul despre apostolatul laicilor Apostolicam actuositatem. În 7 decembrie, a fost de asemenea aprobată, alături de alte texte, Constituţia pastorală Gaudium et Spes, despre Biserică în lumea contemporană. În ziua următoare (8 decembrie 1965 - n.n.), Adunarea conciliară promulga definitiv ansamblul documentelor sale.

Ca şi atunci, astăzi în egală măsură, doresc să vă încredinţez, dragi credincioşi laici, apostoli ai celui de-al treilea mileniu, în particular şi într-o manieră simbolică, imensul patrimoniu conciliar, reamintind ceea ce în mod precis a fost adresat laicilor - responsabili cu guvernarea, gânditori şi oameni de ştiinţă, artişti, femei, muncitori, tineri, săraci, bolnavi - în mesajul de încheiere pe care Conciliul l-a transmis întregii umanităţi.

La această cotitură a istoriei, lecţia Conciliului Vatican II se înfăţişează ca fiind de actualitate mai mult ca niciodată: situaţiile pe care lumea le cunoaşte astăzi solicită ca, într-adevăr, angajamentul vostru apostolic de laici să fie încă şi mai intens şi amplu (extins). Studiaţi Conciliul, aprofundaţi-l, asimilaţi-i spiritul şi orientările: veţi găsi (în el) lumina şi forţa necesare spre a mărturisi Evanghelia în toate domeniile existenţei umane.

2. (...) sunteţi cu toţii invitaţi să recitiţi aceste documente pentru a vă întări vocaţia voastră, pentru a vă angaja în apostolat, aşa cum acest lucru a fost propus de către Părinţii conciliari, pentru a fi în lume mărturisitorii Veştii Celei Bune şi pentru a lua întotdeauna parte mai activ la misiunea Bisericii. Lumea are nevoie de mărturia voastră personală, conjugală, familială, profesională şi eclezială. Tuturor, vă acord Binecuvântarea apostolică!

3. Să îndreptăm acum rugăciunea noastră către Fecioara Maria. Pentru ca Ea să ne ajute să împlinim această reînnoire în mentalitate şi acţiune, de bucurie şi speranţă, care este însuşi obiectivul Conciliului" [1].

Publicată în data de 28 iunie 2003, această "Exortaţie apostolică postsinodală despre Isus Cristos, viu în Biserica sa, izvor de speranţă pentru Europa, către episcopi, preoţi şi diaconi, către persoanele consacrate şi către toţi credincioşii laici", Ecclesia in Europa, ne arată încă din structura capitolelor sale care anume este tema centrală: speranţa. Din titlul nici unuia dintre capitole nu lipseşte acest cuvânt cheie. Iar conţinutul, de la un capăt la altul, ne aminteşte mereu şi mereu de necesitatea reînnoirii speranţei creştinilor şi a celor ce vieţuiesc pe bătrânul continent. De ce este nevoie de un asemenea mesaj? În primul rând, exortaţia a fost elaborată ca un text-ecou al celei de-a doua Adunări Speciale pentru Europa a Sinodului Episcopilor (care s-a desfăşurat de la 10 la 23 octombrie 1999), unde, între alte semne îngrijorătoare, "părinţii sinodali au observat că urgenţa cea mai mare care îl traversează, în Est cât şi în Vest, constă într-o nevoie crescândă de speranţă, aşa încât să se poată da sens vieţii şi istoriei şi pentru a înainta împreună". Repetăm întrebarea: de ce este nevoie de o reînnoire a mesajului de speranţă al Bisericii lui Cristos? Răspunsul e clar: tocmai pentru că s-a constatat că ceea ce lipseşte, în mod esenţial, din vieţile multor europeni este tocmai speranţa. Iată ce spune în acest sens Sfântul Părinte: "Europa de astăzi însă, chiar în momentul în care întăreşte şi lărgeşte propria uniune economică şi politică, pare să sufere o profundă criză a valorilor. Deşi dispune de mijloace sporite, dă impresia că-i lipseşte elanul pentru a sprijini un proiect comun şi pentru a reda cetăţenilor săi motive de speranţă.".

