CATEHEZĂ

Cateheza a VII-a:
Inima Bisericii. Preasfântul Sacrament

Motto: "Euharistia este izvor şi culme a întregii vieţi creştine" (Lumen Gentium, art. 11).

Introducere

După multe semne îngrijorătoare am putea spune că vremurile pe care le trăim sunt cele prevestite de Mântuitorul Isus Cristos: "Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci" (Matei 24,12). Iată numai câteva din aceste semne: crima avortului este legalizată în aproape toate statele moderne, divorţul, contracepţia, adulterul prin legături extra- şi pre-conjugale au devenit obiceiuri comune, neascultarea faţă de autoritatea Bisericii, batjocorirea lucrurilor sfinte sau răspândirea imoralităţii prin mijloacele de comunicare socială. Prin voia lui Dumnezeu - Regele Universului - într-un asemenea întuneric lumina străluceşte perpetuu: ne referim la cultul Preasfintei Inimi ce ne aduce aminte care este centrul vieţii noastre religioase, iubirea răspândită prin Sfânta Euharistie.

Conştientizând toate acestea obţinem un criteriu foarte puternic de discernământ: Biserica întemeiată de Mântuitorul Cristos este acolo unde este Sfânta Euharistie. Iată cum aplică acest criteriu celebrul scriitor englez J.R.R. Tolkien: "(...) pentru mine acea Biserică în care Papa este capul recunoscut pe pământ are ca susţinere principală faptul că este singura care a apărat (şi încă apără) Sfântul Sacrament, îi dă cea mai mare onoare şi-l pune pe primul loc (aşa cum Cristos a intenţionat). 'Paşte-mi oile' a fost ultima Sa însărcinare pentru Petru; şi cum cuvintele Lui sunt înţelese în primul rând literal, presupun că ele se referă în primul rând la Pâinea Vieţii. Asta a fost împotriva a ceea ce revolta (sau Reforma) vest-europeană a întreprins realmente - vorbind despre 'blasfemiatoarea născocire a liturghiei' - şi pentru care credinţa funcţionează ca un tertip. Presupun că cea mai mare reformă a timpurilor noastre a fost aceea realizată de Pius al X-lea [1] (...)".

Cuprins

Deşi liturgia Bisericii a cunoscut anumite reforme în contextul Conciliului Vatican II, cea mai mare reformă a timpurilor noastre o reprezintă încurajarea Împărtaşaniei frecvente, care este indisolubil legată de Cultul Preasfintei Inimi a Mântuitorului. Să nu uităm că acesta este unul din lucrurile "revoluţionare" pe care Isus i le-a cerut Sfintei Maria Margareta Alacoque: să se împărtăşească cât de des îi îngăduie superiorii. Totul ne conduce la o singură certitudine: Mântuitorul Isus Cristos doreşte să înlocuiască inimile noastre învârtoşate de păcat, de lipsa iubirii, cu o inimă simţitoare, plină de iubire şi de credinţă. Acesta este sensul cultului Preasfintei Inimi a Mântuitorului, care va fi completat ulterior - odată cu apariţia Fecioarei Maria la Fatima - prin cel al Inimii Neprihănite a Reginei Cerului şi Pământului. Fără să greşim, cred că putem spune că cele două inimi, dumnezeiască - a lui Isus - şi omenească - a Mariei - , sunt punctele de susţinere a Cerului şi a Pământului, polii între care axul iubirii - dăruită de Dumnezeu, omului, şi de om lui Dumnezeu - restaurează unitatea originară, paradisiacă dintre Creator şi creatură. În fond, ce altceva este Ierusalimul ceresc decât Inima uriaşă, Preasfântă a lui Dumnezeu, în care locuiesc toţi cei cu inimi curate?

Pentru a înţelege mai bine faptul că inima Bisericii este Preasfântul Sacrament, vom reflecta asupra cuvintelor pe care Mântuitorul Isus Cristos le-a rostit Sfintei Maria Margareta. Astfel, în 27 decembrie 1673, sfânta îl vede pe Isus în Sfântul Sacrament, pe când se afla în adoraţie în faţa altarului. Iată cuvintele Mântuitorului: "Inima mea dumnezeiască este atât de aprinsă de dragoste faţă de oameni, şi îndeosebi faţă de tine, încât nu-şi mai poate stăpâni flăcările ei arzătoare, ci trebuie să le răspândească cu ajutorul tău, şi să se arate oamenilor ca să-i îmbogăţească cu comori nepreţuite. Aceste comori ţi le descopăr ţie. Ele cuprind harurile care îi vor scoate pe păcătoşi din adâncul pierzării. Pentru ca să fac acest mare lucru, te-am ales pe tine căci eşti o prăpastie de nevrednicie şi de neştiinţă, aşa că toate vor fi făcute prin Mine".

În anul 1674 urmează alte apariţii ale Mântuitorului, dintre care cea mai impresionantă e aceea în care Isus se arată strălucind în mărirea Sa dumnezeiască, cu cele cinci răni ca cinci sori din care ţâşneau flăcări din toată fiinţa sa divină. Prin pieptul său deschis se vedea Inima Sa Preasfântă, izvorul viu al acestor flăcări de nestins. Atunci Isus a spus: "Aceste păcate (ale oamenilor - n.n.) Mă supără mai mult decât tot ce am suferit pentru ei în Patima Mea. Dacă oamenii mi-ar răsplăti Iubirea ce o am faţă de ei, nici n-aş lua în seamă suferinţele ce le-am îndurat... Însă ei nu arată decât răceală şi dispreţ faţă de marea Mea grijă de-a le face bine. Tu, cel puţin, fiica Mea, dă-Mi această mângâiere, şi înlocuieşte pe cât poţi nerecunoştinţa oamenilor". Cuvinte pe care le putem primi chiar acum ca adresându-se fiecăruia dintre noi!

În fine, în luna iunie anului 1675, o ultimă revelaţie privată îi va dezvălui Margaretei - şi lumii întregi, prin intermediul ei - iubirea inimaginabilă pe care Dumnezeu o are pentru păcătoşi. Ea vede Inima Preasfântă a Mântuitorului ieşită afară din pieptul acestuia, arzând ca un cuptor încins de flăcări, după care aude cuvintele: "Priveşte această Inimă care a iubit atât de mult pe oameni încât nu a cruţat nimic şi s-a consumat cu totul spre a le dovedi dragostea ce le-o port. Drept recunoştinţă, din partea celor mai mulţi nu primesc decât ingratitudine, prin lipsa lor de respect şi prin sacrilegiile ce le săvârşesc, prin răceala şi dispreţul faţă de prezenţa Mea în Taina Sfântă a Euharistiei... Pentru aceasta îţi cer ca prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului şi Sângelui Meu (Joia Verde) şi fie dedicată cinstirii Inimii Mele, prin primirea Sfintei Împărtăşanii şi îndeplinirea unui act de reparare a ofenselor aduse onoarei Mele, adeseori rănită de purtarea nedemnă faţă de Preasfântul Sacrament al altarului. Îţi promit că Inima Mea va revărsa din belşug darurile iubirii sale divine asupra tuturor acelora care îmi vor aduce această cinstire, şi vor căuta ca şi alţii să facă acest lucru".

Cunoscând opoziţia vehementă a celor din jur, Margareta Maria s-a mulţumit să-şi împlinească impecabil îndatoririle. Aşa se face că, văzându-i ascultarea, toţi au început să fie tot mai convinşi de adevărul mărturiilor ei. Lui Claudiu de Colombiere, călugăr iezuit de mare subţirime spirituală şi adâncă ştiinţă teologică, i-a revenit rostul de a o apăra pe Margareta Maria de atacurile opozanţilor şi a de a argumenta validitatea experienţelor ei. Ca întotdeauna când e vorba de voia lui Dumnezeu, adevărul a triumfat. Papa Benedict al XV-lea a ridicat-o la cinstea sfintelor altare în anul 1920, stabilind sărbătoarea sa pentru data de 17 octombrie. Astăzi, un imens tablou ce-l înfăţişează pe Mântuitorul Isus Cristos care-i arată Inima Sa iubitoare Sfintei Maria Margareta Alacoque împodobeşte biserica Sfântul Petru.

Concluzii

Spre a înţelege de ce are întreaga lume nevoie de Euharistie, voi cita spre meditare un fragment extras dintr-o scrisoare apostolică a Papei Ioan Paul al II-lea: "Biserica şi lumea au mare nevoie de cultul euharistic. Isus ne aşteaptă în acest Sacrament al iubirii. Să nu cruţăm timpul în a merge să-l întâlnim în adoraţie, în contemplarea plină de credinţă şi gata să repare vinovăţiile grave şi greşelile lumii. Să nu înceteze niciodată adoraţia noastră!"

Note

[1] După cum arată editorii scrisorilor lui Tolkien, Humphrey Carpenter şi Christopher Tolkien, atunci când se referă la reforma lui Piux al X-lea, papă sfânt ce a trăit între 1835 şi 1914, autorul se gândeşte, foarte probabil, la recomandarea acestuia pentru catolici de a se împărtăşi cât mai frecvent, dacă se poate chiar zilnic (14, p. 450, [250], n. 1).