Conştienţi că nu se obţin fără luptă şi eforturi, toate acestea necesită o formare integrală şi permanentă a noastră, a tuturor, fără de care am fi exact ca nişte constructori care vor să zidească o locuinţă ale cărei planuri s-au pierdut. Cuvântul cheie? Educaţie! Asta înseamnă o formare adecvată a unui credincios responsabil. Exact ceea ce solicită în mod repetat şi insistent Ioan Paul al II-lea în mesajul său:

"(...) sunt necesare itinerare pedagogice care să-i facă pe credincioşii laici capabili de un angajament de credinţă în realităţile temporare. Aceste itinerare, bazate pe o însuşire serioasă a vieţii ecleziale, în particular pe un studiu al doctrinei sociale, trebuie să fie în măsură să le ofere nu doar doctrine şi impulsuri, ci şi linii spirituale adecvate care să însufleţească angajarea trăită ca o autentică viaţă de sfinţenie."

"(...) pretutindeni este nevoie de o reînnoită vestire şi pentru cei care sunt deja botezaţi. Mulţi europeni contemporani cred că ştiu ce este creştinismul, dar în realitate nu-l cunosc. Adesea, chiar elementele şi noţiunile fundamentale ale credinţei nu mai sunt cunoscute. Mulţi botezaţi trăiesc ca şi cum Cristos nu ar exista: sunt repetate gesturile şi semnele de credinţă, mai ales prin practicile de cult, dar lor nu le corespunde o adevărată acceptare a conţinutului credinţei şi o adeziune la persoana lui Isus. Marile certitudini ale credinţei au fost înlocuite de către mulţi cu un sentiment religios vag şi mai puţin angajant; se răspândesc diferite forme de agnosticism şi de ateism practic care fac să se agraveze distanţa dintre credinţă şi viaţă; unii s-au lăsat molipsiţi de spiritul unui umanism imanentist care le-a slăbit credinţa, ducându-i adesea, din păcate, la a o abandona cu totul; se asistă la un fel de interpretare seculară a credinţei creştine care erodează şi de care se leagă o profundă criză a conştiinţei şi a practicii morale creştine. Marile valori care au inspirat mult cultura europeană au fost separate de evanghelie, pierzându-şi astfel sufletul cel mai adânc şi lăsând loc multor devieri."

Vedem deci că noi, cei botezaţi într-o Biserică apostolică, suntem primii responsabili pentru starea generală care domină viaţa noastră şi a semenilor noştri. Sentimentalismul edulcorat, religiozitatea difuză şi superstiţioasă, vecină cu pseudo-religiozitatea de tip New-Age, ritualismul golit de viaţă, iată principalele boli identificate de Sanctitatea Sa în sânul comunităţilor creştine. De ce se întâmplă astfel? Deoarece certitudinile solide nu se dobândesc de-a gata, prin simpla participare la cultul Bisericii, ci prin studiu, prin reflecţie, prin meditaţie, adică printr-un efort educativ şi auto-educativ desfăşurat de-a lungul întregii vieţi. Dar cum să facem acest lucru? Şi, mai ales, unde? Un prim răspuns la această întrebare e tocmai acest loc, în care ne aflăm acum: parohia. Deci, orice parohie poate şi trebuie să devine o astfel de şcoală - repet şi subliniez - "permanentă şi integrală", în care oricine să afle în ce crede Biserica lui Cristos, în ce speră cei ce-i aparţin şi de ce. Exact în acest sens, se cerea la Conciliul Vatican II şi în nenumărate alte documente magisteriale, ca toţi creştinii care se implică serios în apostolat să aibă o pregătire totală. Vi se pare mult? Iată exact ce ni se spune în Apostolicam actuositatem (Decret despre apostolatul laicilor): "În afară de formaţia spirituală, e necesară o solidă pregătire doctrinală, şi anume teologică, etică, filosofică, adaptată vârstei, condiţiei şi înzestrării fiecăruia. Să nu fie neglijată importanţa culturii generale alături de formarea practică şi tehnică" (art. 29). Exigenţele pe care ni le pune înainte Biserica sunt totale şi temeinice.

Note
[1] Text preluat de pe site-ul oficial al Vaticanului: http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/angelus/2000/documents/hf_jp-ii_ang_20001126_jubillaity_fr.html. Traducerea şi adaptarea documentului din limba franceză ne aparţine.